Un asemenea subiect interesează pe orice român, căruia nu-i poate fi indiferent dacă, pentru rezolvarea cererii sale, trebuie să străbată 10 sau 100 de km, dacă-l cunoaşte (şi eventual trage la răspundere) pe cel căruia i se adresează, sau respectivul este undeva, departe, datorându-şi postul nu alegătorilor, ci susţinerii partidului aflat la putere. Acest subiect este răscolit în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare din 2012, cu scopul de a oferi un subiect „gras" de discuţie şi a se evita analiza realităţii şi stabilirea responsabilităţilor pentru situaţia catastrofală în care a fost adusă România. Totodată, se urmăreşte crearea unei atmosfere de confuzie, astfel ca cetăţenii să nu fie siguri unde şi pe cine vor vota, adică să nu se poată implica efectiv în campania electorală. Diletantismul acestor „reformatori" s-a observat şi din faptul că, iniţial au propus ca noile unităţi administrative să se numească Regiuni, dar după câteva luni de agitaţie, au aflat că în Constituţie nu există această denumire, astfel că, neputând modifica rapid legea fundamentală, au decis să le spună judeţe, deşi acestea există deja.

Principalul argument al propovăduitorilor noii împărţiri administrativ-teritoriale a ţării este că actualele judeţe sunt prea mici şi de aceea nu pot accesa fondurile europene. Ba chiar că ar fi o cerinţă expresă a Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, nu ar exista un interes politic, ci unul economic, naţional. Numai că, de la Bruxelles s-a precizat clar că, acordarea fondurilor europene nu este condiţionată de organizarea administrativă a statelor membre ale Uniunii Europene, ci de calitatea dosarelor prin care se solicită sumele respective. Este clar ca lumina zilei că guvernanţii români nu s-au preocupat de atragerea fondurilor europene nerambursabile, deşi acestea sunt absolut necesare. De exemplu, Ministerul Transporturilor a tras cel mai mic procent din fondurile europene, în timp ce căile ferate din România se află în pragul falimentului, iar autostrăzile sunt o rara avis (dar există Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri, definită ca fiind „o companie de interes naţional ce funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii"). De ani buni s-au constituit Regiunile de Dezvoltare, de care guvernanţii au uitat, în zelul lor propagandistic pentru o nouă organizare administrativ-teritorială. Acestea au fost create tocmai pentru ca mai multe judeţe, constituite în aceste structuri, să acceseze, în comun, fonduri europene. Nimeni şi nimic nu împiedică guvernul să iniţieze o lege prin care să asigure mai multă funcţionalitate Regiunilor de Dezvoltare, cu stabilirea de atribuţii, responsabilităţi şi sancţiuni. Această variantă, lesnicioasă şi clară, nu este luată în consideraţie, deoarece s-ar ajunge la controlul strict de la Bruxelles, a modului în care se cheltuiesc sumele accesate, constrângeri pe care guvernanţii români nu le pot accepta, deoarece ar trebui să renunţe la principala lor resursă - comisioanele. Un alt argument „inbatabil" al celor care susţin reorganizarea administrativă a României este că doresc să realizeze descentralizarea şi apropierea puterii de popor. O asemenea teorie, de-a dreptul ridicolă, nu rezistă la o privire oricât de fugară: creează structuri centralizate, depinzând de guvern, iar nu de cetăţean.

Diletantismul acestor propovăduitori este evidenţiat şi de faptul că nu sunt capabili să facă o estimare a consecinţelor acestei „reforme", care implică schimbarea tuturor actelor de evidenţă, de proprietate etc. Primul ministru a declarat că nu este nevoie de nici o modificare, deoarece toate actele rămân aşa cum sunt în prezent, până la expirarea lor. De exemplu, conform acestei afirmaţii, un cetăţean a cărui Carte de Identitate expiră în anul 2050 (cum este scris pe actul meu), domiciliat într-un judeţ care urmează să fie desfiinţat, va putea primi, să zicem în 2020, un colet din S.U.A. pe această adresă, deşi respectivul judeţ nu mai există de multă vreme. În acest caz, expeditorul, destinatarul, dar şi poştaşul trebuie să aibă tabele cu corespondenţa judeţelor vechi şi noi, ceea ce ţine de domeniul absurdului. Sunt convins că oficiul poştal din S.U.A. nu va accepta să expedieze un colet la o adresă inexistentă, şi va anunţa forurile în drept pentru a vedea dacă nu cumva respectiva adresă aparţine vreunui terorist. Evident, nu s-a luat în calcul toată legislaţia care ar trebui modificată, pentru a se realiza coerenţa activităţii în noua structură administrativ-teritorială. Adevărul este că se urmăreşte crearea unei stări de confuzie şi de depărtare a puterii de masa cetăţenilor, adică a alegătorilor. Se încalcă astfel articolul 2 din Constituţie, care prevede: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum".

Guvernanţii români sunt maeştri în arta diversiunii, ştiind când şi pentru cât timp să lanseze câte o „bombă mediatică", iar apoi să lanseze o alta, şi încă alta, pentru a ocupa în permanenţă spaţiul mass-media şi a evita astfel dezbaterea problemelor reale şi foarte grave ale societăţii româneşti. Este posibil ca şi subiectul reorganizării administrative să se epuizeze, după care să fie lansat altul şi, tot aşa, până în preajma alegerilor. Din păcate, mass-media şi mulţi analişti politici au căzut de mult timp în această cursă şi „macină" cu mult sârg subiectele care le sunt servite. Într-o ţară cu adevărat democratică, având o autentică societate civilă, temele de dezbatere nu sunt „puse pe tavă" de o guvernare falimentară, ci acelea rezultând din realităţile concrete cu care se confruntă cetăţenii. Guvernarea trebuie ţinută sub control, pentru a nu-i îngădui abuzurile şi legalităţile şi a-i cere să ia acele măsuri care să asigure naţiunii române o viaţă demnă de secolul al XXI-lea. Dar mai ales să ceară tragerea la răspundere a celor vinovaţi de dezastrul ţării, iar justiţia să nu se facă la televizor, ci în sălile de tribunal.