Aproape obsesiv, timp de peste un an şi jumătate am tot scris sau am picurat în articolele mele idei, reflecţii, în genere, trimiteri din şi spre cea mai nouă şi modernă ştiinţă a omenirii, anume ştiinţa de a comunica. Nu am convingerea (în cel mai nobil sens al cuvântului, fără falsă modestie sau alte trăncăneli), că am şi realizat ceva. O chestiune, pentru mine, are însă tăria certitudinilor: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi cuvântul era Dumnezeu" Fără această stabilitate la nivelul meu şi al Fiinţei, în general, mai întâi nimic nu ar fi posibil, apoi, oricare...
Temporalitatea, din perspectiva contemporană
Cugetarea veche, des invocată: „nimeni nu este profet în patria sa", are în ambiguitatea Nimeni, cercul care cuprinde la un moment dat, fără să observe, pe omul comun, de-a împreună cu toţi cei ce se rotesc în jocul lor rotund... În rotaţia sincronă nu poate fi observat aproapele, decât dacă ar ieşi din ritm, toţi fiind în cuprinderea aceleiaşi hore, sub acelaşi soare. Viziunea asupra altui timp, faptul de-a defini un nou orizont, presupun ieşirea din mişcare, fixaţia, care face din moment monumentul, altfel, poza, imagine imortalizată, ar fi neclară. Acest Nimeni, presupune uneori faptul...
„În ţara asta de gugumani în care eu sunt cel dintâi [...] Domnilor! Onorabili concetăţeni! Fraţilor! Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare, suindu-mă la această tribună pentru a vă spune şi eu... Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale în aceste momente solemne mă gândesc la ţărişoara mea, la România, la fericirea ei! la progresul ei! la viitorul ei!" (Aplauze şi fluierături... Un homopoliticus perfect adaptat societăţii)
Mă atrag artele frumoase ca o dragoste fermecată, de nu mai ştiu cum să-mi explic acest sentiment. Unica soluţie ar fi cea transcendentală. Probabil, asta m-a şi făcut să-mi bag în minţi o chestiune bizară: oricine care face poezie, muzică, pictură etc. îşi are un creier ce reprezintă un infinit împachetat. Şi deja deprins cu acest postulat, de se întâmplă să mă întâlnesc cu cineva făcând parte din acest domeniu, imediat îmi apare gândul că în faţă am un fuior-fiinţă cu firele fără capăt. Ba mai mult, simt că acest fuior se încolăceşte nu ştiu cum în jurul meu, făcând din mine un sclav. În...
Inspirat de titlul simbolizând Geneza, în rândurile care urmează voi încerca să aprind un opaiţ menit să lumineze unele unghere din viaţa publică a condeierilor. Conştient că nerespectând subiectele tabu deschid cutia Pandorei, sper că poate vor mai aprinde şi alţii câte o făclie, pentru ca „să se facă lumină" acolo unde astăzi pătrunde doar o rază crepusculară. Demersul meu nu se doreşte a fi unul distructiv, menirea lui se vrea a fi aceea a înlăturării „monopolului" şi tarelor care aduc serioase prejudicii culturii. Viaţa spirituală a atins, de-a lungul secolelor, cote mai mult decât...
„Nu există pe pământ alt popor care, năzuind la glorie şi eroism, să apere o ţară atât de mică împotriva atâtor duşmani." (Mirosław Orzechowski)
Problematica pregătirii unui tânăr pentru a deveni comandant militar a fost întotdeauna o chestiune deosebit de importantă şi, în general, abordează două direcţii principale: componenta psihologică şi cea practică. Din cele mai vechi timpuri, nobilii, îi vom numi aşa pe toţi cei care într-un fel sau altul făceau din război o îndeletnicire de bază, se preocupau, aşa cum am amintit de educaţia urmaşilor.
Am ajuns acum în stadiul ideal pentru formularea unor ipoteze cosmologice, în care nu am nedeterminări, astfel că substanța pimordială se naște din Infinitul ca existență unică absolută și fără dimensiune, după care apare materia ca act voit, urmând spațiul și timpul universal, și foarte clar sunt eliminate nedeterminările inițiale. Din acest punct, există şansa să tragem şi concluzii importante prvind existenţa ca un tot, dar şi a modului în care punem această problemă, dar oricum trebuie să subliniez faptul, că dacă o mărime tinde matematic către infinit, nu înseamnă că mărimea este...
„După asasinarea mea, las ca urmaş la conducerea Al Qaida un castravete. El va fi blestemul meu asupra omenirii!" Aşa a grăit teroristul numărul 1 al planetei, înainte ca mesagerul morţii să-i fi străpuns craniul. Nici SEAL'S, nici alte formaţiuni de elită ale armatei S.U.A., nici „Legiunea Străină" nu-l pot contracara. În ultimele decenii, noii agenţi patogeni, responsabili de toxiinfecţii alimentare, găsesc în lumea globalizată cele mai adecvate posibilităţi de răspândire. Bacteria intestinală comună E.coli, cu denumire dată după bacteriologul german Theodor Escherich, a fost creată în...
„Grădina Maicii Domnului" a fost denumirea dată de Papa Ioan Paul al doilea pământului românesc. Oare ce l-o fi determinat pe Suveranul Pontif să atribuie ţării noastre un astfel de nume? A avut drept imbold frumuseţea de necontestat, de-a dreptul mirifică, a plaiurilor noastre sau similitudinea suferinţelor Fecioarei Maria cu cele ale greu încercatului popor român de-a lungul existenţei sale? Întrucât denumirea la care ne referim a fost rostită de către Papă imediat ce a pus piciorul pe pământ românesc, fără să-i fi văzut anterior frumuseţile, credem că mai degrabă al doilea motiv l-a...
„Noi n-am scris pentru vulg, ci pentru tine şi cei ca tine" (Pico della Mirandola)
„Vom avea un Guvern Mondial, fie că ne place, fie că nu ne place. Singura întrebare este dacă acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept". (James Paul Warburg, 7 februarie 1950 - declaraţie în faţa Senatului S.U.A.)
Veteranii armatelor aliate occidentale s-au întâlnit pe coasta Atlanticului, la împlinirea a şase decenii şi jumătate de la încheierea oficială a ostilităţilor celei mai mari conflagraţii din toate timpurile. Istoria se repetă! N-am spus-o eu, iar sintagma este universal valabilă. Ca şi în 1944, ultimul şef de stat în viaţă, contemporan al evenimentelor de atunci, a preferat Moscova. „Majestatea Sa Regele Mihai I al României şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au participat la parada de 9 mai de la Moscova", declara secretarul general al Casei Majestăţii Sale, Constanţa Iorga. Potrivit...
Într-o lume agitată, bulversată, strâmbă şi materialistă, au devenit, din nou, la modă cenaclurile literare. E drept că nu la fel de la modă precum festivalurile de manele, meciurile de fotbal şi culturalizarea în masă prin mall-uri. Dar, cum-necum, omul simte că ceea ce-l reprezintă nu e doar alergătura prin magazine, cu coşurile mai mult sau mai puţin goale, cu buzunarele la fel (invers proporţional cu gradul de umplere al coşurilor) şi încearcă – dupe posibilităţi, coane Fănică – să se regăsească pe sine şi prin alte locuri, adevărate lăcaşuri culturale. Cum ar fi, de exemplu, la stână. Nu...
Începute cel puţin cu zece ani în urmă, odată cu apariţia articolului Despre canonul estetic semnat de Mircea Martin în România Literară nr. 5/2000, dezbaterile cu privire la canon înaintează cu precauţie pentru a se ajunge la o cât mai largă implicare. După cum se arată şi în articol, definirea canonului presupune o suită de convenţii care "trebuie să se întemeieze pe nişte date, texte şi interpretări negociate şi acceptate". Ele se obţin prin eforturile depuse în comunitatea experţilor, după care urmează impunerea lor de sus în jos, aşa cum se întâmplă mai ales "în cazul canonului...
Naţiunea Daco-Română, ca cea mai încercată şi mai prigonită dintre Naţii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor şi suferinţă, în crez şi îndurare, în chin şi sărbătoare, în frângeri şi înălţări, în tăceri şi mărturisiri, în aşteptări şi împliniri, în înfricoşări şi extazuri, în bocete şi psalmi, în jale şi hori, în apusuri şi răsărituri, în lanţuri şi libertate, în îngenuncheri şi slavă, în cătuşe şi har, în chemări şi alegeri, în suspine şi Liturghii, în defăimari şi laude, în lepădări şi jertfe, în vânzări şi mucenicii...
Creştinii de pretutindeni devin uniţi în aceasta perioadă şi împărtăşesc bucuria Învierii. Anumite tradiţii se menţin în mare parte în lume (mielul, ouăle), dar se înregistrează şi altele, în funcţie de istoria, cultura şi specificul fiecărei ţări. În ţara noastră Sărbătoarea Paştilor începe cu Duminica Floriilor, amintind de întoarcerea lui Iisus în Ierusalim. Oamenii merg la biserici cu crenguţe de salcie, simbol al fertilităţii şi vieţii, pe care le agaţă apoi la streşinile caselor şi la icoană. În vechime, la Florii oamenii îşi agăţau de un pom roditor mărţişorul purtat în luna martie...
