„Dragii mei compatrioţi,
Vă scriu dintr-o situaţie mai puţin obişnuită. Nu, nu vă scriu din lagăr. Nu, nu din vreun azil politic pe care l-aş fi cerut în alte părţi. Nu vă scriu nici măcar din pogonul meu de libertate personală, ocrotit şi pregătit pentru a-l semnaliza în teritoriul liber de ură, de prejudecăţi, de ranchiună. [...]. Am simţul ridicolului şi nu-mi pot compune o figură eroică, mai ales că îmi cunosc bine slăbiciunile şi defectele şi nu mă mai derajnjează eticheta pe care mi-au pus-o diverşi, cum c-aş fi, spre deosebire de ei, o personalitate controversată. Am făcut şi multe...
Ziua de 25 octombrie 2010 a fost una oarecum obişnuită. „Festivista" şi deja demonetizata semnificaţie a „eliberării ultimei brazde de pământ românesc..." a răsunat ca în fiecare an după „şablon", afişat „pe sticlă" şi aruncat pe unde radio. Din multiple puncte de vedere, dar în primul rând din cel al respectării adevărului istoric, afirmaţia este perimată şi ceva cam departe de realitate. Ca de obicei, televiziunile naţionale cât şi cele locale nu au scăpat prilejul să „marcheze" prin imitare - asemenea unor vieţuitoare patrupede - ziua de 25 octombrie, la fel ca pe timpul ocupaţiei...
Reîntors din „Levant" într-un „Mongolfier", pentru a-l detrona pe Vodă printr-o lovitură de palat, Mendebil, filozoful căutării timpului pierdut a purces să prindă muştele din zbor pentru a le pune „pamblici", dându-le apoi drumul sub forma unor emanaţii mustind de subiectivitate ca un burete de apă. Ajuns în „culoarea mediului o dată cu care se mişcă" gânditorul-filozof, favorit al auto-intitulatei elite intelectuale a României contemporane, emană aere occidentale, respinge superior atmosfera autohtonă şi, şocat de umanitatea anormală a ţării sale, împroaşcă semnele mitocăniei mascate sub o...
inabordabilă celor mulţi. Printre cărţile prezentate publicului s-au putut uşor remarca primele două numere ale revistei...
