Petre Țuțea și alți patru autori scriau în 1935, „Manifestul Revoluției Naționale", o analiză fără menajamente a devenirii României ca stat modern, la fel de valabilă şi astăzi. Țuțea și ceilalți co-autori afirmau că România modernă este o creație combinată a intereselor economice occidentale și a naționalismului românesc. Autorii fac o severă critică situației statului român modern, pe care-l numesc „o colonie", criticând, în egală măsură liberalismul, bolșevismul și conservatorismul. Fără echivoc, dacă ei ar mai trăi, statutul de colonie ar deţine capul de afiş al exprimării lor în zilele de astăzi. Din nou, clasicii revin în actualitate. Petre Ţuţea a fost onorat cu distincţii acordate de şefii statului român :
- 7 mai 1937 - Ordinul „Coroana României" în grad de cavaler acordată de Regele Carol al II-lea;
- 9 mai 1940 - „Meritul comercial şi industrial" cl.I. acordat de Regele Carol al II-lea;
- 9 mai 1941 Ordinul „Steaua României" în grad de cavaler acordată de Regele Mihai și Mareșalul Ion Antonescu;
- 9 mai 1943 - Ordinul „Coroana României" în grad de ofiţer, oferită de regele Mihai şi Mihai Antonescu[1].
Alexandru Florian, directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului din România - „Elie Wiesel" - un institul care poartă pe firmă numele unui individ acuzat de impostură - a afirmat despre Țuțea că face parte dintre „autorii morali" ai crimelor din perioada interbelică și scrierile sale trebuie interzise. Cât vom mai permite impertinenţa acestui anti-român declarat? Cât timp vom mai permite acestei instituţii impuse din exterior să cenzureze, să interzică şi să maculeze valorile autentice ale poporuilui român? Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, instituţie plătită din bani publici, în loc să se auto-sesizeze, tace ca mutu-n păpuşoi. La fel şi parodia numită „Avocatul Poporului".
Pentru că au demonstrat că nu-şi împlinesc menirea sau, mai grav, o aplică discreţionar şi potrivnic intereselor românilor, aceste instituţii-căpuşe să fie desfiinţate! Vă rugăm să citiţi, să analizaţi şi să trageţi concluziile conform propriului dumneavoastă raţionament. (Ion Măldărescu).
„Rostul nostru", prefaţa volumului „Manifestul Revoluției Naționale"
Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român. Banul occidental şi-a descoperit aici, la gurile Dunării, interese mari şi precise:
- interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole;
- interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus;
- interese economice: să exploateze direct - prin personal superior străin şi slugi indigene - imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) - odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare - cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).
Un tânăr inginer (medic, profesor, arhitect... - n.n.) român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma de la Charlottenburg (Oxford, Yale, Harvard, Paris... - n.n.) în buzunar
Naţionaliştii români din secolul al XIX-lea nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra 
energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e Columna lui Traian, despre a cărui copilărie prodigioasă - o mie de ani - nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii. Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român - lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran - şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e? Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma de la Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: „De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum!". Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest - cam o căruţă ţărănească - vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: „Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că... mi-am făcut suma".
Statul român actual e un stat vasal nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Îşi varsă sângele la comanda altora
Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite - prin decalaj, concesii, dobânzi - peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e statul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea - statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi - în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.
Ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie
Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte vile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolenţei româneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei - ca să ne sugă mai bine. Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă. De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. De aceea suntem ţara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă".
Trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare!
Una dintre ursitoare - naţionalismul român - a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.
Notă: Subtitlurile aparţin redacţiei şi au fost extrase din textul manifestului.
----------------------------------------------------------------
[1] Distincțiile au fost descoperite într-unul din dosarele lui Petre Ţuţea de la C.N.S.A.S. și publicate pe siteul Mânăstirii Petru-Vodă.