Îngrijirea medicală a bolnavilor din România este un subiect la ordinea zilei. Prin intermediul posturilor de televiziune ajung în casele românilor tot felul de aspecte neplăcute din sistemul sanitar, unele dintre ele de-a dreptul cutremurătoare. Mulţi foşti pacienţi ai spitalelor povestesc cu lux de amănunte cum au fost „trataţi" în unele unităţi spitaliceşti din ţara noastră, despre lipsa medicamentelor, despre condiţiile improprii de cazare şi hrănire, despre lipsa de politeţe a personalului şi chiar lipsa de profesionalism a unor slujitori ce au depus jurământul lui Hipocrat. Când puţinele mele experienţe în domeniul medical erau să-mi confirme imaginea de mai sus a spitalelor, am constatat cu uimire că lucrurile se pot situa şi la polul opus, că orice regulă are, după cum se ştie, excepţiile ei. Secţia de urologie a Spitalului Fundeni, condusă de prof. univ. dr. Ionel Sinescu este o astfel de excepţie. Fost discipol al celebrului medic Eugen Proca, dr. Sinescu poate constitui un model de conduită şi de management medical pentru întreg personalul din România care lucrează în acest domeniu. Aşezându-te, la primele ore ale dimineţii, în faţa biroului prof. Sinescu şi aşteptându-ţi rândul pentru a fi consultat, nu poţi să treci cu vederea ordinea aproape militară ce domneşte la tot pasul, seriozitatea şi decenţa întregului personal al secţiei, preocuparea acestuia de a-şi îndeplini atribuţiile conform precizărilor şefului de secţie. Nu poţi, de asemenea, să nu observi cum dr. Sinescu, având un aer sobru, trece din salon în salon, urmat de un numeros grup de medici tineri, care, fără îndoială, peste ani şi ani, vor povesti discipolilor lor modul cum au deprins tainele meseriei de la una dintre somităţile naţionale şi internaţionale în materie de urologie.

În fiecare dimineaţă, la uşa profesorului stau liniştiţi la rând zeci de bolnavi care aşteaptă să fie primiţi, diagnosticaţi şi îngrijiţi de cel în care îşi pun toate speranţele. Şi speranţele lor nu sunt deşarte, pentru că dr. Sinescu îl pofteşte politicos pe fiecare în cabinetul său unde îl consultă, pune diagnosticul şi îi prescrie tratamentul pe care trebuie să-l urmeze. Din când în când, priveşti nedumerit, dar şi uimit, cum profesorul iese cu câte un bolnav din cabinet, îl conduce pe holul secţiei şi îl lasă în grija unuia dintre discipolii săi pentru a-i face investigaţii de ordin tehnic (biopsie, ecografie, urografie etc). Se întoarce în cabinet şi-l pofteşte cu aceeaşi politeţe pe cel care urmează să fie consultat, povestea repetându-se cu fiecare dintre zecile de oameni care-şi aşteaptă rândul. Şi cum boala loveşte la întâmplare după legi doar de ea ştiute, la uşa profesorului se instalează zilnic o lume pestriţă, neomogenă, de la oameni amărâţi, care-şi duc, probabil, zilele de azi pe mâine, până la cei suspuşi, victime fără vină ale afecţiunilor de ordin urologic.

Interesant este faptul că pentru dr. Sinescu toţi sunt OAMENI, indiferent de condiţia socială, de vârstă, sex, profesie sau etnie, toţi beneficiind de acelaşi respect şi de aceeaşi îngrijire din partea unui adevărat profesionist în materie. Sunt convins că o personalitate de talia prof. Sinescu nu mai are nevoie de aprecierile unuia dintre miile de pacienţi, beneficiari ai tratamentului său, dar, am considerat de datoria mea să aduc la cunoştinţa publicului larg aceste câteva informaţii utile referitoare la munca nobilă pe care o desfăşoară domnia sa la Spitalul Fundeni. Este o adevărată muncă de Sisif, pe care doar un profesionist desăvârşit şi un mare iubitor de oameni o poate realiza. Şi pentru că nu se face primăvară doar cu o floare, este necesar ca spiritul exemplar de dăruire profesională al profesorului Sinescu să fie cultivat şi preluat în toate unităţile spitaliceşti din ţara noastră. Numai aşa jurământul lui Hipocrat nu va rămâne doar o vorbă în vânt, ci un angajament sacru al tuturor celor ce slujesc medicina în beneficiul celei mai preţioase şi miraculoase fiinţe create de Dumnezeu: OMUL.