Un alt început. Un alt an al speranţei. Al porţilor deschise către vis. O punte spre lumea gândului de a fi, de a cunoaşte şi de a iubi. Un an în care ne dorim cu toţii ca lacrimile să sece, râurile să curgă molcom, norii să-şi reverse preaplinul printr-o sită căptuşită cu aripi de îngeri, dealurile să-şi plimbe umerii pe puf de păpădie, pădurile să-ncremenească etern cu rădăcinile în apele Timpului, iar drumurile să-şi alunece tihna pe un covor de granit fermecat.

Un an cu agenţi obosiţi de zâmbet, cu funcţionari rupându-şi liniştea în fâşii de miere, cu trotuare mirosind a glas de lună şi străzi odihnindu-şi asfaltul în puf de uitare, cu trenuri lenevind pe şine de catifea albă şi controlori odihnindu-şi pixurile în buzunarele secundelor încătuşate.

Un an în care politicienii să aibă rănile cuvintelor oblojite cu soare, judecătorii cugetul răsucit către plânsul balanţei, paralele să-şi caute zborul prin pungile goale, iar noi toţi să lipim etichete cu senin la ferestrele tuturor anilor ce ne vor mângâia liniştea şi setea de frunză. Şi pentru că e 15 Ianuarie, dorim un an în care cuvântul Eminescu să-şi găsească sălaş în sufletele tuturor românilor, în toată setea lor de glas plămădit în floare de tei, şi în rănile dorului de cel ce a fost Luceafăr şi prag spre dincolo de mâine.