Va fi sau nu va fi Laura Codruţa Kövesi procuror-şef european? Pentru unii, pentru „progresiştii” globalişti români, pretinşi „de dreapta” (avem şi noi faliţii noştri!), e o chestiune de demnitate naţională, deşi aceştia fug de ideea naţională ca dracul de tămâie. E vorba deci de o „demnitate naţională” de unică folosinţă, oportunistă, jetabilă. Codruţa lor miraculoasă (la fel ca Traian Băsescu, Monica Macovei sau Dacian Cioloş, miraculoşi, providenţiali şi ei) ar ocupa cea mai înaltă poziţie pentru un birocrat româno-european. Pentru ceilalţi, pentru „înapoiaţii” naţionalişti-populişti, de stânga-dreapta (majoritatea P.S.D.-A.L.D.E.), dar mai ales pentru cei neafiliaţi politic, pentru spiritele critice care mai există totuşi, e un motiv de doliu naţional, de umilinţă maximă : „infractoarea”, „pârâta”, „inculpata” pusă pe liber de ministrul Tudorel Toader, o impostoare blamată seară de seară pe câteva televiziuni de ştiri şi pe site-ul profesional „Lumea Justiţiei”, făcută praf pe „altermedia” şi pe reţelele sociale, e ridicată pe un piedestal absolut nemeritat. Cum stau lucrurile cu adevărat ? Cine are, până la urmă, dreptate ? Răspunsul e simplu. Dar dacă, de fapt, U.E. nu e cu nimic mai brează decât prea de tot controversata Kövesi şi nu e decât o poveste cu sacul care şi-a găsit, în sfârşit, petecul?

Cine mai e în stare să audă ştiri proaste, informaţii negre despre U.E. e servit regeşte, imperial chiar. Nu e U.E. însăşi un fel de Imperiu Bizantin ratat din faşă? Fără să aibă curajul unei construcţii federale, aşa cum există în S.U.A., în Germania, în Rusia sau chiar în Regatul Unit, unele ţări europene (Zona euro) au renunţat la moneda lor naţională în favoarea unei ficţiuni, euro. Nu e dreptul de a bate monedă una dintre prerogativele esenţiale ale unui stat? Este la fel ca dreptul de a avea o armată proprie. Şi o politică externă proprie, precum şi de a decide pacea sau războiul. Ţările europene, cu excepţia Franţei, după Brexit, nu au armate proprii consistente, dar sunt membre N.A.T.O., sub baghetă americană. Ţările din Zona euro nu mai au monedă proprie şi, de fapt, nu mai au nici bănci naţionale demne de acest nume, dar au euro şi au Banca Centrală Europeană de la Frankfurt. Ţările U.E. au şi un fantomatic Parlament, care nu hotărăşte nimic, dar costă faraonic. Este atunci U.E. un imperiu? Cine e împăratul? Recunoaşte cineva în Angela Merkel împărăteasa Europei? Sau pe Emmanuel Macron împărat? Şi la Constantinopol nu de puţine ori au fost doi împăraţi în acelaşi timp.

Şi, dacă tot vorbim de petece, întreaga construcţie europeană e una petecită pentru că s-a făcut în etape şi pe şest, împotriva intereselor naţiunilor, în avantajul unor interese oculte, obscure. Nu e o federaţie funcţională pentru că popoarele au refuzat sistematic federalizarea. Nu are un buget al său integrat, nu are un ministru de finanţe şi nici un veritabil prim-ministru. Este doar o cârpeală, o imitaţie aproximativă de imperiu. Iar construcţia nu funcţionează. Sau funcţionează doar pentru unii, pentru Germania şi pentru globalişti îndeosebi.

Vorbeam de ştiri, informaţii, cifre proaste despre U.E. Site-ul atlantico.fr îl intervievează pe Jacques Barrou, cercetător la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice al Franţei (C.N.R.S.): „Atlantico : Cum putem estima fluxul plecărilor din aceste ţări, din Italia, Spania, Portugalia sau din Grecia, în ultimii ani? Jacques Barrou: S-au făcut cercetări asupra emigraţiei din ţările cele mai atinse de criza care s-a declanşat în 2008. E vorba mai ales de ţările din Sud: Grecia, Spania, Italia, Portugalia. Trebuie să adăugăm aici Irlanda. După O.C.D.E., fluxurile migratoare din aceste ţări au crescut considerabil din 2011 până în 2017 înainte de a începe să scadă. În Portugalia s-a depăşit cu 10.000 de plecări pe lună în 2012 ritmul plecărilor din anii ’60. În total, 500.000 de portughezi au părăsit această ţară de 10 milioane de locuitori. În Irlanda, s-a trecut de la 70.000 de plecări pe an în 2011 la 90.000 în 2016.

Aceste cinci ţări au o veche tradiţie de emigrare, iar reflexul persoanelor atinse de criză a fost acela de a căuta în străinătate o soluţie la problemele lor. Dar şi guvernele au încurajat plecările ca să evite o presiune socială prea puternică.” Cercetătorul francez oferă mai departe alte cifre şocante. Cele mai multe plecări au fost din rândul tinerilor. În Grecia, şomajul a atins 48 % la cei de până în 25 de ani. Dar şi tinerii cu diplome au fost dezgustaţi de politicile duse de guvernele lor, care păreau să le sacrifice viitorul. Cele mai multe plecări au fost către Germania şi Marea Britanie, care au profitat de această mână de lucru calificată. Pe lângă ţările din Est, în frunte cu România, iată că şi Sudul Europei apare spoliat de mână de lucru tânără şi calificată.

Cine contestă faptul că marele model iniţial al întregii civilizaţii europene este Grecia Antică ? A fost, dar e posibil să nu mai fie. Pentru că de câteva luni guvernul grec actual a pus pe o listă a eventualelor privatizări siturile arheologice care înseamnă începuturile civilizaţiei occidentale: Cnossos, cetatea Spartei, Santorini, Salamina, Delfi, Delos şi multe altele. Şi, desigur, într-un viitor previzibil, ar putea fi vândute şi insulele mitice din Mediterana. Fiecare oligarh din nordul Europei va avea astfel insula lui în Grecia, în Marea Egee, un fel de vecin zombi al lui Ahile, Ulise, Agamemnon, al Elenei din Troia şi al Medeei, al lui Homer, Socrate, Platon şi Aristotel. Oligarhii fruntaşi, vegani şi băutori de sănătoasă apă plată, începând cu cei germani, bineînţeles, urmaţi îndeaproape de cei olandezi. Progresul nu poate fi oprit!

Numai cei care trăiesc încă într-un vis al Europei civilizate de altădată şi nu sunt la zi cu criza politică majoră din Franţa, Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda sau Regatul Unit mai pot fi şocaţi de interesul Bruxelles-ului, al U.E. pentru Kövesi a noastră, naţională. În dezastrul în care se află, U.E. are mare nevoie de o Kövesi în anii următori. Care să-i aresteze pe toţi indisciplinaţii, necredincioşii U.E. Asta dacă nu cumva, deşi totuşi foarte puţin probabil, ni se aplică încă o dată, pe modelul din 2004 Stolojan-Băsescu, o imensă manipulare şi ne vom trezi cu Laura Codruţa Kövesi candidata U.S.R.-Plus în alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului. Ceea ce ar fi, desigur, şi mai rău pentru noi decât o Kövesi procuror-şef european.

Grafica - I.M.