Circulă pe Internet o lista cu evreii care au luat premii Nobel de-a lungul anilor. Impresionantă listă. Mai ales că, după ştiinţa mea, nici nu este completă. Cred că se mai pot adăuga câteva nume de evrei nobeleţi. Comentariul care însoţeşte această listă este ironic, sarcastic mai bine spus, la adresa arabilor, care, se zice, nu înţeleg cât de importantă este educaţia. Drept care arabii sunt puţini sau chiar inexistenţi pe lista lui Nobel. Ceva cam de genul ăsta. Adevărul este că evreii, cu oricine ar fi comparaţi dintre popoarele lumii, sunt pe departe poporul cel mai titrat cu premii Nobel. Dacă raportăm şi la numărul zice-se mic, circa 20 de milioane de evrei, proporţia devine copleşitoare. Un tînăr, evreu cred, care-mi mai scrie din când în când, mi-a trimis şi el lista amintită - o primeam astfel a enşpea oară! - şi mi-a cerut s-o comentez. I-am răspuns, ca pe televizor, no comment! Ce să comentezi când proporţiile sunt atât de... disproporționate?! A revenit şi aproape că m-a somat, ameninţându-mă că întrerupe orice legătură cu subsemnatul, „dacă n-aveți curaj să comentaţi"!... Curaj? Aşa că n-am avut încotro şi i-am răspuns în câteva rânduri, cam următoarele:

„Domnule X, este impresionant numărul de evrei laureaţi cu premiul Nobel, mai ales pentru unul ca mine care nu mă pricep nici la fizică, nici la chimie, nici la medicină sau la economie. Mă pricep însă bininişor la literatură. Şi dacă, obligat de insistenţele dumitale, mă uit atent la lista de scriitori evrei, premianţi Nobel, descopăr cu uimire că eu nu le-aș fi dat nici măcar premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România... Nu glumesc. Începând cu Elias Canetti, care a luat premiul Nobel la concurenţă cu Gabriel Garcia Marquez, pe care l-a surclasat, desigur... Mai rosteşte cineva numele acestui Canetti azi?! Recomandă-mi o carte a acestui Elias pe care s-o citesc şi eu cu minimă încântare!... Hai, nu o carte întreagă, dar un capitol se poate?! O pagină măcar!

Nu i-am citit pe toți scriitorii evrei aflați în această jenantă colegialitate cu Canetti, ci doar pe cei mai mulţi. Şi te asigur că-ţi pot face o listă cu 20 de scriitori români în viaţă care ar merita mai multe onoruri literare decât nemuritorii evrei de pe lista Nobel. Iar dacă e să-i iau în considerație și pe scriitorii care nu mai sunt în viață, îți fac o listă de 50-60 de nume de scriitori români! Mai buni decât Canetti & Comp., inclusiv Saul Bellow, în faţa căruia un Mircea Eliade nu a avut nicio şansă la premiul Nobel. E drept, pe lista mea, printre cei 50-60 de români nobeleabili s-ar afla şi doi evrei... chiar trei, dacă mă uit mai bine!

Mă mai pricep şi la pace şi război... Adică la politică. Unde figurează, ca premianţi Nobel pentru pace, alde Elie Wiesel sau Menachen Begin, adică un escroc notoriu şi un terorist, criminal cu zeci de vieţi pe conştiinţă. Dacă evreii serioşi au ajuns să se laude cu asemenea rebuturi umane, este trist. Chiar mai trist decât premiile Nobel care li s-au conferit scriitorilor evrei..."

Şi cred că am încheiat aşa răspunsul meu: „Stimate domn, dacă şi celelalte premii Nobel, din fizică sau chimie, medicină sau economie, sunt la fel de meritate ca premiile obținute de evrei pentru literatură şi pace, atunci mă mir cum de nu este chiar mai lungă lista pe care mi-ai trimis-o!"

...Acum îmi pare rău de comentariul de mai sus. De pe urma lui am pierdut un corespondent simpatic, plăcut, şi mai ales, util! Fără dumnealui nu scriam rândurile de mai faţă! El mi le-a comandat. Pe franţuzeşte, asta se cheamă tu l'as voulu, George Dandin. Păcat că nu-mi mai scrie să-mi mai ceară şi comentarii. Mai sunt atâtea liste doar! Atâtea Oscaruri, bunăoară!
Ion Coja

Post scriptum:

Citindu-i pe scriitorii evrei nobeleați, ca şi pe alți scriitori evrei din Occident, mai recent pe Philip Roth, sau pe scenariştii de la Hollywood ai unor filme cu subiecte evreieşti, gen Lista lui Schindler, m-am pomenit că fac o constatatre, să nu-i zic chiar descoperire: realismul socialist, ca metodă (sic!) de creaţie literar-artistică experimentată în ţările comuniste cu un răsunător in-succes în anii de după război, trebuie să fi fost o invenție evreiască. Eminamente evreiască! Pur evreiască! Căci, iată, „creatorii" mai sus pomeniți nu sunt capabili nici până azi să depășească tezismul, simplismul şi artificialitatea acelei vestite anti-literaturi. Continuă să funcţioneze realismul socialist ca metodă la scriitorii evrei de peste Ocean, așadar. Să fie o chestiune de mental etnic? De „genă"? Nu cred! Mai degrabă se pare că asta este soarta scrisului la comanda nu ştiu cui, indiferent a cui, dar comandă! Sarcină trasată! Obiective precise, fixate pentru „inginerii sufletelor" evreieşti. Vai de sufletele lor cu aşa inginerie literară!... Cum de-i mai suportă cititorii evrei de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului?!...

Post scriptum secund:

Am ezitat să dau drumul acestui text. În general, nu e bine să răspunzi la provocări. Dar am văzut pe TVR Cultural ultima parte a întâlnirii de la Ateneu, a lui Amos Oz, scriitor evreu de mare succes, cu cititorii săi din România. Moderator, eternul Gabriel Liiceanu. Mai penibil ca oricând! A respectat însă regulile compoziţiei clasice şi a culminat la ultima întrebare, de un servilism şi o slugărnicie faţă de tot ce este evreiesc la care nu pot să nu reacționez, măcar din respect pentru publicul din sală, aşa că slobozesc şi eu părerea mea despre scriitorii de mâna treia dintr-o ţară de primul rang!... Ca să-l citez pe nerod!

Măi, Liicene, majoritatea scriitorilor evrei de pe lista Nobel nu trăiesc în Israel! Nu de ţară este vorba, ci de altceva! Iar dacă vrei să compari România cu Israel, hai s-o facem ca lumea şi dacă se poate, împreună, cu public de faţă, cel mai potrivit loc fiind la TV Cultural, unde ai afirmat, cu subînţeles, că suntem o ţară de ragul 3, iar Israelul de rangul 1. Nu putea sau nu era nimeni să te pună la punct. Dacă te ţine cureaua, vino, să lămurim lucrurile, individ de rang enşpe ce eşti! Nu am nimic împotrivă să ne întâlnim şi la Ateneu. Unde vrea muşchii matale! Chiar şi în Cişmigiu, la şahişti...