În ultima vreme, aud că oamenii se vaită de sărăcie, și nu prea înțeleg de ce, și nu înțeleg asta mai ales că în același timp aud că avem o țară bogată! Sau nu știu eu despre ce țară-i vorba, sau mi-o fi expirat mie buletinul. Mă uit și eu, și văd merțane, și văd palate luminate de când se lasă seara, să le vezi de departe să nu te sperii de aproape. Că te sperii și ziua când apare brusc ceva, dar noaptea? Ce-i aia căsuță cu cerdac? Ce, eu nu văd că de sărbători se umplu spitalele cu cei ce fac abuzuri de mâncare si băutură, noroc mare că autoritățile desființează spitale, poate contra abuzurilor, sau te trezești c-or fi și ele construite de comuniști ? Parcă poți să știi?
Mi-a spus mie cineva la televizor, că eu mă uit și de-aia nu mă plîng, dar „nu spui cine, persoană însemnată," că nu prea culegem prunele, și trebuie să micșoreze și salariile și pensiile. Nu pricep de unde abuz de băutură, poate n-o fi de prună, că despre pensie am înțeles. Uite cum înțeleg, că tot ce s-a făcut în jumate de secol, a fost făcut de comuniști, au muncit ei ca robii flămânzi și-n frig și-n intuneric și-au făcut hectare de uzine, da! Ei, comuniștii. Au făcut prost, cu miros comunist și care au devenit brusc maldăr de fier vechi, și uite c-au dispărut! Cam așa înțeleg, au făcut comuniștii tot, dar românii ce-au făcut să aibă și ei ceva? Oare ce-au făcut?
Așa că dacă n-am făcut nimic, ce pretenție mai am, ba nici n-am avut grijă să nu dispară și ce era făcut, așa cum erau, și-am ajuns persoană asistată social, așa a spus la televizor, dar „nu spui cine, persoană însemnată".
Bine c-a venit democrația să aflu că n-am făcut nimic atâta amar de vreme, și să stau în banca mea, numai dacă mi-am făcut bancă, și nu mi-am făcut, că alea comuniste... Dar tot eu zic, și dacă vream să am grijă, tot nu mă pricepeam cum, este drept că am aflat și eu cum ce-i „harnici și deștepți" cumpărau pe nimic, de exemplu, grajduri de la CAP, și spuneam eu, că trebuie să împrumuți bani din bancă să le renovezi, să le populezi, plus balamucul. A venit și legea evaluării de către experți, nu de orișicine, și-au măsurat în lung, în lat și pe înălțime, și-au calculat, da au calculat, că daia-i bună matematica, și-au înmulțit cu lei pe kilogram, pe metru cub precizie mare. Dădeau și hârtii cu valoarea în lei, să iei cu ele bani cu sacoșa din bancă, că dacă nu-i dădeai înapoi, îți luau grajdul. M-am prins și eu de şmecherie când, tot banca aia vindea a doua oară sau a treia oară, tot grajdul ăla. Păi eram eu bun de paznic? Știi cum este; „cine nu deschide ochii, deschide punga"! Cum care pungă, nu aia de la alegeri. Şi despre aia sunt păreri și păreri, unii zic că nu-i cinsti!. Cinstit? Ba este, este c-o plătești, o plătești zdravăn după, ca un leasing, unde în realitate mai cumperi și-un păcat, unul mare, dar în rate. Noroc că nu prea credem în asta, și pentru orice eventualitae călcăm aproapele în picioare pentru apă sfințită, preventiv. Bine că nu se dă și aghiazma la farmacie, pe rețete compensate, că rămân „creștinii" și fără protecția asta. Oricum rămân în felul în care o iau, dar cine aude, cine? Trebuie să fim tare atenți, în felul ăsta de credință, ajungem aldracului de creștini, și nu ne mai spală nici toată Dunărea și toate apele.
Ce ți-e și cu lumea asta, comuniștii m-au dat afară din școală că aveam atitudine dușmănoasă față de țară și popor, ăștia acum indirect, mă acuză că n-am avut grijă de ce-au făcut comuniștii! Bine că desființează și școli, bine fac, nici nu-s rentabile, poți ajunge unde vrei și fără școală dacă știi să simulezi că ai, și nici nu te dă nimeni afară prin acțiuni „personalizate". Vezi ce bine-i în democarație? Da, am dezvoltat tehnica, și diploma se ia de la distanță, cu viteza luminii, și pe deasupra este și rentabil, foarte rentabil! Da, îi bună tehnica, omul și iPad-ul, șeful știe, șeful spune, tu ești purtător de temnică, atât. Ce vină au americanii, ce ei ne-au așteptat pe noi ? Noi pe ei! De aia-i bine să te rogi la Dumnezeu, să nu-ți dea mai mult decât poți duce, de-aia ! Ar putea crede unii, că uite un nostalgic după comunism, dar nu-i așa, fac parte din categoria beștelită de comuniști, nu mult, câteva decenii numai. Bine c-am scăpat de ei, foarte bine, este adevărat că-i mai vezi la televizor, dacă te uiți, dar nu-i obligatoriu să te uiți, nici în timpul liber, eu așa mă uit, să nu creadă cineva că nu muncesc. Păi unde să mucesc? Este cineva de vină că n-am unde și c-am îmbătrânit? Mi-a zis un ţăran, unul mai țăran că mine, că ești sărac dacă nu lași nimic în urma ta! Auzi, să poți lăsa ceva în urma ta! Cam asta au făcut înaintașii noștri, au lăsat ceva în urma lor, ceva scump. Ei spuneau că „viața-i un vis al Spiritului", și ne-au lăsat cultura lor, tradițiile lor, credința și datina și nu cerșeau, și dădeau și de pomană după datină și rânduială. Așa o fi, când nu mai ai Spirit cum să ai măcar vis, cum? Poți visa democratic, este un alt vis însă, fantasme ! Ne-am schimbat mult, ne-am modernizat. Ce, nu speriem noi azi Europa cu meseria asta a cerșitului și a obrăzniciei? Și ce dacă, și babuinii fac la fel, și-i apără societățile de protecție a animalelor și-i duc în pădure, și tot degeaba, ei revin în oraș. Ce, noi nu suntem protejați de societăți de protecție a omului și ne trimit acasă și noi revenim de unde am plecat, și tot așa și tot așa... Așa am văzut la televizor, că mă uit la el în timpul liber, că ăsta am, am mult timp liber, că asta am strigat, libertate! Cred că n-a fost prea bine auzit, se mai întâmplă, cum să nu, în hărmălaia asta! Mă urmărește gândul ăluia că trebuie să lași ceva în urma ta, și-mi spun de multe ori vorbind singur, că așa-i modern, dacă te vede cineva vorbind singur, zice că ai celular, dar eu spun așa de unul singur; mă să știi c-avea dreptate ăla.
Am introdus democratic un fel de pornografie și-n folclor, să auziți cum unul, chiar de An Nou, se juca cu țâțele ca mâțele cu, nu mai știu cu ce, și el credea că-i cântec, și tot el susține că a fi domn e o întâmplare, iată că nu mai avem nimic, nimic, nimic! Așa da, așa suntem săraci, îngozitor de săraci chiar cu merțan la poartă. Tot nu pricep de ce folosești o linie melodică veche și schimonosești textul, nu-i mai bine și mai simplu să păstrezi ceva dacă nu poți dezvolta, sau și astea sunt comuniste? Astea nu sunt, astea nu!
Am aflat de ce sunt românii, așa cum sunt azi, și nu au fost așa, vă spun că nu-i ghicitoare, am aflat și eu... de la televizor, zicea că de vină ar fi balada „Miorița"! Se vede că strămoșul nostru care n-avea facultă, că d-aia păzea oile, și nici de la distanță nu prea putea, o fi pus și el problema Destinului și a jertfei, vrea probabil să-l înțeleagă pe Iisus, în felul lui, că n-avea carte, dar avea ceva. Da, ei au făcut specificul nației, au clădit zestrea poporului, da ei în timpul lor, cu sufletul și credința lor, au îmbogățit Spiritul unui popor. Am văzut, la televizor o creatură, Nea Caisă, care n-a priceput gestul de protest al unui adevărat roman, Sobaru, care s-a aruncat în gol în chiar parlamentul țării, și-l beștelea că și-a arogat reprezentativitatea care nu o avea, ci el care freacă pantalonii pe fotoliile parlamentului reprezintă, ce credeți, poporul. Ăla nu recunoștea că a păcălit un număr de naivi să ajungă acolo, dar nu reprezintă el poporul român, nu știa idividul că poporul ăsta, a avut nevoie de ani și ani, de secole pentru formare și îmbogățire a spiritului propriu, specific. Nu el reprezintă poporul, nici chiar unul votat de milioane de români din zilele noastre. Nu-i interesează decât banii, mulți, foarte mulți, indiferent cum, n-au pentru țara asta nimic. Nici măcar pentru cei ce l-au votat n-au vreo datorie, indiferent de nație, au pentru șeful ce l-a acceptat să candideze, cu unele excepții. De fapt el nu există, este un număr stipulat în lege atât. El este iPad, nu are conștiință și știință, are șeful, nu are onoare dacă nu spune șeful, nu trebuie să știe nimic, știe șeful și când votează în fond, votează șeful, el este la număr, la numărul prevăzut de lege. Și dacă votează și dacă nu votează nu contează, au putere statică, au sau așa o interpretează. Îmi place la nebunie chestia cu „degetul", cum spune șeful, în sus sau în jos, la fel ca în arenele cu gladiatori. Când degetul mare este în jos, și-a fost în ultima vreme de multe ori, știm ce însemna şi-atunci, și-acum. Sunt sinceri din greșeală, când ridică degetul mijlociu, atunci ne spun, și ne spun adevărul. Ce nu știe, Nea Caisă, nu știe că Sobaru ca și tinerii ce strigau în 1989, „noi suntem poporul", chiar erau, nu mimau, aveau puterea jertfei pentru alții și pricepeau jerfa, pricepeau „Răstignirea pe cruce", ca și a meșterului Manole, aveau trăirea poporului, întruchipau jertfa poporului în multe, multe secole de istorie și credință. Dacă cetățeanul, votează în folosul lui și nu al cetății din care face parte, îl votează pe Baraba!
Auzi Nea Caisă iPad, cine ești, și pe cine întruchipezi? Auzi?
Mă întreb și eu, ca omul simplu, n-ar fi mai bine, când faceți legi pentru țară, să lăsați afară punga cu aurolac? N-ar fi mai bine? Nu mă bucur că cei ce votează astfel de indivizi, au păcatul complicității, nu uitați frați români rugăciunea domnească „și nu ne duce pe noi în ispită", că dacă te lași dus, ai păcatul și nu mai scapi de el. Aș mai spune, dar trebuie să mă uit la televizor, că și-n '89 au impus destinul țării ăia care au făcut „revoluția" la televizor, foarte modernă revoluție, color sau alb negru, dar tot cu viteza luminii. Ştiți de ce-mi place mie televizorul, și nu numai mie? Vă spun; noi vă vedem, voi nu ne vedeți! Așa-i lumea asta, El ne vede, noi nu-L vedem! Ai înțeles măi nea Caisă iPad, ce înseamnă „crede și nu cerceta"? Ai înțeles ? Nu?