Oficialul, „modest" din fire precum îl ştim, a destăinuit românilor că este mulţumit cu viaţa pe care o duce, că la F.M.I. are „un salariu adecvat". N-a spus cât. L-ar fi compătimit bugetarii noştri... A mai afirmat că „poziţia de angajat al instituţiei menţionate îi oferă oportunitatea cunoaşterii unor ţări şi culturi diferite". Referindu-se la evoluţia economiei româneşti, în 2012, Franks a adoptat ambiguitatea Oracolului din Delphy: „Există totuşi riscuri. Dacă se agravează criza europeană sau dacă apar alte şocuri negative, creşterea estimată de 2% poate scădea". Neavând studii economice de specialitate, cred, totuşi, că nu este nevoie de instruire specială pentru a arunca pe piaţă asemenea sclipiri de geniu. Nouă, plebeilor, trebuie să ne intre bine-n cap că, dacă procentul nu va creşte,... poate să scadă.
Vorbind despre sine cu o sinceritate dezarmantă, subiectul a „mărturisit" că nu acordă o foarte mare atenţie aspectelor care ţin de modă: „... Mărturisesc că nu sunt expert în domeniul modei..." Deliberat, cu o neglijenţă atent studiată, apelează totuşi, la „moda excentrică", urmând exemplul fostului director al Băncii Mondiale, care s-a fotografiat cu ciorapul rupt. Jeffrey-Vanga-Franks a sosit la Bucureşţi, unde s-a lăsat „surprins" când lua prânzul la o covrigărie, apoi şi-a desecretizat gaura din pantoful „de criză" care apăruse în urma drumului parcurs peste mări şi ţări. Bietul de el. Câtă „sărăcie"! Presupunând că „amărâtul" slujbaş al F.M.I. nu are parale să-şi cumpere alte încălţări, un binevoitor cizmar din Arad, s-a oferit să-i repare umblătorii găuriţi. „Pot să-i pun pingele, că probabil nu vrea să se despartă de ei pentru că-i plac. Dacă nu vrea, îi dau eu unii noi, cred că poartă 44".
Schimbând registrul, micul dictator, venit „în vizită de lucru" în ţara lui Papură Vodă, a ordonat guvernului să concedieze peste o mie de salariaţi ai Poştei Române - care şi aşa merge mult mai prost decât „înainte" -, să „privatizeze" 20% din Căile Ferate Române - cu cortegiul concedierilor obligatorii -, să scumpească gazele, să renunţe la reglementarea tarifelor, recomandând alinierea preţului gazelor din producţia internă cât mai aproape de nivelul din import: „Decizia (a cui? n.a.) a fost ca preţurile să fie ajustate în timp, într-o primă fază pentru companii, iar mai târziu, pentru consumatorii casnici". Pare-mi-se, se mai extrage încă ceva gaz din subsolul românesc. În aşteptarea noilor facturi, vă urez LA MULŢI ANI!
Grafica - Ion Măldărescu