Pentru că ultimele zile ale lui 2018 se scurg inexorabil şi, după tradiţia românească cei mici vor veni cu sorcova, fac un remember al unor evenimente consumate care, pentru români, începând cu „eliberarea" din decembrie 1989, a marcat numeroase prăbuşiri. Despre „revoluţia decembristă" las pe alţii să strige cât or mai putea - vorba lui Constantin Tănase: „Jos cutare! Sus cutare!". Conştient că TV-urile din România vor înălţa iarăşi osanale cui nu se cuvine, că „revoluţionarii" vor vocifera arogându-şi operaţiunea „eliberarea de sub dictatura ceauşistă", că expiraţii susţinători ai casei regale a republicii România vor vocifera, iar #rezistenţii vor îmbrăca pe dos Gilets jaunes şi vor „înfiera cu mânie proletară" respectarea adevărului istoric, încerc să reîmprospătez memoria cititorilor cu actualizarea unui editorial apărut în decembrie 2017[1], la fel de valabil şi astăzi.

A murit un om. Cât de multe or fi fost, Dumnezeu să-i ierte păcatele! Dar atât!

Nu este vorba, aşa cum probabil aţi crezut, de George Herbert Walker Bush proaspătul plecat pe meleagurile „fără întristare şi suspin", ci de alt răposat ajuns cu un an în urmă în necropola la care s-a lucrat zi lumină şi unde nu are ce căuta nici el nici „regina" fără tron. Fiindcă a venit vorba de Bush sr., aşteptăm cu nerăbdare ajungerea la destinatari (Gorbaciov, cei trei „escu" şi KWannis), a scrisorilor-testament de care am amintit în editorialul „Ce conţin scrisorile lăsate de de Bush sr."[2]. Să sperăm că nu au fost „defectate" de fantoma comisionarului cu epoleţi, făcut de unii erou naţional. Fie ei de-ai noştri sau alogeni, infractorii care conduc România anului 2018, tot borfaşi se numesc. Reacția primilor trei oficiali ai Republicii România la vestea morții unui trădător al poporului român a fost inacceptabilă. Mai mult de-atât, umblă vorba prin târg că înmormântarea „congelatului" a suportat-o tot „prostimea"... De la buget. Şeful statului şi şefii celor două camere ale Parlamentului României au declarat trei zile de doliu naţional pentru un trădător. Nu ştiu ce cunoştinţe o fi predat fostul profesor de fizică ajuns - nici el nu ştie cum, chiriaş la Cotroceni - la meditaţiile de pe urma cărora s-a pricopsit cu cele şase case, dar la cunoştinţe de Istorie a Românilor a atins performanţa de a fi cel mai serios concurent al celebrului Baron Münchausen.

Să faci dintr-o gloabă, armăsar de rasă e o performanţă, dar să îngenunchezi un popor pentru un trădător de neam calcă în picioare orice urmă de demnitate naţională. Cred că şi congelatu' s-a mirat de atâta uz de fals şi mai că nu-i venea să creadă ce mare erou a fost el pe vremea când cobora cu jeep-ul scările grădinii palatului, în vreme ce Oastea Română şi Mareşalul luptau pentru reîntregirea Ţării. Pregătite din vreme, emisiunile cu osanale au fost lansate în stol ca armă de îndobitocire totală, ceea ce a făcut ca sicriele lui Roosevelt, Churchill şi Stalin să se zgâlţâie ca la cutremur din pricina râsului celor dinăuntru, ca efect al comentariilor prezentate pe ecranele televizoarelor şi în scriiturile mercenarilor.

Se zvoneşte că blestemul aruncat peste ruşi pentru masacrarea Romanovilor - care ar dura un secol - va lua sfârşit în acest an. Peste noi, blestemele vor dăinui încă multă vreme pentru că pe parcursul a patru decenii, românii şi-au ucis doi conducători patrioţi: unul până-n 2047, (la 1 iunie 1947 a fost asasinat Mareşalul Ion Antonescu) altul, taman până-n ziua Crăciunului lui 2089, (la 25 decembrie 1989 a fost mitraliat primul Preşedinte al României)... cine-o mai apuca. Cum să nu fie blestemaţi românii? După ce luni de zile state nu la capătul patului lui tătâne-su, ci la capul podului guvernului, „custodele coroanei de cacao" a găsit momentul potrivit să strice sărbătorile de la capătul anului trecut anunţând că a murit mortu'. După ce reprezentaţia circului eroizării trădătorului s-a consumat, „familia" a ridicat jalba-n proţap, vărsând lacrimi de crocodil şi lamentându-se că nu ar avea cu ce achita impozitele datorate statului român ca posesori de proprietăţi necuvenite. Şi, „familia" a fost amnistiată, iar datoriile şterse. Ba, mai mult, „familiei" i-a fost fixat şi o „rentă anuală" din buzunarele proştilor de români.

Pe fondul schizofreniei paranoide televizate „pas cu pas", actualul patron al defunctei instituţii numită cândva „Editura politică" rebotezată „Humanitas" - cea mai mare editură din România până în 1990 - ajunsă prin grija şi „jongleria" celui dintâi ministru al culturii de după apocalipsa decembristă, în posesia bunului său „pretin", readucea în actualitate un mai vechi articol (apărut la 29 aprilie 1992 în „România liberă"), din care vă supunem atenţiei următorul fragment: „[...] am afla şi cât de falsă este logica lui „ex-". Acest prefix nenorocit care minte despre un rege ce nu a încetat niciodată să fie rege, pentru simplul fapt că a fost forţat să plece, fără consultarea poporului, de către actualii noştri ex-comunişti (aproape toţi alogeni - n.a.) flancaţi de tancurile ex-Armatei Roşii (aduse de rege - n.a.), ei bine acest prefix minte [...]. Nu este adevărat că regele Mihai este (a fost - n.n.) ex-regele României [...].Toţi sunt ce-au fost: unii regi, alţii activişti (alţii lichele - n.a.). Rog „Televiziunea română liberă" să ţină cont de aceste precizări [...]".

Pentru redarea adevărului întregit, la rândul meu vă invit să recitiţi un text datat 26 iunie 2016: „Regele Mihai a explicat de nenumărate ori (după 1990 - n.a.) că a semnat actul de abdicare din 1947 pentru că a fost ameninţat de Petru Groza că vor fi executaţi 1.000 de studenți. Două documente din arhiva fostului Consiliu de Miniştri şi păstrate la secret îl contrazic: Regele Mihai a renunţat la tron şi pentru că îşi dorea să se căsătorească cu principesa Ana de Bourbon - Parma. La Arhivele Naţionale, în fondul Consiliului de miniştri, există trei file, dactilografiate după alte zece foi scrise de mână, care reprezintă notițele luate la momentul abdicării Regelui Mihai, la o întâlnire dintre Regele Mihai şi Petru Groza, din 22 decembrie 1947. Din transcriere reiese că Regele s-a înțeles cu Petru Groza. Regele își reafirmă intenția de a se căsători cu Principesa Anne de Bourbon-Parma, pe care o cunoscuse cu o lună înainte, la ceremonia de la Londra:
Petru Groza [...] monarhia este trecătoare. Și continuă: „Problema abdicării trebuie făcută în bună înțelegere « zâmbind »".
Regele Mihai: „Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi"[3]. (22 decembrie 1947 - București - între patru ochi).

Neconstituţionala casă regală a Republicii România nu a negat existenţa documentului, ci a reacţionat ambiguu: « Autenticitatea documentului este sub semnul întrebării, neavând un autor clar şi nefiind semnat [...] în cei aproape 70 de ani de la abdicarea forţată a Regelui Mihai, acest document nu a fost folosit de niciun regim politic », consemnează TVR[4]. Ei, iată că acum a apărut documentul. Ghinion!". (Dorina Lascăr)[5].

„O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă"

La 23 august 1944, în plin conflict militar „ex"-regele - ca să marşez pe zicerile auto-elitistului-şef de la „Humanitas" - a arestat şi predat inamicului căpetenia de facto a oştirii române. Orice dicţionar numeşte acest gest Înaltă Trădare (aviz amatorilor - n.a.). Pentru a rămâne rege, „trebuia, la nevoie să împlinească sacrificiul suprem". Nu a făcut-o, iar Coroana s-a rostogolit lamentabil, transformându-l în infractor. În iulie 1989, acelaşi personaj de decor al anilor 40 a semnat „Declaraţia de la Budapesta" prin care trăda interesele României. Sunt doar două dintre numeroasele capete de acuzare de necontestat, iar la declararea oficială a „decesului", campania de promovare post-mortem ca erou a unui trădător al poporului român a fost „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă[6]. Mai mult, a fost chiar „binecuvântată" de nevrednicii ajunşi căpetenii vremelnice ale coloniei corporatiste numită - încă - România.

O serie de state, unele membre ale U.E. au refuzat să semneze aşa numituluul şi controversatul Pact O.N.U. pentru migraţie: S.U.A., Rusia, China, Austria, Australia, Croaţia, Cehia, Slovacia, Elveţia, Israel, Italia, Bulgaria, Polonia, Ungaria... Luna viitoare, Preşedintele României va semna - în numele cetăţenilor României - acceptul de a fi gazde primitoare pentru terorişti.

Ediţia „revăzută şi adăugită" a Declaraţiei de la Budapesta apărută recent, alături de „Alianţa Vestului" au dedeschis operaţiunea secesionistă, noi dovezi ale trădării, atentate la fiinţa naţională. Auzit-aţi Domniile Voastre de vreo reacţia a Guvernului, Parlamentului sau a Preşedintelui României împotriva nerespectării actului fundamental al Ţării?
Ruşine domnule, Preşedinte al României!
Ruşine domnule Preşedinte al Senatului României!
Ruşine domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României!
Ruşine domnilor membrii ai Guvernului României!
Pe români i-aţi întrebat?

P.S. Coincidenţă sau nu, în această dimineaţă, în mai multe localităţi ale ţării sirena a sunat alarma aeriană. O confirmare a faptului că Răul ni se trage de „sus": de la Cotroceni, de la Casa Poporului şi de la Palatul Victoria. „Foc de voie" pentru bateriile A.A.!

Aranjament grafic - I.M.

-------------------------------------------------
[1] http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4543-ex-regele-tradator-prezentat-ca-erou-national.html
[2] http://www.art-emis.ro/editoriale/5177-ce-contin-scrisorile-lasate-de-bush-sr.html
[3] Documentul se află la Arhivele Naționale, Colecția 103, dosarul 486/1947, f. 1-3.
[4] http://stiri.tvr.ro/abdicarea-regelui-mihai--in-documente-ascunse--arhiva-cc-al-pcr-a-pastrat-note-de-la-discutiile-lui-petru-groza-despre-abdicare_72671.html
[5] http://www.art-emis.ro/istorie/3598-regele-mihai-s-a-inteles-cu-comunistii-sa-abdice-nu-a-fost-fortat.html
[6] Ştefan Dumitrescu, Delirul, vol.II, Râmnicu Vâlcea, Ed.Fortuna, 2004