Acest text s-ar putea să nu fie pe placul multora, dar este părerea mea. Chiar dacă, deseori, am dezagreat perioada comunistă, pentru măsurile ei de austeritate şi cu ororile puşcăriilor, pe atunci românii aveau un ideal. În aspiraţiile lor nu figura falsa democraţie din zilele noastre. (Ion Nălbitoru)

În societatea democrat-contemporană, înaintea fiecărui scrutin ni se oferă lozinci cu expresii şi forme frumos modelate care încântă privirile şi auzul cetăţeanului de rând, dar al căror mesaj concurează, non valoric, în ipocrizie, demagogie şi populism, mai ceva ca în renumita „epoca de aur" a „odiosului" din „societatea socialistă multilateral dezvoltată". În urma acelui promiţător „să trăiţi bine!", dar nu se ştie unde şi când, „aleşii" sunt instalaâi pe scaunele împărătşti ale unei ţări cândva înfloritoare, frumoasă şi bogată. Trezindu-se la realitatea înconjurătoare, dau din colţ în colţ că nu-şi pot îndeplini promisiunile din campania electorală. Şi aceasta nu că n-ar exista posibilităţi de redresare şi ieşire din criză, dar nu are cine s-o facă! De fapt nu există interesul ca apele tulburi ale falsei democraţii să se limpezească, fiindcă foarte mulţi ar plăti scump jaful şi dezastrul în care au aruncat cu ştiinţă România. În plus, revenirea la normalitate, în litera legii, ar îngreuna rotunjirea veniturilor noilor ciocoi. Pe scena politică românească se joacă, mereu în „premieră", un permanent şi de proastă calitate spectacol, cu aceeaşi piesă de teatru desuetă şi absurdă. După fiecare circ electoral reîncepe haosul şi anarhia specifică postdecembristă. Pentru ca şi mai multă ceaţă să plutească în creierul cetăţeanului român şi să-l deruteze complet, se reiau aceleaşi show-ri cu „analize" politice comentate de diverşi manipulatori ai mediului politic şi din mass-media aservită, bineînţeles tot în favoarea profitului „baronului" din spatele afacerii e se exprimă prin presă, radiou, televiziune sunt manipulări şi induceri în eroare a poporului prin minciună, impertinenţă, surogate politice şi economice utopice şi anacronice.

Afirmaţii stereotipe de genul „guvernul trecut", „greaua moştenire" se regăsesc de fiecare dată ca un spot publicitar de proastă factură. Care moştenire? Din câte îmi aduc bine aminte după asasinarea „dictatorului" România a rămas fără datorii externe, ba chiar ceva în plus la vistieria ţării. Se dă în permanenţă vina pe perioada totalitarismului comunist, dar care la urma urmei a însemnat unitate, demnitate, stat naţional, independenţă, suveranitate teritorială şi financiară. „Odiosul" a dovedit demnitate indiferent cu cine s-a întâlnit în vizitele oficiale, fie preşedintele Americii, regina Angliei sau „Ţarul" sovietic. Conducătorii postdecembrişti ai României au fost şi sunt sunt slugi prea-plecate şi servile ale Occidentului. Ei, pseudo-patrioţi, s-au comportat ca nişte marionete maneliste şi au acceptat pierderea suveranităţii financiar-economice, ca şi cea de stat. Guvernanţii, sub oblăduirea „tătucului" cu viziuni neodictatoriale, dau vina pe trecut, aruncă „pisica neagră" în curtea „regimului de tristă amintire" până vor ajunge la concluzia fantasmagorică: vinovaţi sunt Adam şi Eva!, pentru ca în final, culpabil de situaţia omenirii va fi numit Creatorul pentru nesăbuinţa de a fi „inventat" „universul" numit „OM"! Cum amintim de trecut, de Nicolae Ceauşescu, suntem imediat catalogaţi, în special de balerinii politici, ca nostalgici comunişti.

Privind retrospectiv, cu obiectivitate, căci vrând nevrând adevărata istorie va ieşi la iveală. Evenimentele petrecute în evoluţia omenirii nu se pot şterge cu buretele, deci „epoca de aur" face parte din existenţa poporului român şi va rămâne în istorie. Ceea ce a înfăptuit Ceauşescu în 24 de ani de domnie, fie şi totalitară, au reuşit să anihileze până la zero cei ce i-au urmat în aproape aceeaşi perioadă de timp. El şi-a manifestat cu demnitate patriotismul şi a demonstrat întregii omeniri neservilismul faţă de marile puteri ale planetei. Făcând un inventar al epocii sale, chiar dacă a fost cu sacrificii, evoluţia şi progresul au dat roade. În ciuda forţelor ostile şi a piedicilor puse de aceştia a reuşit să plătească datoriile externe ale României dând astfel o palmă autoritară obrazului băncilor-cămătar. Sistemul bancar capitalisto-american şi-a manifestat nemulţumirea faţă de atitudinea dictatorului român şi s-a răzbunat. Nu rambursarea creditului îi interesa, ci agonia statelor cu datorii, prelungirea achitării acesteia ca izvor nesecat de venituri, doar prin plata dobânzilor. Pentru ai diminua sau chiar şterge din merite se ascunde cu bună ştiinţă, intenţia de a credita statele din lumea a treia cu dobânzi mult mai mici decât cele oferite de „coloşii" bancari occidentali, concurenţă ce nu le convenea.

Să reamintim „uitucilor" doar câteva din marile realizări ale acelei „societăţi multilateral dezvoltate". Chiar dacă ţelurile dictatorului păreau uneori utopice, să recunoaştem cinstit că la noi nu a fost chiar adevăratul comunism totalitar, ci mai mult o societate socialistă cu tentă spre comunism. Pe teritoriul românesc nu s-a impus nici comunismul rusesc şi nici cel chinezesc, ceea ce este o mare diferenţă. Cei ce l-au ţinut la curent cu informaţii despre false realizări au fost acoliţii de atunci, bogătaşii de acum. Ei i-au lins picioarele propunându-i fel de fel de parade până l-au îndobitocit transformându-l în paranoic. Numai astfel „elita" de atunci a societăţii putea manevra fonduri în interese proprii, iar când plinul risca să dea peste pahar, au făcut vânt „şefului" în prăpastie. Făcând o paralelă între epoca ceauşistă şi pseudodemocraţia de după lovitura de stat din '89, prima a fost în folosul naţiunii, a doua în interesul unei clici politice şi a manevranţilor din spatele ei. După aşa zisa revoluţie au năvălit din afară fel de fel de pretinse „somităţi" cu idei care mai de care mai dăunătoare. Ţara era bogată şi se putea jefui din plin. Mulţi şi-au dorit însuşirea a zeci şi sute de hectare de teren agricol, vroiau întreprinderile statului unde muncitorii să-şi ofere forţa de muncă pe salarii de mizerie, doreau aurul verde al munţilor. Până la urmă ce s-a dorit s-a realizat: distrugerea industriei, agriculturii, subminarea economiei, înstrăinarea bogăţiilor solului şi subsolului, dezumanizarea societăţii româneşti şi în mod special prin degradarea fiinţei umane. Autorii acestor crime comise împotriva poporului român s-au dovedit a fi genocidiştii postdecembrişti. În „Epoca de aur" a fost alfabetizată populaţia, astăzi se realizează reversul monedei - analfabetizarea acesteia. În epoca Ceauşescu s-a dezvoltat industria uşoară şi industria grea prin înfiinţarea de fabrici şi uzine pentru utilaje şi maşini, pentru autoturisme, avioane, vapoare, flota românească devenind printre cele mai renumite din lume, s-a pus accent pe agricultură realizându-se un amplu sistem de irigaţii, Câmpia Română devenind Grânarul Europei, s-au construit locuinţe pentru populaţia ţării, şcoli, spitale, s-au modernizat oraşele, s-au construit baraje şi hidrocentrale, diguri, regularizări de râuri, s-a amplificat procesul de electrificare al localităţilor, al căilor ferate, s-au modernizat reţele de drumuri, a fost construit Transfăgărăşanul, autostrada Bucureşti-Piteşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră, mai mult de două treimi canalul de irigaţii pentru devierea Siretului în Câmpia Bărăganului, demararea lucrărilor la canalul navigabil Bucureşti-Dunăre, în intenţia de a face capitala ţării port, s-a construit metroul în Bucureşti ca o necesitate stringentă a metropolei, monumentala Casa Poporului a doua contrucţie administrativă din lume după Pentagonul american, s-a dezvoltat sistemul turistic prin extinderea complexului de staţiuni de tratament şi odihnă atât în zonele montane precum şi salba de staţiuni de pe litoral. S-a implicat în reconstrucţia României după dezastrele produse de inundaţiile din 1970 şi 1975, precum şi a cataclismului devastator din 1977.

Cetăţeanul român avea asigurat un servici, iar pensionarul o pensie decentă. Cu toate criticile, afirmaţiile şi dezinformările actuale despre acel regim numit „lagărul comunist", în realitate nu murea nimeni de foame, întuneric sau frig. În schimb, astăzi, după peste 20 de ani de vâltoare şi nebuloasă s-a ajuns ca în capitalismul imperialist-financiar şi al falsei democraţii să moară copii, bătrâni, tineri în locuinţe care se prăbuşesc peste ei, sau care locuiesc în corturi, canale, gropi de gunoi. Există numeroase cazuri de suicid a celor ajunşi la nivelul subzistenţei în deznădejdea, depresia psihică şi disperata grijă pentru ziua de mâine. Cei care nu au mai suportat suferinţele şi subnutriţia propriilor copii, au făcut greva foamei sau şi-au dat foc sub privirile sfidătoare şi zâmbetul sarcastic al autorităţilor postdecembriste. În politica externă, Ceauşescu şi-a impus punctul de vedere cu demnitate şi nu cu servilism, România fiind singura ţară din cadrul Tratatului de la Varşovia care s-a opus vehement invaziei Uniunii Sovietice în Cehoslovacia. De ce nu recunosc politicienii că, în afară de U.R.S.S., România a fost singura ţară din blocul răsăritean care întreţinea relaţii diplomatice cu Comunitatea Europeană, că a fost vizitată de doi preşedinţi americani, Nixon şi Ford? Că regina Angliei l-a decorat, că a întreprins numeroase vizite nu numai în ţările din lumea a treia şi cele comuniste dar şi în cele occidentale? Că a obţinut clauza celei mai favorizate naţiuni? Numeroase produse româneşti erau vestite peste hotare iar la mobilă eram pe primul loc în lume. Ceauşescu a făcut împrumuturi pentru a creea o industrie şi o agricultură pe care astăzi nu le mai avem. Românii sunt astăzi mult mai îndatoraţi decât „dictatorul". Ei s-au împrumutat pentru ei, rambursarea datoriei externe căzând pacoste pe spinarea cetăţeanului de rând şi a tineretului de mâine. Pentru reconstrucţia ţării şi plata datoriilor s-au impus şi măsuri de austeritate, reducerea consumului de energie electrică şi carburanţi, refolosire, retehnologizare, raţionalizarea alimentelor, s-a suferit mult, dar nu s-a murit decât de moarte naturală nu prin inaniţie cum se întâmplă azi. Într-adevăr, unele din libertăţile omului erau îngrădite, dar cetăţeanului i s-a recunoscut dreptul la muncă, învăţătură, la o remuneraţie adecvată, protecţie socială, asistenţă medicală, alocaţie pentru copii şi pensie pentru un trai decent.

În anii pretinsei democraţii şi ai libertăţii de exprimare se practică slugărnicia faţă de străini, promovarea homosexualităţii şi prostituţiei, se comit în lanţ crime, violuri, jafuri, cămătărie, se fac judecăţi strâmbe după legi confuze, aplicate după bunul plac al magistraţilor. Societatea ante-decembristă se baza pe relaţii umane, acum pe cele de tip mafiot, pe corupţie politică şi jaf. Singurele „performanţe" postdecembriste au fost şi sunt: jefuirea patrimoniului naţional într-un timp record, desconsiderarea şi degradarea fizică şi morală a fiinţei umane, şomajul, distrugerea economiei naţionale şi ridicarea a la „abracadabrantă" a cartierelor rezidenţiale luxoase cu vile şi piscine ale „baronilor" apăruţi peste noapte. În perioada socialistă au crescut salariile, pensiile, alocaţiile, protecţia şi siguranţa omului pe stradă şi au scăzut taxele şi impozitele. Astăzi micii afacerişti sunt nevoiţi să plătească taxe de protecţie camorezilor, este încurajată cămătăria, au loc conflicte stradale între clanurile mafiote, au dost diminuate salariile, pensiile, ajutoarele sociale crescţnd în schimb taxele şi impozitele. Iată o paralelă elocventă între democraţia actuală aciuată în România şi greaua moştenire a „odiosului" din „Epoca de aur"! Unul a creeat, ceilalţi au devastat! Ne întrebăm retoric, unde-i moştenirea odiosului? Răspunsul vine de la sine: în vilele, palatele şi afacerile de tip mafiot ale celor ce constituie fundamentul societăţii româneşti postdecembriste, marionetele politice de la Cotroceni, Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului.

Istoria se repetă. Ion Antonescu, patriot naţional pentru reîntregirea teritorială a ţării, a fost trădat de regele Mihai, pentru care a primit decoraţii şi cadouri acordate de Stalin. El a fost cel care în urma arestării mareşalului a refuzat graţierea acestuia şi un tribunal mascaradă l-a condamnat la moarte. Regele a capitulat ţara printr-un armistiţiu necondiţionat în faţa bolşeviştilor. Documentele istorice sunt o vie mărturie. Aceeaşi mascaradă s-a petrecut şi în 1989 când soţii Ceauşescu au fost împuşcaţi în urma acuzaţiilor nefondate de genocid şi de deţinerea de conturi în băncile din străinătate. Acuzaţiile n-au fost probate nici până în zilele noastre fiindcă acele conturi nu au existat. Ne place sau nu să credem, suntem ca oaia rătăcită de turmă care nimereşte în gura lupului crezând că-i staul. Sistemul capitalist este deja perimat, zbătându-se cu disperare să se menţină pe linia de plutire. O altă orânduire îi va lua locul. Sistemele cămătăreşti-bancare care domină lumea se vor prăbuşi, fiind sunt intrate în putrefacţie. Însuşi istoria existenţei umane a demonstrat că se nasc imperii, ajung la apogeu, apoi inevitabil şi ireversibil se prăbuşesc. Este incontestabil, sistemul comunist dăduse greş şi, „ajutat", se prăbuşea în întreaga lume. În locul unei treceri lente şi chibzuite la economia de piaţă, la educarea românului spre o nouă mentalitate, spre o privatizare modernă şi eficientă, s-a produs un haos care a distrus realizările din epoca Ceauşescu, împingând ţara înapoi cu mulţi ani. Copierea celei mai urâte şi mai josnice faţete a capitalismului, jaf, tâlhărie, corupţie politică, mafie, a condus la decăderea României în ochii Occidentului şi degradarea fiinţei umane româneşti. Singura soluţie pentru redresarea naţională este alungarea de la putere a clicilor ce se perindă de 22 de ani la cârma şi destinele ţării, tragerea la răspundere şi pedepsirea celor vinovaţi, în spiritul adevăratei legi, implicarea personalităţilor capabile pentru salvarea României de la ruină şi faliment şi restabilirea unui nou climat cu adevărat democratic propice mileniului trei.