Vorbind despre China, ne-am obişnuit deja să fim surprinşi. Evoluţia Chinei, pe plan intern şi internaţional pare să sfideze mersul firesc al lucrurilor. Iniţiativa „One Belt, One Road” nu face decât să ne confirme uimirea atunci când este vorba despre cel mai numeros şi cel mai dinamic, azi, popor al lumii.

Cine a lansat ideea, ce este „One Belt, One Road” (O.B.O.R.) şi care sunt obiectivele sale principale?

Trebuie spus încă de la început că „One Belt, One Road” este, în esenţa sa, un proiect cu implicaţii majore în ceea ce priveşte edificarea noii ordini mondiale. Totodată, el înglobează germenii viitorului statut geopolitic şi geostrategic al Republicii Populare Chineze, un care îşi asumă tot mai pregnant prim-planul actor pe scena internaţională. Unii ar spune că este vorba doar de ambiţia unei mari puteri aflată în plină ascensiune; alţii, că ne aflăm în plin război economic între China şi SUA. Şi, s-ar putea ca toţi să aibă dreptate.

Ambiţiosul program „One Belt, One Road”, denumit şi „One Belt, One Road Initiative”, a fost enunţat pentru prima dată, ca idee a realizării unui Cordon Economic al Drumului Mătăsii, de preşedintele Xi Jinping în septembrie 2013, în Kazahtan. Peste numai o lună, de data aceasta în Indonezia, Xi Jinping lansează şi proiectul care viza constituirea unui Drum Maritim al Mătăsii pentru Secolul al XXI-lea. Ideea „One Belt, One Road” nu pare a fi apărut subit. Când a comunicat iniţiativele de mai sus, nu trecuse mai mult de un an de la alegerea lui Xi Jinping în funcţia de Secretar General al Partidului Comunist Chinez, de Preşedinte al Republicii Populare Chineze şi de Preşedinte al Comisiei Militare Centrale. Nici suportul financiar al proiectului nu bătea pasul pe loc. În noiembrie 2014, odată cu întâlnirea de la Beijing consacrată Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), Xi Jinping a anunţat că în China a fost creat deja un fond în valoare de 40 miliarde $ dedicat Noului Drum al Mătăsii.

„One Belt, One Road” reprezintă, conform declaraţiilor oficiale chineze, un program ale cărui scopuri sunt pur economice. Prin program sunt angajate proiecte de cooperare cu 69 de ţări din Asia Centrală, Asia de Sud şi de Sud-Est, Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Africa de Est şi Pacificul de Sud. Costul total estimat al programului O.B.O.R.? Un triliondolari S.U.A.! Dacă ne-am limita la a crede în totalitate cele declarate de oficialităţile chineze, am da, cu certitudine, dovadă de naivitate. Putem fi siguri că ţelurile pentru care oricare guvern al lumii investeşte 1 trilion de dolari nu acoperă o singură latură a intereselor sale. Ar fi complet stupid să ne închipuim că în cadrul programului OBOR se va întâmpla în alt mod. De altfel, realitatea geopolitică a demonstrat, şi indică pe zi ce trece, că ambiţiile Chinei se află azi pe un năucitor drum ascendent. Şi în acest caz particular este neîndoielnic că aspiraţiile Chinei sunt pe măsura cheltuielilor preconizate. În plină ascensiune politică, economică şi militară, China are ambiţia să reaşeze, să dirijeze viitoarea ordine economică mondială (şi nu numai) în deplină conformitate cu propriile interese. Atingerea acestui scop implică o amplă operaţiune de atragere a cât mai multor ţări în sfera sa de influenţă. Influenţa politică în primul rând, economică, financiară şi militară în al doilea rând. De altfel, încă de la instalarea sa în fotoliul prezidenţial, Xi Jinping a trasat ca obiective imediate şi de perspectivă ale Chinei: realizarea unei stabilităţi durabile în relaţiile chino-americane; crearea unor noi sfere de putere în paralel cu sporirea influenţei deja realizate în cadrul comunităţii internaţionale; niciun compromis în ceea ce priveşte interesele majore ale Chinei.

Pentru China, importanţa programului O.B.O.R. este demonstrată şi de faptul că la nivel naţional a fost creat un organism special, responsabil pentru ducerea la îndeplinire a tuturor proiectelor stabilite, denumit Centrul de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare Naţională şi Comisia de Reformă. Directorul general al acestei însemnate instituţii naţionale, Cao Wen Lian, declara de curând că scopul său principal este de a elabora şi pune în practică un „Plan pentru preluarea conducerii noii globalizări 2.0”

„Noul drum al mătăsii” şi rolul său în programul „One Belt, One Road”

Gândindu-ne la Drumul Mătăsii, fiecare dintre noi are în minte imaginea creată de cunoştinţele dobândite în decursul anilor de lecturi ce pot fi mai mult sau mai puţin în concordanţă cu realitatea, de şansa de a ne întâlni ori nu cu acest subiect în activitatea noastră profesională. Oricât ar părea de curios, Drumul Mătăsii nu este un singur drum. Drumul Mătăsii subsumează o largă varietate de căi terestre sau maritime, unele mai dificile, altele mai lesnicioase, împletindu-se sau despărţindu-se, ocolind din prudenţă sau traversând cu curaj zone pline de pericole, întâlnind ori nu puncte de o mare importanţă comercială, unind lumi diferite. Priviţi imaginea de mai jos, ea materializează, cu precizie geografică, vechiul Drum al Mătăsii. Veţi descoperi cât de mult corespunde acesta cu propria idee despre atât de cunoscutul Drum.

Domeniile şi statele nominalizate în revista New Frontiers nu sunt exhaustive. În iunie 2017, într-un articol din ziarul Adevărul, Elena Deacu afirma că, prin proiectul O.B.O.R., până în anul 2022, China va investi în România 11 miliarde dolari. Banii ar fi destinaţi realizării unui lanţ de aprovizionare cu produse petroliere pe traseul China - Kazahstan – România, demers definitoriu pentru securitatea energetică a României şi pentru aprovizionarea cu petrol şi gaze a statelor din Uniunea Europeană. Deşi până acum nu se cunosc alte elemente privitoare la concretizarea acestui proiect, conform aprecierilor specialiştilor în domeniu programul este de maxim interes pentru România şi pentru zona adiacentă. În această colaborare China vine cu fonduri, Kazahstan-ul cu resurse, iar România cu baza şi activele energetice.

Aspecte geopolitice, geostrategice şi militare ale programului O.B.O.R.

Una dintre deciziile controversate ale administraţiei Trump a fost abandonarea, în ianuarie 2017, a „Parteneriatului Trans - Pacific” (PTP) semnat în februarie 2016, după ani de negocieri, de preşedintele Obama. PTP angaja proiecte de importanţă strategică cu 11 state (Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore,Vietnam) aflate în zone ce răspundeau pe deplin intereselor globale ale SUA. Decizia preşedintelui Trump a fost motivată, la data retragerii din PTP, de nevoia reducerii drastice de fonduri conform viziunii sale privind realizarea dezideratului „America first”. A fost un act politic apreciat ca fiind, cel puţin, neinspirat care, afirmă analiştii, a adus un substanţial serviciu programului chinez O.B.O.R., lansat cu numai câţiva ani înainte şi aflat în plină afirmare.

Din punct de vedere geostrategic, renunţarea unilaterală la PTP, un program care îngloba circa 40% din PIB-ul mondial şi aproape 25% din comerţ, a întrerupt în mod brutal inclusiv legăturile economico-politico-militare ale S.U.A. cu ţări importante din Asia de Sud-Est şi din alte zone de interes, înlesnind Chinei un reviriment politic, economic şi militar, în întreaga sa arie de interes. Nu este întâmplător că, în acelaşi an, 2017, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos (unde, în fiecare an, alături de circa 3.000 de oameni din lumea finanţelor, participă şefi de state, premieri sau personalităţi politice şi economice de prim rang), preşedintele Chinei, Xi Jinping, a şocat asistenţa afirmând că dat fiind haosul global creat de Administraţia Trump el este cel care, în prezent, îşi asumă rolul de „gardian al ordinii internaţionale”. În 2018, tot la Davos, vicepreşedintele chinez, Wang Qishan, păstrează aceeaşi poziţie. De altfel, prin ambiţiile sale globale, OBOR depăşeşte clar orice alte înţelegeri regionale şi chiar programe cu tendinţe globaliste de genul PTP iniţiate de marile puteri economice, politice şi militare ale lumii.

Este evident că un demers de dimensiunile O.B.O.R. are şi o importantă latură militară. În mod cert, în filozofia O.B.O.R. există, în partea ascunsă cunoaşterii publice, aspecte conexe industriei de apărare şi, eventual, prezenţei militare chineze. Un raport al Centrului pentru Studii de Apărare (C.A.D.S.) din Washington sublinia: „sub aparenţa generării de influenţă politică, în mod invizibil este extinsă prezenţa militară chineză şi este creat un mediu strategic care o avantajează acolo unde este prezent proiectul One Belt-One Road”. În acest context merită amintit efortul Chinei care, şi prin programul OBOR, este direct preocupată de a-şi spori prezenţa militară în Marea Chinei de Sud. Un efort serios, stimulat de competiţia cu SUA în ceea ce priveşte influenţa politico-militară în zonă. Dar nu numai în Marea Chinei de Sud se confruntă interesele militare ale celor două mari puteri. În portul pakistanez Gwadar, la Marea Arabiei, este în plină desfăşurare un proiect de sporire a infrastructurii portuare angajat în cadrul O.B.O.R., cu expertiză şi cu fonduri chinezeşti. De securitatea portului Gwadar răspunde un contingent de 150.000 militari organizaţi în Divizia Specială de Securitate. La vest de Gwadar, în  proximitate, postat în volatila provincie Balucistan, se află portul Jiwani. Aici, China participă la dezvoltarea unei permanente baze militare navale şi aeriene. De altfel, pe fondul stării de încordare cu India şi încurajată de declinul cooperării pakistanezo-americane, sprijinul militar al Chinei pentru Pakistan s-a intensificat acoperind domenii precum: fabricarea de rachete, aeronautica sau al modernizării tehnicii de luptă terestre. Deşi nu este recunoscut oficial, prezenţa militară a Chinei se face simţită şi pe coastele Africii, în Oceania sau în Peninsula Arabă. Reducerea prezenţei militare a S.U.A. în Afghanistan va obliga China să-şi adapteze intenţiile şi să-şi sporească prezenţa militară în zonă sub pretextul luptei împotriva terorismului.

Are proiectul O.B.O.R. vreun rol în lupta împotriva terorismului, rol prin care să se permită intervenţia armată?

Aparent, China pare să se posteze în afara acţiunii uraganului mondial al terorismului. Dar, numai aparent. China include în teritoriul său o largă populaţie de religie islamică. Aceasta este provincia nord vestică Xinjiang, în care se manifestă serioase turbulenţe religioase care au în spate intransigenţa islamismului radical.

Aici, pe o suprafaţă de aproximativ 1,7 milioane kilometri pătraţi, trăiesc 23.600.000 chinezi din care mai mult de jumătate sunt de religie musulmană. Xinjiang nu este o provincie oarecare a Chinei deoarece este traversată de 80% din vechiul Drum al Mătăsii, în componenta sa terestră. În acelaşi procentaj noul Drum al Mătăsii trece prin Xinjiang. Practic, întregul sistem de legături economice, politice şi militare ale Chinei cu Asia Centrală şi Siberia depinde de starea de securitate din provincial Xinjiang.

Acesta este motivul pentru care, odată cu lansarea OBOR, prin activarea acestui nou Drum al Mătăsii, a devenit necesară sporirea controlului asupra provinciei şi limitarea la maxim a mişcărilor islamiste orientate împotriva administraţiei de la Beijing. Sute de morţi şi mii de răniţi, an de an, reprezintă rezultatul mişcărilor considerate teroriste din Xinjiang. Aşa-numite Tabere de Reeducare în care sunt adunaţi militanţi ai diferitelor organizaţii teroriste interne au fost organizate pe întreg teritoriul provinciei. De asemenea, prezenţa militară în zonă a fost sporită continuu.

Este îndeobşte cunoscută colaborarea Chinei cu vecinii săi central-asiatici în lupta antiteroristă. O instituţie specializată, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (OCS), asigură informaţii cu privire la existenţa şi mişcările terorismului din zonă şi organizează acţiuni de cooperare, inclusiv militare, împotriva terorismului. Numai în cadrul OCS, China a participat la peste 15 exerciţii militare. Componenta antiteroristă a OBOR este determinată şi de faptul că multe dintre traseele destinate dezvoltării proiectului traversează regiuni extrem de active din punct de vedere al terorismului. De curând, China a adoptat o nouă lege antiterorism care, la art. 7, permite ca Armata Populară de Eliberare - forţa armată a Chinei - împreună cu alte forţe din sistemul de Securitate, poate participa la acţiuni în afara graniţelor naţionale dacă situaţia o impune şi dacă statele pe teritoriul cărora se acţionează îşi dau acordul. Adaptându-se la noile exigenţe ale programului O.B.O.R., la nivelul administraţiei centrale chineze au apărut propuneri ce prevăd ca guvernul să poată sprijini financiar şi firme particulare de natură paramilitară din alte state, atunci când securitatea Chinei o impune.

Concluzii

Programul „One Belt, One Road” reprezintă, din perspectiva mai multor analişti, o ofensivă politică fără precedent, la scară mondială, a Chinei. Acest proiectul, care în următorii cinci ani ar trebui să asigure economiei chineze peste 2,5 trilioane dolari, este, de asemenea, fără precedent. El demonstrează imensa putere, aflată în plin avânt, a Chinei. Deocamdată, programul îşi urmează cursul iar China pare insensibilă la protestele, exprimate pe faţă sau voalat, prin care se manifestă alte puteri economice sau militare ale lumii, inclusiv marile puteri. Nu trebuie uitat că, în proiectele de asemenea dimensiuni, un rol important îl joacă marketingul. Ar fi impardonabil din partea noastră să neglijăm aspectul marketing în cazul O.B.O.R., aspect care, în ziua de azi, aduce cel puţin tot atâtea beneficii cât aduce şi investiţia financiară în sine.

Acest articol nu şi-a propus, şi ca urmare nici nu a reuşit, să prezinte întreaga vastitate şi toată complexitatea proiectului O.B.O.R. Aspecte noi, dimensiuni nebănuite, apar în fiecare zi. Sute de articole şi zeci de specialişti economici, analişti militari ori politici se ocupă de fenomenul „One Belt, One Road”. Îţi propun, cititorule, ca în încheiere să-l cităm pe Karin von Hippel, directorul Institutului Regal al Serviciilor Unite din Londra care, la încheierea Reuniunii de la Davos, din anul 2019, a spus: „În acest an, China reprezintă, cu adevărat, o ţară despre care vorbeşte toată lumea. China devine o putere din ce în ce mai mare şi, fără îndoială, constituie într-un anumit fel o ameninţare, însă, în acelaşi timp, este atât de mare şi va deveni atât de puternică încât nu ne putem permite s-o tratăm ca pe un inamic. Noi toţi va trebui să găsim o cale să conlucrăm cu ea.”

După ce am aruncat o privire asupra acestei ambiţioase acţiuni a Chinei numită „One Belt, One Road” şi ne-am lămurit cât de cât asupra dimensiunilor, scopului şi metodelor ei de acţiune, nu putem să nu observăm că revin, cu insistenţă,  întrebările: „Îşi va atinge acest proiect obiectivele? Sau se va prăbuşi sub propria greutate, ca un colos cu picioarele de lut, supravieţuindu-i numai numele - un simplu vis?” Cel care ne va oferi răspunsul este numai măria sa Viitorul.

Bibliografie