În ultimii 20 de ani au fost vehiculate mai multe ipoteze cu privire la dirijarea de către serviciile secrete sovietice a unor veterani ai P.C.R. împotriva deciziilor adoptate de Nicolae Ceauşescu – în primul rând, acţiunile lui Constantin Pârvulescu din 14 februarie 1968[1], 23 noiembrie 1979 (la Congresul al XII-lea al P.C.R. [2]) şi de la începutul anului 1989 (cu prilejul elaborării „Scrisorii celor şase"), precum şi cele desfăşurate de Gheorghe Apostol la câteva luni după Congresul al X-lea al P.C.R. şi 14 ani mai târziu, înainte de începerea Congresului al XIII-lea al P.C.R. - poate chiar în acelaşi timp cu pregătirile efectuate de generalii Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru pentru lovitura de stat planificată a se desfăşura în octombrie 1984, precum şi la începutul anului 1989 (celebra „Scrisoare a celor şase").

Este evident faptul că sovieticii aveau motive temeinice să-i creeze probleme lui Nicolae Ceauşescu, cel puţin la nivel propagandistic, atât la Congresul al XII-lea, cât şi la cel de-al XIII-lea Congres al P.C.R. - din cauza atitudinii dure afişate de liderul suprem român la reuniunile Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (în primul rând, cea de la Moscova, din 22-23 noiembrie 1978). Totodată, jocul politico-economico-diplomatic iniţiat în primăvara anului 1984 de către Nicolae Ceauşescu, în momentul începerii discuţiilor privind prelungirea duratei de valabilitate a Tratatului de la Varşovia, a deranjat autorităţile de la Moscova şi, pentru a-l pedepsi pe liderul român, serviciile secrete sovietice puteau apela atât la generalii români care au studiat în anii '50 în U.R.S.S., cât şi la veteranii P.C.R. care fuseseră eliminaţi treptat de Nicolae Ceauşescu din toate funcţiile de conducere pe care le deţineau în dictatura predecesorului său, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

În opinia noastră, cercetarea istorică privind activitatea desfăşurată de Gheorghe Apostol împotriva lui Nicolae Ceauşescu poate să înceapă de la interviul pe care fostul prim-secretar al P.M.R. l-a acordat în luna februarie 1990. Gheorghe Apostol a declarat atunci ziaristului Ion Jianu că „prin 1984, văzând că la nici un congres nu s-au mai discutat problemele cuprinse în acea scrisoare de 33 de pagini (întocmită şi trimisă lui Ceauşescu după Congresul al X-lea al P.C.R. - n.a.), am hotărât să fac un rezumat al ei. "Am trimis o scrisoare de 17-18 pagini lui Ceauşescu, în care menţionam că rog să fie analizată la Congresul al XIII-lea. Mai precizam ca, în cazul în care conţinutul scrisorii se discută în Comitetul Politic Executiv, să fiu chemat să particip şi eu la discuţie. N-am primit nici un răspuns şi de aceea, după ce am primit aprobarea de a reveni în ţară [în 1988], mi-am luat libertatea de a acţiona." (subl.n.)[3].

Este evident că Gheorghe Apostol a avut resentimente puternice faţă de Nicolae Ceauşescu după încheierea luptei pentru succesiunea la conducerea Partidului Muncitoresc Român şi putem presupune faptul că Gheorghe Apostol a acţionat sub influenţa acestora atunci când a discutat prima dată cu Silviu Brucan despre un proiect al „Scrisorii celor şase". Apoi, la şedinţa din 18 august 1989 a Comitetului Politic Executiv, Nicolae Ceauşescu a afirmat că Gheorghe Apostol „a intrat în legătură cu serviciile de spionaj străine şi, puşi (sic!) de acestea, a redactat diferite scrisori (subl.n.)"[4]. Este posibil ca liderul suprem al P.C.R. să-şi fi adus aminte de scrisoarea primită în anul 1984 de la Gheorghe Apostol, despre care Silviu Curticeanu a menţionat într-un volum de memorii.[5]

În altă ordine de idei, două documente din fosta arhivă a C.C. al P.C.R. confirmă faptul că Gheorghe Apostol nu se mai afla printre cei mai importanţi colaboratori ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu aproape doi ani înainte de decesul liderului suprem al partidului. De exemplu, în cadrul reuniunii din 5 iunie 1963 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a nominalizat pe Nicolae Ceauşescu pentru a se deplasa în U.R.S.S., cu scopul de a înmâna o scrisoare importantă lui Nikita Hruşciov (Moscova, 8 iunie 1963), din partea Biroului Politic şi de a-l invita pe liderul P.C.U.S. să efectueze o vizită de lucru în România. În stenograma şedinţei respective s-a menţionat astfel: „[Gheorghe Gheorghiu-Dej:] Eu propun să meargă cu acest material tov. N. Ceauşescu. Sunteţi de acord cu propunerea? (Toţi tovarăşii sunt de acord.) (subl.n.)".[6]

Două săptămâni mai târziu, la şedinţa din 21 iunie 1963 a Biroului Politic, s-a discutat despre compunerea delegaţiei române care urma să participe la discuţiile de la Scrovişte cu Nikita Hruşciov (24 iunie 1963). Gheorghe Gheorghiu-Dej a sugerat să se propună liderului suprem al P.C.U.S. ca toţi membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. să ia parte la întâlnirea cu omologii lor de la Moscova. Fiind direct implicaţi în organizarea acelui eveniment, Emil Bodnăraş şi Nicolae Ceauşescu au susţinut pe rând că trebuie pregătite două variante de delegaţii.[7]

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost de acord cu ideea respectivă şi în stenograma reuniunii respective s-a consemnat astfel:
„Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Da. Cum ar fi varianta cealaltă? Să participe Dej, Maurer, Ceauşescu, Chivu, Bârlădeanu, Bodnăraş şi Răutu.
Tov. Chivu Stoica: Dacă n-ar trebui să fie şi Gaston [Marin]?
Tov. Nicolae Ceauşescu: Să fie şi el.
Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Da.
Tov. Ion Gheorghe Maurer: Sunt cele mai multe şanse ca tot Biroul Politic să participe.
Tov. Alex. Bârlădeanu: Lui [Hruşciov] îi place să fie cât mai mult public.
Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Atunci să considerăm şi această problemă clarificată".[8]
Enumerarea de către liderul suprem al partidului a celor mai importanţi colaboratori ai săi este foarte interesantă deoarece Gheorghe Gheorghiu-Dej a menţionat (involuntar, în opinia noastră) o ierarhie care probabil exista în subconştientul său şi care a fost confirmată în luna martie 1965 – când Nicolae Ceauşescu a preluat conducerea partidului cu ajutorul lui Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica şi Emil Bodnăraş.

---------------------------------------------------------
[1] Pentru detalii, vezi Gavriil Preda, Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968), volumul II (1962-1968), Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2009, p. 336-343.
[2] Pentru detalii, vezi Congresul al XII-lea al Partidului Comunist Român, 19-23 noiembrie 1979, Editura Politică, Bucureşti, 1981; Istoria României în date, coord. Dinu C. Giurescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 675; Vasile Toma Vlase, „Incidentul Pârvulescu" la Congresul al XII-lea al PCR, în „Dosarele Istoriei", an XI, nr. 2 (114)/2006, p. 20-22; Petre Opriş, Comunist, dar anticeauşist: „Cazul Pârvulescu", în „Dosarele Istoriei", an XI, nr. 11 (123)/2006, p. 33-36.
[3] Ion Jianu, Gheorghe Apostol şi „Scrisoarea celor şase", Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008, p. 60.
[4] Petre Opriş, Acţiunile lui Gheorghe Apostol şi Dumitru Mazilu împotriva lui Nicolae Ceauşescu (1989), în Analele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir", Seria Istorie – Serie nouă, anul 1, nr. 3/2010, Bucureşti, p. 169-170.
[5] Fostul şef al Secţiei Cancelarie a C.C. al P.C.R. a menţionat astfel: „Momentul venirii lui Ceauşescu la putere a fost descris în fel şi chip, dar el a scăpat interesului meu. Mult mai târziu am aflat, cu totul întâmplător, câte ceva din cele petrecute atunci, dintr-o scrisoare a lui Gheorghe Apostol, comentată şi adnotată de cei doi soţi, într-o discuţie ce a avut loc la Snagov.
Se pare că, printre cei marcaţi în primul rând de alegerea lui Ceauşescu în fruntea partidului, a fost Gheorghe Apostol. Aşa se face că în anul 1986 sau 1987, nu mai ţin minte exact (corect: 1984 – nota P. Opriş), Apostol, pe atunci ambasador în Brazilia, i-a scris, pe această temă, o lungă scrisoare lui Ceauşescu. [...]
În scrisoare, Apostol îi imputa lui Ceauşescu, în esenţă, că, la moartea lui Dej, a «uzurpat» funcţia de prim-secretar al Comitetului Central al partidului.
Argumentele erau, după câte îmi amintesc, următoarele: Dej l-a desemnat pe Apostol, în mod expres, urmaşul său în funcţia de prim-secretar; Ceauşescu a aflat această împrejurare şi, profitând de poziţia sa în partid, sub pretextul unor interdicţii de ordin medical, a reuşit să întrerupă orice legătură a lui Dej cu ceilalţi membri ai Biroului Permanent.
La auzul acestei acuzaţii, Ceauşescu a afirmat hotărât, dar calm: «Minte! Dej nu avea dreptul să stabilească cine va fi ales în fruntea partidului!» [...]
[Nicolae Ceauşescu] S-a folosit în ocuparea funcţiei de trădarea lui Maurer, caracterizat în scrisoare, în mod repetat, ca un adevărat «escroc politic».
La această afirmaţie, amândoi soţii au izbucnit, aproape simultan, într-un prelungit şi zgomotos hohot de râs, ce, pentru mine, părea că nu se mai termină [...]
La sfârşitul discuţiei, Ceauşescu a conchis sec: Apostol a fost un om slab; nu l-a vrut nimeni pentru că ar fi rămas la remorca «ălora» şi «ar fi dus ţara de râpă».
Ca întotdeauna, Elena Ceauşescu a avut un limbaj mult mai «savant»: «Porcul, beţivul, curvarul, n-a fost nimic de capul lui niciodată!» (subl.n.)". Silviu Curticeanu, Mărturia unei istorii trăite. Imagini suprapuse, Editura Historia, Bucureşti, 2008, p. 337-340.
[6] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 25/1963, f. 24.
[7] Idem, dosar nr. 33/1963, f. 22; 25.
[8] Ibidem, f. 25-26. Este interesant de menţionat şi faptul că diplomaţii americani de la Bucureşti şi Moscova au încercat să afle amănunte despre divergenţele româno-sovietice şi când anume urma să aibă loc o întâlnire între Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nikita Hruşciov. De exemplu, telegrama trimisă la 28 iunie 1963 Secretarului de Stat american, de către William A. Crawford (şeful Legaţiei SUA din România), a avut următorul conţinut: „O sursă de încredere a Legaţiei a informat că Gheorghiu-Dej a fost văzut într-un restaurant din Bucureşti la 26 iunie, după-amiaza târziu. Deşi sunt mai puţin de 24 de ore de la plecarea sa din Bucureşti cu un avion sovietic, este încă posibil ca el să fi făcut o scurtă vizită în Uniunea Sovietică". William A. Crawford, Minister Plenipotentiary (Romania), to David Dean Rusk, Secretary of State, Bucharest, Romania, June 28, 1963; 9 POL 15 Government RUM File, p. 9; Box 4028; POL 6 PROMINENT PERSONS, RUM 2/1/63, POL RWANDA (Pol Prominent Persons Rum Rwanda); Central Foreign Policy File, 1963 (CFP File 1963); General Records of the Department of State, Record Group 59 (RG 59); National Archives at College Park, College Park MD (NACP).
La rândul său, ambasadorul american Foy David Kohler a telegrafiat de la Moscova Secretarului de Stat al SUA (2 iulie 1963) pentru a-l informa că adjunctul şefului misiunii diplomatice a României de la Moscova a discutat cu un diplomat occidental (vorbitor de limbă română) în după amiaza zilei de 1 iulie 1963 şi a afirmat că Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a fost prezent la ceremoniile organizate la Berlin de autorităţile est-germane, dar a trimis o telegramă de felicitare. În acelaşi timp, diplomatul român a refuzat să răspundă la întrebarea referitoare la o posibilă întîlnire a liderului român cu Nikita Hruşciov, menţionând doar că Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a efectuat nici o călătorie în România, în ultimul timp. Foy David Kohler, Ambassador (the Soviet Union), to David Dean Rusk, Secretary of State, Moscow, USSR, July 2, 1963; 9 POL 15 Government RUM File, p. 7; Box 4028; Pol Prominent Persons Rum Rwanda; CFP File 1963; RG 59; NACP.