După încheierea reuniunii Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Berlin, 2 decembrie 1970), Nicolae Ceauşescu a discutat cu Leonid Brejnev despre posibilitatea construirii în România a unei uzine pentru producerea de diamante sintetice.[1] Liderul român a solicitat sprijinul Moscovei deoarece, în acel moment, URSS se situa, pe plan mondial, pe locul al II-lea în privinţa producţiei de diamante (9,5 milioane de carate), iar specialiştii sovietici aveau tehnologia necesară prelucrării diamantelor naturale şi a fabricării pe scară industrială a diamantelor sintetice.[2] Leonid Brejnev a fost de acord cu propunerea lui Nicolae Ceauşescu şi, după aproape patru ani de la reuniunea de la Berlin a Comitetului Politic Consultativ, la Bucureşti a luat fiinţă Fabrica de diamante sintetice „Dacia" (cunoscută şi sub numele de Unitatea de Producţie Specială „Dacia"). O parte din produsele realizate în această fabrică au fost exportate, iar o altă parte au ajuns în uzinele de mecanică fină din România (unde se realizau, în special, produse militare). În anul 1987, Ion Mihai Pacepa a amintit despre dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a se fabrica diamante în România, astfel: „În anul 1975, Ceauşescu mi-a ordonat să obţin tehnologia şi echipamentul pentru producerea diamantelor sintetice. Operaţiunile de spionaj pe scară largă conduse de către DIE au dat rezultate, iar după doi ani i-am prezentat mostre de diamante obţinute experimental, folosind acea tehnologie într-o mică instalaţie-pilot. Pe neaşteptate, Ceauşescu mi-a ordonat să construiesc o «fabrică» pentru a produce în secret diamante sintetice în România. «Asta nu e meseria ta, a spus, dar mă tem că nimeni altul n-ar putea s-o facă şi în acelaşi timp să păstreze secretul.» Am construit uzina aşa cum ar fi făcut-o un capitalist, folosindu-mă de o clădire veche, abandonată, în loc să construiesc alta uriaşă, bătătoare la ochi şi nouă, după cum este moda în blocul sovietic, şi am dotat-o cu o mulţime de computere în locul muncitorilor. În toamna anului 1977, uzina era în stadiul testării tehnologice, iar la începutul lui ianuarie 1978 a început producţia industrială pe scară largă (subl.n.)"[3].

În cazul în care comparăm informaţiile iniţiale cu cele oferite de Ion Mihai Pacepa, constatăm faptul că fostul general de Securitate a combinat în lucrarea sa anumite date reale despre programul românesc de producere a diamantelor sintetice cu o serie de date eronate. Acest procedeu de inducere în eroare a opiniei publice era specific atât propagandiştilor implicaţi în Războiul Rece, cât şi liderilor temporari ai serviciilor secrete.
-----------------------------------
[1] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 110/1970, f. 12.
[2] Horia C. Matei, Silviu Negruţ, Ion Nicolae, Nicolae Şteflea, Statele lumii. Mică enciclopedie, coord. Mircea Maliţa, ediţia a II-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 569.
[3] Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roşii. Amintirile unui general de securitate, Editura Venus, Bucureşti, 1992, p. 87-88.