SUA - RusiaAm scris acest articol ca urmare a sugestiilor şi observaţiilor câtorva români stabiliţi în străinătate - unii dintre ei activează ca militari chiar în armatele acelor state - şi care încearcă să avertizeze că România va fi ţinta unui conflict armat. În timp ce politicienii fac exerciţii de imagine, plimbându-se cu barca peste bălţi de o jumătate de metru adâncime, evitând să-şi ude pedichiură şi minţind cetăţenii după un vechi obicei politicianist, cum că vor face şi diguri vreodată - adică în viitorul extrem de îndepărtat, mai exact, niciodată -, la graniţa de nord-est a României se prefigurează un conflict armat între N.A.T.O. şi Rusia. Conflictul se află deja în desfăşurare, deocamdată, în etapa locală, fiind evident pentru orice militar profesionist, nu de salon, că în situaţia creată, România va fi un simplu poligon de încercare! Pe teritoriul ucrainean se confruntă deja forţele speciale ale N.A.T.O. - care instruiesc din mers pe cele ucrainene -, cu cele ruseşti, rutinate, ceea ce constituie un serioa semnal de alarmă la graniţa de est a României!

Lăsând la o parte teatralismele şi ignoranţa actorilor scenei politice româneşti asupra situaţiei la graniţele de est ale României, care indica pericol real de război, nu doar între Ucraina şi Rusia, ci între N.A.T.O. şi Rusia, poziţia Rusiei ofera suficiente detalii că de această dată colosul răsăritean nu mai este dispus să joace doar la nivel declarativ în relaţiile cu N.A.T.O. După ani de tatonare a N.A.T.O., Federaţia Rusă a ajuns la un moment când este cu adevărat capabilă să-şi testeze rachetele Iskander şi avioanele Suhoi, în spaţiul aerian al N.A.T.O. Nu pe orice teritoriu al N.A.T.O., ci conform intereselor strategice ale Federaţiei Ruse, combinate cu capabilitatile sale militare. Cum totul este legat de de conflictul cu Ucraina, devine evident ca interesele strategice ale Rusiei nu vor avea ca ţintă state N.A.T.O. din vecinatatea Norvegiei, ci ale Ucrainei. Din punct de vedere al capabilităţilor militare, este la fel de evident că Rusia va avea ca ţintă unul sau mai multe state N.A.T.O. din vecinatatea Ucrainei, care din punct de vedere al resurselor militare proprii, nu reprezinta o opoziţie armată semnificativă pentru Rusia. Insumând interesele legate de interesele strategice ale Rusiei si punctele slabe ale N.A.T.O. de la graniţele sale, se întrevede cu uşurinţă ipoteza conform căreia tatonările militare ale Rusiei contra N.A.T.O., nu pot fi efectuate decât pe teritoriul a două state: România şi Bulgaria, cele mai slabe state din punct de vedere militar aparţinând N.A.T.O., de la graniţa de est a alianţei. Ar mai fi Ungaria, dar aceasta are un scut în faţa Rusiei - Ucraina de Vest. Pe de altă parte, nu este exclus ca în cazul unui conflict N.A.T.O.-Rusia, Ungaria să reacţioneze ferm şi cu rapiditate - sub sprijin N.A.T.O. sau exclusiv european -, şi să îşi stabilească propriile graniţe vestice pe Carpaţii Orientali. În mod paradoxal, visul Ungariei de a anexa Ardealul se poate îndeplini fără mari eforturi.

Din punct de vedere militar, în cazul unui conflict N.A.T.O.-Rusia, este suficient de previzibilă o contralovitură a N.A.T.O. şi a europenilor, pe direcţia Budapesta-Cluj-Carpaţii Orientali, în timp ce în sudul şi estul României, forţele române vor fi lăsate să se descurce la sacrificiu cu cele ale colosului răsăritean! (n-ar fi pentru prima dată - n.r.). Bineînteles că o astfel de strategie trebuie să vizeze şi stabilirea unui cap de pod al N.A.T.O.-U.E. natural in Ucraina de Vest, însa, într-o astfel de situaţie, N.A.T.O.-U. E. trebuie să ofere ceva în schimb colosului răsăritean, altfel conflictul se va amplifica şi niciuna dintre părţi nu are un asemenea interes.

Revenind la situaţia strategică din regiune, mai apare un punct slab al N.A.T.O., dar forte pentru Rusia: Transnistria. În aceasta ecuaţie, Republica Moldova nu reprezintă o forţă militară care să se opună Rusiei, decât eventual la nivel simbolic. Tinând cont şi de divizarea populaţiei moldoveneşti care, ca şi în Ucraina, parte se încrede în valorile N.A.T.O. si ale U.E., parte - poate cea mai mare - nu se încrede în aceste valori, pare destul de probabil ca armata Republicii Moldova nici să nu încerce să opunaă o minimă rezistenţă în faţa unei ofensive ruseşti. Nu de teamă sau din lipsa de moralitate, ci din convingere, aşa cum şi în Ucraina de Est batalioana întregi ale armatei ucrainene s-a alăturat celei ruse, pentru simplul motiv că nu aveau încredere nici în bunăstarea U.E., nici în valorile N.A.T.O. Şi are dreptul să creadă astfel, din moment ce în două state ale N.A.T.O. şi ale U.E. - România şi Bulgaria,  militarii rezervişti care şi-au servit ţările sub umbrela N.A.T.O., au fost decimaţi de statele respective. În sfârşit, tot legat de strategie - după o misiune imediată, există mereu şi o misiune următoare, altfel nu mai este strategie. Dincolo de axa Moscova-Bucureşti ca foarte posibilă ţintă a planurilor ruseşti de contracarare a N.A.T.O., undeva, imediat la graniţa de vest a României există şi o posibilă misiune următoare a intereselor ruseşti care poate avea ca ţintă finală, stabilirea unui cap de pod permanent, în Serbia. Ne aducem aminte cazul Kosovo, când Serbia a fost redusă la tăcere şi dezmembrată de U.E. şi de N.A.T.O. Oricum, dincolo de poziţia politică moderată a oficialilor sârbi din ultimii ani, sârbii şi mai ales armata sârbă, nu vor uita curând acea agresiune în urma căreia le-a fost smuls legănul propriei civilizaţii. Cu alte cuvinte, în cazul unui conflict N.A.T.O.-Rusia, sârbii vor proceda în mod similar populaţiei şi armatei din Ucraina de Est care practic a fraternizat cu Rusia, situaţie previzibilă şi în cazul populaţiei şi armatei moldovene. Nu este exclus însă ca astfel de fraternizări să le regăsim şi în cazul populaţiei şi armatei bulgare şi care, între noi fie vorba, apreciază intrarea în NATO şi în U.E. ca pe o mare eroare. Ca şi în cazul statului român, în ceea ce priveşte propria armată, şi statul bulgar a comis aceeaşi eroare capitală: şi-a redus la jumătate capacitatea combativă prin decimarea pe cale legislativă, a forţelor armate din rezervă (desfiinţarea pensiilor militare, cu consecinţe de cele mai multe ori tragice pentru rezerviştii din forţele operaţionale).

Aşadar, la orizont se prefigurează un conflict armat real, între N.A.T.O.-U.E. pe de o parte, şi Federaţia Rusă şi aliaţii săi, pe de altă parte. Are şanse puţine să fie extins, cel mai probabil acesta va fi localizat la marginea de est a teritoriilor N.A.T.O. În primă fază, sub formă de lovituri aeriene (aviaţie, rachete) şi maritime, apoi se poate extinde şi la sol. Nu trebuie să uităm că armata rusă luptă şi acum după conceptul, de altfel, foarte pragmatic, precum căruia acolo unde nu pune piciorul soldatul,  acela nu e teritoriu cucerit/ocupat. România are şanse multiple să devină un poligon experimental de trageri în acest conflict! Romania-Rusia

N.A.T.O. va sprijini România, la capacitate maximă - aerian şi logistic. Mai puţin probabil sau deloc, cu trupe la sol. Problema este că ţinta strategică a Federaţiei Ruse va fi aceeaşi cu cea a N.A.T.O.-U.E. Capul de pod al N.A.T.O.-U.E. din Ucraina de Vest, necesită un schimb. Acesta pare previzibil şi nu poate fi decât un cap de pod al colosului răsăritean în Serbia, ceea ce înseamnă invazie terestră cu tranzit şi staţionare prin estul şi sudul României.

Ca urmare a scenariului extrem de previzibil, exista şanse ca după 70 de ani, soldatul român sa fie (din nou), faţă în faţă cu soldatul rus. Numai ca in 1941, a fost o situaţie, pe care istoricii români fie o ascund, fie o ambalează fals. Armata Română a luptat contra Rusiei, ajungand în Caucaz fără probleme. In ciuda faptelor cu adevărat eroice, armata germana a considerat Armata Română ca fiind o armată-paria şi a tratat-o ca atare, oferindu-i cele mai grele misiuni, cele mai grele flancuri, cel mai neprielnic teren. Problema este însă, că şi acum după 70 de ani, N.A.T.O. consideră Armata Româna (ce a mai rămas din ea - n.r.) ca fiind tot o armata-paria. Germania pe vremuri, N.A.T.O.-U.E. astăzi. Dovezi? Armata Romaniei tot cu A.K.M. luptă (excepţiile în ceea ce priveşte dotarea cu armament şi tehnică performate, sunt insignifiante).

Militarii ruşi actioneaza conform conceptului probat în conflictele militare, conform căruia înving precis dacă sunt de de minim şapte ori mai mulţi, pe care îl respecta şi azi. Cetăţenii români sunt marginalizati de diverse state europene şi fără drept de de liberă circulaţie în S.U.A. Nu şi invers! În ceea ce priveşte România, dotarea tehnica este cum este! Nici cu cele 24 avioane F-16 (starea lor tehnică fiind incertă - n.r.), nu s-ar face nici pe departe, primăvară N.A.T.O. în România. Ar fi ca 24 de fluturaşi între 3.500 de lăcuste Suhoi. Aviaţia română mai are în dotare sicriele zburatoare proprii, MiG 21 (cu sau fără Lancer, tot depăşite moral sunt). E real că au fost în trecere prin România şi vreo 6 avioane, F-16, apte de luptă, însă au plecat. Şi or să mai vină la intimidare şi vreo 6 avioane canadiene F-18. Chiar însumate, toate aceste vizitatoare reprezintă un spectacol hollywoodian, întrucât, ca număr şi putere de foc, nu sunt altceva decât un mare „nimic” în cazul unui conflict cu Rusia. Unde ajungem? Din moment ce concludem că în caz de conflict care va afecta teritorial Romania, totul se va reduce la minim şapte „Ivani” contra unui „Ion” - militar roman activ, plătit de trei ori mai prost, raportat la volumul de munca, decât un poliţist român tot activ, dar care nu are sarcini militare. Militarul activ este însă dublat la război şi de un „Gheorghe” - militar român în rezervă. Numai ca „Gheorghe” - militar în rezervă -, fost ofiţer, subofiţer sau maistru al Armatei Romane, a fost un pic asasinat de statul roman, desfiinţăndu-i pensia militară. Fapt pentru care Gheorghe - militar român în rezervă, batjocorit de statul român - incluzand politicienii, justiţia, C.C.R. şi diverse alte instituţii -, se va baza în sfântul râzboi pentru apararea patriei, exact pe deciziile şi intervenţia celor care i-au tăiat pensia militară. Adică, „Gheorghe” va avea aşteptarea perfect intemeiată, ca politicienii, magistraţii, C.C.R. şi alte instituţii ale statului care l-au umilit, să-l apere pe el în faţa „Ivanilor”, şi nu invers! Deci, „Ion” cel activ va rămane singur în confruntarea cu şapte „Ivani”. Şi asta numai daca nu cumva „Ion” cel activ va ajunge la concluzia omologilor săi din armata ucraineană, moldoveană, bulgară sau sârbă! Sau chiar a lui „Gheorghe” rezervistul, din Armata Română! Mai exact: „Îmi cereţi să vă apăr, dar voi politicienii, juriştii, parlamentarii, magistraţii, reprezentanţii statului român, ce aţi făcut pentru mine, încât să meritaţi să mor pentru voi?”
Grafica - Ion Măldărescu