Când ştiu că pe 17 ianuarie, tânărul de altădată, suplu, frumos, erou al „Aripilor Româneşti" pe faimoasele avioane de vânătoare Messerschmitt împlineşte 88 de ani de viaţă şi aproape şase decenii dedicate scrisului fiind încă „verde", este firesc să mă înduioşez şi să mă bucur cu tot sufletul de faptul, în sine şi de marile sale reuşite în romanul istoric postbelic cu subiecte din istoria României antice, medievale şi moderne, documentate, dinamice, cu personaje pozitive pline de viaţă pilduitoare în sacrificiul lor suprem pentru pământul şi neamul românesc. Iată un fragment grăitor dintr-un interviu publicat de ASTRA braşoveană în 1972 relativ la Mihai Viteazul, marele erou-martir cu care sufletul său se contopeşte: „Fulminanta sa ţâşnire în istorie, în numele libertăţii şi dreptului la autodeterminare, setea profundă de libertate şi demnitate. Poezia lui aspră, intuiţia genială a „Magnei Valahicae" şi tragica stăruinţă de a o împlini în fapt, pe dimensiunile vechii Dacii, împingând lucrurile până la ultima lor consecinţă, radicalizarea şi unirea celor trei puteri care se rivalizau de secole: Otoman, Sf. Imperiu Roman de naţie germană şi Polonia medievală. Puterea de a se jertfi pe sine. Puterea tragică de a-i jertfi pe ai săi, când raţiunea politică o cere." Romanul „Strămoşii", închinat celor tineri şi curajoşi, celor maturi gata a se jertfi pentru ţară, autorul se destăinuie: „Iubindu-l în voi pe mâine iată că vă dedic o parte din ieri, pentru ceasurile de solitudine, de taină şi confesiune." O frază cazonă, disciplinată, în care fiecare frază, propoziţie, cuvânt îşi îndeplineşte rostul, ca un soldat pe front, alături de gingăşii înfiorate de dor înflăcărat, adulmecând aerul munţilor, într-o haină lingvistică de mătase caldă. Debranşat dur după 1945, de armia sa strălucită, poposeşte în pedeapsă politică tocmai la Mediaş. Să-i ascultăm mărturisirea: „Trecut în rezervă pe motive politice de esenţă proletcultist-kominterniste (eram comandantul Companiei a 2-a de elevi-ofiţeri în Şcoala de Ofiţeri Tehnici de Aviaţie), cochetesam din liceu cu literatura, cunoscând cenaclul «Orizonturi noi» din Sibiu, condus de regretatul Mircea Avram şi cum se simţea acut nevoia unei replici la politica de sovietizare, am recurs la mijloacele romanului istoric pe care l-am înţeles ca un roman sumă. [...] Sibiul, pe lângă scriitorii consacraţi, ca Paul Constant, pitorescul Moş Paul, beneficia de intelectuali de mâna întâi, ca Radu Stanca. Pe lângă aceştia şi de o mână de tineri deosebit de talentaţi: Natalia Pătărău, mai târziu Natalia Potolea, Vasile Rusu, Paul Gomă, Mircea Braga, Ştefan Mathe, pe atunci elevi în ultimele clase de liceu. Biblioteca ASTRA, muzeul Brukenthal, Arhivele Statului, anticariatele, oraşul vechi, Şelimbărul, au intrat într-un fel de osmoză creatoare de disponibilităţi. Sunt ceea ce sunt, în bună măsură, datorită Sibiului, căruia, iată după mai bine de 50 de ani de la debut, îi aduc omagiul şi recunoştinţa mea."Tradiţia militară din familie a facut din tânărul ofiţer comandor un pătimaş rob al scrisului, tinzând firesc spre glorie literară, „obligând condeiul să-l întreţină".
Note bio-biografice:
- S-a născut la Ineu, într-o familie de intelectuali – tatăl mare iubitor de agronomie şi pomicultură. Studii liceale la Timişoara. Şcoala de ofiţeri de aviaţie, absolvită în 1943. Facultatea de istorie şi filozofie Bucureşti.
- Debut în presa sibiană: Lupta Sibiului, cu schiţa „Aripi prietene" (1952). Scrie de zor, ordonat, teancuri de fişe documentare la Biblioteca ASTRA, Arnivele Naţionale Judeţene, Biblioteca Brukenthal, ce-i vor susţine temeinic cărţile cu subiect istoric şi cărora le rămâne „recunoscător". Astfel munca sa în nopţi albe, în spaţiul sediului A.R.L.U.S. de pe B-dul N. Bălcescu se încununează cu un roman masiv: „Brazdă şi paloş" vol.I 1954 şi vol. II 1956. Vitrina librăriei „Mihai Eminescu", din stânga Telefoanelor, e gătită de sărbătoare cu un portret cât o icoană, din care, un bărbat superb zâmbeşte victorios, ca după un atac în vijelie asupra duşmanului, la marginile cerului românesc.
- Anul 1956 ni-l răpeşte şi-l duce pe meleagurile adolescenţei şi tinereţii fericite, ca redactor la revista de cultură „Scrisul bănăţean". Începem corespondenţa. Caldă, limpede, viguroasă, plină de învăţăminte pentru ucenicul în ale scrisului, în prag de debut. Prietenia trainică se încheagă încet, uneori cu pauze, dar sinceritatea inimii şi potriveala sufletelor îi aşează temelie de granit. Aşa se explică faptul că şi astăzi ne scriem cu drag şi folos, mai ales pentru mine şi prietenii de la Cenaclul literar şi artistic „G. Topârceanu", cât şi pentru şcoala „Mihai Eminescu", al căror oaspete drag a fost ca şi al Cercului Militar din Sibiu.
- În 1959 este ispitit de teatru cu piesa „cazul studentului Mihai Lotreanu" (scenă 1962).
- 1963 – revine în prima linie de succes literar, cu romanul „Muntele" vol.I şi vol. II în 1967. Stăpân perfect pe subtilităţile graiului sătesc bănăţean „Aproape de zei" – ipostază ikeriană pentru eroul devenit personaj incredibil.
- O culme a reuşitei sale artistice este romanul „Vulturul" (I-II) şi III-IV – personaj central – eroul de la Şelimbăr - Mihai Viteazul. Primeşte
premiul Academiei Române.- „Strămoşii" – de la Burebista încoace în legătură cu care autorul se destăinuie adresându-se tinerilor: „Iubindu-l în voi pe mâine, iată că vă dedic o parte din ieri, pentru ceasurile de solitudine, de taină şi confesiune". Om predestinat curajului temerar, autorul îşi defineşte dreptul şi aria de acţiune prin scris: „dreptul sacru al creatorului de artă începe şi sfârşeşte numai în limitele adevărului istoric".
Secvenţe de gândire:
„Dacă n-aş crede în funcţia educativă a artei, n-aş mai scrie".
„Universul militar ţine de istoria noastră".
„Romanul istoric obligă creatorul la o poziţie ideologică fără echivoc".
„Toate cărţile mele sunt, de fapt, proiecţia în timp şi din timp a unor idei permanente".
„Am crezut şi cred că mă justific numai în măsura în care păatrez idealul României."
„Arta este vocaţia mea. Arta este raţiunea mea de a fi. Arta este onoarea mea de ofiţer. Pentru mine asta a fost şi este ţara. Nu accept nici un compromis. Nu accept nici o altă idee. Imperiile să se concureze în domeniul economic, moral, cultural, ştiinţific. Să-şi dovedească superioritatea în spirit - nu cu armele. Nu suport ciuntirea şi siluirea ţării. Asta e legea mea morală".
Cărţile din Biblioteca ASTRA ale maestrului Radu Theodoru totalizează 14320 de pagini în 50 de fişe. Avem de-a face cu un scriitor care trăieşte concomitent cele trei ipostaze ale timpului: trecut, prezent şi viitor, dar şi cele trei dimensiuni ale timpului istoric: istoria antică (Burebista, Decebal); medieval - epoca lui Mihai Viteazul; modernă şi contemporană - „Biografie de război", „România ca o pradă", „A fost ori nu holocaust?" etc., etc. căci fără istorie s-ar afla în pustiul în care bat toate vânturile lumii Autorul e un om care, din tinereţe, posedă „un truo magnific de aviator" cu „gustul pentru eternitate agăţat de aripi", un scriitor care şi azi „te învaţă să ţii întâmplarea departe de tine." Jertfa tovarăşilor săi de zbor e sintetizată în fraza memorabilă: „Niciodată, atât de mulţi, n-au datorat atât de mult, atâtor de puţini" (1940-1945).
Relaţia cu Transilvania natală e privită de pe linia frontului răsucit cu 180o în ziua de 23 august 1944: „Românii n-au uitat şi n-au iertat. Noi ne apărăm de secole împotriva tuturor invadatorilor." Urgisit şi după moarte, mareşalul Antonescu are cel puţin o calitate de seamă: „Nu acceptă Arbitrajul de la Viena." - zice biograful său cu admiraţie. Şi pentru că suntem în preajma cinstirii „Luceafărului" literaturii române, căruia i-a dedicat multe poezii amare, menţionăm un gând final: „Mihai Eminescu, vizionar politic de geniu, a numit deschis (...) inamicii interni şi externi ai României, coalizându-i împotrivă-i. Astfel a devenit inamic public, fiind condamnat de ocultă la moarte civilă şi apoi la moarte fizică." La mulţi ani, maestre! Sănătate şi spor la condei!