Președintele României - Emil Constantinescu și președintele Ucrainei – Leonid Kucima cu care a semnat cedarea pe timp de pace a sudului și nordului Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța prin tratatul din 2 iunie 1997, dăruite inițial Ucrainei de „tătuca” Stalin în anul 1940 după sfâșierea României. Tot atunci satrapul Stalin a lăsat moștenire țarcul Republica Moldova - monstruozitate perpetuată până azi, după sfârtecarea Basarabiei la 2 august 1940 la insistențele nehalitului Hrusciov pe atunci prim secretar al republicii sovetice ucrainene. Tratatul cu Ucraina semnat de către președintele Emil Constantinescu, ministrul de externe Adrian Severin și președintele senatului Petre Roman. Ce a stat în spatele deciziei de a se încheia acest tratat în anul 1997 (semnat la Kiev pe 3 mai de către miniștrii de externe și apoi pe 2 iunie la Neptun de către cei doi președinți Constantinescu și Kucima) prin care s-a cedat pentru a doua oară, de data asta către Ucraina și pe timp de pace, nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei (Bugeacul), nordul Deltei Dunării și insula Șerpilor?

Se vehiculează „motivul” că teritoriile Patriei-Mamă au fost cedate pentru ca România să fie primită în N.A.T.O. Nimic nu poate justifica această acțiune de cedare din teritoriul național! Și dovadă a faptului că nu asta a fost condiția este că România a fost acceptată în organizație abia după 7 (șapte!) ani după ce s-a comis ratificarea tratatului. La sfârșitul lunii ianuarie 1997 a avut loc reuniunea de la Davos, pe teme de politică externă ale țărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni, „Președintele Emil Constatinescu și-a permis să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teritoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește întregul Neam Românesc”. Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa românească, care încă era haotică, nu s-a pronunțat. Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanții de atunci nu o mai recunosc. Iar actanții, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare națională, Petre Roman primul ministru și Adrian Severin ministrul de externe, sunt vii. Încă se agită în politica românească. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”.

În Ucraina sunt înregistrați oficial peste 400.000 de cetățeni de etnie română. Aproape 128.000 locuiesc în regiunea Odessa, în Basarabia de Sud.

Lege nr.129 din 14 iulie 1997 pentru ratificarea „Tratatului cu privire la relatiile de buna vecinatate şi cooperare dintre Romania şi Ucraina”, semnat la Constanța la 2 iunie 1997

- Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se ratifică Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, semnat la Constanţa la 2 iunie 1997.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 iunie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Președintele Camerei deputaților - Ion Diaconescu.
Legea a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Președintele Senatului – Petre Roman.

7 iulie 1997: Ratificarea Tratatului cu Ucraina.

 „Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea” (Acad. Florin Constantiniu).

Românii sunt în prezent supuși unei barbare deznaționalizări în nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, teritorii răpite României pe care Ukraina le ocupă ilegal din anul 1944, după ce mai întâi le anexase în anul 1940.

Pe 28 iunie 1940 Basarabia și nordul Bucovinei au fost răpite României în urma ultimatumului dat de satrapul Stalin. Pe 2 august 1940 Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ukrainei care a primit cadou și ocupă ilegal și astăzi nordul și sudul Moldovei dintre Prut și Nistru unde ca și în nordul Bucovinei comite un feroce genocid etnic și cultural asupra românilor. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! În prezent sudul Basarabiei cu Cetatea Albă de la Limanul Nistrului, ieșirea la mare și brațul Chilia al Dunării, Nordul Bucovinei și al Basarabiei cu cetatea Hotin de strajă la Nistru, Ținutul Herța se află sub ocupație ilegală ucraineană din anul 1944.

Ucraina - inamic al idealului național românesc a sfâșiat Basarabia și i-a răpit partea de nord și de sud (10.579 km²) pe 2 augusat 1940, teritorii pe care le deține ilegal din anul 1944. A fost părtașă la răpirea Basarabiei (44.422 km², 3.200.000 de locuitori) și nordului Bucovinei cu Ținutul Herța (5.713 km², peste 500.000 de locuitori) de la Patria lor Mamă România în 28 iunie 1940 și prin faptul că le-a cerut imperios și a primit de la Stalin o parte din aceste teritorii românești se poate spune că Ucraina a răpit României nordul Bucovinei, Ținutul herța, nordul și sudul Basarabiei (16.292 km²)!

La 28 iunie 1940 ruso-malorușii/ukrainenii sovietici au răpit României Basarabia și nordul Bucovinei, ultimatumul stalinist și invadarea acestor teritorii românești purtând pecetea revizionismului ukrainean. Ucraina în calitate de respublikă sovetică mocnea de pretenții imperiale încă înainte de Primul Război Mondial și după ce a pretins nordul Bucovinei și l-a primit chiar după ultimatum, a cerut insistent lui Stalin și toată Basarabia făcând presiuni în cercurile puterii de la Kremlin, dar nehalitul malorus Hrusciov, pe atunci prim secretar al Ukrainei nu a reușit să obțină pe 2 august decât sudul și nordul jumătății de răsărit a Moldovei (10.579 km²).

Naționalismul de grotă ucrainean sfidează România

Recent, autoritățile de la Kiev au instalat la intrarea în Odesa, un banner uriaș cu mesajul: „Basarabia este Ukraina”. Republica Moldova colcăie de agenți ucraineni care pe diferite căi, inclusiv de la tarabele lor online încă înainte de război făceau propagandă agresivă încercând să atragă prostimea într-un cor de „slavă” pentru Ucraina, inamicul idealului național românesc. Nu Rusia și rusificarea este marele pericol actual pentru românii din teritoriile răpite României la 28 iunie 1940, ci Ucraina șovină și ucrainizarea prin spălarea pe creiere a românilor din Republica Moldova, cu intenția de a anexa și acest teritoriu, de a-i îndepărta de România și de a-i aduce în aceeași stare de înstrăinare în care au fost aduși cei din nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, ilegal ocupate de Ucraina după 1944 și până astăzi.

Să nu uităm că pe 27 aprilie 2022 bannerul din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun, fusese scos și înlocuit de autoritățile ukrainene de ocupație cu drapelul Ucrainei, ca „recunoștință” pentru ajutorul uriaș pe care România îl acordă după începerea războiului, acestei țări înexistente pe harta lumii înainte de anul 1991.

În timpul Războiului din Transnistria din anul 1992, membrii „Adunarii Naționale Ucrainene - Autoapărarea Poporului Ucrainean” (U.N.A.-U.N.S.O.) au luptat alături de separatiștii transnistreni împotriva forțelor guvernamentale ale românilor moldoveni pentru apărarea de „romanizare” a minorității etnice ucrainene din Transnistria. Peste 50 de membri U.N.S.O. au primit Ordinul „Apărătorul Transnistriei”.

U.N.A.-U.N.S.O. este o organizație ucraineană de extremă dreaptă creată la 30 iunie 1990 la Lvov, condusă pe atunci de naționalistul Dmytri Korchynsky. La Odesa, UNSO a oprit o inițiativă de a se crea o Republică Novorossiysk, influențând mișcările separatiste din Bucovina și Zakarpattia. La 7 iunie 1992, un grup UNSO din Lvov a destrămat un congres român la Cernăuți care pleda pentru unificarea Bucovinei de nord cu România! Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre și Mare) a principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul 1812. Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi rământ românesc, întruniți în „Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918.

„Tot sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și Ținutul Herța se află din anul 1944 sub ocupație ilegală ucraineană, românii fiind supuși unui feroce genocid etnic și cultural. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! Ucraina parte a Rusiei care nu a existat ca stat ridica chiar mai înainte de Primul Război Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra Basarabiei - jumătatea dintre Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova. La o sută de ani de la răpirea sa de către țariști în anul 1812 care au denumit-o de atunci Basarabia, timp în care românii din acest teritoriu au fost supuși unei feroce denaționalizări prin biserică, școală și administrație și au venit sau au fost colonizați aici ukraineni, ei românii rămăseseră totuși peste 70% din populație” (Ion Pelivan: Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918 - Harta Basarabiei, procentajul populației Basarabiei. București 1919, „Cartea Românească”).

Printr-o propagandă mincinoasă, falsificând date etnice și istorice, Ucraina va pretinde nordul Bucovinei și Basarabia conform apetitului său anexionist susținut de patronii săi germano-austrieci. Malorușii revendicau zone mari din Galiția, Volânia, Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și Crimeea. Nu ne facem deci iluzii că Unirea Basarabiei cu România ar fi durat prea mult sub puterea pumnului german! Malorușii deja dezertau masiv în Primul Război Mondial din armata țaristă și erau pregătiți în Germania și Austria pentru a-și face o țară pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși. În America au scos o hartă în anul 1920 cu pretențiile teritoriale ale Ukrainei anexate la memorandumul adresat guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea republicii populare ukrainene, prezentat de „misiunea ucraineană”. Solicitau ruperea și anexarea din România Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la Marea Neagră și Dunăre), a Bucovinei și a Maramureșului! Cu această hartă Ukraina se prezenta Americii a fi o „țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) și o populație de 45 milioane locuitori, cu forma de guvernământ ”republică”, stabilită în anul 1917 (sub patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev…

Poate-i mai prezintă și azi o astfel de hartă Americii… are de „recuperat” diferența de 250.000 km² de la Rusia pe care nu i-a căpătat încă… După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților cu aceleași hărți și revendicări... Din România, ucrainenii revendicau mari părți din Basarabia - jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști la 1812, „Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775, denumită apoi de austrieci Bucovina în care acestia au dus o politică de deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a malorușilor în special și Maramureșul întreg.

Aceste teritorii românești se reuniseră cu Patria-Mamă România la 27 Martie, 28 Noiembrie și respectiv 1 Decembrie 1918 prin voința reprezentanților lor aleși. Ucraina mai revendica mari părți din Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. Pe acea hartă confecționată de ukraineni, la vest luau din teritoriul Poloniei până aproape de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe seama rușilor și te întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz?

Românii adevărați nu se vor resemna niciodată cu schilodirea Patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul criminal Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenţia de armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944... După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ucrainei alături de nordul Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru - Pământ Românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi!

La ceea ce a mai rămas din Basarabia, după ce i-a fost confiscată de Ucraina ieșirea la mare și accesul la Dunăre, precum și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului domnitor Ștefan cel Mare, stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din pomenita R.S.S.A.M. , rezultând țarcul care a rămas până azi…

Cum a fost hăcuită Basarabia pe 2 august 1940 de către Ucraina

Doar după o săptămână de la intrarea Armatei Roşii pe teritoriul Basarabiei şi al nordului Bucovinei (consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul C.C. al P.C. (b) şi Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un şir de hotărâri cu privire la formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord şi al Basarabiei a organelor puterii locale, a comitetelor judeţene executive şi ale P.C.(b) din Ucraina. E greu de înţeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-şi forma organele puterii locale în teritoriile care nu se aflau sub jurisdicţia ei. Poate, în atmosfera euforiei legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o asemenea depăşire de împuterniciri din partea Kievului? Lucru greu de închipuit. Cu certitudine „centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri. Dar deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act şi, în acest caz, hotărârile menţionate mai sus par a fi ilegale.

După ce Stalin răpise Basarabia de la sânul Patriei Mamă România pe 28 iunie 1940, invocându-se tendinţa arzătoare de reunire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și că ea nu mai putea fi neglijată, ajungând la apogeu, la 10 iulie 1940 şedinţa comună a Biroului Politic al C..C… al P.C. (b) unional şi a Sovietului Komisarilor Norodnici (S.K.N.) din U.R.S.S. la care au asistat I. Stalin, V. Molotov, K. Voroşilov, M. Kalinin, Gh. Malenkov, A. Andreev, A. Mikoian, L. Beria, I. Şvernic ş.a., a susţinut ideea „reunirii populaţiei(!) moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia (!) moldovenească a R.A.S.S.M.”. În aceeaşi zi ştirea a fost difuzată de radioul unional pe întreg teritoriul U.R.S.S. şi preluată de presa de partid „Pravda”, „Izvestia”, „Sovetskaia Ucraina”, „Moldova Socialistă” ş.a. Mitinguri de susţinere a „politicii naţionale leniniste, promovate de către partid şi Guvernul Sovietic” au fost de urgenţă organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol, Bender, Soroca, Orhei, Chişinău, Akerman, Ismail. Ziarul Pravda din 11 iulie 1940 publică articolul de fond întitulat „Trăiască poporul moldovenesc, liber şi reunit”, în care se scria: „R.S.S.M. Unională va avea o suprafaţă de circa 50 mii kilometri pătraţi (adică 45.638 km. pătraţi - suprafaţa Basarabiei şi 8,1 mii - a R.A.S.S.M.), iar populaţia ei va constitui circa 3,7 mil. de locuitori. Astfel, viitoarea R.S.S. Moldovenească va avea un teritoriu mult mai vast decât unele state europene: Belgia, Olanda, Elveţia”. Neintenţionat, prin aceste cifre grăitoare, Pravda a presupus reunirea întregii Basarabii cu întreaga RASSM.

„În jurul problemei teritoriilor… anumite contraziceri (între conducerea autonomiei moldoveneşti de peste Nistru şi Kiev) existau încă din momentul formării RASSM în anul 1924”, se spune în unul dintre documentele de arhivă. La insistenţa populaţiei băştinaşe, în iulie 1940, după 16 ani de aflare a R.A.S.S. Moldoveneşti în componenţa Ucrainei, conducerea autonomiei s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (S.K.N.) al U.R.S.S. cu rugămintea „reunirii Basarabiei cu R.A.S.S. Moldovenească” (Ziarul Pravda, 10 iulie 1940). S.K.N. a acceptat această propunere şi, conform hotărârii Sovietului Suprem al U.R.S.S. „cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” din 2 august 1940, s-a procedat la „repartiţia populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a R.A.S.S. Moldoveneşti între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar bolşevic de atunci, deciziile cruciale în această problemă vitală pentru moldoveni, au fost luate de Moscova şi Kiev, argumentele părţii moldoveneşti fiind trecute pe ultimul plan.

„Calul troian” ruso-ucrainean. Evenimentele următoare au demonstrat însă că prin formularea „reunirea populaţiei moldoveneşti” hotărârea Moscovei cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti conţinea un şiretlic, pe care îndată l-a şi pus în aplicare partea ucraineană.

Profitând de faptul că Ucraina a fost obligată să procedeze la „reunirea populaţiei moldoveneşti” şi nu neapărat la „reunirea teritoriilor moldoveneşti”, Nikita Hruşciov cu ceilalţi conducători de atunci ai R.S.S. Ucrainene au pus la cale un plan de deznaţionalizare a populaţiei băştinaşe, adică de „ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa Ucrainei şi cea centrală a început să publice un şir de ”materiale ştiinţifice”, în care se tratau preconceput, doar de pe anumite poziţii, procesele istorice de formare a componenţei naţionale a populaţiei Basarabiei şi a R.A.S.S.M.

Bunăoară „Izvestia”, din 3 iulie 1940, în articolul de proporţii „Istoria Basarabiei şi a Moldovei” susţinea că „există probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici (adică în Basarabia şi R.A.S.S.M.) din cele mai străvechi timpuri. Conform surselor greceşti, pe timpul Împărăţiei Dacilor, triburile slave locuiau nu numai în Basarabia, dar şi pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Până şi titlul denotă cunoştinţele aproximative ale autorului în domeniile istoriei şi ale geografiei (precum scriu unii şi în zilele noastre – „Moldavia i Pridnestrovie”). Însă bate la ochi data apariţiei acestei publicaţii - 3 iulie 1940, adică cu o săptămînă până la şedinţa comună a Biroului Politic al C.C. al P.C. (b) unional şi a S.K.N. din U.R.S.S., unde a fost discutată şi susţinută ideea cu privire la formarea R.S.S.M. Cu alte cuvinte, „calul troian” a fost pregătit din timp, văzîndu-i-se de la o poştă „urechile” ucrainene…

Moscova acceptă scenariul Kievului. După o mulţime de răsturnări de fapte istorice sub care nu şi-ar fi pus semnătura nici un savant onest, Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene M. Greciuha i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului C.C. al P.C.(b) din U.R.S.S. Gh. Malenkov „Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a RSS Moldoveneşti cu Ucraina”. În ea se afirma: „Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau cum li se mai spune - rusini, şi de guţuli, precum şi de o parte neînsemnată a popoarelor de alte naţionalităţi, care nu au nimic comun cu originea moldovenilor. De aceea nu trezeşte nici un fel de îndoieli faptul că toată Bucovina de Nord trebuie să fie inclusă în componenţa R.S.S. Ucrainene”. Deşi în susţinerea acestei afirmaţii nu au fost aduse nici un fel de cifre concrete, ea totuşi a fost luată în consideraţie de Gh. Malenkov, adept fidel al poziţiei Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate.

Peste cinci săptămâni după aceasta, când nordul Bucovinei a fost deja alipit la Ucraina, noile autorităţi au efectuat un recensământ al populaţiei din regiune. Conform chiar surselor ucrainene („Date oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene” din 31 august 1940), 136.184 persoane (28,6% din întreaga populaţie) au insistat că sunt de naţionalitate moldoveni, iar 121.265 (26,48%) - că sunt români. În aşa mod, cei care, potrivit lui M.Greciuha, nu aveau „nimic comun cu originea moldovenilor”, constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populaţie a Bucovinei de Nord.

Într-un mod similar, a fost argumentată de M. Greciuha şi necesitatea alipirii judeţului Hotin. Conform aceleeaşi Note informative, acolo locuiau „…în marea majoritate ucraineni (adică rusini şi chiar guţuli), cu excepţia unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăştiaţi prin tot judeţul, cu o concentrare doar în 16 localităţi ale plasei Briceni şi în 7 localităţi ale plasei Secureni…. Datele statistice denotă că acest «număr neînsemnat» de moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii - circa 25%, (ruşii - 13,6%, evreii - 9,2%, alte naţionalităţi - circa 5%). Mai mult ca atât, în vara lui 1940 cei 1.589 de bielaruşi şi 2.193 de polonezi din judeţ au fost reînregistraţi ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost înregistrate ca pur-ucrainene. În judeţul Akerman/Cetatea Albă locuiesc 368.252 persoane, inclusiv 39.1% ucraineni şi ruşi… iar moldoveni - doar 19,6%. Reieşind din aceasta, – scria lui Malenkov Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al Ucrainei, socot că judeţul Akerman la fel trebuie alipit în întregime la R.S.S. Ucraineană”.

Deoarece datele ultimului recensămînt (1930) indicau aici aflarea a numai 20,5% de ucraineni, conducerea de la Kiev a mai recurs la un fals, adăugând la acest indice şi cele 17,3% de ruşi. Astfel, ponderea ”ruso-ucrainenilor” s-a majorat până la 37,8 % (dar nu până la 39,1%, cum era scris în Notă). Cu siguranță, în caz de necesitate, partea ucraineană ar fi găsit o modalitate să-şi ”alipească” şi o altă etnie slavă – bulgarii, ce constituiau în judeţ 17,3% din populaţie.

Conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti (secretarul Comitetului regional al P.C. (b) Borodin, Preşedintele S.K.N. Constantinov şi Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca frontiera de sud a R.S.S. Moldoveneşti să fie demarcată cu includerea în componenţa Moldovei a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a judeţului Akerman, toate cu o populaţie majoritară moldovenească. Bunăoară, oraşul Ismail era caracterizat ca „un centru de atracţie culturală şi economică a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail şi a unor plase din judeţul Cahul”. Însă Moscova şi în acest caz a luat în consideraţie doar „argumentele” lui M. Greciuha. Vizavi de judeţul Ismail, Kievul din nou a „contopit” procentul populaţiei ucrainene cu cel al ruşilor, obţinînd în total 34,7%. „Socot (din nou declară autoritar M.Greciuha) că judeţul Ismail trebuie transmis RSS Ucraineane, reieşind din următoarele considerente”:

- însuşi oraşul Ismail e populat aproape în exclusivitate de ucraineni şi parţial de ruşi;

- bulgarii şi găgăuzii, care formează 33,3% din populaţia judeţului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun cu ucrainenii, decît cu moldovenii” (de fapt găgăuzii sunt o etnie de provenienţă turcă);

- Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă îngheţului, e legată cu Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către flota fluvială şi cea maritimă ale R.S.S. Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influenţă - atât din punct de vedere economic, cât şi strategic”.

Precum se vede, Kievul nici nu-şi voalează cumva tendinţa de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al Basarabiei, motivând că dispune de „flotă fluvială şi maritimă”.

Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanţilor Ucrainei – atunci când acest lucru le era convenabil - se bazau pe datele statistice ale recensământului din anul 1927, nepublicate oficial, şi deci, puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe când conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti în Nota sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale oficiale - ale recensământului populaţiei Basarabiei, efectuat în anul 1930. Bunăoară, cifrele oficiale indicau că în judeţul Ismail moldovenii constituiau 37,9% din întreaga populaţie, ruşii - 29.7%, ucrainenii - 4,7%, bulgarii - 19,2%, găgăuzii - 0,9%, alte naţionalităţi - 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina (care în Nota ei, precum se vede mai sus, intenţionat nu a indicat procentul moldovenilor) şi-a alipit şi acest judeţ.

Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii ucraineane ca motiv pentru acaparare de teritorii! Potrivit tov. Greciuha, „În R.A.S.S. Moldovenească sunt înregistraţi 572.339 locuitori, dintre care: 30,2% moldoveni, 12,8% alte naţionalităţi şi 57% - ucraineni, ultimii populând masiv raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guţulului, Ocna-Roşie, Cerneanca, Balta, Kotovsk”.

Dacă Ucraina a reuşit (prin falsificări de date statistice) alipirea Bucovinei de Nord şi a judeţelor basarabene, populate majoritar de români (moldoveni), atunci în cazul de faţă ea n-a avut probleme cu… restituirea acestor raioane pur-ucraineşti…reieşind şi din faptul, că la formarea R.S.S. Moldoveneşti… toate şcolile vor trece, în mod obligatoriu, la „limba moldovenească” şi acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele menţionate se învecinează nemijlocit cu RSS Ucraineană.

Astfel, viitoarea R.S.S. Moldovenească a mai pierdut şi 8 (!) raioane din componenţa R.A.S.S.M., situate pe malul stâng al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo, în opinia noilor autorităţi, nu posedau acelaşi drept la limba lor maternă, astăzi ei fiind complet ucrainizaţi.

Iată cum a procedat Ucraina în cazuri similare. În total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşi a avut de câştigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care şi-a alipit pământuri populate de 1,7 mil. locuitori. Pentru a scădea ponderea moldovenilor, pe parcursul lunii octombrie 1940, în judeţele Ismail şi Akerman au fost strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Viniţa, Lvov, Volîn şi Kameneţ-Podolsk. Primind diferite înlesniri din partea statului, ucrainenii sosiţi aveau misiunea să „absoarbă” şi să „dilueze” băştinaşii, transformându-i (la ei acasă!) într-o minoritate naţională. Misiune, pe care, se pare, au şi dus-o la bun sfârşit[1].
- Va urma -

Aranjament grafic – I.M.