Societatea românească a secolului al XX-lea a trăit clipe de primitivism, de o brutalitate colosală. În aceste condiții, după noi eșecuri politice și după ștergerea oricărei urme de democrație, în 3 septembrie 1940, a început la București revoluția legionară împotriva regimului regal al lui Carol al II-lea. Populația orașului s-a solidarizat cu legionarii într-un număr zdrobitor. Populația capitalei a înconjurat Palatul Regal și l-a cerut pe rege. Comandantul Regimentului de Gardă și al Garnizoanei București, generalul Dumitru Coroamă, a refuzat să reprime manifestația. Nu avea loc nici un fel de intervenție străină, nimeni nu dădea nici o lovitură de stat, manifestanții erau disciplinați și nu foloseau violența, doar că regimul politic regal nu mai era acceptabil. Ordinul de foc dat de rege nu se justifica legal. Situația nu este comparabilă cu decembrie 1989, când România a fost agresată de o întreagă armată acoperită străină și de serviciile speciale ale mai multor state și când ordinul de luptă dat Armatei sub indicativul „Radu cel Frumos" a fost legal. Cel care i-a chemat pe legionari să ajute țara și să vină la guvernare a fost generalul Ion Antonescu, după ce liderii P.N.Ț. și P.N.L. îl refuzaseră, datorită dificultății în care se afla țara. La greu, Iuliu Maniu și Dinu Brătianu au făcut un pas înapoi. În aceste condiții cu totul excepționale, ajunși la putere, este firesc, după părerea mea și a multor altor cercetători, ca legionarii să fi dorit să se cerceteze vinovățiile pentru crimele abominabile comise din ordinul fostului rege. Reglările de conturi și răzbunarea unor persoane membre ale Legiunii, fie ei și persoane cu funcții de conducere, săvârșite asupra unor persoane care l-au sprijinit pe rege în acțiunile teroriste de stat și în alte acte de represiune, nu pot anula baza ideologică, morală și socială a Mișcării Legionare și nu sunt temei, după aproape un secol, ca alte persoane să fie împiedicate să îmbrățișeze vechea doctrină, așa cum interzice Ordonanța 31/2002. Orice idee este sau poate fi bună și trebuie acceptată. Nu se poate porni de la prezumția că un cețean, sau un grup de cetățeni, dacă va/vor îmbrățișa o doctrină, vor săvârși și crime, pentru că alte persoane, cu 100 de ani în urmă, au făcut crime. În continuarea articolului ar fi fost nevoie să argumentez ceea ce am afirmat mai sus cu precizări despre doctrina legionară, ceea ce îmi este interzis prin articolul 5 din Ordonanța 31/2002, modificat prin art. 6 din Legea 217/2015. Dacă aș fi avut voie să scriu, aș fi putut releva lucruri importante.

Legea 217/2015 înfierează legionarismul și menajează judeo-bolșevismul. Deci, este permisă folosirea simbolurilor bolșevice și elogiul oprimatorilor românilor de după Al Doilea Război Mondial, fie ei evrei, fie de alte etnii. Ordonanța 31/2002, care este simbolul poliției politice judeo-capitaliste, nu interzice promovarea cultului și doctrinei bolșevice. De altfel, Vladimir Tismăneanu (Volodea Tismenițki), ide-olog oficial al României, în deceniul președinției lui Traian Băsescu, autor al textului neștiințific al deconspirării comunismului în România, adoptat în parlamentul (scris voit cu literă mică) României și-a exprimat public aprecierea și simpatia pentru tartora Ana Pauker (Hannah Rabinsohn). Sângele apă nu se face! Acest „porumbel scăpat din gură" de Tismăneanu mi se pare relevant pentru legătura de peste timp dintre judeo-bolșevici și judeo-capitaliști, aceștia din urmă recuperându-i pe primii. Ilici Iliescu, Brukner și Piotr Neulander ne-au dat și ne mai dau, de 26 de ani, lecții. Cum să fie relevate crimele evreiești împotriva românilor, dacă documentul care a mimat înfierarea bolşevismului, pentru a-i deruta pe români, a fost redactat chiar de fiul unui stâlp al regimului judeo-bolșevic, el însuși evreu? Legea 217/2015, inițiată de institutul judeu care poartă numele controversatului Elie Wiesell, acuzat pentru că nu ar fi fost victimă a lagărului de la Auschwitz, cum s-a autodeclarat[2], primind și Premiul Nobel pentru Pace, este o lege absolutamente bolșevică, o lege care revalidează cu tărie sentințele odioase ale „Tribunalului Poporului" și ale altor instanțe judeo-bolșevice și care, împotriva realității istorice, proclamă Mișcarea Legionară ca fiind una fascistă, xenofobă și extremistă, ceea ce nu se poate proba prin mijloace științifice, ci doar prin vorbe propagandistice evreiești fără acoperire. Crimele legionarilor au fost răspunsul la terorismul de stat practicat de rege și acooliții săi împotriva legionarilor, împotriva intereselor profunde ale României și ale românismului. La încheierea deceniului în care a purtat coroana României, întreaga societate românească, inclusiv foști susținători ai săi, îl considerau pe Carol al II-lea ca fiind marele vinovat pentru dezastrul țării.

La acea oră „a socotelilor", legionarii erau respectați de majoritatea societății românești. Marile înfrângeri ale poporului român și ale românismului din ultima sută de ani, inclusiv înfrângerea de astăzi, mă refer la promulgarea Legii 217/2015, au avut și au la bază dezbinarea românilor, trădarea intereselor românești de către unii români și punerea românilor necondiționat la dispoziția străinilor, pentru care există în societate un cult nejustificat. Legionarii au ajuns în conflict cu generalul Ion Antonescu și s-au luptat români contra românilor (rebeliunea). Apoi, regele Mihai I și camarila Palatului au complotat împotriva Mareşalului Ion Antonescu și din nou s-au divizat românii, s-au trădat între ei etc. În decembrie 1989, românul Iulian Vlad și-a dat mâna cu complotiștii judeo-bolșevici minoritari (în mod deosebit cu Iliescu, Brucan) și a acționat decisiv împotriva românului Nicolae Ceaușescu, alături de generalul Victor Athanasie Stănculescu. Acesta din urmă avea ambii bunici etnici ruși, unul general și celălalt colonel în armata țaristă, refugiați în România. În final el a fost recuperat de serviciile militare sovietice. De la el așteptam mai puțin. De la etnicii români ar fi fost firesc să așteptăm și să primim mai mult. Exemplele de acest fel din istoria României sunt foarte numeroase. Oportunismul, lipsa de caracter și de patriotism, îi face pe mulți etnici români să devină slugi ale celor care acționează împotriva românismului, pentru îngenunchierea și spolierea României. În cei 25 de ani care au trecut de la asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, românii dispuși să devină slugile celor care au îngenuncheat țara au fost reperați, încurajați, fișați și promovați. Alți doritori de a parveni pe cadavrul propriei lor națiuni stau la coadă, în spatele minoritarilor, stâlpii stăpânirii străine a României. În curând, pe măsură ce situația României se va agrava, orice alternativă la actualul regim judeo-capitalist va fi mai acceptabilă, va fi „răul mai mic".

Mai trebuie relevat un fapt. La 8 octombrie 1944 Regele României, Mihai I, a emis Decretul-Lege nr. 485 (publicat în Monitorul Oficial nr.233 Partea I din 8 oct 1944, pag. 6558) pentru abrogarea Decretului-lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940 referitor la constituirea Grupului Etnic German din România. În temeiul Decretului-Lege nr. 485, Grupul Etnic German a fost desființat, toate bunurile Grupului Etnic German fiind lovite de indisponibilitate fără îndeplinirea vreunei formalități și au trecut în proprietatea Statului Român. Decretul regal nu a fost abrogat niciodată, nici de comuniști. Tratatul de Pace de la Paris (1946-1947) a prevăzut și el desființarea tuturor grupurilor etnice germane din Europa. El este în vigoare și astăzi. Cu toate acestea, Forumul Democrat al Germanilor, avându-l ca președinte executiv pe Klaus Werner Johannis, prin intermediul organizației locale din Sibiu, a intentat acțiune în Justiție, la Judecătoria Sibiu și a formulat o acțiune în constatare a faptului că Forumul Democrat al Germanilor este continuatorul Grupului Etnic German, creat în anul 1940, de regimul politic legionar. O judecătoare tinerică a admis cererea. Păi unde este logica președintelui Johannis? Dacă legionarii au făcut un lucru bun că au înființat Grupul Etnic German, iar acesta este predecesorul demn al Forumul Democrat al Germanilor din România, pe care l-a condus mulți ani acest domn Johannis, de ce mai dăm legi împotriva legionarilor? Din alt punct de vedere, în baza Legii 217/2015, ar trebui imediat desființat Forumul Democrat German din România (F.D.R.G.).

După părerea mea, Ordonanța 31/2002 va face să renască „antisemitismul" în România, fenomen care dispăruse aproape complet în perioada ceaușistă, când evreii au ajuns să fie priviți chiar cu oarecare simpatie, în rândurile unei părți importante a românilor. Toate afirmațiile făcute în prezentul articol se pot justifica științific. Nici una din afirmațiile de mai sus nu este lipsită de probe. Am scurtat cât s-a putut acest articol, în același timp, dorind să spun cititorilor cât mai multe din ideile pe care mi le-a inspirat promulgarea Legii 217/2015. Personal, îmi exprim speranța că această ordonanță mizerabilă va fi un clopoțel care să-i trezească pe români din somnul lor de 26 de ani și să contribuie la unirea lor pentru a încerca să-și recapete un minimum de demnitate şi de suveranitate, pe baza căreia să-și poată conserva cele mai importante dintre valorile naționale. Cred că iluzia că din Occidentul controlat de evrei ne-ar putea veni „binele" este perimată și iluzorie. Din păcate, este posibil ca mulți români să mai aibă nevoie de timp ca să-și dea seama de această realitate. Dacă ar fi să închei în spiritul bolșevic în care este promovată poliția politică a regimului judeo-capitalist din România de astăzi și această nefericită pentru români Lege 217/2015, pe moment, îmi vine în minte o aspirație a românismului: „Jos minoritarii antiromâni și slugile lor românești!"

------------------------------------------
[2]http://jurnalul.ro/stiri/observator/un-supravietuitor-al-holocaustului-elie-wiesel-nu-este-detinutul-a-7713-590048.html Scriitorul american de născut în România, Elie Wiesel, a fost dat in judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că primitorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi insuşit identitatea deţinutului A-1773. Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz.