În episoadele precedente am abordat o gamă largă de aspecte privitoare la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, aceasta din urmă susținută de 40 de state aliate ale S.U.A., inclusiv întregul N.A.T.O. Referindu-mă la discursul de la Forumul Economic Mondial de la Davos al faimosului fostului secretar de stat al S.U.A., Henry Kissinger, ale cărui critici la adresa politicii S.U.A. și a Occidentului, în general, au stârnit mari nemulțumiri în rândul elitelor oligarhice occidentale.
Poziția lui Kissinger este importantă. De aceea ea a fost trecută cu vederea de presa sistemului din cea mai mare parte a spațiului euro-atlantic, bineînțeles și din România. Ce i-a deranjat pe mai marii zonei de influență în care am ajuns și noi după 1992 este faptul că Henry Kissinger este un membru de vază al comunității mondiale evreiești, membru al Bilderberg și al Comisiei Trilaterale.
Kissinger este autorul „Doctrinei Diplomației Triangulare”,doctrină care recomandă ca Washingtonul să facă tot ce poate pentru a împiedica o apropiere a Moscovei de Beijing. China este văzută ca fiind principalul inamic al S.U.A. și acest lucru a fost consemnat și în Strategia Națională de Securitate a Statelor Unite. Ca urmare, în viziunea lui Henry Kissinger, Statele Unite trebuie să acționeze diplomatic în așa fel încât să fie în relații mai bune atât cu Rusia cât și cu China, decât sunt relațiile directe dintre Rusia și China.
Kissinger a spus că S.U.A. și aliații/supușii lor „s-au înșelat” când au acționat de așa manieră încât să provoace Rusia să atace și când nu au mai ținut cont de Doctrina Diplomației Triangulare. El a declarat că războiul purtat de S.U.A. împotriva Federației Ruse prin interpuși face China mai puternică, obligând Rusia să strângă relația cu China. Kissinger a spus că cu cât se va strânge relația Chinei cu Rusia, puterea Americii va scădea, Zona Non-Dolar se va extinde și ea, iar dominația comercială mondială a S.U.A. va fi înlocuită de comerțul mondial al Rusiei și Chinei, bineînțeles alături de numeroasele state aliate ale lor.
Kissinger nu a făcut doar o critică a politicii administrației Biden, ci a lansat și avertismente sumbre, legate de viitorul Lumii Occidentale. El a numit războiul din Ucraina ca fiind „păgubos”. El a spus că strategia S.U.A. trebuie schimbată, în caz contrar S.U.A. și aliatele ei vor avea de suferit pierderi mari pe termen lung. Fac însă o remarcă la adresa doctrinei diplomatice a lui Kissinger. Această doctrină de relații internaționale făurită de Kissinger a fost gândită într-o perioadă în care la Moscova oligarhii evrei erau foarte puternici și influențau deciziile diplomației ruse și altor instituții ale statului. În timp, naționaliștii ruși au eliminat tot mai mult din influența evreiască.
Nu știu dacă astăzi lucrurile mai pot sta cum le-a gândit Kissinger, în momentul în care conducerea naționalistă a Rusiei face război deschis împotriva khazaro-evreimii americane și a eliminat de la puterea economică și influența politică pe oligarhii evrei din Rusia. Cred că unii actuali decidenți americani nu mai contează deloc nici pe Rusia și nici pe China. Este posibil ca la Casa Albă să se fi gândit că războiul va fi inevitabil și cu cât trece mai mult timp, cu atât Rusia plus China și aliatele lor se întăresc mai mult, iar Occidentul pierde putere și influență pe plan internațional, restrângându-și controlul asupra unui areal tot mai puțin întins.
Oricum, discursul lui Kissinger a descumpănit Lumea Occidentală. Indirect el a dat clar de înțeles că de vină pentru războiul din Ucraina este administrația de la Washington. Către ea arăta marele om politic evreu cu degetul. Poate nimeni altul nu ar fi fost capabil să clarifice erorile Occidentului mai bine decât el. În același timp, toți l-au ascultat și nimeni nu-l poate contesta pe el de a fi un stâlp al Lumii Occidentale, pe care a slujit-o o viață întreagă cu un foarte mare devotament. Asta nu l-a scutit însă de criticile mai marilor Lumii Occidentale care se cred infailibili, iar discursul lui Kissinger a pus sare pe rănile destul de adânci ale Occidentului. Cel mai supărător pentru mai marii Lumii Occidentale este faptul că discursul lui Henry Kissinger a năruit toată propaganda prin care s-a încercat să se inducă ideea vinovăției exclusive a Federației Ruse pentru războiul din Ucraina. Kissinger le-a spus drept în față planificatorilor americani ai războiului că „s-au înșelat”.
Apar niște întrebări: Proiectul S.U.A. de distrugere a Rusiei este unul înțelept? Este acest proiect unul viabil/posibil? Este dorința marilor bancheri khazaro-evrei din SUA de a distruge Rusia un proiect democratic, pus în slujba păcii? Sunt convins că cititorii cunosc răspunsurile firești la aceste întrebări și de aceea voi spune doar că eu cred că Rusia se va lăsa distrusă și desființată ca stat doar „de gât” cu întreaga lume. China și ceilalți aliați militari importanți ai Rusiei din Organizația de Cooperare de la Shanghai vor susține Rusia „trup și suflet”.
Toți știu că dacă Rusia va pierde războiul, le va veni și lor rândul la a fi distruși și transformați în colonii ale Occidentului. China a mai trecut prin aceasta și uriașele suferințe ale poporului chinez din acea perioadă sunt vii în conștiința publică. Faptul că la începutul războiului unii „analiști politici” că China nu va fi de partea Rusiei, ci de cea a Occidentului, i-a descalificat în bloc.
Apoi, războiul acesta mai are o miză: dacă Rusia pierde, suveranismul național ar intra în agonie, iar globalismul colonial khazaro-evreiesc s-ar consolida, ceea ce cea mai mare parte a lumii nu dorește.
Relațiile Rusiei cu Uniunea Europeană se află sub semnul întrebării. Din momentul în care statele Uniunii Europene au intervenit în conflict de partea Ucrainei, sprijinind-o cu arme, bani, echipament militar, luptători voluntari, instructori militari, ofițeri, informații etc., Europa s-a transformat dintr-un client prioritar al Rusiei într-un dușman. Uniunea Europeană s-a dovedit o amenințare la adresa Rusiei, iar urmarea imediată este că Rusia va continua să își reorienteze relațiile economice către Asia, America Latină și Africa. În același timp, treptat, Rusia va îngrădi accesul statelor Uniunii Europene la materiile prime și sursele de energie ale sale, iar ceea ce va mai vinde în UE se va vinde mai scump decât prețurile oferite de Rusia oricărei alte țări din lume. În timp, Uniunea Europeană va suferi foarte mult din această cauză. Ea va trebui să producă mai scump, va concura mai greu cu produsele pe piața mondială și va fi nevoită să-și restrângă numeroase activități productive. Nivelul de trai în UE va scădea continuu. Europa a intrat într-o recesiune de lungă durată.
Putin a declarat deja că Federația Rusă nu se va mai pune într-o poziție în care să devină din nou dependentă de Uniunea Europeană. Acele zile au trecut. Aceasta a fost alegerea Uniunii Europene, făcută la cererea/ordinul SUA, în dauna Europei. Rusia redirecționează fluxurile energetice și de materii prime importante către China, India și mai departe.
Aceste urmări ale războiului vor crea în timp mari nemulțumiri în rândul popoarelor europene, ceea ce va fi o încercare pentru regimul politic euro-atlantic, deja aflat în criză. Statele din U.E. și din N.A.T.O. care nu vor achiesa la promovarea unei politici anti-ruse, cum sunt de exemplu Ungaria, Serbia, Turcia, Austria, vor avea de câștigat în raporturile economice și de altă natură cu Rusia și vor fi susținute cu materii prime și energie, ieftine și înalt calitative, ceea ce le va susține mult economia. În timp, acest exemplu poate fi contagios și pentru alte state…
Este posibil ca Rusia să trateze diferit statele din vestul Europei, față de cele care sunt în fosta sa zonă de influență din centrul și estul Europei, acestora din urmă fiindu-le oferite contracte economice mai bune.
Republica Moldova este în mod eronat asimilată provinciei românești Basarabia, cea care s-a unit cu România la 27 martie 1918. O porțiune din nordul Basarabiei și întregul sud, Bugeacul, au fost arondate Ucrainei, la cererea acesteia. Transnistria, n-a fost a Basarabiei. Transnistria este industrializată și deține surse de electricitate pentru întreaga țară. De economia Transnistriei depinde toată Republica Moldova. În Transnistria trăiesc peste 220.000 de etnici ruși. Alți ruși, numeroși ucraineni și găgăuzi trăiesc de asemenea în Republica Moldova. Există și un număr apreciabil de evrei, care dețin pârghii economico-sociale și politice importante. Toți aceștia se împotrivesc unirii Republicii Moldova cu România. Etnicii români, numiți „moldoveni”, s-au împuținat foarte mult. Când au primit dreptul la cetățenia română, s-au înghesuit toți s-o obțină și au fugit la muncă în Occident cu sutele de mii… Rusofonii nu părăsesc Basarabia.
Din sondajele făcute de către institute din siajul U.E., 65% din populația Republicii Moldova se opune unirii cu România. În aceste condiții, nu văd rostul discursurilor politice românești de unire a celor două țări, chiar dacă Basarabia este pământ românesc. Cele peste două secole de stăpânire rusească și ucraineană au afectat tare românismul din teritoriile românești ocupate de slavi.
Grupările unioniste românești din Republica Moldova au elaborat toate proiectele lor de țară în adversitate cu Federația Rusă. Românii din Basarabia nu au căutat niciodată să elaboreze un proiect de țară de conivență cu Rusia, nu s-au oprit niciodată din a arunca vorbe grele împotriva Rusiei. Rusia i-a identificat pe acești unioniști români cu inamicii ei. Românii unioniști nu au putut gândi niciodată în mod superior, cu gândul la viitor, deasupra diferendelor moștenite din istorie dintre basarabeni și Rusia țaristă-U.R.S.S.-Federația Rusă.
Unioniștii din Moldova de peste Prut s-au bazat totdeauna pe himera americană, sperând că influența S.U.A. va fi decisivă și proiectul unionist va învinge. Românii noștri, altfel de bună credință, sperau că americanii se vor preocupa de libertatea și de aspirațiile poporului din Basarabia. S-au înșelat amarnic. În 2016, ambasadorul S.U.A. la Chișinău, James Petit, a făcut o declarație publică prin care a subliniat că unirea Moldovei cu România nu este ceva care va face lucrurile mai bune în Moldova, că unirea nu se recomandă, că Moldova trebuie să aibă propriul ei drum, altul decât cel al României. Eu am văzut în această declarație eșecul total al proiectului unionist basarabean în forma în care a fost el promovat de moldoveni până atunci.
În perioada următoare, convingându-se că Republica Moldova nu va fi lăsată să se unească cu România, mișcarea unionistă s-a aruncat cu arme și bagaje, necondiționat, în brațele Uniunii Europene, acceptând ca vârf de lance al ei pe globalista soroșistă Maia Sandu. La începutul războiului din Ucraina, pe care Rusia nu-l recunoaște a fi război, Maia Sandu a făcut publică neutralitatea Republicii Moldova, care a fost o măsură înțeleaptă. Ulterior, poziția Republicii Moldova s-a modificat. Uniunea Europeană s-a implicat în acest război. Statele care compun UE livrează arme, voluntari, informații și oferă numeroase alte ajutoare Ucrainei. Din această cauză, cererea adresată în acest moment istoric de Republica Moldova de aderare la Uniunea Europeană, nu a fost un gest politic de neutralitate, ci este văzut la Moscova ca un gest politic de adversitate, ceea ce nu este deloc de bun augur pentru conducerea de la Chișinău și pentru securitatea Republicii Moldova.
Ca să continui răspunsul la această întrebare, repet faptul că prin propria Constituție, Federația Rusă se consideră a fi continuatoarea fostei Uniuni Sovietice, deci consideră că Moldova este a Rusiei și este foarte posibilă, unii specialiști apreciază că este chiar probabilă, o operațiune militară specială și în Moldova. Acțiunile militare pe spațiul pe care Rusia îl consideră a fi în sfera ei de influență nu sunt numite războaie, ci operațiuni speciale. Se gândește faptul că nu faci război împotriva teritoriilor care îți aparțin sau care sunt în zona de influență obținută/negociată.
Din alt punct de vedere, eu am spus și la Chișinău, în cadrul unor simpozioane, că raporturile Moldovei cu UE trebuie să fie abordate ținând cont de experiența României, căreia Occidentul i-a luat toată economia, resursele naturale și umane și întreaga suveranitate de stat. Negocierile guvernanților de la Chișinău cu U.E., în această perioadă de pre-aderare, trebuie să fie unele prin care să se protejeze interesele fundamentale ale țării. Altfel, li se va lua absolut totul.
Pe de altă parte, eu nu cred că Moldova va ajunge în U.E. și nici în N.A.T.O., iar personal cred cu tărie că aceasta nu este nici un fel de pagubă. Fac această afirmație, ținând cont de experiența României și situația generală din U.E. N-am nici un motiv să cred că Republica Moldova ar fi respectată mai mult decât România la Bruxelles. Bineînțeles că în perioada în care U.E. și companiile multinaționale occidentale ar dori să le ia moldovenilor pământurile roditoare, cramele (cele mai mari din lume) și întreprinderile, „de la butoane” se va ridica pentru scurt timp nivelul de trai al poporului, fapt care va fi derutant pentru opinia publică, așa cum a fost și în România. Despăgubirile pentru presupusul holocaust, pensiile pentru evreii trimiși în Transnistria, legile anti-moldovenești etc, acestea vor veni mai târziu, în cazul Moldova va ajunge membru al U.E. sau, mai grav, al N.A.T.O. Dar acestei împrejurări eu îi dau șanse minime.
România și Republica Moldova nu au nici un proiect de țară pentru recuperarea teritoriilor Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ținutului Herța, eventual a Maramureșului istoric. Polonia a acționat în acest sens al recuperării teritoriilor care i-au fost smulse de U.R.S.S. și date Ucrainei. Prin posibila uniune statală dintre Polonia și Ucraina, posibil învinsă, cu ce teritorii îi vor rămâne acesteia din urmă, Polonia dorește să-și recupereze aceste teritorii. Desigur, acestea sunt doar proiecte în fază incipientă. Nu știm cum va evolua războiul și cum se vor face aranjamentele la sfârșitul său, știm doar că va mai dura și că Rusia vrea înapoi ceea ce consideră că îi aparține de drept.
Republica Moldova a vrut totdeauna să păstreze în interiorul granițelor sale Transnistria, cu a sa Armată a XIV-a rusă și, în același timp să se rupă de Rusia să se unească cu România sau să adere la U.E., eventual la N.A.T.O. Nici una, nici alta nu sunt posibile. Cred că proiectul de țară al Republicii Moldova va trebui modificat în viitorul apropiat și pus în acord cu calcule mult mai realiste. Oricum, la sfârșitul războiului actual, pe care Papa de la Roma, Francisc I, l-a numit „al treilea război mondial”, situația Republicii Moldova va fi stabilită de învingători. Pe moldoveni, ca totdeauna în istorie, nu-i va întreba nimeni dacă sunt sau nu sunt de acord cu soarta care li se va impune.
Adaptare după un dialog între Prof. univ. dr. Corvin Lupu și jurnalistul Tudor Urse de la „România culturală”[1].
- Va urma -
------------------------------------