Într-un interviu, cunoscutul om de cultură şi sport, Alexandru Mironov, la întrebarea: „Care este cea mai mare provocare cu care se va confrunta omenirea în următorii 20 de ani", a răspuns simplu, clar, realist: „Locul de muncă al Omului Simplu, de departe cea mai stringentă problemă a societăţii veacului al XXI-lea". În paginile publicaţiei Viitorul Ilfovean, am abordat şi am subliniat, în repetate rânduri, importanţa vitală a locurilor de muncă pentru „Omul Simplu" (ca să folosim expresia şi grafia atât de sugestive ale d-lui Alexandru Mironov). Pentru că dacă muncă nu e, nimic nu e. Nu spunem „viaţă sub limita sărăciei", nu spunem „viaţă sub limita de subzistenţă" (expresii atât de utilizate). Nu există chiar... viată! Dacă în trecutul nu prea îndepărtat mai existau unele „mici ciupeli" de genul "munca cu ziua", adică mici servicii (tăiatul lemnelor de foc, munci sezoniere în agricultură şi zootehnie mai ales, curăţitul străzilor şi curţilor de zăpadă, vânzători ambulanţi, mici meşteşugari care colindau satele şi oraşele cu produsele lor, etc.) azi ce mai există dintre aceştia? Să luăm ca exemplu sectorul care acoperea cea mai mare parte din forţa de muncă sezonieră: adică pe aceia are nu aveau o ocupaţie fixă în agricultură şi zootehnie. Ce agricultură şi zootehnie mai există astăzi şi cine, dintre cei care fac investiţii în agricultură mai lucrează manual pentru a angaja surplusul fluctuant de forţă de muncă existent în orice economie capitalistă? Să trecem la servicii. Folosirea calculatoarelor, vrem nu vrem să recunoaştem, dar realitatea este necruţătoare, a eliminat o bună parte dintre aceia care lucrau în sectorul terţiar (al serviciilor) cum ar fi contabili, magazioneri, primitori- distribuitori, recepţioneri, mai ales funcţionari, etc. Necruţătorea dualitate eficienţă-rentabilitate capitalistă şi-a spus cuvântul şi... masa celor care nu au unde să lucreze s-a mărit considerabil. Şi trist este că aceştia sunt tineri. Sunt şcoliţi în puzderia de institute de învăţământ superior particular care pregăteste tineri doar pentru a îngroşa masa de şomeri. Cu diplome. Situaţia este cvasimondială.

Viaţa pe planeta Pământ nu a fost niciodată uşoară. Viaţa a însemnat o luptă. O luptă necruţătoare pentru supravieţuire, cu bolile, cu războaiele, cu cataclismele naturale, dar nu a avut niciodată amploarea celei din zilele noastre pentru obţinerea unui loc de muncă. Şi impactul este uriaş. Cel care nu are un loc de muncă, pe lângă toate incovenientele legate strict de negăsirea mijloacelor materiale de supravieţuire, mai are şi un „dezavantaj" psihologic devastator. Acela al inutilităţii sale ca om, al inferiorităţii sale faţă de aceia care au. serviciu, al imposibilităţii de integrare în societate ca „om normal". Adică acela de a fi egal cu ceilalţi. Nu există boală contemporană (era să zicem „modernă") care să nu treacă în rândul cauzelor principale stressul. Plecând pe fir, înapoi, cel mai important factor de stress este, după părerea noastră de ilfoveni trecuţi prin multe, tocmai lipsa serviciului, adică a acelui „vehicul" care ne asigură existenta, stabilitatea şi utilitatea umană. Dacă pentru cei trecuţi, cum spunea un hâtru ilfovean, „în a doua jumătate şi ultima a vieţii" (adică pensionarii!) pot exista soluţii de supravieţuire, pe fondul unor necesităţi minime, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre tinerii noştri. Care trebuie să păşească în viaţă cu încredere, cu entuziasm, cu dorinţa de a avea o familie, o casă şi copii. Se pot realiza aceste deziderate, profund normale, profund umane, fără a avea un mijloc material de existenţă?
Aşa cum spunea Alexandru Mironov, locurile de muncă pentru „Omul Simplu" este dezideratul major al vremurilor noastre. Cine îl rezolvă?