Diferenţa dintre un prost şi un deştept este că deşteptul nu joacă bâza cu ursul.

Istoricul relațiilor cu Rusia

Rusia nu a avut niciodată intenția să cucerească România, eventual doar să o domine și să stăpânească piața, în primul rând pentru că ar fi intrat în conflict direct cu alte imperii sau puteri cu interese în România, aşa cum spuneam în precedentul articol, în al doilea rând pentru că rusificarea României ar fi fost imposibilă datorită diferențelor de limbă, limba română nefiind slavă. Românii, Moldova în speţă, a avut de-a lungul istoriei mai multe războaie şi conflicte cu Polonezii, leşii sau polonii cum li se mai spunea, cu cazacii, cu tătarii de la Bug, sau Crimeea decât cu ruşii. Practic primul război cu ruşii a fost cel de-Al Doilea Război Mondial. Nici după el, deşi pusesem umărul zdravăn la înfrângerea lor în prima parte a planului Barbarosa, rușii nu au încercat mai mult decât puteau efectiv, ba chiar au făcut mai puţin decât în celelalte ţări ale tratatului, România fiind singura țară care nu a acceptat ca soldații Tratatului de la Varșovia să calce pe pământ Românesc nici măcar în exerciții deși eram parte a tratatului. Nimeni nu își pune întrebarea de ce, de ce au acceptat rușii această ambiție fără margini a românilor, când puteau foarte bine să facă așa cum fac americanii din 45 încoace, așa cum s-a întâmplat și cu Ucraina, adică să provoace niște tulburări cu oameni plătiți și dirijați, apoi pretinzând că apără dreptul la exprimare al turbulenților, la strigătul disperat al unor lideri plătiți să intre să restabilească ordinea și să uite să mai iasă. Era foarte ușor și nimeni nu s-ar fi amestecat atunci, în anii 50 pentru că Rusia tocmai trecuse prin Stalingrad și reușise singură să înfrângă panzerele germane care călcaseră sub șenile întreaga Europă.

De ce nu se iubesc ruşii cu românii.

Iată deci că deşi nedoriţi, chiar urâţi de români pentru exportul de comunişti de după război, ruşii nu au provocat nici pagubele şi nici decesele pe care le-au provocat celelalte imperii. Ba mai mult, nu este cu nimic greşit să afirm că ruşii ne-au provocat mai multe necazuri ca prieteni decât ca duşmani. Este paradoxal, dar aşa este. În România nu a existat un sentiment antirusesc până în 45, dar acesta a fost atât de puternic încât pare mai vechi decât cel antimaghiar. La fel de curios, deşi turcii au fost mai opresivi şi mai lacomi decât toţi ceilalţi, au supt mai mult şi cantitativ şi în timp, în România nu se poate vorbi de un sentiment anti-turcesc. Şi totuşi la această oră există un sentiment antirusesc egal ca intensitate cu cel antimaghiar, tocmai pentru că ne-au înşelat ca „prieteni”, nu ne-au învins ca duşmani.

Au schimbat cizma rusească cu bocancul din piele de bizon.

O altă explicaţie este şi faptul că în istoria românilor, cizma rusească a fost mai aproape decât iataganul turcesc. În plus, bolşevicii ruşi ne-au luat Basarabia. Să nu uităm totuşi că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă ceilalţi „aliaţi”, cei care mulţumeau României că a întors armele în ’44 cu preţul prizonieratului a 170.000 de ostaşi luaţi de „aliaţii” ruşi, nu ar fi fost de acord şi nu ar fi bătut palma cu Rusia, vânzând ceea ce de fapt nu le aparţinea. Tot ce s-a întâmplat din 1944 până în prezent cu România poartă ştampila marilor puteri care ne-au lăsat pe mâna ruşilor, declarând şi oficial şi pe ascuns că nu îi interesează România. Dacă aliaţii ar fi acceptat armistiţiul propus de Antonescu, România ar fi avut altă soartă, dar Antonescu nu ştia că marile puteri urmăresc doar interesele lor, iar românii de acum deşi ştiu asta, se poartă ca şi când ar fi fete mari. În ’89, când unele servicii secrete străine şi-au dat mâna pentru înlăturarea ultimului preşedinte patriot al românilor, au făcut şi ruşii o încercare de a trimite tancuri în ajutorul tovarăşului Iliescu, dar au fost opriţi la graniţă. România îi datorează generalului Guşă şi Armatei, libertatea, altfel ceea ce se întâmplă acum în Ucraina s-ar fi întâmplat în România, ţara ar fi fost teatru de război. Aşa era programat. Guşă le-a dat planul peste cap şi pentru asta a plătit cu viaţa. Ce păcat însă că cei care au urmat au schimbat cizma rusească cu bocancul din piele de bizon. Ar fi fost suficient să avem propria noastră fabrică de „încălţăminte” care mergea bine în ’89 şi era apreciată.

Nimic nu este întâmplător.

Tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este urmare a înţelegerilor dintre Ruşi şi cei care acum pretind că apără democraţia. De fapt îşi apără din nou interesele, este o nouă luptă de împărţire a lumii, de cucerire sau recucerire a pieţelor de desfacere, materiilor prime, sferelor de influenţă, iar pentru unii chiar de supravieţuire. După toate înfrângerile şi campaniile ruşinoase urmate de retrageri „strategice” şi rebotezări din Coreea, Vietnam, Irak, Afganistan, Panama, unchiul Sam se vede nevoit să îşi reaşeze trupeţii pe alte meleaguri şi cum nu exista nici un motiv, a apărut iată „din senin” un maidan în Ucraina, care dă ocazia marelui prieten Nord-Atlantic să reloce nişte veterani din deşert pe locuri mai civilizate unde fetele se vând singure, nu mai e nevoie să le violeze ca să se simtă bărbaţi. Păcat însă că la nunţile din România, Letonia, Polonia, nu se trage cu pistolul sau Kalaşnikovul, să mai „confunde” şi ei, bravii soldaţi americani nuntaşii cu teroriştii. O să îşi piardă antrenamentul la împuşcat. Dar despre asta, în următorul episod.

- Va urma -