Pandemia şi criza economică în derulare. Urmează cea politică?

La începutul anului 2020, când încă nu se acorda mare atenție pandemiei generate de noul coronavirus, ce a generat boala cu numele simbolic de COVID-19, marea majoritate a experților în probleme de securitate considerau că Statele Unite ale Americii (S.U.A.) și China, sub conducerea a doi lideri naționaliști, se aflau la o răscruce de drumuri, în care însăși structura primară a relației bilaterale era pusă sub o presiune alarmantă. Se considera că fără un leadership îndrăzneț și creativ, lumea poate ajunge iarăși divizată în tabere ostile, de genul celor experimentate pe timpul războiului rece. Un Washington într-un relativ dezavantaj și un Beijing precaut-combativ începeau anul 2020 într-o lipsă reciprocă de încredere, generată de presiunile confruntărilor comerciale ce tindeau a se transforma într-o rivalitate structurată care poate remodela echilibrul global de putere. Considerând multiplele relații existente între puterea de influență politică, puterea economică, puterea militară și interacțiunile macroeconomice reciproce dintre ritmul anual de creștere economică, bugetul național, deficitul bugetar și datoria națională particularizate la nivelul principalilor actori globali ai prezentului, se puteau identifica o serie de condiții inițiale care orientau evoluțiile geopolitice și geostrategice, cu influență directă asupra mediului de derulare a afacerilor internaționale ale prezentului și viitorului imediat.

Fără a fi dezvoltate explicit, la Conferința de Securitate de la München din acest an, au fost resimțite subliminal implicațiile epidemiei declanșate în provincia Wuhan din China, care se conturau ca o ameninţare a stabilităţii geopolitice a sistemului global, cu posibil impact inclusiv asupra interacțiunilor dintre principalii actori globali ai perioadei actuale, S.U.A. și China, în special, dar și Uniunea Europeană (U.E.) și Federația Rusă, pe de altă parte. S.U.A., la începutul anului 2020, an electoral, anunța o serie de indicatori macroeconomici care o plasau într-o postură de disconfort strategic. Cel mai semnificativ se referea la ritmul de creștere a P.I.B. - 2,0%, fată de 2,2% în anul anterior. În valori absolute acest indicator ar fi permis S.U.A. să atingă un nivel de 21,1 trilioane USD. Alți indicatori relevanți erau nivelul ridicat al datoriei federale de peste 22,1 trilioane USD și deficitul bugetar proiectat de 4,6%, ceea ce semnifică în mod real, aproximativ, 1.000 de miliarde USD, ce vor trebui acoperite cu împrumuturi. Rezervele valutare previzionate ale SUA erau de aproximativ 125,7 miliarde USD, iar rezerva națională de aur se ridica la 8.133 tone. Nivelul bugetului apărării este proiectat la 738 miliarde USD, cel mai ridicat cunoscut vreodată de o țară.

China, la început de 2020, anunța o scădere a ritmului dinamicii PIB de la 6,6% la 6,1%, procente care ar fi putut genera o creștere a PIB-ului de aproximativ, 1.000 de miliarde USD. Acest indicator planificat reprezenta cea mai mică rată anuală de creștere înregistrată de China în ultimii 29 de ani, urmare obiectivă a nivelului său ridicat de dezvoltare economică la care a ajuns, dar și a unui adevărat război comercial cu S.U.A., început în 2017. În valori absolute, P.I.B.-ul Chinei a fost de aproximativ 14,2 trilioane USD, nivel ce o plasează pe locul 2 în lume sau pe locul 3, dacă considerăm UE ca entitate separată, în perioada ce includea și Marea Britanie. Nivelul deficitului bugetar în 2020 se contura a fi de 2,8% față de 2,6% în anul anterior, iar cel al datoriei publice este de aproximativ 15% din PIB (echivalentul a aproximativ 2,2 trilioane USD). În decembrie 2019, rezervele valutare ale Chinei au crescut cu 12,3 miliarde USD, atingând nivelul de 3,1 trilioane USD, iar rezervele de aur au reprezentat 1.948 tone. Bugetul apărării, asumat public de autorități, este de aproximativ 178 miliarde USD. În realitate, conform unor estimări ale SIPRI (institut suedez care monitorizează cheltuielile militare globale) nivelul cheltuielilor destinate asigurării securității ar trebui ponderat cu un coeficient de multiplicare egal cu 1,4, ceea ce apropie valoarea reală de nivelul de 250 miliarde USD.

Relația comercială S.U.A.-China s-a intensificat constant în ultimele trei decenii, atingând la sfârșitul anului 2018 un nivel de 660 miliarde USD. Exporturile S.U.A. în China au fost de 120 de miliarde USD, dar importurile americane din China au reprezentat 540 miliarde USD. La această balanță dezechilibrată ar mai trebui considerate și activele deținute de China în SUA estimate la 1,11 trilioane USD în iunie 2019. Urmare a războiului tarifelor, pe primele trei trimestre ale anului 2019, fluxurile comerciale bilaterale au scăzut. Exporturile de mărfuri americane în China au scăzut cu 18%, dar și importurile americane din China s-au redus cu 13%, procente ce au diminuat deficitul comercial bilateral la aproximativ 345,6 miliarde USD (valoarea exporturilor S.U.A. în China a atins 106,6 miliarde USD, iar importurile din China s-au ridicat la 452,2 miliarde dolari USD). O mențiune aparte legată de contractele comerciale americane în domeniul industriei farmaceutice s-ar referi la faptul ca necesarul SUA de peste 90% de antibioticele, 70% de paracetamol şi derivatele sale, 50% de anticoagulante sunt furnizate de China, care reprezintă al doilea mare furnizor al  Food and Drug Administration (F.D.A.)- SUA. Primul este India, care importă 75% din necesarul producției sale din China.

Președintele Donald Trump a inițiat măsuri de echilibrare comercială a relației cu China, considerând deficitul comercial bilateral ca un indicator al barierelor comerciale chineze – care includ politicile și practicile ce descurajează exporturile americane și stimulează importurile din China, inclusiv speculațiile valutare. Vă mai amintiți acronimul Coordinating Committee for Multilateral Export Controls (C.O.C.O.M.)? Este vorba de un organism internațional care își propusese, pe vremea în care lumea era divizata ideologic între Est şi Vest, să controleze operațiunile strategice de import-export, ce aveau ca destinație blocul comunist. Se dorea ca tehnologia de vârf, în special cea de tip „dual-use” să rămână o valoare intangibilă numai a Occidentului, chiar dacă această opțiune limita performanţa comercială a unor companii transnaționale. Acest organism a încetat să existe la 31 martie 1994 și a deschis porțile cooperării impulsionate de fenomenul globalizării susținut de marile companii transnaționale. În acest context, Casa Albă consideră că guvernul Chinei folosește diverse combinații, cel puțin imorale, care urmăresc transferuri de proprietate intelectuală și know-how din sectoare în care SUA au avantaje competitive semnificative în China. Aceste acțiuni intruzive, de la schimburile de studenți, doctoranzi până la culegerea de informații cu mijloace ilegale în spațiul cibernetic, se decantează în proiectul „Made in China 2025”.

Să trecem puțin și în zona informațiilor de securitate și mass media. După evenimentele din 1989, din Piața Tiananmen, China nu a mai expulzat ziariști, până în primăvara anului 2020, când a refuzat prelungirea de viză unui reporter de la Al Jazeera și a unui corespondent AFP. Motivele invocate: ofensă adusă autorităților. Cei doi, au fost urmați de expulzarea a doi ziariști americani și a unui australian, corespondenți pentru Wall Street Journal. Aceștia au semnat un articol cu titlul „China este adevăratul om bolnav al Asiei”, articol care a trecut de la coronavirus la autoritarismul lui Xi Jinping. Administrația Trump a răspuns cu duritate expulzând 60 de jurnaliști de la Agenția de știri Xinhua, Radio China, China Daily şi People’s Daily. După expulzare, au mai rămas în S.U.A. aproximativ 100 de ziariști chinezi. Autoritățile chineze au lansat o serie de presiuni asupra colectivelor redacționale din China ale canalelor „Vocea Americii”, „New York Times”, „Wall Street Journal”, „Washington Post”, „Time”, cărora le-a cerut să informeze în scris autoritățile locale în legătură cu activele fizice și financiare deținute, precum și cu privire la listele nominale și pozițiile celor prezenți în China.

În 2018, Centrul Național de Contrainformații și Securitate al S.U.A. a avertizat că „eforturile extinse ale Chinei de a obține tehnologii din S.U.A., inclusiv secrete comerciale sensibile și informații protejate ca proprietate intelectuală”, dacă nu sunt contracarate „ar putea eroda avantajul economic competitiv pe termen lung al Americii”. În mai 2019, președintele SUA a emis o directivă (Ordinul executiv 13873), în care se precizează că achizițiile de bunuri și servicii tehnologice din domeniile informatică și comunicații ce aparțin SUA, de către „adversari străini”, reprezintă un risc de securitate națională și autorizează guvernul federal să interzică tranzacțiile considerate a reprezenta „riscuri nejustificate”. Biroul de securitate industrială din cadrul Departamentului de Comerț al SUA a inclus compania chineză „Huawei”, împreună cu alte 68 de organizații partenere ale sale, pe lista de entități care necesită aprobări speciale (licențe de export) pentru vânzarea sau transferul de tehnologie americană de telecomunicații. Acestea se adaugă altor 75 de companii din alte industrii (aeronautică, electronică, energetică, automatizări industriale etc.). Gigantul „Huawei”, prin poziția sa de lider global al tehnologiei 5G, a devenit punct central în confruntarea comercială SUA-China în 2019, plasând Washingtonul în postura de a susține o alternativă binară de tipul „cu noi sau împotriva noastră”. În acest fel s-a ajuns la o situație paradoxală în care lumea ar putea fi împărțită între cele două mari puteri. De un tratament similar au avut parte şi 317 companii din Federația Rusă, care doreau deschiderea externă necesară, inclusiv la cele 143 de companii din China aflate pe lista neagră americană. Similar stau lucrurile şi cu o serie de universități tehnice din R.P. Chineză, supuse unui embargo tehnologic ce își are originea în S.U.A.

Unii analiști americani continuă să fie îngrijorați de accesul permis Chinei la piețele de capital din SUA, atât timp cât organizațiilor chineze specializate în activități de audit le sunt interzise orice fel de interacțiuni cu companii similare americane. Alții avertizează că fricțiunile bilaterale ar putea reduce fluxurile comerciale, ar perturba lanțurile internaționale de aprovizionare și pot amenința creșterea economică a multor actori statali. Mai mult chiar, anul 2019 a marcat și revenirea la situații tensionate între cele două mari puteri ca urmare a redeschiderii unor stări conflictuale ce nu erau închise total, precum dosarele: Tibet, Hong Kong, populaţia uigură și cele privind tehnologiile avansate (comunicații, inteligență artificială, calculatoare cuantice, prelucrare pământuri rare etc.). Și dacă toate aceste argumente păreau a fi fost mai mult decât suficiente, a mai apărut un motiv de fricțiune strategică și anume controversele legate de originea virusului Corona-19. Nu vom dezvolta în acest articol problematica acuzelor reciproce legate de acest subiect și vom rămâne în spațiul geostrategic, pe dimensiunile politice și economice. Politologi și cercetători occidentali, asiatici, australieni dar și chinezi au analizat posibile scenarii, în care Baijingul ar putea fi angrenat într-o cursă a înarmărilor, inclusiv în confruntări sau în susținerea unor alte țări ce apelează la acțiuni militare, așa cum lăsa Iranul să se înțeleagă că ar putea să se petreacă lucrurile, după uciderea comandantului Forțelor Quds, fostul general Qassem Soleimani. China este principalul susținător economic, financiar și tehnologic al Teheranului și au existat numeroase încercări de atragere a Beijingului în retorica belicoasă iraniană. Numai că R.P. Chineză nu a dorit să urmeze modelul comportamental al URSS, care înainte de prăbușirea comunismului cheltuia aproximativ 8,4% din PIB sau peste 15% din bugetul său național pentru nevoi militare. Prin comparație, cheltuielile pentru apărare ale Chinei reprezintă mai puțin de 2% PIB.

Dacă înainte de 1989, Uniunea Sovietică putea fi considerată o amenințare clară pentru securitatea occidentală, în situația de azi lucrurile par a fi mai complicate. Multe state din Europa consideră că intențiile Chinei de a fi o prezență economică în multe regiuni ale globului sunt lipsite de interferențe politice și reprezintă o opțiune comercială atractivă. Această linie de conduită și-a găsit deja susținere la nivel politic în Italia și Serbia, țări care au contracarat cu mare greutate pandemia generată de COVID-19. Deși China are propria bătălie cu pandemia generată de coronavirus, s-a oferit să sprijine orice țară din lume ce-i solicită sprijinul în lupta cu această pandemie. De la această ofertă nu a fost exceptată nici o țară din lume, incluzând S.U.A. Aceste noi realități politice și economice au continuat să adâncească clivajul între S.U.A. și aliații săi tradiționali. S.U.A., Marea Britanie, Germania și Franța - cele mai reprezentative state occidentale - nu au manifestat nici un fel de abordare strategică integratoare a eforturilor de combatere a pandemiei și au preferat angajări strict individualiste.

Bruxellesul a răspuns cu greutate provocărilor de securitate sanitară, nu puțini fiind cei care consideră că procesul de diminuare a coeziunii Uniunii, început de Brexit, ar putea continua. Reprezentantul permanent al Italiei la UE, Maurizio Massari, a solicitat imperativ Uniunii sprijin în aparatură și materiale sanitare. Nici o ţară membră a UE nu a răspuns solicitării italiene. Mai mult, cu prilejul marcării a primelor 100 de zile de mandat a Președintelui Comisiei Europene, deși Italia era practic o țară prăbușită, iar Franța și Spania erau în criză reală, Ursula von der Leyen, în discursul său, a acordat cel mult 90 de secunde problematicii COVID-19.

Noul proiect al unei armate europene, ca răspuns la presiunile americane referitoare la cheltuielile militare ale membrilor N.A.T.O. pare să-și piardă din adepți. Polonia și Ungaria sunt în favoarea materializării Inițiativei 17+1 ce are China în centru. Turcia și Italia au inițiat cu R.P. Chineză parteneriate în domeniul dezvoltării infrastructurilor de transport. Pentru Australia și Noua Zeelandă, membre ale alianței globale în domeniul informațiilor „Five Eyes”, China este principalul lor partener economic. Mai mult chiar, controversatul proiect 5G al companiei chineze „Huawei” pare a fi devenit o opțiune luată în calcul chiar și de Marea Britanie și parțial de UE. Aceste ultime dezvoltări l-au determinat pe secretarul de Stat american, Mike Pompeo, să anunțe că SUA vor evita transmiterea de informații clasificate acelor parteneri care vor avea componente chinezești (Huawei și ZTE) în infrastructurile lor critice de comunicații.

Competiția dintre cele două mari puteri se prefigurează a se intensifica și în domeniul celei mai agresive tehnologii disruptive a prezentului, inteligenţa artificială (AI), considerată a avea un impact tehnologic, economic și social de 30 de ori mai mare, comparativ cu ceea ce a însemnat Internetul. Ambele state alocă fonduri uriașe domeniului AI, ca parte a cheltuielilor destinate cercetării-dezvoltării. SUA și China reprezintă primele două națiuni din lume cu alocații de aproximativ 500 miliarde USD, respectiv, aproximativ 400 miliarde USD, în cazul Chinei.

O mențiune aparte o reprezintă cercetarea în acest domeniu de către Comisia de Comerţ Internațional a S.U.A. (I.T.C.), după criteriul cereri de omologare-acceptare patente (inclusiv invenții și inovații). Conform acestui criteriu, în anul 2018, primele 3 companii din lume au fost, în ordine, Huawei și ZTE, ambele din China cu 4.000, respectiv 3.000 de cereri, urmate de Intel - SUA cu 2.700 de cereri. Din totalul sumelor alocate pentru AI, la nivel mondial, S.U.A. și China, cumulat, investesc 81%. Cele mai multe startup-uri din lume unde se regăsesc componente de AI sunt în China. Un exemplu concludent pentru China îl reprezintă renunțarea totală la orice efort inovativ în domeniul industriei clasice de automobile. Întregul efort al Chinei în domeniu este orientat pe automobilele electrice, domeniu în care și-a propus să fie lider global, în viitorul apropiat. Una din explicații poate să rezide și în numărul total de supercalculatoare existente în această țară, în 2019 – 219 unități, comparativ cu 116 în SUA, 29 în Japonia, 19 în Franța, 18 în Marea Britanie și 14 în Germania.

Beijingul prognozează ca în 2030, industria sa în domeniul AI să atingă nivelul de 150 miliarde USD, nivel care să îi permită a fi lider mondial în domeniu pe direcțiile teoretic, tehnologic și număr de aplicații industriale. Recent, China a anunțat că a identificat 17 domenii în care AI va produce efecte rapide: industria automobilelor inteligente, robotică pentru servicii care să înlocuiască operatorii umani, drone inteligente, circuite electronice care modelează rețele neuronale, lanțuri de aprovizionare inteligente, etc. Rămâne de văzut care va fi răspunsul concret al SUA în domeniul AI, după ce în 2019, Donald Trump a emis un ordin executiv dedicat exclusiv acestei inițiative, în care au fost identificate principalele căi de efort: promovarea și susținerea unor alocații bugetare consistente, identificarea tuturor resurselor necesare, altele decât banii, ridicarea barierelor normative în domeniu, intensificarea educației superioare în domeniu, identificarea resurselor internaționale sinergice cu eforturile americane.

În contextul celor descrise mai sus se conturează tabloul în care se vor derula în viitorul imediat afacerile globale dominate de găsirea unor răspunsuri la întrebări mai mult sau mai puțin retorice de genul:
- Creșterea economică a Chinei va reprezenta un proces sustenabil pe termen lung care va conferi substanță Proiectelor „O Centură, un Drum” (One Belt one Road) sau Inițiativei 17+1?
- China și Federația Rusă vor influența orientarea UE în problematica economică?
- Cum va recupera industria auto occidentală pierderile generate de oprirea producției de către BMW, Nissan, Mercedes, Volkswagen, Fiat, Peugeot, General Motors, Ford?
- Va fi confirmată previziunea Deutsche Bank conform căreia căderea economică globală va fi cea mai mare înregistrată după cel de Al Doilea Război Mondial?
- Va crește șomajul global cu 25 de milioane?
- Poate R.P. Chineză să joace rolul de sponsor global al luptei împotriva pandemiilor generalizate?
- Care va fi componenta dominantă a relațiilor chino-americane – competiția sau cooperarea – în condițiile reconsiderării aranjamentelor strategice ale celor două mari puteri economice cu Federația Rusă și Uniunea Europeană, fără Marea Britanie?
- S.U.A. vor trece la materializarea unor noi aranjamente de securitate la care să participe Marea Britanie, Japonia, Australia și Coreea de Sud?
- Va reuși Beijingul să mențină rivalitatea cu Washingtonul în principal la nivelul componentelor economice, comerciale și tehnologice și să fie convingător în ceea ce privește lipsa sa de implicare în competiții acerbe ideologice, diplomatice și de securitate militară?
- Cât de eficiente și sincere vor fi declaratele relații de tip win-win propuse a se realiza în comun de către S.U.A. și China?
- Vor reuși președinții american și chinez să operaționalizeze contactele bilaterale la nivel guvernamental, convenite în domeniile economic, diplomatic, securitate și problematica cibernetică? Vor fi acestea scoase din starea de semi-atrofiere în care se găsesc acum?
- În contextul în care Asia asigură două treimi din produsul global brut și în care peste 60% din populația globului trăiește pe acest continent în care găsim și jumătate din cele mai dinamice 20 de economii ale lumii, există o strategie asumată de SUA referitoare la gestionarea relațiilor cu China?
- Ce implicații vor avea reducerile de amploare sau anularea unor exerciții NATO: Cold Response 2020, Europe Defender-20, Dynamic Front, Joint Warfighting Assessment, Saber Strike and Swift Response?

Cel mai probabil că răspunsurile la aceste întrebări vor prinde contur după ce criza generată de pandemia COVID-19 se va încheia sau va intra într-o formă acceptabilă de control. Oricare va fi forma de încheiere a crizei, conceptul de management al crizelor va suferi adaptări majore generate de reconsiderarea instrumentelor analitice de tip: „Blind Spot” (Nu știm ce nu știm), „Red Team” (operaționalizat după Războiul Yom Kippur) și cel de tip „Omul și cortul”, atât de plastic materializat astăzi de ceea ce a devenit un substantiv comun: izoleta, utilizată pentru securizarea personală și a mediului în caz de coronavirus.

În final și în contextul pandemiei Covid-19, o scurtă referire la un articol din Foreign Policy, ediția din 23 martie 2020, în care se fac referiri la posibilele riscuri de securitate pe care lumea democratică ar trebui să le gestioneze. Printre acestea se conturează posibilitatea unei operații de tip agresiune biologică, care ar consta în trimiterea unor condamnați de drept comun, bolnavi de tuberculoză, eliberați din pușcării, într-o țară ce se dorește a fi destabilizată! Se conturează astfel „riscurile de securitate de tip coșmar” pe două fronturi, ambele nemilitare: combinații de acțiuni biologice potențate de mama natură, adăugate la acțiuni de tip trucuri disimulate în bune intenții, motivate cu scopul de a exploata panica socială și blocajele comportamentale.

Bibliografie
- Nicholas Nassim Taleb Lebada neagra. Ed. Curtea Veche, editia a III - a, revizuita
- Rolling updates on coronavirus disease (COVID-19), https://www.who.int/
- FM Wang Yi's speech at 56th Munich Security Conference, https://securityconference.org/en/msc-2020/speeches/
- Bloomberg National Bureau of Statistics of China, World Bank, Brookings Institution, FDA - US, Coronavirus (COVID-19) Update: Daily Roundup March 25, 2020 - https://www.fda.gov/
- Amb. Maurizio Massari, The coronavirus crisis must be met with European solidarity and quick, effective action, 3/10/2020, https://www.politico.eu/article/coronavirus-italy-needs-europe-help/
- Graham Allison, Is China Beating America to AI Supremacy? in https://nationalinterest.org/feature/china-beating-america-ai-supremacy-106861
- Adriean Parlog, Incertitudini si influente strategice reciproce - SUA-China, in https://financialintelligence.ro
Notă: Text republicat cu acordul General Br. (r) Dan Niculescu, redactor-şef al revistei „Dincolo de orizonturi”, Anul V, nr.9/aprilie 2020