Mărturisesc că de-a lungul anilor am citit şi am asistat la numeroase prelegeri sau simpozioane ce aveau ca temă încălzirea globală, degradarea mediului, schimbările climatice etc. dar nu am simţit niciodată o îngrijorare deosebită. Mă gândeam că Pământul a mai trecut prin astfel de perioade şi că întotdeauna a avut propriile mijloace de reglaj, de autoechilibrare. Se pare că am greşit grav. Faptul că am greşit eu nu înseamnă mare lucru, dar au greşit liderii marilor puteri ale lumii, cei în mâinile cărora a stat întotdeauna soarta popoarelor şi care deocamdată nu par să aibă soluţii pentru cea mai mare ameninţare, alături de războiul nuclear, la adresa vieţii pe Pământ.

Omul a reuşit să destabilizeze biosfera globală în multiple forme: luăm tot mai multe resurse din mediul înconjurător; producem tot mai multe deşeuri care nu pot fi integrate rapid în mediu şi astfel otrăvim şi modificăm compoziţia solului, a apei şi a atmosferei etc. Ca urmare a acestei agresiuni ecologice, habitatele se degradează, specii de plante şi animale dispar. Cele mai mediatizate exemple sunt distrugerea masivă a pădurii tropicale amazoniene şi a Marii Bariere de corali din Oceanul Pacific, dar exemplele sunt tot mai multe şi de o gravitate tot mai mare.

Spre deosebire de războiul nuclear, care este o ameninţare imediată de care toate ţările sunt conştiente, schimbarea climatică este o ameninţare de durată. Chiar dacă manifestările ei sunt deja vizibile şi înţelegem potenţialul de pericol ce îl reprezintă, ea nu este totuşi imediată. Avem impresia că mai avem timp. Această percepţie este o cursă. Nu mai este niciun secret pentru nimeni că emisia gazelor de seră (vapori de apă, dioxid de carbon, metan şi ozon rezultate, în principal, din arderea de cărbuni, petrol şi gaz) determină, în ritm accelerat, schimbarea climei pe Pământ. Specialiştii sunt de părere că dacă nu vom reduce drastic emisia gazelor de seră în următorii 20 de ani, temperaturile globale medii vor creşte cu peste 20C ceea ce va determina extinderea deşertului, dispariţia calotei glaciare arctice, creşterea nivelului apelor oceanului planetar, înmulţirea fenomenelor meteorologice extreme şi chiar secarea apelor unor fluvii. La rândul lor, aceste schimbări vor perturba producţia agricolă, vor fi inundate insule şi oraşe de coastă, vor genera valuri de imigraţie şi confruntări violente.

Dar, ca să fiu şi mai convingător voi prezenta câteva situaţii recente, unele petrecute în prima jumătate a anului 2019, care nu pot decât să sporească îngrijorarea. În Oceanul Pacific efectele încălzirii globale deja capătă aspecte dramatice. Datorită creşterii nivelului apelor oceanelor, multe insule sau zone de ţărm sunt direct ameninţate cu dispariţia. Unele insule deja au dispărut. Acest pericol a determinat statele insulare să-şi unească vocile şi să încerce să conştientizeze lumea că pericolul este iminent. Astfel, în cadrul Forumului Insulelor Pacificului (P.I.F.) desfăşurat, anul acesta (2019) în statul insular Tuvalu, s-au propus inclusiv măsuri politice împotriva principalelor ţări vinovate de degradarea mediului în zona Oceanului Pacific. Au fost propuneri făcute de reprezentanţii ţărilor ameninţate de dezastrul ecologic de a-şi reduce relaţiile tradiţionale pe care le au cu principalele ţări poluatoare regionale, Australia şi Noua Zeelandă, dacă guvernele acestora nu vor acţiona credibil pentru reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă.

Primul ministru al ţării gazdă a precizat în discursul său că Tuvalu a pierdut deja două insule (din cele nouă), care au fost înghiţite de apele în creştere ale oceanului. De asemenea, reprezentanţii altor state insulare precum Kiribati, Fiji şi Solomon au afirmat că ajutoarele financiare asigurate de Australia nu pot înlocui măsurile concrete ce se impun (Australia a oferit 338 milioane USD pentru ameliorarea situaţiei insulelor, dar nu a luat nicio măsură de reducere a poluării apelor oceanului). La forum au participat ca observatori şi reprezentanţi ai principalilor actori regionali (China, S.U.A., Australia, Noua Zeelandă). Deocamdată se vorbeşte mult, acţiunile concrete sunt timide şi nu există o unitate de abordare a acestei ameninţări.

Dacă ne apropiem de zona noastră geografică ne atrage atenţia pericolul în care se află oraşul egiptean Alexandria. Acest oraş construit de Alexandru Macedon la Marea Mediterană, în apropierea Deltei Nilului, acum mai bine de 2000 de ani, a supravieţuit invaziilor, incendiilor, cutremurelor şi acum este în pericol de a fi înghiţit de apele mării datorită încălzirii globale şi topirii calotei glaciare. Astăzi Alexandria este al doilea oraş ca mărime şi importanţă din Egipt şi, de data aceasta, invadatorii sunt apele mării în continuă creştere. Poziţia sa geografică de oraş de coastă, înconjurat din trei părţi de Marea Mediterană îl face vulnerabil faţă de creşterea nivelului apelor mării. Acest lucru este deja vizibil. Multe din faimoasele sale plaje sunt supuse unei eroziuni accentuate.

Experţii din cadrul O.N.U. care se ocupă de monitorizarea schimbărilor globale au avertizat că nivelul apelor va creşte cu 28 - 98 cm până în anul 2100, ceea ce va avea urmări serioase asupra oraşelor de coastă, deltelor şi aşezărilor situate la nivelul mării planetare. În aceste condiţii, Alexandria, Delta Nilului şi împrejurimile s-au scufundat deja cu aproximativ 1,8 mm anual până în anul 1993, în următorii 20 de ani apele mării au mai crescut cu 2,1 mm anual, iar după 2012 creşterea s-a accentuat ajungând la 3,2 mm anual, suficient ca fundaţiile clădirilor să fie în pericol de distrugere. Un studiu efectuat în anul 2018 arată că până în anul 2050, 734 km2 din Delta Nilului vor fi inundaţi, iar până la sfârşitul secolului, peste 2.660 km2 vor dispare sub ape. Aceasta însemnă că aproximativ  5,7 milioane de locuitori vor trebui să fie redislocaţi.

Un alt atentat la mediu, petrecut recent, care nu ne poate lăsa indiferenţi şi despre care nimeni nu prea vorbeşte, este incendiul de păduri din Siberia care a dus la moartea a 25 de persoane şi la distrugerea a peste 10.000 de gospodării. Conform comunicatului O.N.U. norul de fum rezultat din incendiu a acoperit o suprafaţă mai mare decât cea a Uniunii Europene. În momentul în care scriu aceste rânduri incendiul este departe de a fi stins de factorii responsabili din Federaţia Rusă, dar preşedintele Putin a respins ajutorul oferit de S.U.A. Dacă luăm în consideraţie şi incendiile devastatoare ce au cuprins pădurea amazoniană, pădure ce asigură 20% din oxigenul planetei, peisajul catastrofei planetare este şi mai mare. În pofida mobilizării masive de forţe umane şi materiale făcută de autorităţile braziliene, dar şi a ajutorului promis de ţările G7, după aproape o lună de la izbucnirea sa incendiul nu este încă controlat, mai mult, acesta se extinde şi către vecinii Braziliei.

De parcă incendiul din pădurile siberiene, amazoniene, dar şi din alte ţări, nu ar fi de ajuns pentru degradarea mediului, în august 2019 mai asistăm la un incident, de data aceasta nuclear, care a avut loc la frontiera nordică a Rusiei, la Marea Albă, în perimetrul poligonului de testare a armamentului nuclear naval de la Nionaska. Autorităţile de la Moscova au ţinut secret multă vreme datele care ar fi putut face lumină în acest incident. Ulterior, când lucrurile au început să fie mai transparente, mai ales ca urmare a informaţiilor furnizate de structurile internaţionale de monitorizare, s-a ajuns la concluzia că nu a fost o explozie nucleară, ci un incident. Acest incident s-a soldat cu moartea a cinci specialişti în tehnologie nucleară şi creşterea nivelului de radiaţii în zona respectivă de 5 ori. Evacuarea populaţiei din localităţile apropiate, iniţial ordonată, ulterior a fost contramandată.

Dacă tot am scris de incidentele recente care au contribuit la degradarea mediului înconjurător, ceea ce înseamnă de fapt degradarea aerului, apei şi hranei, pentru completarea tabloului general mai pot aduce câteva date statistice legate de specificul climatic al anului 2019. Vara acestui an se pare că este cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani, în care nivelul de CO2 în aer s-a ridicat la cel mai mare nivel din ultimii 3.000 de ani. Valurile de căldură, pe care le-am simţit şi pe propria noastră piele, nu au cruţat nici nordul arctic, bine cunoscut pentru temperaturile sale joase (în cel mai nordic punct din Canada s-au înregistrat temperaturi de +210C).

Conform datelor publicate de Organizaţia Meteorologică Mondială (World Meteorological Organisation - W.M.O.), cu valuri de căldură excesivă şi nespecifică s-au confruntat Europa, Australia, America de Sud, America de Nord, Asia (Rusia, India, Pakistan), Orientul Mijlociu etc. De asemenea au fost publicate documente ce evidenţiază faptul că pe Pământ temperatura creşte într-un ritm şi cu o uniformitate ce nu au mai fost întâlnite în ultimii 2.000 de ani. Faptul că situaţia este gravă nu cred că trebuie să mai demonstrez. Oricum, pentru cei interesaţi de mai multe informaţii există o literatură întreagă care tratează acest subiect pe larg.

Ce este de făcut? Răspunsul scurt ar fi acela ca politicienii să înceapă să asculte şi de oamenii de ştiinţă, nu numai de reprezentanţii marilor industrii. Deocamdată asistăm doar la învinuiri reciproce, mai mult cu nuanţe politice decât cu utilitate practică. S.U.A. învinuieşte China că industria sa este poluantă datorită folosirii energiei produse prin arderea cărbunelui; China dă vina pe SUA că este cel mai mare poluator al lumii şi toţi critică S.U.A. pentru faptul că s-a retras din Acordul de la Paris privind protecţia mediului.

Concluzia este că indiferent cât de mare şi puternică este o ţară, fără participarea tuturor statelor, nu se va putea realiza nimic în această privinţă. Aceasta este o problemă globală care trebuie rezolvată global.

Departe de mine de a încerca să promovez ideea necesităţii unei conduceri universale de către un guvern global. Nici nu-mi place ideea, nici nu cred că este posibil aşa ceva, dar atunci când este vorba de climă, ţările pur şi simplu nu mai sunt suverane, nici cele mari nici cele mici[1].

Adaptare grafică după scena din filmul Geostorm - I.M.

-----------------------------
[1] Editorial în Revista „Dincolo de orizonturi”, Anul IV, Nr.8/ noiembrie 2019