Pe un site de umor a apărut „ştirea” potrivit căreia miniştrii transporturilor din ţările vecine cu România au iniţiat proiectul unei „autostrăzi de centură”, pentru ocolirea României, din cauza dificultăţilor de tranzitare, implicate de starea reţelei rutiere. Umorul are, însa, un suport real. Daca „starea de fapt” relatată ar fi reală, ce am avea de comentat? Că ţările vecine dau o lecţie usturătoare guvernelor corupte de la Bucureşti, autoare sau complice la risipa şi devalizarea alocaţiilor bugetare destinate realizării conexiunilor naţionale la reţelele europene de autostrăzi. Harta din imagine, şi ea generatoare de umor, ne arată cum România este ocolită de o autostradă de centură, pentru a cărei realizare şi-au dat mâna, atât vecinii din Uniunea Europeana (Ungaria şi Bulgaria), dar mai cu seama vecinii din afara uniunii (Moldova, Ucraina şi Serbia).

La imaginata reuniune interministerială, ministrul bulgar al transporturilor (indicat cu nume inexistent în lista guvernului bulgar), ar fi declarat că „Centura va funcţiona în regim de autostradă şi le va permite atât şoferilor de TIR, cât şi turiştilor să evite traversarea României, scurtându-le drumul cu câteva zile bune”.

La rândul său, ministrul sârb al trasporturilor (indicat şi el cu un nume inexistent în lista guvernului Serbiei) ar fi subliniat: „Cu toţii ştim ce bătaie de cap era să ajungi, de exemplu, de la Belgrad la Chişinău.Trebuia să treci prin două vămi româneşti, să stai în ambuteiaje, să-ţi distrugi maşina în tot felul de hârtoape, să înveţi româneşte ca să poţi să-i înjuri... Gata cu toate astea! O luăm pe centură.”
Până la definitivarea lucrărilor la şoseaua de centură, în apropierea vămilor au fost montate indicatoare rutiere cu „Atenţie, România!”, pentru ca şoferii să poată alege, în timp util, un traseu alternativ[1].Dar, să lăsăm gluma şi să trecem la chestiunile serioase ale farsei de presa.

Ce au semnificat reţelele de drumuri în istoria lumii cunoaştem din Antichitate, de la făuritorii Imperiului Roman, dar şi din istoria mai recentă, a celui de-Al Doilea Război Mondial. În orice proiect serios, înainte de a se ridica edificiul, se realizează drumurile de acces şi utilităţile. În cazul „proiectului România”, ca stat membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, „drumurile de acces” către cele două comunităţi de prosperitate şi, respectiv, de securitate continuă a fi doar niste deziderate. Integrarea României în comunitatea statelor europene nu este posibilă, în mod efectiv, fără interconectările la reţelele de transport rutiere, feroviare, fluviale şi aeriene, pe care se bazează dezvoltarea economică, libera circulaţie, securitatea şi viitorul Uniunii Europene ca proiect politic de anvergură mondială.

Intenţiile politice ale guvernelor de la Bucureşti, în legatură cu viitorul României în Uniunea Europeana, ca şi ale Uniunii Europene în legatură cu România sunt cel mai bine şi expresiv definite de starea interconexiunilor reţelelor de transport. Cum aceste interconexiuni nu au fost realizate, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina şi Moldova, evident mai mult interesate de legăturile lor cu spaţiul euroatlantic, decât guvernele de la Bucureşti, au hotărât să construiască o şosea de centură în jurul României, pentru ca transportatorii, turiştii şi călătorii care tranzitează Europa să poată ajunge la destinaţii mai repede şi fără dificultăţile implicate de starea drumurilor româneşti.

Prim-ministrii cărora românii le datorează aceasta ruşine se numesc Petre Roman, Teodor Stolojan, Nicolae Vacaroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Adrian Nastase, Călin-Anton Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Răzvan Ungureanu, Victor Ponta, care şi-au desemnat ca minştri ai transporturilor pe Corneliu Burada (02.01.1990-28.06.1990); Doru Pană (28.06.1990-30.04.1991); Traian Băsescu (30.04.1991-20.11.1992; 12.12.1996-11.02.1998; 17.04.1998-26.06.2000;), Paul Teodoru (20.11.1992-06.03.1994), Aurel Novac (06.03.1994-12.12.1996), Anton Ionescu (11.02.1998-17.04.1998) Anca Boagiu (27.06.2000-28.12.2000; 01.09.2010-09.02.2012), Miron Mitrea (28.12.2000-28.12.2004) Gheorghe Dobre (29.12.2004-13.06.2006) Radu Berceanu (13.06.2006-03.04.2007; 22.12.2008.-03.09.2010) Ludovic Orban (05.04.2007-22.12.2008); Alexandru Nazare (09.02.2012-07.05.2012) Ovidiu Silaghi (07.05.2012-21.12.2012) Relu Fenechiu (21.12.2012-12.07.2013) Ramona Mănescu (23.08.2013-26.02 2014); Dan Şova (05.03.2014 -26.06.2014); Ioan Rus (26.06.2014).

Daca pe indivizii din aceasta „listă politică” nu s-au dovedit „euroatlantişti” prin faptele lor, să-i judece partidele care le-au verificat şi girat orientările ideologice şi preferinţele geopolitice. Poporul român are, însă, serioase temeiuri să-i judece pentru că au jurat strâmb pe Biblie şi Constituţie, căci fără autostrăzile care să asigure infrastructura unităţii teritoriale a României, cetăţenii din lista ruşinii, mai sus menşionate, nu s-au dovedit a fi loiali patriei şi locuitorilor ei, aducând deservicii interesului unităţii naţionale. Poporul român, al cărui nume l-au uzat în discursurile lor demagogice, este unanim şi în a cere o atentă cercetare a averii şi stării de prosperitate a tuturor aleşilor săi care în ultimii 25 de ani s-au făcut că ne construiesc autostrăzi, modernizează drumurile naţionale, judeţene şi comunale.

Nu este, oare cazul să mai reamintim tentativele grosiere de fraudă care au blocat demararea proiectului „Comarnic-Braşov”, manoperele infracţionale consumate, pentru a căror muşamalizare a au fost făcute disparăte anexele confidenţiale ale „Contractului Bechtel”, motivaţiile pentru „Autostrada Teleormanului”, sau incapatanarea de a nu a agrea solutiile de supratraversare a Oltului cu prelungirea „A-1” pentru joncţiunea cu tronsonul Sibiu-Deva-Arad?

Nu este oare cazul sa ne întrebăm când şi cum va fi făcuta ţăndări „Confreria politico-mafiotă a Asfaltului şi Macadamului”?

Nu este oare cazul să se investigheze şi reţelele dubioase ale concesionarilor de cariere de piatra şi nisip, din a căror exploatare unii „băieţi destepţi” ai consiliilor judeţene au putut pune deoparte şi tranfera în conturi vieneze milioane după milioane de euro?

Chiar nu crede nimeni din ierarhia puterilor independente ale statului că ar fi cazul unei anchete complete şi de amploare, pentru a se devoala şi cuantifica răspunderile juridice - penale, civile şi administrative - pentru marele dezastru produs în bugetul public pe seama drumurilor care nu duc nicăieri, dar au îmbogăţit pe mulţi, sfidând o societate campioană negativă în sărăcie, analfabetism, boli şi declin demografic?