De la rothschildiana „Open Russia” la „RosPartizan”/A.N.R. şi R.D.K. prin mari afaceri iudaice transfrontaliere plasate în Ucraina

George Soros a fost iniţial un tânăr par­te­ne­r secret al Roth­­schil­­d­zi­lor pe plan mon­di­al, un pion ajutat să crească, fiind de la bun început finan­ţat şi consiliat de aceştia în 1973 la înfiinţarea, la Londra, a Quantum Funds, baza de plecare a lui Soros, deşi această infor­maţie se tot şterge de pe Internet în ultimii ani (de un an a fost ştearsă şi de Wikipedia de la descrierea „Quantum Group of Funds”).

După anul 2002, când George Soros a fost nevoit, din cauza politicii lui Vladimir Putin, să îşi res­trân­­­gă activitatea din Rusia, oligarhii „ruşi” iudei („zhydovi”[6] sau „yevrey”) Hodorkovski şi Boris Bere­zov­ski (1946 Moscova - 2013 Londra) au pre­lu­at de la Soros prin oamenii lor, O.N.G.-urile din Rusia ale „socie­tăţii des­­chi­se” ci­vi­­le înfi­in­țate de aces­ta la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 (chiar şi în anii ’80, Soros avusese o fun­daţie la Moscova, deschisă cu ajutorul Raisei Gorbaciova, soţia liderului sovietic de atunci).

Iar în varianta lui Hodor­kov­ski, ac­ti­vitatea „societăţii civile” se cheamă Fun­­da­­ţia Rusia Des­chi­să (Open Ru­ssia Foundation), având sediul la New York (ca şi fundaţia Soros, Open Society Foundation) şi de­clarând că ac­ti­vea­­ză pentru „libertăţile civile”.

„Nu­mele ase­mănător al acestor orga­ni­zații nu a fost o coincidență căci Soros în­­ce­pu­se să-şi mai reducă ac­ti­vi­ta­tea în Rusia, dar a primit noi asi­gu­rări din partea lui Hodorkovski că îşi putea relua jocul” - scria Andrew Jack, referindu-se la funda­ţia lui Ho­dor­kov­ski şi la cea a lui Soros, „Fun­daţia pentru o Societate Deschisă” (Andrew Jack, Inside Putin’s Russia, London 2004.)

Mihail Hodorkovski era „cel mai bo­gat om din Rusia”. El deținea 36 la sută din acțiunile de la gigantul petro­li­er „Yukos”, iar la „Me­natep” avea alte 60 la sută. Ceilalţi asociaţi ai săi aparţi­ne­au unui grup de evrei ruşi care au dobândit şi cetățenia israeliană, care au acţionat mereu, dar mai ales după 2014 şi mai accentuat cu începere din 2022, pentru ca şi Israelul să susţină Ucraina împotriva Rusiei.

Este semnificativ de văzut şi pe cine mai avea Hodorkovski în con­ducerea „Fun­da­ției Rusia Deschisă”. Bunăoară, iudaitatea protagoniştilor de bază apărând parcă ca un numi­tor comun, el îl cooptase pe un alt cele­bru evreu al culiselor politicii mondiale, pe Henry Kis­sin­ger, care, conform ziarului „The New York Times”, a declarat că „lordul Roth­schild l-a in­vi­­tat la fun­da­ţie”, Jacob Rothschild fiind el însuşi la conducerea tu­tu­ror aface­rilor şi organizaţiilor lui Mihail Hodor­kovski. „Începuse să lege legături de pri­e­­­tenie cu im­por­tanți oameni politici, oa­meni de afaceri şi chiar cu membri unor familii regale - cum ar fi Henry Kissinger, Jacob Roth­­schild şi prinţul Michael de Kent - pe unii dintre ei re­crutându-i drept consilieri, membri în consiliul de adminis­tra­ţie, consul­tanţi”, spunea şi Andrew Jack (op. citat) despre Hodorkovski, după ce a trăit în preajma acestuia.

Fundaţia „Open Ru­ssia” se lansase oficial în decembrie 2001, la Londra, cu un start de 10 milioane lire sterline, pentru ca, în 18 sep­tembrie 2002 (an în care Open Society a lui Soros era silită să părăsească Rusia), să se întrunească în plenul membrilor săi, peste o sută, la Washing­ton, în sala Bibliotecii Congresului SUA. La întrunirea con­dusă de însuşi Mihail Hodorkovski, mai par­ti­ci­­pau în prezidiu, un staff emi­namente iudaic, şi lordul Jacob Rothschild, alături de Henry Kissin­ger. Ei i-au dat atunci cu­vân­tul de deschidere lui James Wolfensohn - un iudeu austriac, mem­bru al grupului Bilderberg, ca şi Rothschild şi Kissinger -, pre­şe­dinte al Băncii Mondiale, pentru că acesta „a făcut atât de mult din cele ce s-au întâmplat în trecutul recent pentru a aduce împreună Rusia şi Ves­tul“ (în sensul pre­luării capitaliste a Rusiei), ziceau cei din conducerea fundaţiei.

Despre „britanicul” Jacob Roth­schild, șeful finanțelor iudaice globale la un moment dat şi mem­bru în bord-ul „Open Russia Foundation” (o amplificare a „Open Society” a lui Soros, deci), presa engle­­ză susţine că a fost tot timpul, ascunzându-se în spatele lui Hodorkovski (regele neoficial al oligarhilor din Rusia), proprietarul de fapt al gigantului petrolier rusesc Yukos. Ar trebui să existe, probabil, o legătură între faptul că tatăl lui Jacob, Victor Rothschild, avu­­se­­se o bună legătură cu spio­na­­jul sovietic, şi faptul că Jacob Roth­schild a acţionat cu atâta succes în privatizarea din umbră a eco­no­mi­ei Rusi­ei post-sovietice, dar nu trebuie înlăturat nici caracterul so­li­da­rităţii et­nice a ac­ţiunilor sale, căci atât Soros, cât şi noii oligarhi su­per-ca­­pitalişti ai Rusiei din anturajul său şi al fami­­­­liei sale, erau, cu toții, iudei. „Courier Mail”, din 19 aprilie 2006, scria despre „rolul jucat de Jacob Roth­schild şi de alţi finanţişti londonezi în ajutorul dat naşilor ruşi pentru a-şi aca­para uriaşele lor averi. În mod curios, lordul Roth­schild nu este ni­că­ieri pentru a fi văzut, fapt pentru care este fără în­doială re­­cu­nos­că­tor”. „Courier Mail” mai adaugă că un episod din acest „rol“ l-a jucat „Bere­zovski, finanţând Revo­lu­ţia Portocalie care l-a adus pe Viktor Iuş­cen­ko la putere” la Kiev, astfel începând ostilitatea politică ucrai­neană faţă de Rusia (sau a Rusiei faţă de Ucraina). Dar şi Soros finanţase prima „revoluţie” kieveană, cea din 2004, ce a precedat-o cu zece ani pe cea din 2014, a „EuroMaidanului“.

Asumându-şi rolul activ, chiar febril, de a dirija viaţa şi economia Rusiei în subordinea mare­lui capital global occidental, Ho­dorkovski, devenit principalul agent Rothschild pentru spaţiul rus, a im­pul­si­o­nat activitatea „institutelor de politică externă“ ruseşti (un fel de em­bri­onar „Council on Foreign Relations” „rusesc”) şi pre­gă­tirea oamenilor politici şi a avocaților de orientare „liberală”.

Unul dintre oamenii recrutați de la început de ei este cel care anunţa revendicarea asasinării Dariei Dughina de către „partizanii“ sau „voluntarii“ ruşi: respectiv comunistul radical şi anarho-„naţionalist“ Ilya Ponomarev, care, din anii ’90, lucra pentru gigantul petrolier Yukos, al tandemului Rothschild-Hodorkovsky, ca „antreprenor de succes”.

Ho­dorkovski îşi făcuse şi un fel de partid-lobby, nedeclarat, în interiorul Dumei, parlamentul rus, răspândit la toate partidele parlamentare, aşa că, din 2002 până în 2007, Ponomarev a dirijat acest grup, în timp ce era şi „ofițer șef de informații“ al Partidului Comunist al Federației Ruse, dar şi vicepreședinte la compania Yukos Oil, a oligarhilor iudei cu baza la Londra, la acea vreme „cea mai mare corpo­rație rusă de petrol și gaze“, şi totodată director exe­cutiv al Arrava Imc, com­panie subsidiară a Yukos, specializată în tehnologii și servicii avansate pentru câmpuri petroliere.

A devenit şi parlamentar din 2007, dar era, şi mai este încă, şi membru al fundației „Open Russia”, deși vizi­u­nile politice pe care le promovează Ponomarev sunt de „stânga neortodoxă” şi „liber­ta­rian pro­gre­sis­tă“, fiind văzut şi ca „neo-comunist”, criticii săi din cadrul Partidului Comunist din Rusia iden­­tificându-l mai degrabă drept „neotroțkist“, ceea ce ar fi normal, având în vedere al cui nepot este. El, per­sonal, își des­crie vizi­unea drept „globalism social” și critică naționalismul și Biserica, dar dove­deș­te cate­go­rice încli­nații anarhiste şi revoluționar-puciste, precum bolșevicii din Rusia etapei 1905-1917. Nu se dă înapoi să invoce însă naţionalismul când vrea sa lovească în conducerea Rusiei.

În 2012-2014, Ponomarev a devenit celebru pentru opoziția sa înverşunată față de pre­şe­dintele Vladimir Putin, firească doar ca actant al echipei Ho­dorkovski-Rothschild, iar în 2014, a fost singurul care a votat dizident în parlament, împotriva realipirii Crimeei de către Rusia, uneltind, apoi, pentru înlăturarea forțată, prin „revoluţie”, a lui Putin de la putere, după care, de­con­spirat, a fugit „în exil forțat” la Kiev, în Ucraina, din 2016 ne­maifiind parla­mentar. Din 23 martie 2017, protecţia per­so­nală i-a fost asigurată şi de către serviciile ucrainene de securitate.

Cu sprijinul marii finanțe iudaice din spatele său, cum reiese din datele econo­mi­ce, în 2018-2020 Ilya Ponomarev a fost numit direc­tor executiv la Trident Acquisitions Corp, cu sediul la New York și Kiev, companie înființată din 2016 pentru a facilita inves­tițiile SUA în industria petrolului și gazelor din Europa de Est și zona Mării Negre, în principal în Ucraina, chiar în zona ocupată de Rusia în 2022, spre „ghinionul” lui.

Preşedintele acestei „Trident Acquisitions Corp” apare a fi, din SUA, iudeul Marat Rosenberg, care provine de la banca „Citigroup”, în care iarăşi Rothschildzii joacă un im­portant rol, iar alt președinte este iudeul Vadim Komissarov, finanțat de alţi evrei occi­­dentali, precum James Melcher de la banca americană A. G. Becker & Co., din pano­plia băncilor rothschildiene apusene, devenită, în anii ’80, Becker Paribas şi, apoi, preluată de Merrill Lynch. La A.G. Becker & Co. au lucrat în trecut şi Stephen H. Weiss, unul din marii sforari sionişti ai politicii S.U.A., ca şi Donald Rumsfeld, fost secretar al Apărării S.U.A..

Din 2018, cu peste 200 de milioane de dolari, el, Ponomarev, ar fi devenit la rân­dul său şi un „investitor major în eco­nomia ucraineană” în fintech (tehnologia financiară) și în industria media.

Din 2021, Ponomarev este şi administrator și director de investiții al B.G.V. Group, „cea mai mare firmă de investiții ucraineană axată pe materiale pentru baterii și minerale critice, surse de energie în secolul al XXI-lea, ca şi minerit de pământuri rare, grafit, beriliu, zircon, titan și uraniu”, al cărei patron este Gennady Butkevych, care, deşi a finanţat ridi­carea unei sinagogi, are o etnicitate secre­tă, pe care refuză să o declare, numele său fiind purtat şi de ucraineni şi de ruşi, dar şi de iudei precum Nickolai Butkevych, director al „Union of Councils for Soviet Jews” (U.C.S.J.), existentă azi ca o „Uniune a Consiliilor Yevrey-lor” din fosta Uniune Sovietică (cunoscută în engleză ca „Union of Councils for Jews in the Former Soviet Union”), dar formată în 1970 pre­ponderent din „evrei ucraineni”, care reclamau încăl­carea drep­turilor omului iudeu de către Uniu­nea Sovietică şi care se situ­ea­ză acum împotriva Rusiei şi de partea Ucrainei, unde îşi are sediul la Lviv/Lvov.

Acest angajator de la B.G.V. al lui Ponomarev (anti-putinistul „purtător de cuvânt” volun­tar al asa­si­nilor Dariei Dughina ş.a.), Gennady Butkevych, este din Dnipropetrovsk - regiunea ucraineană a mafiei politice ce a controlat Uniunea Sovietică, „Dnip­ro­­pe­trovsk Mafia”, al cărei clan politic era adânc înră­dă­cinat şi în N.K.V.D./K.G.B. Aici, Butkevych a devenit cel mai bogat afacerist din regiune, după ce, în epoca sovie­tică, şi-a început cari­era în Miliția ucraineană - departamentul crimă organizată -, unde a învăţat cum se fac banii şi a preluat în administrare, la căderea comunismului, cu câţiva asociaţi, 1.224 din magazinele de stat din 117 oraşe ucrainene, pe care le-au trecut în proprietatea lor, numite azi „lanţul A.T.B. Market” (A.T.B. Corp) şi care a devenit cel mai mare retailer din Ucraina.

Butkevych este, astfel, un fel de rege economic al regiunii Dnipropetrovsk, care a fost în­de­lung păstorită de către bogatul oligarh evreu Igor Kolomoisky (ca şef administrator al „Dnipro­­petrovsk Regionale StatsAdministration”), acelaşi Kolomoisky care a cooptat clanul financiar Rothschild în Ucraina şi care era patronul şi păpușarul lui Volodimir Zelenski înainte ca acesta să ajungă președinte al Ucrainei.

Butkevych, superiorul lui „Ponomarev trădătorul” (cum îl numeşte Moscova) este şi un apropiat al pro-occidentalei Iulia Timoşenko, fost premier ucrainean, implicată şi ea în jocurile politice împotriva Rusiei, care, după tată, unul Abram Kelmanovici Kapitelman, este pe ju­mă­tate „yevreysʹkyy” (żydowska sau evreică, fiind cooptată politic de diverşi sfo­rari din S.U.A., unii iudei, precum democratul Adam Schiff, şef al „House Intelligence Committee” din Congres, alţii anglo-saxoni), şi pentru care Butkevych a condus divizia de securitate a firmei ei de familie, „United Energy Systems of Ukraine” (U.E.S.U.).

Şi această Iulia Timoşenko face parte din Clanul Dnipropetrovsk, alături de Victor Pinciuk, ginerele iudeu al fostului președinte ucrainean Kucima, alt criminal putred de bogat, conectat la cea mai criminală mafie evreiască transfrontalieră, plecată din Odesa şi ajunsă în S.U.A. Şeful ei de P.R., care se ocupa de agenda ei internaţională, Hryhoriy Nemyria (care acum e şeful Comitetului de Politică Externă al parlamentului ucrainean), sta­bi­lise din început un foarte strâns parteneriat cu magnatul iudeu George Soros, conform „Kyiv Post”[7].

Vedem cine e cu adevărat Ponomarev şi din faptul că, deşi trece drept „kievean de adopție“, fiind omul magnaților iudei cu mari interese aici, în Ucraina, apare şi cu o adresă în S.U.A., la New York, pe 77 Water street, etajul 8, un zgârie-nori de birouri de 26 de etaje, care este una dintre cele mai bine cunoscute clădiri de pe Wall Street, aşezată în epicentrul Districtului Financiar newyorkez, unde e şi Trident Acqui­sitions, cu care grupul său acţi­onează în Ucraina, ca şi, în veci­nă­­ta­te, Bursa (New York Stock Exchange), World Finan­cial Center, Bank of New York, Primăria (City Hall), marile instanțe jude­cătorești (New York Supreme Court şi Federal District Court) etc.

Iar ultima realizare a lui Ponomarev este parteneriatul său cu „neonazistul“ evreu „rus” Denis Kapustin, care a părăsit Rusia împreună cu mama sa în 2001, stabilindu-se în Germania printr-un program al emigraţiei evreieşti („program for Jewish immigrants in Germany”, pe larg la finalul cap. „Vor să ridice criminalitatea din Rusia...”). Kasputin nu şi-a declarat originea evreiască când a pătruns în rândurile tineretului german de extrema dreaptă, unde a devenit foarte activ sub numele de Nikitin. Ajuns în Ucraina cu afaceri cu amfetamine şi arme (cf. presei germane), a fost reţinut de serviciile secrete ale acesteia, cu care însă a început o colaborare împotriva Rusiei, in­termediată de Ilya Ponomarev.

Având strânse legături şi cu regimentul ucrainean nazist „Azov”, Kapustin-Nikitin are în Ucraina o grupare de zeci de luptători paramilitari pretinşi ruşi (cel puţin câţiva sunt însă ucraineni), dar în­drep­taţi împotriva Rusiei actuale. Formaţiunea s-a auto­intitulat „Russian Volunteer Corps” (Corpul Voluntarilor Ruşi) sau R.D.K. (de la iniţialele în rusă) şi e reprezentată şi susţinută public de către Ponomarev.

Sub conduerea lui Kapustin, R.D.K. a orga­ni­zat atacul terorist cu împuşcături din 2 martie 2023 din estul Rusiei, din regiunea Briansk, situată la granița cu Ucraina, ca şi în­cercarea de asa­si­nare a unor apro­piaţi şi susţinători potenţi ai lui Vladimir Putin, precum în 5 martie 2023 a mili­ar­da­rului Konstantin Malofeev, supra­numit „oligarhul ortodox”, Malofeev fiind un susţinător înfocat al Bisericii, metoda criminală, ratată de această dată, fiind identică cu cea de asasinare a Dariei Dughina, prin detonarea unui dispozitiv ex­plo­ziv artizanal plasat sub maşină, dar, spre deosebire de august 2022, de data aceasta ser­vi­ciile ruseşti (F.S.B.) au  dejucat atentatul prin extragerea bombei cu un robot. Au reuşit însă în 2 aprilie să arunce în aer, prin activista rusă pro-ucraineană Daria Trepova, o cafenea naţionalistă rusă din Sankt Petersburg, ucigând mai mulţi ruşi, iar alt atentat cu bombă, din mai 2023, executat de partizanii Atesh, dar organizat tot de „armata“ lui Ponomarev, Armată Nați­onală Republicană (ANR), conform acestuia pe canalul telegram Sota (citat şi de website-ul de ştiri leton pro-american „Meduza”[8]), l-a rănit grav pe scriitorul naţionalist rus Zahar Prilepin.

- Va urma -