Creştinii ortodocşi comemorează, la data de 06 august a fiecărui an, „Schimbarea la faţă a Domnului Iisus Hristos”... De secole, se observă că scrierile bisericeşti se regăsesc în viaţa de zi cu zi.  Ei bine, se poate spune, fără a greşi, că la 11 septembrie 2001 s-a produs „Schimbarea la faţă a planetei”. Începând din acea „marţe neagră” (nu putea fi altă zi, deoarece marţea sunt trei ceasuri rele, iar marţi 11 septembrie  cele trei ceasurile erau… trei avioane), nici pacea lumii, nici libertăţile individuale, nici viaţa de zi cu zi a locuitorilor Terrei nu mai sunt şi nu vor mai fi ca înainte de această dată.

După lovirea oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki, de către americani, cu bomba atomică, s-a afirmat că din acel moment altfel se vor desfăşura războaiele şi altele vor fi legile războiului. Dar nu a fost aşa. Şi în următorii 55 de ani războaiele s-au desfăşurat după aceleaşi legi clasice. A fost să fie ca într-adevăr legile războiului să se schimbe, dar tot de la americani să se ni se tragă. Războiul-fulger care a lovit America la data de 11 septembrie 2001 - pentru că ce altceva au fost atentatele de la New York şi Washington, dacă nu război - nu seamănă nici prin mod de desfăşurare a operaţiunilor, nici prin efecte cu vreuna din multitudinea conflagraţiilor care s-au desfăşurat de-a lungul istoriei pe zbuciumata planetă Pământ.  S-a spus atunci, şi de atunci încoace că inamicul agresor este clar identificat: terorismul internaţional. Dar ce este acela terorism?

Se afirmă în cercurile de specialişti că, la sfârşit de ciclu istoric, respectiv cel al Războiului Rece, un altul începe şi, că din starea haotică instaurată, cel puţin pentru moment, în lume a luat naştere o ameninţare considerabilă prin amploarea pe care a căpătat-o fenomenul numit terorism. Cercetătorii de la universitatea americană „George Washington” care au lucrat la „Programul de studii asupra terorismului”, au scos în evidenţă că, aşa cum nu există imunitate în cazul unei boli contagioase, la fel nu există imunitate împotriva terorismului pentru indivizi, colectivitate şi naţiuni, iar, ca formă de conflict de mică intensitate, iată că terorismul a devenit instituţional şi global.

Definirea terorismului

- „Terorismul este o metodă de luptă în confruntarea dintre grupări şi forţe sociale, mai degrabă decât între indivizi, şi apare  indiferent de orânduirea socială” (Hardman,1935).
- „Terorismul este o formă de luptă între diferite grupuri şi forţe sociale, şi nu între indivizi, şi nu se poate desfăşura în orice context social” (Hardman, 1936).
- „Terorismul este o metodă prin care se încearcă impunerea terorii” (Waciorsky, 1939).
- „Teroarea politică este utilizarea planificată a terorii sau a ameninţării cu folosirea violenţei împotriva unui individ sau unui grup social cu scopul de a obţine unele revendicări” (Chisholm, 1948).
- „Teroarea poate să se declanşeze fără o provocare preliminară, iar victimele sunt indivizi nevinovaţi” (Arendt, 1951).
- „Terorismul este ameninţarea cu folosirea violenţei sau chiar folosirea acesteia cu scopuri politice” (Crozier, 1960).
- „Din punct de vedere sociologic, teroarea este reprezentată de o persoană, de un lucru care provoacă frică sau suferinţă intensă cu scopul de a intimida  sau subjuga, acţionând ca armă politică sau ca politică în sine. Din punct de vedere politic, funcţia sa principală este aceea de a intimida şi dezorganiza guvernul” (Roucek, 1962).
- „Un proces de teroare este reprezentat prin actul de violenţă sau ameninţare cu violenţa, reacţia emoţională şi efectele sociale şi, pe de altă parte, sistemul de teroare poate să-
- „Există un element de arbitrariu atât în capacitatea factorilor de răspundere de a ignora orice norme legale obligatorii, cât şi în calcularea gradului de teroare, aşa cum este perceput de cetăţeni” (Dallin şi Breslauer, 1970).
- „Desfăşurarea politicii şi a propagandei prin violenţă este caracteristica terorii” (Neale, 1973).
- „Terorismul este cea mai amorală formă de violenţă organizată” (Wilkinson, 1973)
- „Ceea ce deosebeşte terorismul atât de vandalism, cât şi de crima nonpolitică este violenţa motivată de scopuri politice” (Crozier, 1974).
- „Particularitatea actelor teroriste constă în faptul că rămân întipărite în memoria oamenilor” (Fairbairn, 1974).
- „Terorismul internaţional este violenţă motivată politic şi social” (Bite, 1975).
- „Ameninţarea cu violenţa, actele individuale de violenţă sau campaniile de violenţă concepute în primul rând pentru a inspira teamă, pentru a teroriza, pot fi definite ca terorism” (Jenkins, 1975).
- „Terorismul internaţional reprezintă un act care este esenţialmente motivat politic şi care transcende frontierele naţionale” (Fearey, 1976).
- „Terorismul transnaţional este practicat de indivizi independenţi care se bucură sau nu de sprijinul unor state simpatizante. Terorismul internaţional este opera unor indivizi sau grupuri controlate de un stat suveran” (Milbank, 1976).
- „Terorismul politic poate fi definit ca o strategie, o metodă prin care un grup organizat încearcă să atragă atenţia asupra scopurilor sale sau să obţină concesii pentru acestea, prin folosirea sistematică şi deliberată a violenţei” (Watson, 1976).
- „Violenţa, pentru a deveni terorism trebuie să fie politică” (Weisband şi Roguly, 1976).
- „Terorismul politic este o formă de război clandestin, nedeclarat şi neconvenţional purtat fără nici un fel de reguli sau limitări umanitare” (Wilkinson, 1976).
- „Strategia teroristă nu urmăreşte înfrângerea regimului militar, ci înstrăinarea morală a maselor faţă de guvern, până când izolarea devine totală şi ireversibilă” (Wolf, 1976).
- „Terorismul este folosirea unor mijloace considerate de societate ca ‚nelegitime’, de către o minoritate sau de către un singur dizident, nemulţumit de faptul că nu poate influenţa mersul societăţii în direcţia dorită” (Clutterbuck, 1977).
- „Teroarea individuală este un sistem de violenţă revoluţionară modernă folosit împotriva personalităţilor conducătoare din guvern sau administraţie” (Ivansky, 1977).
- „Terorismul este folosit pentru a crea o atmosferă de disperare sau frică, pentru a zdruncina încrederea cetăţeanului de rând în guvern şi în reprezentanţii săi” (Leiser, 1977).
- „Terorismul este folosit pentru a crea frică, panică şi pentru a atrage atenţia populaţiei” (Jenkins, 1977).
- Terorism: „Provocarea sau ameninţarea cu provocarea unei stări de nelinişte prin violenţă ieşită din comun, în scopuri politice, de către un individ sau un grup, fie în favoarea fie în defavoarea autorităţii guvernamentale existente” (Mickolus, 1978).
- „Terorismul implică folosirea internaţională a violenţei sau a ameninţării cu violenţa de către agresor împotriva unei ţinte-instrument cu scopul de a transmite ţintei principale că este vizată a fi victima unui viitor act de violenţă” (Paust, 1977).
- „Terorismul este comportamentul motivat politic al unui grup care, prin mijloace violente încearcă să-şi impună voinţa în faţa persoanelor şi a proprietăţi” Schwind, (1978).
- „Terorismul constă în acte de violenţă planificate, folosite în scopuri politice explicite, îndreptate împotriva unei puteri organizaţionale sau structuri statale şi, care, implică un număr relativ mic de conspiratori” (Hamilton, 1978).
- „Cel ce este terorist pentru cineva, este terorist pentru toţi. Toate actele teroriste sunt crime şi multe constituie violări ale legilor de război, dacă există o stare de război” (Jenkins, 1978).
- „Terorismul politic înseamnă folosirea formelor anormale ale violenţei politice sau ameninţarea cu folosirea sa, sub diverse forme, în scopul atingerii propriilor obiective politice” (Shultz, 1978)
- „Terorismul este apogeul violenţei” (Zinam, 1978).
- „Terorismul este o metodă a luptei politice care îndeplineşte trei condiţii: implică folosirea violenţei extreme, se face împotriva oamenilor nevinovaţi, este nelegitimă” (Pontara, 1979).
- „Terorismul politic înseamnă folosirea sistematică a violenţei în scopuri politice, îndreptată împotriva celor neimplicaţi direct în conflictul politic, iar tăria sa depinde de patru factori: arme, mobilitate, comunicaţii (publicitate) şi bani” (Tromp, 1979).
- „Terorismul reprezintă folosirea violenţei politice extraordinare  sau ameninţarea cu folosirea acesteia în scopul inducerii unei stări de frică, nelinişte, panica în rândul ţintelor spectatoare, mai numeroase decât grupul victimelor simbolice imediate” (Heyman, 1980).
- „Terorismul este una dintre cele mai importante şi spinoase probleme cu care se confruntă astăzi omenirea şi trebuie să constituie o prioritate pe agenda de lucru” (Walter Laqueur, (1980).
- „Terorismul există atât în contextul rezistenţei violente împotriva statului, cât şi atunci când acesta se exercită în interesul statului” (Crenshaw Hutchinson, 1981).
- „Acţiunile teroriste sunt ostentative (demonstrative), spectaculoase şi teatrale, iar victimele sunt simple instrumente în jocul terorist” (Hacker, 1981).
- „Terorismul neguvernamental înseamnă folosirea extinsă şi sistematică a violenţei ofensive, a crimei şi distrugerii vizând oficialităţile guvernamentale şi populaţia în general, ca şi proprietatea publică şi privată, în scopul de a determina indivizii, grupurile, comunităţile, entităţile economice şi administrative să-şi schimbe comportamentul şi strategiile actuale astfel încât să corespundă cererilor politice ale teroriştilor” (Herman, 1981).
- „Pentru obţinerea efectelor dorite, teroriştii se bazează nu atât pe caracterul imprevizibil al acţiunilor, şi mai degrabă, pe luarea prin surprindere a ţintei ca şi pe izbucnirea violenţei în mediile în care, în mod normal, nu se întâmplă astfel de luvruri. Terorismul este utilizarea sistematică şi bine gândită a actelor de violenţă ofensivă împotriva guvernului şi a maselor largi, ca şi împotriva proprietăţii publice şi private pentru a constrânge unele persoane, grupuri, comunităţi să-şi modifice comportamentul şi politica promovată” (Herman, 1981).
- „Actele teroriste sunt accese severe de violenţă îndreptate împotriva noncombatanţilor de către părţile aflate în luptă politică” (Sederberg, 1981).
- „Terorismul este un sistem organizat de intimidare pentru a crea instabilitate în cadrul unei societăţi democratice. Terorişti internaţionali caută să lanseze atacuri imprevizibile şi nediscriminatorii asupra grupurilor (poliţieneşti, militare, naţionale şi multinaţionale) pentru a schimba echilibru politico-economic al lumii” (Thackrah, 1982).
- „Terorismul este folosirea violenţei sau a ameninţării cu violenţă în scopuri politice de către persoane sau grupuri, indiferent dacă acţionează pentru sau împotriva autorităţii guvernamentale stabilite, dacă asemenea acţiuni urmăresc influenţarea unui grup-ţintă aflat dincolo de victima sau victimele imediate” (Seger, 1990).

S-au prezentat 43 de definiţii ale terorismului, toate date înainte de 11 septembrie 2001, şi nu se poate afirma că au fost epuizate toate definiţiile, dar nici că s-ar fi dat definiţia corectă, valabilă în timp şi spaţiu! Nu există o definiţie obiectivă a terorismului pentru că nu există standarde sau criterii universale de referire. Totuşi, naţiunile civilizate sancţionează moral şi condamnă prin lege rezolvările în afara legii, prin mijloace criminale a conflictelor, tensiunilor ce apar între indivizi, precum şi între persoane şi organizaţii. Terorismul trebuie privit prin mobilurile actului, prin scopurile urmărite şi nu prin identitatea făptuitorilor. Toate actele teroriste sunt crime şi trebuie tratate ca atare. Încercările teroriştilor de a obţine ca acţiunile lor să fie tratate drept acte de război nu trebuie admise, deoarece lumea ar ajunge în cel mai scurt timp la cel mai deplin haos. Cu atât mai mult cu cât în prezent terorismul îşi îndreaptă violenţa asupra civililor nevinovaţi şi, bineînţeles,... fără gărzi de corp.

Analizând definiţiile existente dar şi acţiunile de-a lungul timpului se poate spune fără teama de a greşi că „Teroristul unuia este luptătorul pentru libertatea altuia”. Formulări sintetice, adesea cu caracter aforistic, încercând să surprindă notele caracteristice ale fenomenului terorist, ca, de exemplu, violenţa utilizată pentru impunerea unor revendicări politice, economice, religioase, etnice sau de altă natură, caracterul ilegal, imoral, faptul că actele de teroare sunt comise de indivizi, de către organizaţii teroriste sau chiar de către state, că se urmăreşte înspăimântarea cercurilor largi ale populaţiei pentru ca acestea  să exercite presiuni asupra guvernului, în sensul satisfacerii revendicărilor organizaţiilor teroriste, extinderea terorismului la scară internaţională etc.

Indiferent de haina verbală adoptată, definiţiile se împart în două categorii, în raport cu orientarea politică şi ideologică a autorilor: unele care îl condamnă direct sau indirect şi altele care încearcă să-l justifice de pe poziţii „revoluţionare”, politice, morale sau filozofice. Dar terorismul se ascunde sub o mie de feţe. Este un „duşman imposibil”, cum îl numea ziarul elveţian Le Temps. El acţionează din umbră, dispune de vaste reţele răspândite în multe state, dispune de un imperiu financiar si nu are „multe ţinte de mare valoare” la vedere, cum observa şeful Pentagonului, Donald Rumsfeld. Nu are o capitală, un punct central de comandă, o armată, o aviaţie, o marină sau obiective economice, militare uşor de identificat. Unui „inamic imposibil” nu i se poate riposta decât prin mijloace cu totul diferite de cele clasice.

„Acest război nu va fi purtat de o mare alianţă, unită în jurul unui proiect unic de luptă împotriva unor puteri ostile” - avertiza Rumsfeld. Strategia sa trebuie sa includă „coaliţii cu o geometrie variabilă de ţări, care se va putea schimba şi evolua. Unele state vor putea aduce un sprijin diplomatic, altele unul financiar, altele un sprijin logistic şi militar” - explica tot şeful Pentagonului. O coaliţie mondială de o asemenea amploare şi complexitate este o ambiţie fără precedent. „Iată o sarcină enormă şi complexă. Cu cât coaliţia va fi mai largă, cu atât interesele şi punctele de vedere ale participanţilor săi vor fi mai diferite” - observa Walter Russell Mead de la Council on Foreign Relation din SUA. Ceea ce de altfel s-a şi dovedit destul de curând. Imediat după 11 septembrie, sub şocul dezastrului, lumea a părut dintr-o dată solidară. Toţi, cu toţii împotriva terorismului, alături de o Americă devenită,în câteva secunde, din superputerea mondială unică şi invincibilă, o ţară ca oricare alta, numai bună de compasiune şi de primit ajutoare. Apoi, solidaritatea de moment s-a diluat în nuanţe tot mai distincte şi mai lipsite de armonie, până în pragul dizolvării coaliţiei antiteroriste.

Etimologic, noţiunea de „terorism” provine de la „teroare”, de origine latină, acesta reprezentând în mitologia greacă numele unuia din caii ce trăgeau carul de luptă al zeului războiului (Phobos = teroare). Noţiunea teroare semnifică o stare de teamă extremă, care paralizează, înspăimântă, unii specialişti considerând terorismul ca fiind forma cea mai organizată de teroare. De-a lungul timpului, au apărut sute de definiţi ale terorismului, fiecare surprinzând o anumită formă de manifestare a acestuia. Ca un numitor comun al acestora este faptul că terorismul foloseşte permanent violenţa şi, că deşi produce victime individuale, este o crimă la adresa unei comunităţi sociale, că scopul final este de natură politică iar rezultatul acţiunii produce teroare.

Sintetizând definiţiile date până în prezent, se poate defini termenul ca fiind o formă de conflict de mică intensitate, o acţiune prin care indivizi sau grupuri de indivizi încearcă, prin metode violente, prin inducerea spaimei şi terorii, realizarea unor obiective de natură politică, etnică, religioasă, socială etc.

Istoricul terorismului

Ca armă politică, prima formă de manifestare a terorismului s-a desfăşurat în secolele   XII - XIII, fiind practicată de gruparea islamică secretă „Asasinii”. Această grupare era formată din membrii fanatici, ce acţionau adesea sub influenţa haşişului, cu scopul de a răspândi teroare în rândul necredincioşilor, prin violenţă şi crimă şi a constituit aproape 200 de ani un exemplu de conspiraţie împotriva reprezentanţilor statului. O altă grupare teroristă a fost constituită de zeloţii evrei, în secolul 1 Î.Hr., cu scop mesianic, care acţiona împotriva ocupaţiei romane prin asasinarea legionarilor romani şi hărţuirea patrulelor lor.

Din cele mai vechi timpuri, actul terorist a avut ca scop descurajarea generală, victima de moment fiind mai puţin importantă, conform principiului lui Mao „omoară unul, terorizează o mie”. În perioada clasică, executarea tuturor opozanţilor regimului în revoluţia franceză din 1789 şi execuţia lui Robespierre din 1794 a dus la răspândirea în Europa a termenului de „terorişti” , astfel fiind etichetaţi iacobinii. În secolul XVI în Rusia s-a manifestat o formă de terorism de stat, folosită mai întâi de Ivan cel Groaznic pentru a insufla teama în rândul populaţiei şi apoi de ţarul Nicolae I, care a transformat poliţia secretă - Ohrana - într-un instrument de teroare.

În New York se pun bazele grupării irlandeze „Irish Fenians”, cu scopul de a înlătura dominaţia britanică din Irlanda prin terorizarea populaţiei protestante şi pregătirea unei insurecţii armate. Între anii 1850- 890, în Europa, ia o amploare deosebită asasinatul politic comis de psihopaţi. Asasinarea arhiducelui Frantz Ferdinand în 28 iunie 1914 la Sarajevo, de către reprezentanţi ai grupării radicale bosniace „Moartea sau viaţa”, a fost actul terorist cu cele mai grave consecinţe din istorie, declanşând primul război mondial.

La 20 decembrie 1934, în gara Sinaia, conducătorul guvernului român, Ion Duca, este asasinat. Între anii 1920-1930, N.K.V.D.-ul îşi creează o reputaţie deosebită în materie de asasinate şi atentate teroriste împotriva duşmanilor Uniunii Sovietice. În perioada interbelică se manifestă în S.U.A. terorismul rasist al Ku Klux Klan-ului (K.K.K.), tacit aprobat de stat şi terorismul manifestat prin asasinate împotriva activiştilor sindicali practicat de reţelele crimei organizate.

Al Doilea Război Mondial a debutat tot cu un act terorist, prin atacarea de către un comando S.S. îmbrăcat în uniforme poloneze a unui post de radio de la graniţa Germaniei cu Polonia. Pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a dezvoltat o nouă formă de terorism, adesea confundată cu simple acte de război, prin utilizarea comando-urilor terorist-diversioniste ce au dus o luptă prin metode neconvenţionale. După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, neliniştea vieţii politice şi sociale, revigorarea concepţiilor fasciste, precum şi adâncirea indiferenţei puterii politice faţă de greutăţile populaţiei, au dus la apariţia ideii, în special în rândul tinerilor, că trebuie acţionat pentru binele omenirii. Aceştia considerau orice acţiune, chiar atentatul politic, ca fiind justificată. Un exemplu elocvent îl constituie formarea bandei „Baader - Meinhoff”, grupare teroristă ce a zguduit liniştea anilor ’70.

Cel mai zguduitor atentat în S.U.A. a fost asasinarea preşedintelui J.F. Kennedy, la 22 noiembrie 1963 la Dallas. O influenţă nefastă în proliferarea terorismului au avut-o televiziunea şi unele lucrări beletristice. Astfel, la procesul de condamnare din 1971, terorista Nancy Spatin declara: „Suntem aşa cum ne-aţi educat. Ne-aşi instruit prin intermediul serialelor T.V. ca « FBI » şi « Fumul prafului de puşcă ». Nu am scăpat nici unul”.Totodată, s-a continuat utilizarea comandourilor de cercetare-diversiune în războaiele locale, ca în Vietnam şi Afganistan.

În prezent, terorismul a atins cote alarmante, fiind adoptat în unele state ca formă de luptă naţională (Palestina, Algeria, Israel), precum şi pentru obţinerea unor scopuri geostrategice (Vietnam, Afganistan, Kashmir, Kosovo).

Manifestări ale terorismului. Clasificarea terorismului

Datorită dificultăţilor cu care se confruntă specialiştii în definirea terorismului, aceştia s-au concentrat asupra identificării şi clasificării tuturor formelor de manifestare a fenomenului terorist. Din cauza existenţei numeroaselor criterii de clasificare, mă voi opri doar asupra a două clasificări.

Departamentul de stat al S.U.A. clasifică terorismul astfel:
a) terorism organizaţional - practicat de grupuri mici, omogene, transnaţionale, care nu pot atrage însă sprijinul popular;
b) terorism practicat în contextul insurgenţelor de către rebeli etnici sau politici, acţiunile acestora fiind de natură paramilitară sau de gherilă;
c) terorism sponsorizat - ce implică sprijinirea unor grupări teroriste de unele state (Iran, Irak, Afganistan, Libia, Siria, etc.). Sponsorizarea de stat poate cuprinde implicarea directă în operaţii teroriste, precum şi încurajare, asistenţă logistică, locuri de instrucţie, case de refugiu.

Specialiştii militari americani implicaţi în pregătirea antitero a cadrelor armatei, îmbrăţişează clasificarea lui Frederick J. Hecker, care împarte terorismul funcţie de grupările teroriste ce-l practică şi anume:
a) terorism practicat de "cruciaţi" (motivaţi politic) şi include în această categorie:
grupuri teroriste: Baader - Meinhoff, I.R.A., Brigăzile Roşii, O.E.P., etc.
grupuri extremiste motivate politic: Khmerii Roşii, Tupac, Amaru, Celulele Combatante Comuniste, etc.
b) terorism practicat de criminali (scopuri personale):
organizaţii criminale: Mafia, Yakuza
criminali izolaţi sau bande criminale
c) terorism practicat de nebuni (persoane bolnave psihic):
persoane psihotice, nevrotice angajaţi marcaţi de concediere
Datorită strictei lor actualităţi şi proliferării din ultimul timp, mă voi opri la două forme de terorism, ce reprezintă un grad de risc deosebit:

Terorismul etnic - este o formă de terorism foarte răspândită în prezent, prin care o populaţie minoritară dintr-un stat, manevrată de grupuri organizate sau chiar de un alt stat, luptă pentru separarea unor regiuni. Exemple concludente sunt actualele conflicte din Kosovo, Ţara Bascilor, Kashmir, Palestina, Daghestan, Cecenia, etc. Cele mai cunoscute grupări teroriste de acest tip sunt: E.T.A. - în Ţara Bascilor (Spania); I.R.A. - în Ulster (Irlanda de Nord); U.C.K. - în Kosovo; O.E.P. - Palestina. Acţiunile acestor grupări pot degenera în război local (Kosovo, Cecenia, Daghestan) şi reprezintă un factor de risc, prin faptul că exemplul lor poate fi urmat şi de alte minorităţi din lume.

Terorismul religios - este poate cea mai periculoasă formă de terorism şi, cu siguranţă, cea mai dificilă de combătut, datorită fanatismului cu care acţionează teroriştii militanţi.  Majoritatea  sunt  dispuşi  să-şi  dea viaţa fără resentiment pentru scopul insuflat de aşa zişii profeţi. Cel mai periculos curent religios este cel al islamului, care stă la baza desfăşurării a numeroase conflicte, între Israel şi palestinieni, între Rusia şi Daghestan, între sârbii şi bosniacii musulmani, etc. Cele mai cunoscute grupări religioase sunt: Hezbollah, Hamas, Fraţii Musulmani, etc.

De subliniat este faptul că, în majoritatea cazurilor, terorismul etnic şi religios se contopesc.

Modul de acţiune şi structura grupărilor teroriste

Terorismul îşi menţine o eficacitate ridicată prin corelaţia între costuri reduse şi efecte produse. Astfel, prin efecte, este foarte zgomotos şi se găseşte permanent în atenţia mass-mediei. Formele de acţiune cel mai des întâlnite sunt: acţiunea directă, acţiunea acoperită şi acţiunea indirectă.
Acţiunea directă este forma de bază a acţiunilor teroriste şi cuprinde, ca procedee de acţiune, următoarele:
- atentatul, care poate fi sub forma: asasinatului, răpirii, sechestrării de persoane, luării de ostateci, atac armat în forţă, atac armat izolat sau atac armat special;
- atacul obiectivelor fixe, ce cuprinde ca procedee: atac simultan pe mai multe direcţii, atac pe o direcţie favorabilă, atac legendat (sub acoperire);
- atacul obiectivelor mobile (deturnarea).

Acţiunea acoperită este forma adoptată de obicei de grupările terorist-diversioniste şi constă în: asasinare de persoane, distrugerea unor obiective deosebite, acţiuni de diversiune.

Acţiunea indirectă (psihologică) se foloseşte pentru intimidarea, influenţarea sau ameninţarea cu violenţa şi utilizează ca procedee: ameninţări prin telefon, scrisori anonime, alarme false, etc.

Recentele exemple din Kashmir, Kosovo şi Daghestan indică faptul că în atenţia teroriştilor, îndeosebi a celor motivaţi etnic şi religios, se găsesc şi obiective militare: aerodromuri, poduri, depozite speciale, comandamente, centre de comunicaţii. În urma măsurilor de combatere a terorismului din ultimul timp, unele organizaţii teroriste şi-au revizuit strategia, constatându-se o colaborare între grupări şi o specializare pe anumite tipuri de acţiuni: organizaţia arabă „15 mai” execută numai atentate cu bombă artizanală; „O.E.P.” este specializată în deturnări de avioane, „ASALA” în atentate asupra diplomaţilor. Toate grupările teroriste dispun de mari sume de bani, rezultate atât din sponsorizarea statelor, cât şi din surse proprii, prin acţiuni tip racket şi jafuri armate.

Pentru prevenirea infiltrării şi caracterul secret al acţiunii, grupurile teroriste utilizează o structură compartimentată, pe bază de celule, cu mare independenţă între ele. Un exemplu de structură a unei grupări teroriste pentru acţiune cuprinde:
- grupuri (celule) de informaţii - pentru strângerea datelor despre obiectiv;
- grupuri (celule) pirotehnice - pentru distrugeri;
- grupuri (celule) de asalt - pentru atacul direct;
- echipe (celule) de siguranţă - pentru asigurarea retragerii.
Structura grupării teroriste pentru acţiunea directă, conform specialiştilor, cuprinde:
- echipa de alarmare şi conducere - pentru observarea şi conducerea acţiunii;
- echipa de protecţie - pentru sprijinul asaltului;
- echipa de atac - ce acţionează asupra obiectivului.
Într-un grup mai puţin numeros, structura pe misiune este de obicei astfel:
- şeful echipei, care conduce acţiunea şi duce negocierile;
- 1-2 membrii ce asigură acţiunea;
- 1-2 membrii care atacă, pe direcţia cea mai favorabilă, obiectivul.

Scopuri şi motivaţie

Scopurile acţiunilor teroriste sunt diferite de la o situaţie la alta şi foarte complexe. În principal, ele pot fi determinate de unele motivaţii de genul:
-  realizarea unor scopuri politice considerate esenţiale pentru afirmarea unor etnii: cazul populaţiei Kurde, al palestinienilor, bascilor, sikhşilor, etc.
- promovarea doctrinelor religioase şi tradiţiilor seculare, fapt semnalat în Algeria şi Egipt;
- sensibilizarea opiniei publice asupra existenţei unor situaţii conflictuale în diferite zone ale lumii: cazul kurzilor (P.K.K.) şi al nord-irlandezilor din Ulster (I.R.A.);
- subminarea autorităţii regimurilor politice, prin producerea de panică, haos, incertitudine;
- eliberarea unor compatrioţi, deţinuţi în închisori;
- obţinerea unor sume de bani, pentru finanţarea viitoarelor acţiuni;
- intimidarea şi influenţarea poziţiei unor personalităţi sau guverne;
- răzbunarea faţă de unele personalităţi;
- atingerea rapidă a unor scopuri etnice sau separatiste.

Adepţii postbelici ai utilizării metodelor teroriste au considerat că acestea reprezintă o cale de mediatizare a cauzei prin mass-media şi că pot demonstra capacitatea de ripostă a grupărilor teroriste4). Totodată, datorită promovării ideologiilor revoluţionare şi imposibilităţii de a înfrunta forţele armate regulate, mişcările de gherilă au alunecat spre terorism (U.C.K., Khmerii Roşii, Tupac Amaru). Situaţia strategică postbelică a facilitat proliferarea terorismului, ca formă de purtare a războiului neconvenţional. Astfel, state precum S.U.A. şi Rusia au putut participa la conflicte locale fără a se implica în lupta deschisă.

Tendinţe ale terorismului. Tendinţe ale evoluţiei fenomenului terorist

Intensificarea activităţilor teroriste pe teritoriul altor state decât cele cărora le aparţin grupurile în cauză, constituie un argument serios privind caracterul de internaţionalizare al acestui fenomen, întărit de faptul că multe stări conflictuale sunt legate de suprapunerea unor factori interni cu factori externi, creând un mediu favorabil grupurilor teroriste. În 1990, presa americană dezvăluia faptul că, pe teritoriul  S.U.A., în afară de cele 19 grupări autohtone, se găseau 15-25 grupuri transnaţionale, iar analiştii estimau că în lume există cel puţin 500 de organizaţii teroriste, renumite în aproximativ 10 reţele teroriste.

În evoluţia terorismului se constată o tendinţă de unificare a terorismului de stânga cu cel de dreapta, precum şi tendinţa de serialitate şi concomitentă în acţiune, care creează mari probleme forţelor antitero. Precizia şi efectul acţiunilor teroriste sunt mărite prin convergenţa dintre terorism şi tehnologia de vârf. Astfel, folosirea datelor de cercetare prin satelit pentru localizarea unor obiective, dotarea cu mijloace de comunicare la distanţă mare, dispozitivele ultrasofisticate pentru declanşarea bombelor armamentul modern, sunt doar câteva elemente ce pun în evidenţă preocuparea pentru creşterea eficienţei acţiunilor teroriste. Nu trebuie neglijată simbioza constatată în ultimul timp între terorism şi crima organizată, fenomen ce aduce noi resurse financiare teroriştilor, căruia i se adaugă apariţia narco-terorismului, aspect nou, sinistru şi nociv, care implică existenţa de reţele de producere, preluare şi desfacere, constituind o nouă sursă de finanţare.

Începând cu decembrie 1993, când şase hackeri au spart codurile de protecţie ale computerelor din Pentagon, s-a constatat apariţia şi dezvoltarea terorismului cibernetic, iar un raport al „Consiliului Naţional de cercetare” al S.U.A. afirmă că „teroristul zilei de mâine ar putea fi capabil să provoace daune mai mari cu un keyboard decât cu o bombă”.

Terorismul - factor de risc la adresa securităţii României

După cum afirma în anul 2010 şeful „Brigăzii Antiteroriste” a S.R.I. cu ocazia seminarului internaţional „Surse de insecuritate în Balcani” din Bucureşti, România nu a fost ocolită de fenomenul terorist, care este considerat factor de risc la adresa securităţii naţionale, conform „Doctrinei militare de apărare a României”. Riscul rezultă atât din evoluţia terorismului internaţional, cât şi din evoluţia terorismului în zona Balcanilor, prin afectarea unor ţări precum Turcia, Grecia, Albania, fosta Iugoslavie şi Bulgaria.
Pe de altă parte, în România există numeroase structuri teroriste care acţionează ilegal, sub acoperire, pentru obţinerea de noi surse financiare, cooptare de noi membrii, obţinerea de informaţii şi studiul unor viitoare ţinte. Dintre acestea, cele mai importante sunt:
- P.K.K., organizaţie care numără peste 8.000 de kurzi, membri şi simpatizanţi în România şi care are ca scop întărirea structurii organizaţionale, schimbarea atitudinii autorităţilor române faţă de problema kurdă, obţinerea de fonduri prin legături cu crima organizată[4]4);
- grupările palestiniene Al Fatah, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei şi Frontul Democratic pentru Eliberarea Palestinei, care şi-a stabilit şi întărit structuri sub acoperire, de natură comercială şi prezintă capacităţi executive de conducere acoperită a unor acţiuni;
- organizaţiile pro islamist-fundamentaliste: Hamas, Hezbollah şi Fraţii Musulmani, care au ca acoperire „Asociaţia Studenţilor Musulmani”, cu ramuri în marile oraşe universitare şi desfăşoară activităţi de recrutare şi îndoctrinare, în principal la cetăţeni străini (turci, tătari);
alte grupuri separatiste: Babbor Khalsa, Tigrii de Eliberare din Tamil, Eelam şi Sikh, A.S.A.L.A.
Totodată, un risc deosebit asupra securităţii României îl constituie legătura între terorism şi crima organizată6), care se manifestă în două forme:
- implicarea directă a reţelelor teroriste în crima organizată, prin afaceri cu droguri, arme muniţii, materiale radioactive şi alte activităţi ilicite.
- acţiuni întrunite pentru interese comune (implicarea P.K.K. şi Hezbollah).

Pe de altă parte, nerespectarea legilor statului reprezintă un motiv de îngrijorare pentru instituţiile guvernamentale, iar acţiunile destabilizatoare ale segmentului social reprezentat de minerii din Valea Jiului se pot transforma oricând în factori de risc netradiţional la adresa securităţii naţionale.

Unele concluzii

Terorismul este şi va rămâne un fenomen cu puţine şanse de a fi eliminat, deoarece motivele nu vor lipsi niciodată, iar generaţia de terorişti contemporani va reprezenta un model pentru viitorii extremişti. După cum arătam în capitolul precedent, ţara noastră, deşi nu a fost expusă flagelului terorist ca alte ţări ale lumii, nu este ocolită şi nu este nici pe departe invulnerabilă în faţa acestui fenomen.

Din analizele formulate de specialişti privind evoluţia terorismului rezultă câteva concluzii:
- terorismul va persista cu siguranţă ca fenomen acut şi în actualul mileniu;
- terorismul va creşte cu siguranţă cantitativ şi calitativ;
- incidente teroriste de mare anvergură vor deveni mai dese;
- terorismul ar putea derapa spre folosirea unor mijloace de distrugere în     masă;
- unele state vor continua să utilizeze terorismul pentru atingerea unor scopuri;
- teroriştii vor avea abilitatea să declanşeze crize ce pot degenera în războaie locale.