Spiritul religios

Japonia, demonstrează prin civilizaţia şi deosebita ei originalitate, capacitatea de sinteză şi o mentalitate înalt spiritualizată în lumea asiatică. Timpul evenimentelor religioase japoneze poate fi studiat pe trei niveluri istorice: perioada până în sec. al VI-lea I.Ch. reprezintă vechiul cult şintoist, şi era caracterizată drept un amestec de obiceiuri, tradiţii, culte etc; a doua perioadă - situată din sec. al VI-lea I.Ch. pană în sec. al XVII-lea d.Ch., ce se caracterizează prin contactul lumii nipone cu spiritualitatea religioasă a continentului, în mod deosebit cu buddhismul, acum definindu-se şi termenul şinto („calea spiritelor" cu ale sale kami,, divinităţi tutelare oricărui lucru"), pentru a-l deosebi de butondo („Calea lui Buddha") o religie implementată mai târziu;o a treia perioadă- din sec. al XVII-lea până în sec. al XX-lea, corespunde perioadei de cristalizare a şintoismului, când a fost proclamat ca religie de stat, devenind religia naţională a Japoniei ce cuprindea, un ansamblu de tradiţii, obiceiuri şi practici religioase[1]. Actual, 150 de variante ale cultului şintoist convieţuiesc paşnic cu alte culte buddhiste, confucianiste, creştin-ortodoxe şi catolice etc., demonstrând lumii întregi un veritabil sincretism religios care îşi are originea în învăţăturile şintoiste, au indus japonezilor filosofia că ei şi ţara lor sunt la origini, urmaşi ai divinităţii, iar moralitatea a fost ridicată la cel mai înalt grad al distincţiei sociale: onoarea, patriotismul, dreptatea, înţelegerea zen a vieţii şi a mortii, curăţenia spirituală şi fizică etc. sunt percepute astăzi ca nişte veritabile „entităţi spirituale" şi se bucură de stimă şi apreciere chiar în prezentul modern. Că Japonia este o civilizaţie cu profunde rădăcini spirituale ne indică încă de la început chiar denumirea ţării. Nipponkoku, sau Dai Nippon care se traduce prin „ţara de la originea soarelui." Legenda shintoistă ne spune că Japonia a fost creată de către kami (spirite) care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale precum şi o multitudine de insule mici (peste 4000)[2]. Shintoismul este religia primordială a Japoniei şi a fost cândva la începuturi religia poporului ainu care în acele vremuri a reprezentat nucleul autentic în jurul căruia sa format şi dezvoltat naţiunea japoneză. Această credinţă implica venerarea unor zeităţi-spirite numite kami, ele ivindu-se în proiecţiile oamenilor din mitologie şi din observaţiile vieţii oamenilor în simbioză cu natura. Unele kami sunt locale şi pot fi vazute ca spiritul sau duhul unui anumit loc, oras sau regiune, dar altele reprezintă evenimente sau procese naturale majore, de exemplu: Amaterasu Omikami, marea kami din cer strălucitoare sau Muntele Fuji care este adorat ca zeitate[3]. Acest munte este de origine vulcanică, se află în centrul insulei Honshu la vest de Tokio ieşind în evidenţă prin înălţime (3.776 m fiind muntele cel mai înalt din Japonia), dar şi prin estetica lui- formă conică foarte simetrică. Din orice parte ar fi privit, Fuji prezintă o înfăţişare aproape identică. În trecut era cunoscut şi sub numele Fuji-yama, denumire care în prezent nu mai este folosită decât în afara ţării. Extensia - san din nume înseamnă munte şi nu se poate asocia cu titlul san folosit pentru persoane (însemnând domnul, doamna). În religia şintoistă acest munte este considerat sacru motiv pentru care probabil primul care a escaladat muntele a fost un călugăr în anul 663, şi probabil din acest motiv a fost interzis şi accesul femeilor până în perioada „Meiji"[4]. Datorită conului său simetric este apreciat artistic drept unul dintre cel mai frumoşi munţi din lume, fiind pentru pictori, poeţi o temă preferată, prima realizare artistică „Katsushika Hokusai" apărând în secolul a XI-lea cu 36 de tablouri pe această temă. Spre deosebire de alte religii, shinto nu are întemeitor, un profet sau un mântuitor, nu are un crez (în sens creştin), o scriptură sau o teologie însă are 100.000 de locaşuri de cult sau sanctuare şi 30.000.000 de adepţi în acea parte de lume şi poate fi socotită fără să ne înşelăm prea mult una dintre cele mai vechi religii din lume. Totuşi, oamenii au descris în Koijiki (cartea începuturilor) sau Nihonshoku (Cronica Japoniei) toate legendele faptele, cronicile ce au descris evoluţia şi transformarea spirituală a Japoniei. Shin-tao sau calea zeilor era în perioada de dominaţie o religie preponderent animist-naturalistă care avea ca scop iniţial îmblânzirea forţelor invizibile ce îi înspăimântau pe locuitorii Japoniei încă din negura începuturilor. Zeii primordiali ai Creaţiei Nippone, sunt conform compilaţiilor Koijiki, cuplul divin Izanagi şi Izanami aceştia devenind pentru japonezi autorii creaţiei cu tot ce înseamnă ea în panteonul divinaţiei şinto[5]. Împăratul (mikkado) având această descendenţă din strălucitoarea Amaterasu fica zeilor primordiali, se înţelege pe cale de consecinţă, că tot poporul japonez are o origine divină. În secolul al VI- lea budismul a ajuns în Japonia venind din ţara de origine India şi trecând prin China. Prin anul 552 î.Hr. datorită introducerii unor statui pe teritoriul japonez ori a unor sutre (texte sfinte) budismul a început să se răspândească în toată Japonia trecând prin mai multe epoci şi transformări până a ajuns să fie cunoscut în toată Japonia mai ales datorită principiilor de filosofie şi înţelepciune Zen şi tehnicilor de meditaţie zazen. „Zen-ul ne învaţă să vedem realitatea fără idei preconcepute, fără să o deformăm, fără să ne proiectăm asupra ei fantasmele, să o culegem aşa cum este. Acesta este drumul spre Trezire" scrie Henri Brunel în lucrarea sa „Cele mai frumoase povestiri Zen"[6].

Influenţa lui Confucius a fost foarte importantă pentru sincretismul religios japonez şi deşi astăzi ştim despre China că a avut filosofi mai profunzi decat Confucius, totuşi influenţa acestuia asupra mentalităţii poporului japonez a fost mai mare decat a tuturor celorlalţi filosofi chinezi. La aceasta au contribuit atât împrejurările istorice cât şi simplitatea învăţăturii sale. El era convins că unica soluţie era o reformă radicală a guvernului efectuată de şefi luminaţi şi aplicată de funcţionari responsabili. Este de la sine înţeles că aceste învăţături se potriveau până în cele mai mici amănunte, societăţii disciplinate a japonezilor şi de aceea şi-au însuşit cu sârguinţă şi această filosofie. Ultima religie importantă în dinamica spirituală japoneză a fost creştinismul. Acesta a fost adus în Japonia de un grup de misionari conduşi de Francis Xavier în 1549. Acesta a adus după el numeroşi alţi misionari creştini şi împreună au început munca de convertire la creştinism. Populaţia japoneză era receptivă la început dar ulterior şefii politici şi militari şi-au schimbat atitudinea tolerantă şi în 1587 au fost prigoniţi primii creştini. Printre aceşti misionari mai târziu sa numarat şi Paul Miki un călugăr iezuit devenit ulterior martir al credinţei creştine[7]. Datorită vieţii dedicate religiei şi martiriului său a devenit unul din sfinţii creştini ai Japoniei. Paul Miki a fost un iezuit, care a participat la răspândirea ideilor creştine, care erau inspirate şi pregătite de iezuiţi pentru misionariatul din Japonia. Conducătorul Japoniei acelor vremuri Tyotomi Hideyoshi a fost la început tolerant în ceea ce priveşte creştinismul. Shogunul credea că aceptarea şi tolerarea creştinismului va putea fi benefică comerţului extern, dar ulterior a interzis orice cult creştin. În 25 iulie 1587 a fost interzis creştinismul, iezuiţii fiind obligaţi să parăsească ţara în 20 de zile. În 5 februarie ora 10 anul 1597 a fost trecut în veşnicie Paul Miki împreună cu alţi 25 de creştini, ei au fost crucificaţi fiind cunoscuţi ulterior drept martirii din Nagasaki[8]. Ei au fost primii martiri creştini din Japonia ţara intrând în izolare pentru multe sute de ani. În penultimul deceniu al secolului al XIX-lea, datorită deschiderii rutelor comerciale numărul creştinilor din Japonia, fie ei protestanţi, catolici sau ortodoxi, a crescut masiv odată cu îmblânzirea politicilor de discriminare. Mulţi dintre aceştia sperau că pe la începutul secolului al XX-lea că Japonia va deveni o ţară creştină. Acest vis care nu se va împlini, era motivat, în principal, de faptul că guvernul şi lumea intelectualilor s-au deschis cu mult entuziasm, între anii 1880-1890, spre Occident şi valorile sale, un lucru extrem de benefic pentru comunităţile creştine din Japonia. Actual după multe frământări ale acestui aspect deosebit de sensibil nu doar în Japonia ci şi în întreaga lume, toate religiile îşi gasesc liniştea spirituală sub generosul soare japonez făcându-se dovada unei democraţii reale în această ţară şi a unei toleranţe religioase de necontestat.

Spiritul Razboinic

Vântul Zeilor, Vântul divin al lui Kamikaze[9]
Ajuns la putere, nobilul Minamoto Yoritimo a înfiinţat o structură de guvernare cu un accentuat caracter războinic. După dispariţia sa, el şi descendenţii săi au devenit cunoscuţi sub numele de shogunii Kamakura iar membrii clanului Hojo, din care făcea parte soţia sa, prin jocul destinului au devenit regenţii Japoniei adică cei care coordonau pe shoguni şi care deţineau o putere politică mult mai mare decât cea a şogunilor. Astfel în 1274 şi 1281, aceşti luptători ai clanului Hojo au avut onoarea de a respinge invadatorii mongoli, chinezi şi coreeni. Pe 18 august 1227 a murit Genghis Khan, cel care cucerise jumătate de lume şi care întemeiase Imperiul Mongol la începuturi, din unirea doar a câtorva triburi. În acele condiţii puterea imperiului mongol a fost preluată de nepotul său Kublai Khan care încercând să promoveze aceaşi politică de expansiune şi cucerire şi-a îndreptat privirile şi spre insulele Japoniei. În 1266, marele han mongol Kublai Khan cere tribut Japoniei. La refuzul categoric al regentului Hojo, mongolii se organizează pentru invazia Japoniei cu toate că, de abia ce deveniseră învingători în luptele cu dinastia sudică chineză, Song, era de presupus că nu aveau pregătirea şi energia necesară pentru o aşa uriaşă întreprindere, dar în noiembrie 1274 are loc deja primul conflict militar între cele două state. Mongolii, care cuceriseră părţi importante din China şi din Coreea, în anul 1274 pornesc cu o flotă puternică spre insulele japoneze. Şi astfel, 900 de vase de razboi mongole, chineze si coreene, după ce cuceriseră insulele Tsushima şi Ikishima acostează şi debarcă în nordul insulei Kyushu, provincie cunoscută atunci sub denumirea de Hakata, acum fiind denumită Fukuoka. Acolo are loc o înfiorătoare confruntare militară unde forţele samurailor care numărau circa 10.000 de oameni au anihilat 16.000 de chinezi, coreeni şi mongoli cu un eroism ieşit din comun şi într-un timp foarte scurt. La rândul ei natura le era ostilă invadatorilor mongoli şi aşa se face că o furtună neaşteptată va distruge o mare parte din această flotă, mongolii fiind nevoiţi sa se retragă în Coreea. Dar Kubilai Khan nu renunţă la cererile sale astfel că în mai 1275 - Kubilai Khan trimite alţi soli Japoniei pentru a le cere supunerea faţă de statul mongol. În spiritul cruzimi acelor vremuri solii sunt executaţi în octombrie 1275 şi pregătirile pentru apărare continuă în Kyushu pentru o aşteptată a doua invazie. În iunie 1281, hanul mongol deplasa catre Japonia o flotă uriaşă cum nu se mai văzuse nicăieri în lume. De data aceasta mongolii echipaseră cu ajutorul chinezilor 4500 de vase şi îmbarcaseră peste 140.000 de oameni care acum navigau catre Tara Soarelui Rasare pentru a împlini măreţul vis al lui Kublai Khan de cucerire a Japoniei. Această „armada" acostează în golful Hakata dar acolo întâlnesc rezistenţa armatei japoneze care de această dată s-a pregătit foarte bine prin ridicarea unui zid de apărare de-a lungul coastelor insulei. Dupa 53 de zile de lupte între invadatori şi japonezi sau mai bine spus de tatonări strategice,mici atacuri şi contraatacuri condiţiile reale din teren au făcut ca doar o câţiva razboinici mongoli să reuşească debarcarea pe ţarmul nipon, dar în scurt timp au fost masacraţi de cumpliţii samurai cu aceleaşi săbii katana scanteietoare. Văzând determinarea japonezilor de a lupta, mongolii s-au retras atunci pe corăbii pentru a relua atacul şi debarcarea în dimineaţa zilei urmatoare. Nu au mai apucat deloc să debarce în Japonia deoarece un taifun teribil a scufundat toată flota mongolă. În doar două zile, imensa flotă mongolă a disparut fară urmă, pentru totdeauna. Atunci niponii au spus ca a fost voia zeului Ryujin, cel care a trimis peste atacatori mongoli temutul Kamikaze - Vântul Divin. În plan politic, militar şi admistrativ, ca formă de precauţie, japonezii vor menţine în alertă trupele în fortificaţile din Kyushu pentru încă 12 ani de la acest război, lucru extrem de costisitor, care avea să atragă după el căderea administrativă a shogunatului Kamakura. Flota lui Kubilai Khan a fost lovită de kamikaze, vântul divin. În actualitate istoricii cunosc, susţin şi demonstrează că vasele mongole erau slab construite, au fost sabotate de constructorii chinezi şi că de aceea s-au scufundat în acel taifun teribil.
- Va urma -
-------------------------------------------
[1]http:www.ecursuri.ro, vizitat în ziua de 23 august 2009
[2]http://ro.wikipedia.org/wiki/Japonia
[3]Nelly Delay., Japonia. Eterna Fascinaţie, Bucureşti, Editura Univers, p. 13
[4]http://ro.wikipedia.org/wiki/Japonia
[5]Nelly Delay., idem, p. 21.
[6]Henri Brunel Cele mai frumoase povestiri Zen, Bucureşti, Pro Editură şi Tipografie, 2005 p. 16 şi p. 85.
[7]Fernand Comte, Cărţile Sfinte, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1994 p.215-220
[8]http://ro.wikipedia.org/wiki/Japonia
[9]http://www.descopera.ro/cultura/4566577-kamikaze-nascuti-pentru-sacrificiu