Cartea de faţă a produs consternare la apariţia ei la editura Little, Brown and Co. din New York. Puţine cărţi publicate în America au provocat dezbateri atâtde aprinse între istorici ca această autobiografie a generalului-locotenent Pavel Anatolievici Sudoplatov. Printre dezvăluirile cărţii se numără:
- modul în care savanţii atomişti Oppenheimer, Fermi, Szilard, Fuchs şi Pontecorvo au furnizat sau au permis transferul de informaţii ştiinţifice esenţiale către U.R.S.S.;
- cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Troţki la ordinul direct al lui Stalin; rolul real jucat de soţii Alfred şi Ethel Rosenberg în spionajul atomic al U.R.S.S.;
- de ce a inventat Stalin complotul medicilor şi conspiraţia sionistă din URSS, care i-a distrus pe evreii sovietici;
- cum a creat Stalin criza Berlinului pentru a preveni folosirea de către S.U.A. a bombei atomice împotriva iminentei victorii comuniste în China;
- cum au organizat Hruşciov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria pentru a şterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin.

Pavel Sudoplatov

Cititorul se va întreba cine este acest autor şi cum a avut el acces la secrete atât de mari, multe dintre ele rămase neelucidate până acum? Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraţiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (N.K.V.D.) al U.R.S.S. Apoi a devenit directorul general al Direcţiei a IV-a din N.K.VD., însărcinată cu războiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941. În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost şeful Biroului de Informaţii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursă de informaţii pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică a armelor atomice sovietice. Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinară: răpire şi asasinare; sabotaj şi război de partizani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial; înfiinţarea de reţele ilegale de spioni sovietici în S.U.A. şi Europa Occidentală. Însă domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile S.U.A., Angliei şi Canadei.

Pavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se „confeseze", insistând că acuzaţiile aduse contra lui sunt deformări ale activităţilor sale pentru care el a fost decorat şi promovat până la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniţă grea, dar abia în anul 1992 va reşi să-şi obţină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea U.R.S.S.-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic (pag. XIII). În acest sens el scrie că: „cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul ţarist şi pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul şi viziunea lui. Cârmuitorii victorioşi ai Rusiei au avut întotdeauna trăsături combinate de criminali şi de oameni de stat. În această privinţă se trece cu vederea că Stalin şi Beria, care au jucat roluri tragice şi criminale în istoria noastră, au jucat în acelaşi timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovietică într-o superputere nucleară. Or, tocmai această realizare este cea care a determinat evoluţia ulterioară a evenimentelor din lume" (pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine prezentat lumii de către Winston Churchill prin aceste cuvinte: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere militară a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii".

Sudoplatov a refuzat să-i ajute pe istoricii ruşi să se descurce în labirintul arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul că Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin prisma standardelor de azi şi că el trebuie evaluat în contextul timpurilor în care a condus ţara. De acelaşi refuz ferm s-a izbit şi Jerrold Schecter, şeful biroului din Moscova al revistei americane „Time", când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul unde se trata de insuficienţă cardiacă, la vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el în mormânt tot ce a dezvăluit în această carte dacă Jerrold Schecter nu s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov, academicianul rus Anatoli Sudoplatov, căruia i-a cerut ajutorul direct şi personal în a-l convinge pe tatăl său să spună ce ştie înainte de moartea sa iminentă.

Cum au furat sovieticii secretul primei bombe atomice

Editorii americani ai acestei cărţi semnalează de la primele pagini ale introducerii că aspectul inedit, adus la cunoştinţa publicului de acest autor militar, este modul concret în care au procedat sovieticii pentru a fura secretele atomice descoperite de savanţii de la Los Alamos, pentru construirea primei bombe atomice. Este clar acum că, fără participarea[3] voluntară la trădare a savanţilor participanţi la Proiectul Manhattan, sovieticii n-ar fi putut copia aşa repede bomba atomică americană. Prima bombă atomică detonată de sovietici în anul 1949 a fost o copie fidelă a bombei americane. Le-au trebuit savanţilor sovietici zece ani pentru detonarea cu succes a celei de-a doua bombe atomice, care a fost în totalitate un produs sovietic.

Prima bombă atomică a fost rezultatul unui efort colectiv intens, coerent şi insistent, care a costat 2 miliarde de dolari şi la care au participat zeci de mii de ingineri, tehnicieni, fizicieni şi alţi specialişti americani. Munca lor a ajuns de-a gata în mâinile spionilor sovietici, care au dus-o la Moscova cu riscul vieţii lor (soţii Alfred şi Ethel Rosenberg au fost curierii sovietici care au sfârşit pe scaunul electric când s-a aflat ce transportau în valizele lor). Mai mult de 90% dintre agenţii recrutaţi de sovietici în străinătate erau de origine evreiască, a căror ură contra lui Hitler i-a făcut să-şi rişte viaţa şi avutul pentru a ajuta URSS-ul în lupta contra Germaniei (pag. 4). Cum a fost posibil ca savanţii atomişti să transfere sovieticilor descoperirile lor ştiinţifice? Sudoplatov povesteşte că s-a acţionat pe trei idei principale:
- teama viscerală a savanţilor că Hitler ar putea fi primul care să obţină bomba atomică;
- egalitatea statutului de puteri nucleare dintre SUA şi URSS va contribui la pacea mondială, altfel s-ar fi anihilat reciproc;
- exploatarea aroganţei depistate de sovietici la discuţiile secrete cu savanţii atomişti, care se considerau o specie nouă de oameni de stat, al căror mandat depăşea graniţele ţărilor din care proveneau ei (pag. XIV). Deci n-a fost vorba de bani sau alte valori pentru obţinerea colaborării savanţilor atomişti de la Los Alamos. A fost o colaborare voluntară şi gratuită, deşi Stalin era pregătit să plătească eventual sumele necesare pentru transferul tehnologiei nucleare. Chiar dacă directorul Proiectului Manhattan, prof. dr. Robert Oppenheimer, era decedat din anul 1967, familia acestuia l-a acţionat în justiţie pe Sudoplatov la apariţia acestei cărţi, pentru a salva reputaţia savantului. Şi n-a fost singurul scandal provocat de această carte. Statul ucrainian s-a sesizat din oficiu şi l-a dat în judecată pe Sudoplatov pentru asasinarea lui Evghen Konovaletz, eroul naţional al Ucrainei, despre care nu se ştia cine l-a ucis în exil. Sudoplatov descrie în detaliu cum l-a ucis pe Konovaletz, la Amsterdam, din ordinul direct şi personal al lui Stalin, pentru că era liderul ucrainienilor din exil cu acces direct la Hitler şi Hermann Göring.

Uciderea lui Troţki

Un capitol întreg al cărţii este consacrat de Sudoplatov modului cum a organizat şi instruit echipa trimisă în Mexic cu misiunea uciderii celui mai mare duşman al lui Stalin şi unul dintre fondatorii statului sovietic: Leon Davidovici Bronstein, intrat în istorie sub numele conspirativ de Troţki. Se cunoaşte faptul că şi Lenin se temea de Troţki, care-l întrecea ca orator şi ca organizator de geniu al Armatei Roşii. Întrebat de un jurnalist cum explică el succesul constant al cuvântărilor sale în faţa unor săli pline cu oameni atât de diferiţi ca pregătire, Troţki a dat următorul răspuns: „Eu când mă urc la tribună îmi imaginez că sunt în faţa unei săli pline cu idioţi şi că trebuie să vorbesc în aşa fel încât să fiu înţeles de ultimul idiot din ultimul rând al sălii respective". Cel care l-a ucis pe Troţki, la 20 august 1940, a fost agentul lui Sudoplatov, un comunist catalan cu numele de Ramon Mercader, care n-a reuşit să fugă din locuinţa lui Troţki după ce l-a rănit mortal. A fost prins, judecat şi condamnat de mexicani, care l-au închis timp de 20 de ani. A fost bătut în fiecare zi în închisoare până au reuşit să scoată de la el informaţia capitală: cine a fost ordonatorul crimei comise de el. A petrecut ultimii ani de viaţă la Moscova cu o pensie de general KGB şi a decedat în 1978 la 65 de ani.

Eduard Beneş şi Imre Nagy, agenţi ai Moscovei

Sudoplatov mai dezvăluie că printre agenţii lui plătiţi s-a numărat şi preşedintele Cehoslovaciei, Eduard Beneş, recrutat de NKVD în anul 1938, şi care a facilitat cedarea către URSS a unei părţi din teritoriul ţării sale (pag. 104). Când Cehoslovacia a fost cotropită de nazişti, Beneş a fost scos din ţară de oamenii NKVD-ului, pe căi cunoscute numai de ei.
Nimeni n-a ştiut cum a ajuns el la Londra. Sudoplatov scrie că, la plecare, lui Beneş i s-a înmânat suma de 10.000 de dolari, o avere pentru acele vremuri şi i s-a cerut o chitanţă. Cu acei bani Beneş a trăit confortabil la Londra pe toată durata războiului. În anul 1945 s-a dus la Moscova împreună cu Jan Masaryk cu convingerea că va fi repus în funcţia de preşedinte, numai că Stalin îl pregătea pe comunistul ceh Klement Gottwald pentru funcţia supremă a Cehoslovaciei. După încheierea războiului, Sudoplatov este trimis de Molotov la Praga cu misiunea de a-l determina pe Eduard Beneş să se retragă în linişte din viaţa politică a Cehoslovaciei. În acest scop, Sudoplatov a luat cu el, la Praga, pe Piotr Zubov, ofiţerul NKVD care-l recrutase pe Beneş, şi, mai ales, n-a uitat să ia chitanţa contra căreia îi înmînase acestuia cei 10.000 de dolari. Pentru cazul că Beneş ar putea opune rezistenţă cererii lui Molotov, autorul cărţii scrie că a luat cu el 400 de militari îmbrăcaţi în civil, care ar fi intevenit dacă ar fi fost nevoie. Totul s-a desfăşurat în secret şi fără incidente, Eduard Beneş anunţând public că se pensionează pe motive de sănătate. A murit în anul 1948 (pag. 233-235).

Un alt lider european care este demascat de Sudoplatov ca fiind agent plătit al N.K.V.D. este Imre Nagy al Ungariei, despre care scrie următoarele: „Beria avea de asemenea planuri de schimbări în conducerea Ungariei. El a avansat propunerea ca Imre Nagy să fie candidat la postul de prim-ministru. Încă din anii 1930, Nagy a fost un agent N.K.V.D. cu normă întreagă, cu numele de cod Volodea, ale cărui servicii erau considerate de mare valoare. Ideea lui Beria era de a avea prin Nagy pe omul său într-o poziţie cheie în conducerea Ungariei. Nagy va executa supus instrucţiunile Moscovei" (pag. 367).

Tito către Stalin: „... eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul"

Pagini întregi sunt dedicate descrierii planurilor lui Stalin de asasinare a mareşalul Iosip Broz Tito, preşedintele Iugoslaviei. După trei încercări nereuşite, efectuate de alte cercuri din anturajul lui Stalin, acesta decide să apeleze la Sudoplatov pentru uciderea lui Tito. Îl cheamă la Kremlin şi-i arată o scrisoare olografă şi nesemnată, care cuprindea o propunere de atentat la viaţa lui Tito. După citirea scrisorii, Sudoplatov a demonstrat punct cu punct toate detaliile care probau că autorul scrisorii este fără experienţă în domeniu. Stalin a fost impresionat de sistemul puternic de apărare construit în jurul liderului iugoslav, informaţii pe care Sudoplatov le avea de la un agent al său aflat în garda personală a lui Tito. Chestiunea ridicată de Sudoplatov era că în condiţii de pace se pune problema morală a trimiterii unui agent sovietic la moarte sigură, întrucât el nu avea nicio şansă de a scăpa neprins. În plus, se cunoştea că Tito nu va intra în panică având experienţă personală de luptă în război (pag. 339). Două zile mai târziu, planurile contra lui Tito au fost abandonate de îmbolnăvirea lui Stalin şi decesul său la 5 martie 1953. În biroul lui Stalin de la vila Kunţevo s-a găsit, printre alte documente personale, următoarea scrisoare de la Tito: „Aţi trimis aici trei oameni ca să mă ucidă şi toţi trei au fost capturaţi. Dacă nu încetaţi, eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul". Şochează limbajul specific corespondenţei dintre doi gangsteri.
 - va urma -