Europa Unită nu e deloc în cel mai bun moment al ei. Și tocmai în 2019, când trebuie să-și înnoiască și Parlamentul, și Executivul (Comisia Europeană). Dacă alegerile europarlamentare din mai sunt vedeta primăverii politice europene (în sensul propriu, nu arab, al sintagmei), schimbarea „guvernului” U.E., la 31octombrie, va fi și el un fapt cu extensii. Fie și pentru că, vorba înțeleptului Murphy, „Dacă ceva poate merge prost, administrația o va face întreit”. Luând parcă în serios această „lege murphyana”, publicația belgiană „Express” prezintă un bilanț de-a dreptul dezastruos al prestației Comisiei Europene încă în exercițiu, sub titlul „Cei cinci ani pierduți ai Comisiei Juncker”.
Principala realizare a acestei echipe - recunoaște publicația belgiană, ca de altfel și alte prime bilanțuri ale unor instituții și mass media europene - sunt noile acorduri comerciale ale U.E. cu parteneri importanți ca Japonia și Canada și chiar derularea de până acum a partidei delicate (încă în desfășurare) cu America președintelui Trump. Dar eșecul capital al Comisiei Juncker este Brexitul.

Pentru mulți comentatori, decizia Marii Britanii de a ieși din U.E. se datorează în principal extinderii prerogativelor comunitare și concentrării lor în „Europa birourilor” de la Bruxelles, operațiune în care echipa Juncker a fost surprinzător de eficientă, în ciuda cererilor tot mai explicite ale Londrei și ale altor capitale de a reformare a U.E. pe un model mai apropiat de unul confederal. Actualei Comisii Europene i se reproșează de altfel și ignorarea valului populist, suveranist, antisistem, eurosceptic etc. care a sporit vertiginos în ultimii ani. Ba, mai mult, netulburată de mutațiile politice continentale, Comisia a continuat să pună în mișcare felurite inițiative de îngrădire a dreptului de veto și a principiului unanimității în domenii sensibile cum ar fi politica externă și fiscalitatea.
Păguboasă este calificată și prestația Comisiei în ce privește inițiativele sale legislative, mult mai puține decât în legislaturile precedente și lansate fără o analiză aprofundată a impactului lor. La acest capitol, analiștii vesteuropeni îl nominalizează explicit pe foarte vocalul și vizibilul comisar european (olandez) Frans Timmermans, mult mai activ ca tribun înflăcărat în marile incintele europene decât ca legiuitor al integrării în grupuri de lucru restrânse și eficiente.

Şirul eșecurilor Comisiei Juncker continuă cu gestionarea defectuoasă a crizei euro, a crizei migrației, a reglementărilor privind concurență - toate acestea concurând la accentuarea clivajelor din interiorul Uniunii și, în mod deosebit, la creșterea euroscepticismului în Europa Centrală și Răsăriteană. „U.E. a risipit credite inutile pentru a critica reforme judiciare discutabile în Ungaria și Polonia” - apreciază expertul Pieter Cleppe de la think tank-ul „Open Europe” din Bruxelles, care sintetizează și un verdict final: „Concluzia? Comisia Juncker obține un scor bun în domeniul liberului schimb la nivel internațional. În rest, din nefericire, ea capitalizează cinci ani pierduți. Punctul cel mai defavorabil este pierderea Marii Britanii ca membru al U.E.”.

Privind și el în retrovizorul U.E., comisarul european (francez) Pierre Moscovici mărturisea, cu gândul la apropiatele europarlamentare: „Pentru prima oară în viață mea de european, mi-e frică”. Dar sondajele institutului „Euler Hermes” suntceva mai încurajatoare pentru integrationiştii duri și puri: ele estimează că „doar” 38% din viitorii membri ai Parlamentului European vor fi eurosceptici.

Grafica - I.M.