Protejaţi-vă prin cu­noaştere!

Nu poţi să te fereşti de ceva, dacă nu cunoşti acel ce­va. Vreau să scot în evidenţă pericolele care ne pasc la orice pas, mai mult sau mai puţin teroriste. Lucruri de nimic, un ulcior, o cheie, un plic poate de­veni un pericol real, ca să nu mai spun de coletele „ui­tate” prin gări. [...] Vă voi istorisi un fapt extraordinar. Eram la München şi mă trezesc cu poliţia locală lângă mine
- Domnule, dumneata nu eşti de aici.
- Sigur că nu sunt de aici, dar de unde ştiţi?
- Păi, e o bă­trână la fereastră care a văzut că nu aţi traversat aşa cum se cuvine strada şi ne-a anun­ţat că o persoană străină se află în zonă.

Deci atâta timp cât exis­tă o cultură în sensul cu­noaşterii pericolelor, imediat îţi dai seama. Domnule, văd ceva acolo nu mă duc nici să dau cu pi­ciorul, ci anunţ specialiştii: este un colet ciudat sau primeşti un plic, în aceste situaţii specialistul vine şi spune că a fost o alarmă falsă sau era chiar un pericol. De aceea este important ca fiecare ce­tăţean să fie iniţiat în domeniu, la un nivel de pregătire care, într-o situaţie concretă de ame­ninţare cu acţiuni teroriste, să fie în măsură să acorde spri­jin celor care sunt chemaţi să de­za­mor­seze sau în cel mai rău caz, să nu stân­jenească activi­tatea aces­tora. Se impune ca că ma­sele largi ale po­pu­laţiei, pen­tru a se apăra, tre­buie să cu­noas­că cât mai bine dis­po­ziti­vele şi mijloacele exis­tente ce ar pu­tea constitui ade­vărate arse­nale teroriste. Nu te poţi apăra dacă nu cu­noşti.

DISPOZITIVE EXPLOZIVE IMPROVIZATE (D.E.I.)

Ce sunt D.E.I.-urile? Un dispozitiv exploziv improvizat are următoarea reprezentare schematică:

Dispozitivele de detonare (D.D.) artizanale pot lua forme diferite, în funcţie de ingeniozitatea proiectantului şi în comparaţie cu dispozitivele explozive militare sunt:
- mai dificil de descoperit (sunt uşor de disimulat);
- uşor de procurat (deci, la îndemâna oricui);
- au circulaţie liberă;
- nu sunt înregistrate sau gestionate centralizat.
Pornind de la aspectul funcţional, dispozitivele de detonare electrice pot fi clasificate în următoarele grupe:
- D.D.-uri sensibile la acţiuni externe: tracţiune, presiune, eliberare, ridicare, înclinare, întrerupător automat tip pendul, căderea circuitului, termic;
- D.D.-uri cu întârziere, bazate pe: ceasornic, termic, căderea circuitului, electronic, electro-chimic, oboseala materialului, chimic, picătură de apă;
- D.D.-uri sensibile la condiţiile de mediu: temperatură, fum/gaz, acustice, supratensiune, lumină/ infraroşu, raze X, barometrice, umiditate, la apropierea de metal, la apropiere (în general);
  - D.D.-uri de comandă: transmiţătoare FM, sârmă de comandă, control radio, control cu ultrasunete, raze infraroşii, radar, sistem oficiu poştal.

TIPURI DE D.D.-URI ELECTRICE

D.D. arc-cârlig. Cu ajutorul unei pioneze, se fixează câte un conductor electric pe partea interioară a fiecărei feţe a cleştelui, cleştele fiind ţinut deschis prin intermediul unei piese din material izolant. Când se mişcă această piesă, arcul forţează fălcile să se atingă şi circuitul este închis.

Micro-D.D.-ul este proiectat să funcţioneze prin presiune sau destindere. Un contact simplu este pus în legătură prin intermediul unui arc încărcat de plunger, în poziţie normală, cu un contact normal închis. Când se aplică o presiune pe plunger, acesta se mişcă în jos şi contactul simplu atinge contactul normal deschis. Micro-declanşatoarele se folosesc în sistemele de frânare ale vehiculelor şi pot fi încorporate într-un circuit de declanşare a unei bombe pusă pe maşină.

Un micro-D.D. se poate utiliza ca un comutator de armare, de exemplu când capacul este închis, micro- D.D.-ul este pus în funcţiune şi circuitul de detonare este închis cu excepţia comutatorului de declanşare sau, când se cere, poate fi folosit pentru amorsarea unui circuit electronic.

D.D.-uri preş de presiune. Preşurile de presiune sunt disponibile comercial şi se folosesc în sistemele de alarmă împotriva hoţilor. Un preş de presiune constă din două foi de metal, fiecare cu propriul său conductor, separate prin foi perforate din fibră de sticlă, toate fiind acoperite cu un plastic etanş la apă şi aer. Presiunea din preş provoacă atingerea foilor prin perforaţii şi astfel circuitul de declanşare este închis. Se poate folosi sub preşuri, carpete, sub scaunele din maşină etc.

D.D. tip „allways”. În centrul unui calup din lemn se află o bilă de metal. Două sârme îndoite în formă de „U“, fiecare prevăzută cu un conductor, „adăpostesc” bila metalică (fără să se atingă între ele şi fără să atingă bila). Acest detonator este cunoscut sub numele de D.D. tip „allways”, deoarece indiferent de direcţia de înclinare, bila va scurtcircuita sârmele şi va închide circuitul de detonare.

D.D. acustic. Foloseşte ca senzor un difuzor. La niveluri normale de convorbire, dispozitivul este sensibil la vorbire şi la alte sunete pe o distanţă de aproximativ 9 m, iar la vibraţii mecanice el este sensibil pe o distanţă de aproximativ 3 m. În practică, senzorul poate să varieze de la un microfon în miniatură până la un difuzor de sonorizare. Sistemul necesită o armare întârziată.         

Notă: În funcţie de natura acţiunii exterioare adoptate ca impuls iniţial, este conceput şi realizat dispozitivul de amorsare. Ţinând seama de faptul că pentru iniţierea deflagraţiei explozivilor se folosesc, de regulă, capse detonante electrice sau pirotehnice, semnalul de amorsare reprezintă închiderea circuitului electric de alimentare al capsei detonante electrice, respectiv aprinderea fitilului capsei detonante pirotehnice.

Detonarea încărcăturii folosind undele electromagnetice sau prin unde din domeniul infraroşu se realizează cu ajutorul:
- Pager-elor:
- Telefoanelor fără fir;
- Telefoanelor celulare;
- Alarmelor cu telecomandă pentru autoturisme;
- Staţiilor de radiocomandă pentru modelism.

Principiul folosit la primele patru tipuri îl reprezintă cuplarea capsei electrice detonante la circuitul soneriei sau alarmei dispozitivului. La punctul e) principiul se bazeză pe semnalul electric generat de receptorul staţiei de radiocomandă la acţionarea uneia din manete sau a unui buton. Ultimul mod de comandă poate fi folosit pentru a detona atâtea încărcături câte canale are staţia de radiocomandă (1-16 canale).

Caracteristicile principale ale acestor comenzi pentru detonare sunt:
- stabilitatea semnalului de comandă datorită codificării;
- distanţa de acţiune relativ mare, de la câţiva zeci de metri la sute de metri sau - kilometri, funcţie de tipul şi calitatea dispozitivului folosit.
Ordonarea descrescătoare, după distanţa de acţiune, a celor cinci tipuri de dispozitive de comandă este:
- Telefoane celulare;
- Pagere;
- Staţii de telecomandă pentru modelism;
- Alarme cu telecomandă pentru autoturisme;
- Telefoane fără fir.

Dispozitive artizanale de temporizare.

Temporizarea detonării dispozitivelor explozive, prin mijloace electronice sau mecanice, este folosită pentru asigurarea timpului de siguranţă pentru atentator sau pentru declanşarea exploziei în scopul obţinerii unor efecte maxime.
Temporizarea electronică a  detonării se poate realiza cu:
- Circuite integrate numerice;
- Ceasuri electronice;
- Componente R-C (rezistori şi condensatori);

Temporizatoarele cu circuite integrate numerice se caracterizează printr-o precizie deosebită a întârzierii. Temporizările realizate cu acest tip de elemente sunt cuprinse între câteva secunde şi o oră. Dispozitivele sunt realizate artizanal, pe plăci de circuit imprimat cu un singur strat. Circuitul integrat folosit pentru temporizare este de tip 4060, ßM339, µA555 sau echivalent. Realizarea temporizatoarelor cu circuite integrate necesită un laborator şi o persoană cu reale cunoştinţe despre electronică. Urmărind utilitatea şi mai puţin estetica, aceste dispozitive artizanale se deosebesc de cele industriale prin lipsa inscripţionărilor de pe placa de circuit imprimat.

Temporizările realizate cu ceasuri electronice se bazează pe caracteristica acestora de a li se programa alarma într-un interval de timp, de la câteva secunde până la 24 ore. Acest sistem este precis şi cu un cost redus, dar necesită un adaptor de putere pentru realizarea detonării datorită semnalului de putere mică generat de ceas. Se folosesc atât ceasuri de mână cât şi ceasuri de masă (de călătorie) electronice. Temporizările realizate cu ajutorul componentelor electronice pasive, precum rezistoare şi condensatoare, nu au precizia celorlalte dispozitive dar se pot folosi cu succes, fiind şi o variantă mai ieftină. Complexitatea montajului electronic în această variantă este mai mare, lungimea traseelor şi volumul dispozitivului cresc. Pentru temporizări mari este nevoie de condensatoare cu volum mare, ceea ce duce la mărirea volumului dispozitivului şi implicit la creşterea probabilităţii de descoperire.

Temporizarea mecanică se poate realiza folosind dispozitive cu cheie, asemănătoare ceasurilor mecanice. Temporizarea poate ajunge până la 24 ore. Temporizarea mecanică artizanală a fost executată, de exemplu, cu ajutorul unui recipient umplut cu lichid (apă) care are un orificiu la bază. Temporizarea este dată de timpul de golire a recipientului, moment în care un obiect plutitor, care constituie un pol, face contact cu baza recipientului (după golire), care constituie al doilea pol. Acest dispozitiv poate face o temporizare de aproximativ 10 minute. Alt exemplu de temporizare artizanală îl reprezintă blocarea mânerului cuiului percutor al unei grenade de mână cu o bandă din material plastic. Ansamblul este introdus apoi într-un recipient cu un lichid inflamabil (diluant). Diluantul are rol dublu, de mărire a efectului distructiv şi de temporizator. Detonarea va avea loc când banda de plastic va fi topită de către diluant.

Ca linii de legătură dintre dispozitivul de detonare şi materialul exploziv insurgenţii afgani şi irakieni au folosit:
- Persoane sinucigaşe;
- Fir;
- Unde electromagnetice.

Persoanele sinucigaşe detonează încărcătura fie electric, prin intermediul unui întrerupător, fie prin extragerea siguranţei muniţiei folosite. Uneori este folosită şi o a doua persoană care are rolul de a detona încărcătura de la distanţă în cazul în care eşuează tentativa sinucigaşului.

Detonarea prin fir se execută cu detonatoare special destinate acestui scop sau cu detonatoare improvizate formate dintr-o sursă de energie, întrerupător şi conductorii de lungimea necesară pentru a nu răni persoana care execută detonarea. Un alt mijloc de detonare prin fir îl reprezintă folosirea telefoanelor cu fir la care dispozitivul de detonare este cuplat la sonerie direct sau printr-un adaptor de putere.

Materialul exploziv al unui D.E.I. (Improvised Explosive Devices - I.E.D.) poate fi constituit de la cele mai elementare substanţe inflamabile şi până la bombe de aviaţie, proiectile reactive, mine antitanc, proiectile de artilerie antiaeriană, grenade de mână şi altele. Introducerea unui detonator şi a materialului exploziv într-un autovehicul dă naştere la un Vehicle Borne Improvised Explosive Device (V.B.I.E.D.), ceea ce face să crească cantitatea de explozibil pe care o poate transporta la destinaţie la sute de kg.

Pentru mărirea efectului distructiv, pe lângă materialul exploziv de bază se mai ataşează:
- lichide inflamabile (diluanţi, petrol, motorină, benzină);
- recipiente cu gaz (butelii casnice, butelii pentru aragaz de voiaj);
- structuri metalice (jenţi auto, ţevi, cuie);
- alte elemente de muniţie (mine de diverse tipuri, grenade de mână, cartuşe de toate calibrele, alte proiectile).

Principalele tipuri de D.E.I.-uri identificate      

Dispozitivele explozive folosite de terorişti, identificate în Afganistan şi Irak  sunt bine realizate, existând bombe de mărimea unor cutii de chibrituri care pot fi detonate în magazine, în intersecţiile aglomerate ale străzilor, în sălile de spectacol, în biblioteci, spitale şi în multe alte locuri publice. Teroriştii doresc să introducă în luptă noi mijloace de distrugere, din ce în ce mai sofisticate, cum ar fi: grenade radioactive, bombe minuscule detonate prin radio, ace (cu vârfurile otrăvite), pumnale de mărimea unor ace de pălărie care pot fi ascunse uşor în bagaje sau îmbrăcăminte, jucării etc.

- Va urma -