Detonarea Nord Stream, un actor statal sau o ocultă privată globală?
Aruncate în aer în 26 septembrie 2022 într-o operaţiune clandestină cu explozibili de mare putere, în prezent controversa analiştilor este dacă conductele Nord Stream, care transportau gaze naturale din Rusia către Germania, pe fundul Mării Baltice, au fost aruncate în aer de către un stat şi serviciile lui secrete sau de către o grupare privată. S-a întâmplat la numai cinci săptămâni de la asasinarea Dariei Dughina.
Peste o lună, Rusia a concluzionat că Marea Britanie a efectuat operațiunea, fiind folosiţi „specialişti ai marinei britanice“ (Reuters, 20.10.2022: „Russia says U.K. navy blew up Nord Stream”)[16], dar celebrul jurnalist de investigații evreu Seymour Hersh, cu reputaţia - uneori exagerată, poate - ca fiind conectat la surse din diverse servicii secrete, americane şi israeliene, mai ales (care îl pot însă şi manipula sau folosi), a anunţat că „Statele Unite au efectuat operațiunea, sub conducerea domnului Biden“, bazându-se pe declaraţiile hazardate ale preşedintelui Biden, care îi ameninţase pe germani că S.U.A. va găsi mijloace să oprească livrarea către ei de gaze ruseşti prin conductele Nord Stream. Dar, la începutul lui martie 2023, o serie de articole şi reportaje (în SUA în „The New York Times” iar în Germania în „ARD”, „Kontraste”, „SWR” şi „Die Zeit”) au vorbit despre rezultatele preliminare ale cercetărilor unor procurori germani: aruncarea în aer a conductelor submarine Nord Stream 1 și 2 a fost comisă de „un grup pro ucrainean“, iar comanda și finanțarea atacului nu ar aparține unui stat, neapărat, ci, unui sponsor misterios, „despre care nu știm mare lucru“.
„Die Zeit a spus că procurorii au identificat şi un iaht pentru scufundări care a fost folosit pentru transportul unui echipaj de șase persoane în Marea Baltică, autorii atacului, respectiv cinci bărbați și o femeie care au închiriat barca. Naționalitatea făptuitorilor este neclară, căci sabotorii au folosit pașapoarte falsificate profesional, folosite şi pentru a închiria iahtul deținut de o companie cu sediul în Polonia, care, „aparent, este deținută de doi ucraineni“, iaht cu care au părăsit portul german Rostock pe 6 septembrie, iar după ce au detonat conductele, l-au adus înapoi proprietarului[17].
Anchetatorii au găsit şi urme de explozibili pe masa din cabină din interiorul navei închiriate. Potrivit informațiilor publicate în Germania de radiodifuziunea publică ARD, de Kontraste și de Zeit, un serviciu secret occidental ar fi trimis la scurt timp după distrugerea conductelor o informaţie gratuită, un „pont“, serviciilor partenere europene, cum că „un comando pro-ucrainean“ este responsabil pentru sabotaj. Dar chiar dacă urmele duc până în Ucraina, anchetatorii nu au reușit încă să afle cine a comis fapta.
În schimb, în articolul din „The New York Times” se arată că serviciile de informații americane au sugerat că autorii sabotării conductelor sunt nişte „oponenți ai președintelui Rusiei, Vladimir Putin“, înţelegându-se că sunt chiar ruşi (cel puţin majoritatea dintre ei), şi că nu se ştie ce persoană privată „a dirijat-o sau a plătit pentru operațiune“. Oficialii americani au declarat că sunt multe lucruri pe care nu le știu despre autorii atacului și afilierile lor, mai nota N.Y.T.
Jurnalistul evreu Seymour Hersh a reacţionat gălăgios şi a declarat că indicarea altor autori ai detonării conductelor, alţii decât statul american, ar fi o diversiune: „Ei încearcă să distragă atenția de la povestea pe care am scris-o, care includea detalii enorme - zice el -. Descriam un proces care a început înainte de Crăciunul anului 2021 cu implicarea consilierului pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan. Ei au avut o serie de întâlniri într-o cameră secretă de la Casa Albă, știu și denumirea camerei” (Seymour Hersh în interviu cu jurnalista chineză Liu Xin de la CGTN, în 11 martie 2023) [18].
Pe scurt, Seymour Hersh susţine improbabilitatea „ca un «grup pro-ucrainean» să fi produs această explozie”, insistând asupra vinovăţiei Casei Albe, şi, incitat parcă de insistenţele lui Hersh, la mijlocul lui martie până şi Vladimir Putin îşi exprima convingerea personală privind implicarea SUA în sabotarea conductelor, deşi serviciile de infor-maţii ruse indicaseră Londra. Dar „dezvăluirile“ lui Hersh privind o voinţă de la Casa Albă şi a C.I.A., nu exclud deloc implicarea şi a elementului privat în prim plan şi e de-a dreptul suspectă înverşunarea cu care el susţine că relatările despre implicarea unui grup pro-ucrainean ar fi o „operațiune de Acoperire a C.I.A.” în „The Cover Up” [19].
din partea serviciilor secrete occidentale prietene. De ce nu ar fi chiar el intoxicat de cineva care vrea să implice masiv şi direct S.U.A. în război cu Rusia, din moment ce primeşte materialele tot de la servicii secrete, de data aceasta probabil de la Mossad-ul israelian, care vrea să implice militar S.U.A. şi împotriva Iranului, aliat Rusiei şi duşman al statului Israel? E o ocazie.
Joe Biden este până la urmă o marionetă gonflată a organizaţiilor Soros sau a familiei evreieşti britanice a lui Robert Maxwell, George Soros fiind la rândul său direct legat de Rothshcildzi (fără de care nu ar fi existat ca afacerist golbal) şi de Hodorkovski, pe care l-a susţinut nemijlocit în Rusia, alături de ramura din Anglia a clanului Rothschild. Aşa că belicoasa Casa Albă, condusă de Biden, poate fi implicată în sabotarea conductelor alături de un grup privat „pro-ucrainean“ sponsorizat de la Londra, precum cele reprezentate de Ponomarev, un rus „pro-ucrainean“ şi anti-Putinist. Toată implicarea lui Biden, descrisă de Hersh, nu presupune obligatoriu şi implicarea (deplină a) C.I.A.
Legăturile suspecte ale „elitelor” magnaţilor spun destul de mult.
Familia lui Robert Maxwell din Marea Britanie, „mult temutul magnat britanic al presei“ care din secolul 20 „şi-a stabilit o prezență strategică în Statele Unite“, este asociată şi cu familia Rothschild şi cu fiul lui Joe Biden, juniorul Hunter Biden, care a avut un rol esențial în finanțarea și asistarea companiei Metabiota (conform email-urilor acestuia publicate în premieră de The New York Post şi raportate public iniţial de londoneza Daily Mail în 25 martie 2022: „Hunter Biden DID help secure millions in funding for U.S. contractor in Ukraine specializing in deadly pathogen research, laptop emails reveal”) [20], firmă responsabilă de înființarea suspectelor laboratoare biologice din Ucraina şi condusă de un partener al lui Ghislaine Maxwell, fiica lui Robert Maxwell şi partenera de viaţă şi de afaceri a bolnavului şi traficantului sexual Jeffrey Epstein (finanţistul evreu celebru pentru infracţiunile sale sexuale puse în serviciul „elitelor“). Fotografiile mediei mondene o prezintă adesea pe Ghislaine Maxwell alături de Nat Rothshcild, la Londra, deşi ea a fost apropiată şi de unchiul acestuia, finanţistul londonez Evelyn de Rothschild (1931-2022), din aceeaşi casă bancară evreiască şi care a activat şi în ramura franceză a afacerilor clanului, la compania Rothschild Frères. Familia Maxwell a fost de decenii implicată integral în geopolitică. Astfel, cel puțin doi dintre nepoții lui Ghislaine Maxwell au lucrat la Casa Albă pentru administrația Obama-Biden, inclusiv la secretariatul de stat condus de Hillary Clinton[21] (departamentul Externelor), precum fiul sorei ei, Alexander Djerassi, care a condus Biroul Afacerilor Orientului Apropiat de la Casa Albă, ce administra relaţiile cu statele arabe, Israelul şi Iranul în The Sun din 26 august 2020)[22].
Ea, Ghislaine Maxwell, a unit, cum ar fi vrut tatăl ei, viaţa elitelor londoneze cu cea a celor americane, mai ales în vicii, iar conexiunea se face prin lumea evreilor bogaţi. Alan Dershowitz, un celebru şi bogat avocat evreu american spunea că a devenit amic cu Ghislaine Maxwell prin Sir Evelyn și lady Lynne de Rothschild (prietena ei bună, care e şefa executivă a holdingului E.L. Rothschild şi proprietară a publicaţiei The Economist), „iar ulterior ne-am întâlnit cu ea de mai multe ori - în general în prezența unor oameni de seamă precum Bill și Hillary Clinton... și oameni de afaceri proeminenți” [23]. Şi Politico arată cum traficanţii sexuali de minori Ghislaine Maxwell şi Epstein erau prieteni cu persoane proeminente din cercurile elitelor politice, academice, de afaceri sau ale dreptului din SUA şi Anglia, incluzându-l şi pe prinţul Andrew, duce de York din casa regală britanică, fost coleg cu ea la Oxford, când s-ar fi împrietenit, pe care l-au introdus la New York în lumea proxeneţilor şi a prostituatelor.
Dacă vorbim însă de Londra şi de „oponenți ai președintelui Rusiei, Vladimir Putin“, ca autori ai loviturii, ceea ce indicaseră serviciile secrete ruseşti, este evident că în centrul acestor grupuri, ca legătură, se află Ilya Ponomarev, iar articolul din The New York Times aproape că a şi spus-o, făcând o trimitere şi o asociere a sabotării conductelor cu grupul ce a asasinat-o pe Daria Dughina, crimă pe care SUA a condamnat-o, cum a condamnat şi alte „sabotaje“ ale acestora, precum bomba ce a explodat pe podul din Crimeea.
Publicul larg are tendinţa de a crede că doar statele au puterea de organiza anumite lovituri militare conspirative, prin serviciile lor, dar adesea chiar şi acestea subcontractează operaţiunile cele mai murdare, nu le execută direct (un exemplul fiind compania privată Blackwater - Constellis, contractată de armata SUA pentru cele mai dificile misiuni). Iar mercenarii profesionişti se vând oricui.
În spatele lui Hodorkovski, cel mai îndârjit şi înrăit oponent al lui Vladimir Putin, stă clanul finaciar Rothschild, deşi în public, la Londra, oligarhul evreu „rus“ apare doar ca prieten cu Nathaniel Philip James Rothschild (care, având 52 de ani - fiind născut în 1971 - e cu 8 ani mai tânăr decât coetnicul său Hodorkovski), dar amândoi susţin deschis imperativul lichidării fizice a lui Vladimir Putin.
Când se vorbeşte despre puterea familiei Rothschild, publicul larg se gândeşte la vreun bătrân care nu mai e prea implicat social, fenomen de percepţie publică subiectivă ce se repetă şi în cazul lui George Soros (care a fost şi el ridicat ca jucător global cu banii şi influenţa primite de la Rothschildzi), deşi familia Rothschild numără sute de membri. În 1994, când la Frankfurt s-a sărbătorit cea de-a 250-a aniversare a naşterii lui Mayer Amschel Rothschild, „rabinul“ care a pus bazele dinastiei bancherilor internaţionali, au venit la sărbătoarea organizată de primărie circa 250 de membri ai familiei Rothschild care s-au adunat din toată lumea (evenimentul fiind cunoscut ca ca „1994 Rothschild besuch in Frankfurt”)[24], fiind doar o parte a familiei. Au vrut atunci ca pe moneda euro să fie pus chipul primului cămătar Rothschild, sărbătoritul, dar au renunţat mai apoi.
Dacă şeful local al casei Rothschild la Londra, Nat Rothschild, are 52 de ani, vărul său omolog de la Paris are 43 de ani, acesta fiind Alexandre de Rothschild (Alexandre Guy Francesco de Rothschild, născut în 1980), din 2018 şeful afacerilor Rothschild cu baza în Franţa, ca succesor al lui David de Rothschild, bătrânul bancher care l-a crescut pe Macron la firma sa, după care acesta a ajuns preşedinte al Franţei. De aceea, Alexander de Rothschild e descris şi ca fiind „generaţia lui Macron“ (Emmanuel Macron fiind născut în 1977), cei doi fiind şi colegi, în trecut, la banca Rothschild din Franţa.
Clanul financiar Rothschild a cumpărat datoria externă a Ucrainei încă dinainte de războiul ruso-ucrainean demarat în 2022, nu neapărat pentru sine, ci, de exemplu, pentru fondul financiar american Franklin Templeton (care este implicat şi în controlul Fondului Proprietatea din România). Totodată, reţeaua familiei Rothschild are în Ucraina uriaşe interese, evidente şi prin prisma faptului că finanţele acestei ţări sunt consiliate din 2017 de către ea, ghidându-o cum „să gestioneze datoriile pe termen mediu“, emiţând ogligaţiuni către giganticele bănci Citi, Goldman Sachs și JPMorgan (în care Rothschildzii sunt acţionari) şi primind împrumuturi de la FMI, tot aşa cum Rothschildzii dirijează şi apără şi afacerile oligarhului Igor Kolomoiski, fostul patron evreu al preşedintelui ţării, cum anunţa Reuters: „Ukraine pics Rothschild as advisor, hopes for debt swap”[25].
Globalismul vestic actual are la bază puterea magnaţilor şi corporaţiilor, nu statele.
În lumea globalismului privat occidental, a marelui capital privat şi suveranităţii minimale a naţiunilor şi a statelor, voinţa centrelor de putere privată prevalează, statele şi serviciilor lor fiind subordonate acesteia şi neavând voinţă motrice. Bunăoară, serviciile secrete occidentale sunt prinse în organizaţia privată Le Cercle, înfiinţată între anii ’50 şi cel târziu în 1969 şi cunoscută şi ca „The Pinay Circle” şi descrisă drept „clubul occidental ultrasecret şi exclusiv al politicienilor şi personalităţilor exponenţiale, al eminenţelor cenuşii din arena politică mondială“. Cei mai cunoscuţi fondatori ai acestui club privat al serviciilor secrete vestice sunt Antoine Pinay şi Jean Violet, care fuseseră până atunci participanţi regulaţi ai Grupului Bilderberg (guvernarea globală privată vestică exercitată de marele capital transfrontalier). S-a mai zis că „Cercle Violet - cum i se mai spune - este o aripă conspirativă a organizaţiei internaţionale Bilderberg”, fapt susţinut şi de investigatorul counterintelligence Robert Eringer, care arăta în lucrarea sa Global Manipulators că, în timp ce organizaţia Bilderberg fixează politica „Noii Ordini Mondiale”, fiind mai mult un grup de discuţii, Cercle intervine în transpunerea acestei politici prin „acţiuni directe”. De aceea, în Le Cercle prevalează ofiţerii de informaţii din diverse ţări occidentale, generalii N.A.T.O. şi marii bancherii, care îl susţin prin masive finanţări. S-a consemnat, mai rar, şi participarea magnatului financiar George Soros la grupul „Le Cercle”.
Şi Le Cercle şi gruparea Bilderberg au avut în spate de la început clanul financiar Rothschild, atât prin participare directă, cât şi prin oamenii de bază ai familiei, precum Norman Lamont, preşedinte al „Le Cercle” între 1996 şi 2008 şi totodată director la compania N.M. Rothschild & Sons şi preşedintele camerei bilaterale de comerţ britanico-române, British Romanian Chamber of Commerce din Londra (Le Cercle a pătruns în structurile de stat din România în 1995 prin întrunirea organizaţiei la Bucureşti cu contribuţia recruţilor ei Sergiu Celac, un evreu găgăuz ajuns translator al lui Nicolae Ceauşescu şi apoi, după 1990, ambasador al României la Londra, unde a devenit membru al Le Cercle, şi Ioan Mircea Paşcu - cf. lucrării generalului SRI r. Aurel I. Rogojan, Fereastra serviciilor secrete, 2011, ca şi a referatului lui Paşcu, Extinderea N.A.T.O.: Cazul României. Raport Personal, 2007).
Cea mai mare parte a publicului nu cunoaşte sau nu percepe deloc asemenea realităţi şi nu întrevede nici 1% din sforăria puternicilor sau magnaţilor lumii. Iar dintre ceilalţi, cei care mai pricep mecanismul, majoritatea trec „de partea puterii“, a minciunii şi a ascunderii adevărului, din oportunism şi lipsă de caracter.
Nici Grupul Bilderberg şi nici Forumul de la Davos nu sunt entităţi statale, ci sunt entităţi private supra-statale, care fac de capul lor agenda lumii, şi, în culisele întrunirilor lor, trag sfori şi uneltesc firesc, continuu, împotriva suveranităţii naţiunilor-stat.
Forumul Economic Mondial de la Davos, WEF, condus de Klaus Schwab, unul dintre tătucii „Marii Resetări“ globale, celălalt fiind regele britanic Charles, de pe vremea când era încă doar prinţ, este, ca statut juridic, doar un ONG privat înregistrat în 1971 în Elveţia, dar am văzut în ianuarie 2023 cum ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, şi-a făcut un titlul de glorie profesională că a participat la întrunirea acestuia, numindu-l în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe[26] drept „cel mai înalt nivel… internaţional”, dar fără ca acesta să fie o structură a naţiunilor (ca O.N.U.), ci a unor mari companii private zise „partenere W.E.F.”.
Dar Bogdan Aurescu (care pe linie paternă se trage dintr-o familia iudaică din zona Focşani-Galaţi, ce se chemase Goldenberg înainte de românizarea numelui) a subordonat întreaga politică externă a României tot unor O.N.G.-uri sau organizaţii private iudaice, în frunte cu masoneria evreiască B’nai B’rith, urmată de Congresul Mondial Evreiesc (World Jewish Congress, cea mai puternică organizaţie iudaică globală, un fel de nou Kahal sau Qahal), Anti-Defamation League (A.D.L., un fel de Gestapo global al iudeo-sionismului, creat de masoneria evreiască B’nai B’rith), Conference of the Presidents of Major American Jewish Organizations (a marilor lideri ai evreilor din S.U.A.), National Coalition Supporting Eurasian Jews (a intereselor iudeilor din spaţiul rusesc) şi World Jewish Restitution Organisation (organizaţie înfiinţată în 1993 la Ierusalim şi condusă de „prietena“ şi îndrumătoarea politicienilor români - mai ales de la P.S.D. -, Colette Avital, israelianca cu origini în România), cu care Aurescu se „consultă“ mereu privind politica de urmat de către România (conform comunicatelor mae.ro de genul „Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu reprezentanţii principalelor organizaţii evreieşti internaţionale”, fiind anunţate mai multe asemenea întrevederi, periodice[27].
Colaborarea ministerului român de Externe (MAE) cu lojile europene ale B’nai B’rith a început din 2012 sub numele de „Podurile Toleranţei“, avansată de secretarul de stat pe atunci Bogdan Aurescu, şi tot el a semnat, ca ministru, protocolul de colaborare al M.A.E. cu filiala din România a masoneriei evreieşti, B’nai Brith, în februarie 2015[28].
La începutul lui aprilie 2023, Bogdan Aurescu anunţă că a devenit membru şi al „European Council on Foreign Relations” (E.C.F.R.)“, un O.N.G. tranfrontalier privat înfiinţat pentru Europa de către fundaţia familiei evreieşti Soros şi numit astfel ca replică corespondentă europeană a mai marii organizaţii globaliste americane Council on Foreign Relations. La înfiinţarea E.C.F.R., adresa biroului din Londra (primul birou) era aceeaşi cu adresa Open Society Foundation (a lui Soros), inclusiv acelaşi etaj şi acelaşi număr de telefon. Explicaţia e dată într-un raport din 2006 al Soros Foundation Network: aceasta îşi asumă în întregime naşterea ECFR, scriind la capitolul „Looking to Europe for Global Leadership“: „Într-o nouă importantă dezvoltare, Institutul pentru Societate Deschisă a înființat în 2006 Consiliul European pentru Relații Externe (E.C.F.R.). Scopul E.C.F.R. este de a consolida rolul Uniunii Europene ca societate deschisă și de a influența politica externă a U.E., astfel încât să promoveze valorile unei societăți deschise la nivel internațional, în special în vecinătatea sa imediată.“ (pag.8 a „Soros Foundations Network 2006 Report”[29]). Şefii din umbră şi sponsorii E.C.F.R, George Soros (tatăl) şi Alexander Soros (fiul), sunt prezenţi în organizaţie ca falşi „reprezentanţi ai Ungariei”[30], acţionând de fapt împotriva regimului suveranist al acestei ţări.
Şi la Davos, în ianuarie 2023, intervenţia lui Aurescu a fost moderată de redactorul șef al Foreign Affairs, Daniel Kurtz-Phelan, un „evreu agnostic“ din Brooklin, fost consilier, şi el, la Secretariatul de Stat condus de soroşista Hillary Clinton în 2009-2013. Foreign Affairs, care a făcut în ianuarie 2023 bucătărie politică la Davos prin Kurtz-Phelan, inclusiv cu Aurescu, e la rândul ei o publicaţie a celui mai vechi şi mai mare think-tank privat de politică externă al SUA, Council on Foreign Relations (CFR, modelul ECFR-ului produs de Soros), condus de alţi doi evrei, dilomatul Richard N. Haass şi David Rubenstein de la gigantica companie transfrontalieră The Carlyle Group, consiliată de clanul Rothschild de mulţi ani (conform Reuters: „Carlyle hires Rothschild”[31] şi comunicatelor Carlyle cum că achiziţiile îi sunt gestionate de către Edmond de Rothschild Group[32]), Carlyle fiind şi „parteneră“ a Forumului Davos, iar Rubenstein fiind şi membru al consiliului de conducere („Board of Trustees“) al acestui Forum de la Davos.
Evident că şi principalele companii gigant în care sunt investitori Rothschildzii - asumate în Rothschild Investment Corp Portofolio -, precum Apple Inc, Chevron, JP Morgan Chase şi Blackstone Group, sunt „partenere“ ale forumului de la Davos (fiind înşirate pe lista publică cu deschidere alfabetică Weforum.org/Partners), dar multe din cele 200 de companii globale unde e prezentă familia Rothschild sunt de asemenea prezente pe lista „partenerilor”.
Majoritatea acestor companii vizează o oportunitate de dezvoltare prin extindere odată cu „reconstrucţia Ucrainei“ postbelică, însoţită, preferabil, şi de prăbuşirea Rusiei, motiv pentru care, tot în ianuarie 2023, a fost invitat să vorbească Forumului de la Davos şi Zelenski, preşedintele Ucrainei, care a cerut mai mult arme, mai ales tancuri grele moderne, iar ca liderii marilor companii occidentale să-şi instaleze corporaţiile în Ucraina pentru „reconstrucția țării“, corelat cu una din „misiunile W.E.F.” asumate: „Economic Progress for Stakeholder Capitalism“ (Progres Economic al Capitalismului Părților Interesate).
Zelenski anunţase deja refacerea Ucrainei cu cel mai mare fond evreiesc global, BlackRock, în timp ce şi Israelul, prin ambasadorul său în Ucraina, Michael Brodsky, a anunţat şi el un „Plan Marshall“ pentru Ucraina postbelică („A Jewish-Israeli Plan for Ukraine’s post-war reconstruction“). Prima înţelegere dintre Zelenski și şeful evreu al giganticei corporaţii financiare BlackRock, Larry Fink, a avut loc în luna septembrie 2022. Atunci l-ar fi convins BlackRock pe Zelenzki să-i fie predată „reconstrucția țării“, iar în noiembrie 2022 ministerul ucrainean al Economiei a semnat, la New York, un memorandum cu BlackRock privind „consilierea guvernului ucrainean pentru o foaie de parcurs în vederea reconstrucției post-conflict”[33].
Dar Larry Fink, principalul magnat evreu ce deţine BlackRock, este şi el membru în consiliul de conducere al Forumului Economic Mondial de la Davos, acel „Board of Trustees“ condus de Klaus Schwab alături de Marc Benioff, David M. Rubenstein, Leo Rafael Reif şi alţi mari şefi de afaceri[34].