26 octombrie 2011. Bucureştiul şi România sunt asaltate. Pe toate posturile de radio şi TV se vorbeşte doar despre aniversarea Regelui Mihai, care împlinea 90 de ani. O vârstă matusalemică, dacă stai să te gândeşti la câte a avut de pătimit acest biet bătrânel care ne umple în această seară ecranele T.V. pe aproape toate posturile. Unii realizatori de programe i-au dedicat ore întregi, fără ,să înţelegem de ce, alţii au anunţat lapidar la ştiri vestea, care, chipurile era o ştire importantă pentru naţia română, acum, când celelalte grave probleme ale crizei le rezolvaserăm şi mai rămăsese doar chestiunea monarhiei, pentru ca, în sfârşit românii să trăiască bine şi să fie fericiţi. Mai acătării decât alele, unele posturi centrale au adus în platou invitaţi pe măsura subiectului, încercând să convingă norodul despre faptele de eroism ale bătrânelului care, între timp, era plimbat ca o mostră de la Parlament la tot felul de recepţii ce i-au fost închinate, pentru ca seara să se odihnească în loja de la Atheneul Român. Peste tot aplauze, ovaţii şi strângeri de mână, chiar dacă, într-unul din cazuri, maşinăria nu a funcţionat şi ditamai „ monarhistul" Ion Iliescu a rămas cu mâna întinsă către colegul său fost conducător de stat, gestul nefiindu-i răsplătit. O, dacă ar mai fi fost el preşedinte acum, ce l-ar mai fi alergat pe autostradă pe nerecunoscătorul ex-rege Mihai I. La toate aceste înălţătoare manifestări de preţuire, Mihai, mult prea în vârstă şi obosit, răspundea invariabil prin balansarea dreptei în plan orizontal. O imagine fantastică, menită să-i electrizeze pe cei din anturajul mai apropiat şi mai îndepărtat, care, aproape inconştient, se trezeau ovaţionând în cor: „Regele Mihai! Regele Mihai!".

În Parlament, printre fonfăiturile regale care au durat aproape 20 de minute, din discursul abil întocmit probabil de „A.S.R." colonelul Duda, se puteau distinge oarece tendinţe de muştruluire a impotentei clase politice româneşti, incapabilă să conducă ţara, lăsându-se, cum era de aşteptat, să se înţeleagă că o eventuală revenire a regalităţii ar fi cea mai grozavă soluţie pentru România şi întreg neamul românesc, de aici de la Carpaţi sau de aiurea, unde s-a împrăştiat în aceşti ultimi 22 de ani ca urmare a drepturilor şi libertăţilor europene dobândite. Şi totuşi, 25 octombrie era Ziua Armatei României. Se ştie că nu este întâmplătoare coincidenţa. Comandanţii şi oştirea română care depuseseră jurământul de credinţă regelui au găsit de cuviinţă că pot dedica momentul eliberării ultimei brazde de pământ românesc regelui lor, amânând în acest sens atacul pentru eliberarea Careilor, ultima brazdă de pământ românesc, ca şi când ei nu ştiau că datorită nechibzuinţei acestui comandant suprem, 160.000-170.000 de camarazi ai lor au fost dezarmaţi şi aruncaţi pentru mulţi ani în ghetourile comuniste sovietice siberiene. Nu ştiau sau nu voiau să ştie. Nu are importanţă. Important e că în această zi, nici ex-regele mareşal, nici colonelul „prinţ" Duda, nu au găsit de cuviinţă să adreseze câteva vorbe, măcar şi în scris măriei sale oşteanului român, cel care, la doi paşi de Parlament, unde regele se bâlbâia, aproximativ la aceeaşi oră îşi serbau ziua şi sutele de mii de eroi, care, de la mareşal la soldat, şi-au jertfit viaţa pentru neamul românesc, al cărui rege, incompetent sau impotent, a fost cândva Mihai. Stupoare însă! În timp ce mă apropiam de sfârşitul acestui material, pregătindu-mă să aduc şi eu „omagiul" cuvenit „regelui meu", găsesc pe internet, circulând pe diferite site-uri, mail-uri, un document de o valoare excepţională şi care, dacă se va dovedi veridic, ne va scuti pentru totdeauna de ceremonialurile aniversare ale trădătorului de ţară Mihai I şi întregii sale găşti, să-mi fie scuzată expresia mai puţin academică. Iată despre ce este vorba: generalul-maior sovietic Pavel Anatolievici Sudaplatov, director adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942 şi apoi director general al Administraţiilor Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (N.K.V.D.) al U.R.S.S., mai bine de 5 ani, printr-un document recent intrat în posesia organelor specializate ale M.Ap.N, dezvăluie lucruri senzaţionale, demonstrând fără echivoc dubla trădare mârşavă săvârşită de Mihai I, atât la 23 August 1944 cât şi la 30 Decembrie 1947. Astfel, în documentul citat este înregistrată poziţia spionajului sovietic din perioada celor două evenimente, precum că: „În România, tânărul rege Mihai se bizuia pe trupele comuniste (Armata Roşie n.n.) pentru a-l aresta pe generalul (de fapt mareşalul n.n.) Ion Antonescu şi pentru a înfăptui lovitura de stat antihitleristă (gravă eroare n.n.) cu ajutorul coaliţiei antifasciste în care intrase".

Aflăm, apoi, din aceeaşi sursă că atunci, la 23 August 1944, ca şi în decembrie 1989, de altfel, din afară ne-au venit în „ajutor", tot cu acordul Regelui Mihai, 160 de paraşutişti americani transportaţi cu 4 avioane de transport cu misiunea de a neutraliza gărzile antonesciene ale Palatului Regal. Întreaga operaţiune codificată „Operaţia Hammerhead" era coordonată (comandată) de comandorul Frank Wisner, după cum ne informează acelaşi general Sudaplatov. De altfel, el ne mai încunoştiinţează că aceleaşi date se găsesc şi în US National-Security, Arhive Recordo, la Secţia „Operaţiuni sub acoperire „în raportul şefului OSS (Office Strategic Service - precursoarea CIA), William Joseph Donovan". Aşadar, dragi foşti deţinuţi politici, în zadar i-aţi aşteptat pe americani ani lungi de temniţă, pentru că iată, ei sosiseră în ţară, cu acordul deplin al monarhului dumneavoastră drag, chiar din primele zile ale loviturii de stat şi trădării naţionale din august 1944. Şi mai scrie generalul spion, referindu-se la abdicarea regelui ce avea să se petreacă la 30 Decembrie 1947: „Ministrul adjunct de externe sovietic, Andrei Vîşinski a purtat personal negocieri cu regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i acestuia o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită în Mexic, pe care el a acceptat-o". Orice comentariu ar fi de prisos. Citiţi şi judecaţi singuri.