Cea mai letală armă non-nucleară a Rusiei este TOS-1 MLRS: „În concluzie, după arma nucleară aceasta este printre cele mai distrugătoare arme explozive” (din arsenalul Armatei Rusiei n.a.) (18 Noiembrie 2018, Global Defense Security News)
Având în vedere dezvoltările recente în reorganizarea şi dotarea tehnică a Armatei Federaţiei Ruse cu echipamente de ultimă generaţie, propun să aruncăm o scurtă privire asupra acestor noutăţi din dotarea trupelor de apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (C.B.R.N.).
Cunoscut în literatura de specialitate ca Sistem Incendiar Greu (Heavy Flamethrower System), sistemul TOS-1, mai corect denumit Lansator de rachete incendiare termobarice de 220 mm, a intrat în organica unităţilor şi marilor unităţi de apărare CBRN încă de la producerea lor. Deşi concepţia sistemelor TOS-1 a avut la bază Lansatorul multiple de proiectile reactive (MLRS), ideea dezvoltării unui MLRS cu rază scurtă de acţiune pentru lansarea de rachete echipate cu focoase incendiare şi apoi termobarice a apărut la sfârşitul anilor 1970. Se pare că proiectarea acestei arme a fost influenţată de folosirea de către trupele americane, pe timpul războiului din Vietnam, a muniţiilor de tip Fuel-Air Explosives (FAE), bine cunoscutele bombe cu napalm şi supernapalm, amestec incendiar folosit pentru curăţirea fortificaţiilor, tunelurilor zonelor  accidentate, a celor cu vegetaţie deasă şi înaltă etc. 

Scurt istoric şi evoluţia sistemelor TOS-1

Proiectarea acestui sistem a început în anii ’80 la fabrica K.B.T.M. din Omsk. Iniţial, sistemul TOS-1 avea două componente: vehiculul de luptă şi vehiculul de reîncărcare rachete, la care se adăugau rachetele incendiare/termobarice. Primele teste de luptă ale TOS-1, au avut loc în anii 1988-1989 în Valea Panjshir, pe timpul războiului sovieto-afgan. Mai târziu, sistemele TOS-1 şi TOS-1M, au fost folosite de către Armata rusă în timpul celui de al doilea război cecen, mai ales  pe timpul bătăliei de la Groznîi, din 1999. Procesul de modernizare a început cu varianta TOS-1M şi apoi, varianta nouă, cea de ultimă generaţie la acest moment, care este sistemul TOS-1A.

TOS-1A a fost folosit pentru prima dată în luptă de către armata irakiană, la 24 octombrie 2014, pentru recucerirea oraşului Jurf Al Sakhar aflat sub controlul  luptătorilor Statului Islamic (SI).  La 18 iunie 2017, în prima zi a ofensivei pentru recucerirea de sub ocupaţia SI a oraşului Mosul, armata irakiană a lansat cel puţin trei rachete TOS-1A vizând între altele adăposturi subterane, dar şi clădirile folosite de insurgenţi. În Siria, TOS-1A a fost folosit la 10 octombrie 2015, de către forţele armate siriene împotriva forţelor rebele sunnite din Hama.  În anul 2016, a fost folosit împotriva forţelor rebele în munţii Latakia. În aprilie 2017, a fost din nou folosit  de armata  siriană în zona Palmyra, iar mai târziu în aceeaşi lună, a fost folosit pentru a distruge o tabără SI.  Azerbaidjanul a folosit, la 4 aprilie 2016, sistemele TOS-1A împotriva Armatei de Apărare din Nagorno-Karabah, regiune disputată cu Armenia.

Rusia a informat că a vândut TOS-1A, atât Armeniei cât şi în Azerbaidjanului. Un raport al monitorilor OSCE, indică prezenţa TOS-1, reperat în 2015 că operează într-o zonă de instruire şi antrenament a forţelor paramilitare rebele din Lugansk, în estul Ucrainei. În afara Federaţiei Ruse, alte ţări posesoare sau/şi producătoare de sisteme TOS 1 mai sunt: Algeria, Azerbaidjan, Armenia, Kazastan, Irak, Siria. De asemenea, Arabia Saudită a semnat la sfârşitul anului în 2017 un Memorandum de Cooperare cu Rosoboronexport, pentru producţia TOS-1A. La această dată, TOS-1A parcurge un proces de modernizare tehnică, varianta TOS-1A Soltsepek, fiind  cea mai recentă.

Destinaţie

TOS-1A este destinat pentru:
- nimicirea/neutralizarea personalului militar inamic dispus în tranşee, adăposturi şi tuneluri subterane, buncăre şi fortificaţii, pentru distrugerea blindatelor uşoare,  a altor echipamente şi categorii de tehnică militară, a clădirilor, construcţiilor, obiectivelor şi raioanelor fortificate;
- pentru executarea sprijinului cu foc direct al acţiunilor de luptă ale infanteriei şi tancurilor proprii care înaintează pe direcţiile principale de luptă, în diverse acţiuni de luptă ofensivă şi defensivă şi în special în zone urbane, raioane cu fortificaţii, în teren accidentat sau cu vegetaţie densă, înaltă şi greu accesibilă;
- deminarea terenului şi crearea de culoare de trecere prin câmpurile de mine, precum şi distrugerea combinaţiilor de explozivi tip capcană (EOD/ IED);
- crearea perdelelor de fum de mascare a trupelor proprii sau de orbire a observatorilor inamici, dar şi a perdelelor de fum de diversiune şi inducere în eroare;
- sprijin de foc direct pentru sprijinirea acţiunilor infanteriei şi tancurilor proprii (se deplasează în cadrul acestor trupe în ordinea de luptă prestabilită, de regulă ca mijloace de întărire alocate acestora, dar pot acţiona şi independent pentru sprijinul trupelor).
Experţii susţin că dezvoltarea rapidă a noilor TOS-1A, demonstrează preocupările actuale ale Rusiei pentru ducerea acţiunilor de luptă în zone urbane, dar şi executarea manevrelor rapide prin surprindere, prin raioane greu accesibile, mai ales în acţiuni ofensive.

Descriere

TOS-1A şi celelalte variante din această clasă, sunt constituite din două elemente de baza: vehiculul de lansare şi vehiculul de aprovizionare, plus rachetele incendiare şi termobarice. Elementul principal al sistemului TOS-1A este Vehiculul de lansare BM-1. Comparând TOS-1 original, cu ultima variantă intrată în dotare, TOS-1A Soltsepek, numărul tuburilor de lansare a fost redus de la 30 la 24, aranjate în trei rânduri de opt tuburi fiecare. Noile tuburi de lansare sunt mai lungi, astfel că TOS-1A utilizează cel puţin două tipuri de rachete de 220 mm: una cu lungime de 3,3 şi greutate de 173 kg şi alta cu lungime de 3,7 m şi o greutate de 217 kg).

Vehiculul de lansare BM-1 sau Blocul lansator de rachete incendiare - termobarice, este operat de un echipaj de trei persoane: comandant, trăgător şi şofer. Dispozitivul de lansare este montat pe un şasiu de tanc T-72A modificat, cu turela îndepărtată. Şoferul se află în faţă, în centrul şasiului şi două mici turele sunt dispuse mai în spate, pentru ceilalţi doi membri ai echipajului. Unitatea blocului de lansare de rachete este montată pe o platformă mobilă care poate fi rotită la 360. Blindajul de protecţie este similar cu cel al tancului T-72A MBT (a mai existat cel puţin un prototip al TOS-1, bazat pe şasiul tancului de luptă T-80U). Vehiculul de lansare este alimentat de un motor diesel V-84MS, care dezvoltă o putere de 840 CP. Greutatea totală este de 46.500 kg, se poate deplasa cu o viteză maximă de 60 km/h şi are o rază maximă de acţiune de 550 km, fără rezervoare de combustibil suplimentare.

Toate procedurile de ghidare şi tragere/lansare se fac din interiorul vehiculului, fără a expune echipajul la focul inamic. Este echipat cu un sistem modern de conducere şi control al focului ceea ce permite executarea tragerii, din staţionare, pe o ţintă vizibilă, în decurs de maxim 90 de secunde de la identificarea obiectivului. Sistemul de conducere şi controlul focului include computerul cu date balistice, dispozitivul de supraveghere a distanţei de vedere (1D14), dispozitive optice care funcţionează şi în banda infraroşu, panoul de comandă, şi dispozitivul de observaţie şi comandă C2 tip TKN-3A al comandantului. Este proiectat pentru căutarea ţintelor, măsurarea distanţei la ţintă, măsurarea înclinării şi detectarea unghiului sub care se află ţinta, estimarea unghiurilor de super-altitudine, ale unităţii de balansare şi rotaţia laterală a lansatorului luând în calcul intervalul şi temperaturile aerului, sarcina, presiunea aerului, viteza şi direcţia vântului în zonele active şi pasive ale traiectoriei de zbor ale rachetelor, alte date necesare executării focului. Pentru auto-săpatul adăposturilor de tragere, în partea din faţă a vehiculului este montată o lamă de buldozer care permite scurtarea semnificativă a perioadei de timp pentru executarea lucrărilor genistice. Acest sistem este operat de mecanicul conductor, din interiorul vehiculului.

TOS-1A este echipat, de asemenea, cu patru lansatoare de grenade fumigene 902G. În plus, vehiculul de lansare poate genera fum prin evacuarea gazelor motorului. TOS-1A foloseşte cel puţin două tipuri de focoase: incendiare şi termobare. La acestea se adaugă rachete reactive nedirijate cu muniţie fumigenă sau aerosoli. Armele termobarice sunt denumite şi explozivi cu vacuum sau Fuel Air-Explozive (amestec exploziv combustibil şi aer). Acest tip de muniţie eliberează un nor de gaze inflamabile/combustibil care în combinaţie cu aerul creează concentraţia necesară detonării amestecului ceea ce  provoacă explozii masive şi incendii puternice. Raza maximă de tragere a fost mărită la 6.000 m, iar distanţa iniţială de tragere minimă de 400 m a fost mărită la 600 m. La ultima variantă de proiectil termobar, încă în testări, raza a fost extinsă la 10.000 m.

Vehiculele de reîncărcare TZM-T

Blocul de lansare BM-1 este susţinut de un Vehicul de Reîncărcare TZM-T, utilizat pentru transportul şi reîncărcarea rachetelor. Acesta poartă un set complet de rachete de reîncărcare dispus în două containere de câte 12  rachete fiecare. O macara este montată între aceste unităţi. Vehiculul de Reîncărcare transportă de asemenea, 400 litri de combustibil pentru vehiculul de lansare BM-1. Vehiculul de Reîncărcare este operat de un echipaj de trei persoane. Varianta TOS-1A are un al doilea vehicul de reîncărcare, ambele pe şasiu de tanc. Recent a apărut însă şi varianta cu baza pe camionul KamAZ-6350 8x8, destinat în special  zonelor de desert.

Apariţia celui de al doilea TZM-T (ambele fiind identice) măreşte puterea de foc la 72 lovituri, 24 pe vehiculul de lansare şi 48 lovituri pe cele 2 vehicule de reîncărcare, plus 800 litri combustibil de deplasare (2 vehicule x 400 litri). Cea mai recentă versiune a TOS-1A utilizează acum şasiul modelului de tanc T-90 MBT. O nouă variantă a acestui aruncător de flăcări, cu numele codificat Tosochka, va fi montat pe şasiu de transportor blindat pe pneuri 8X8. Testele iniţiale ale noului lansator sunt planificate pentru acest an, iar testele operaţionale şi de evaluare vor începe în 2020 (conform revistei Jane’s).

Considerente şi caracteristici tehnico-tactice

Precizia ridicată a salvei de foc la zona ţintă este asigurată de vizarea directă a ţintei şi direcţionarea lansatorului, cu capacitate de a focaliza automat până la 6000 m.
În funcţie de ţintă, tragerea poate fi executată printr-un singur foc, prin două focuri din 2 ţevi lansatoare (durata de 0,5 secunde) sau salvă a întregului bloc de lansare (durata de 12 secunde pe mod manual şi 6 secunde pe modul automat). Lansarea şi controlul rachetelor nedirijate este complet automată.

Principiul şi modul de funcţionare

TOS-1A lansează racheta nedirijată pe cursul balistic, după ce a fost iniţiat motorul de deplasare la ţintă, bazat pe combustibil solid. Fără a intra în detaliile fenomenelor şi reacţiilor pur fizico-chimice ale loviturii termobarice, vom sublinia câteva date privind funcţionarea acesteia. Vârful proiectilului este echipat cu explozivi termobarici specifici. La activarea rachetelor în zona de ţintă, are loc iniţierea încărcăturii centrale. Aceasta produce distrugerea capsulei cu pereţi subţiri ai capul proiectilului, ceea ce permite dispersarea combustibilului/gazelor de explozivi termobari la nivelul aerului de la sol şi până în adăposturile din teren. În aceste condiţii, combinaţia aer - combustibil termobar atinge concentraţia necesară şi are loc simultan detonarea norului exploziv format, generând astfel explozia. Se produce un şoc puternic şi un impuls de temperatură ridicată, care nimiceşte instantaneu personalul şi distruge vehiculele inamicului.

Organizarea şi folosirea în luptă a unităţilor TOS

Efectele distructive sunt unda de şoc a exploziei, incendiul şi temperaturile foarte înalte degajate de aceasta. Se adaugă aspirarea oxigenului din zonele exploziei (vacuumul creat). TOS-1A permite suprimarea/lichidarea acţiunilor active ale inamicului pe o perioadă lungă de timp şi asigură un grad de distrugere de 100% a personalului inamic neadăpostit, pe o suprafaţă de minim 40.000 m2. Comparativ, timpul letal de acţiune al muniţiei termobare este cu mult mai mare decât cel al explozibilului standard de tip TNT (trinitrotoluen - trotil). Efectele muniţiei termobare sunt devastatoare în interiorul fortificaţiilor, a adăposturilor, buncărelor şi tunelelor subterane. Efectul maxim de acţiune al rachetelor nedirijate termobarice mai poate fi atins în zona muntoasă împădurită datorită undelor de şoc amplifícate şi a multiplelor lor efecte (căderile de roci, distrugerea de taluzuri, alunecări de teren, incendii etc.).

Începând cu anul 2003, noul sistem TOS-1A a intrat în serviciu. În septembrie 2016, Rusia a dezvoltat o nouă rachetă pentru TOS-1A, se pare cu o rază de 10 km, obţinută în parte prin reducerea greutăţii şi a mărimii unui nou amestec exploziv de aer-combustibil în câmpul de luptă, în acelaşi timp crescând şi puterea proiectilului incendiar/tremobar. În cursul anului 2018, fiecare district militar al F. Ruse, a primit în subordine un batalion cu 9 sisteme TOS-1A, în timp ce o Armată de arme întrunite (A.A.I.) va avea în subordine o companie, cu 3 sisteme TOS-1A.

Batalioanele TOS-1A se vor crea prin reorganizarea brigăzilor de protecţie nucleară, chimică şi biologică ale districtelor militare, în timp ce companiile TOS-1A vor intra în subordinea regimentelor CBRN ale A.A.I. Fiecare pluton TOS-1A este constituit din Vehicul de lansare BK-1 şi cele 2 vehicule de reaprovizionare TZM-T. Trupele C.B.R.N. ale Federaţiei Ruse vor primi un total de peste 70 de noi sisteme TOS-1.

În anul 2018, trupele C.B.R.N. au primit 30 de lansatoare de rachete termobarice TOS-1A Solntsepyok, conform declaraţiei ministrului apărării, Serghei Shoigu. Forţele armate ruse au în prezent cinci brigăzi protecţie NBC (nuclear, biologic, chimic) şi 11 regimente protecţie NBC. Primul set de sisteme modernizate TOS-1A a fost livrat la începutul anului 2018 la Regimentul 10 NBC Independent din A.41 A.I. din Districtul Militar Central. Acest regiment este dislocat în regiunea Altai Kray şi poate fi angajat cu misiuni de sprijin în acţiunile militare. Trebuie menţionat că Unităţile TOS au primit numele eşaloanelor specifice C.B.R.N., în locul celor de artilerie: astfel, bateriile şi divizioanele sunt acum numite companii şi batalioane.

Regimentul C.B.R.N. are în dotare ambele tipuri de „aruncătoare de flăcări”: Lansatoare grele multiple de rachete termobare (TOS-1A Solntsepek) şi Lansatoare uşoare portabile de flăcări (Shmel-M). De menţionat că, dacă despre TOS-1A se cunosc un minim de date, detalii despre subunităţile C.B.R.N. înzestrate cu Lansatoarele uşoare portabile, Shmel-M, nu sunt prea multe informaţii în surse deschise. Anticipez că Armata F. Ruse are în organică Regimentul 70 Independent Aruncătoare de Flăcări dislocat se pare la Razdolnoye.

La sfârşitul anului 2014 şi primul trimestru 2015, Kremlinul a anunţat constituirea altor trei unităţi termobarice. Prima în regiunea Volgograd şi a doua în Ingushetia. Cea de a patra unitate a fost formată la Sevastopol, după invazia din Crimeea. Aceasta înseamnă că patru noi unităţi de „aruncătoare de flăcări” au fost create într-un singur an, ceea ce sună mai curând a dezinformare. Analiştii N.A.T.O. şi experţi americani au interpretat extinderea semnificativă a unităţilor termobarice ale Rusiei ca fiind un semnal conform căruia Kremlinul se pregăteşte pentru un viitor război urban. Oare are această orientare a militarilor ruşi vreo legătură cu intenţiile de viitor ale Kremlinului privind Ucraina?

În loc de concluzii

Presa militară rusă a menţionat în repetate rânduri că unităţile şi formaţiunile militare ale trupelor de Protecţie C.B.R.N. vor fi supuse unui proces de tranziţie către noi structuri organizatorice. Aceasta presupune reducerea efectivelor şi optimizarea structurilor pe baza noilor armamente şi echipamente primite în dotare. Conform locţiitorului Trupelor ruse de Protecţie C.B.R.N., General-Major Igor Klimov, „… în anii 2016-2020, încadrarea şi dotarea unităţilor şi formaţiunilor militare ale trupelor C.B.R.N. se vor îmbunătăţi semnificativ, cu scopul de a garanta îndeplinirea misiunilor ce le revin în conflicte armate şi războaie locale, în situaţii de urgenţă şi pentru intensificarea cercetării în ştiinţele aplicate (chimie, biologie, biochimie, genetică, biotehnologie)”.

Cele 11 regimente „C.B.R.N. noi” menţionate, au câte o companie TOS-1A. Acestea sunt:
- Districtul Militar de Vest – are câte o nouă companie în Nizhegorod în cadrul Regimentului 20 Independent CBRN şi altă companie la Leningrad Oblasts;
- Districtul Militar de Sud, are câte o nouă companie în Sevastopol, Ingushetia şi Volgograd. La Sevastopol este dislocat Regimentul 4 Independent CBRN, înfiinţat după ocuparea Crimeei, cu noua companie Lansatoare grele multiple rachete termobare inclusă.
- Districtul Militar de Centru, cu câte o nouă companie TOS-1A în Samara şi Altay Kray.
- Districtul Militar de Est, cu câte o nouă companie TOS-1A în Buryatia, Chita şi Amur.

Datele referitoare la lanţul de comandă sunt destul de confuze, totuşi apreciez că nivelul de bază pentru comanda-controlul trupelor C.B.R.N. se află la eşalonul Armată de arme întrunite, în detrimentul districtelor militare. De aceea, structura tipică a unităţilor de protecţie N.B.C. include acum grupe şi subunităţi de lansatoare uşoare portabile de rachete termobarice RPO-A „Shmel”, precum şi Sistemele de lansatoare multiple rachete termobarice grele TOS-1A cu versiunea lor modernizată „Solntsepyok”.

Dezvoltarea muniţiilor termobarice este o preocupare majoră a conducerii militare a Rusiei. În afară de unităţile de aruncătoare de flăcări menţionate în această lucrare, specialiştii militari ruşi au proiectat şi realizat muniţii termobarice ce pot fi folosite, cu mijloace specifice, de către unităţile de aviaţie, trupe aeropurtate, trupele speciale şi de unităţile mecanizare ale armatei. Armele pentru Aviaţie şi Trupele Aeropurtate includ: rachetele termobarice nedirijate S-8D de 80 mm şi cele 122 mm S-13D; bomba de aviaţie de 500 kg, ODAB-500PM; bomba ghidată prin televiziune, KAB-500kr-OD; dispozitivul de dispersare, ODS-OD BLU; şi bombele termobarice de calibru mic, BKF ODS-OD.

Trupele Spetsnaz dispun de lansatoare uşoare portabile de rachete nereactive termobare, Shmel. Completez cu o menţiune pentru bomba de aviaţie cu putere crescută (A.T.B.I.P.), care mai este numită şi „Tatăl Tuturor Bombelor” (F.O.A.B.). Este o armă termobară de foarte mare putere, proiectată de ruşi a fi lansată din avioanele de bombardament. „F.O.A.B.”, este răspunsul la versiunea americană „Mama Tuturor Bombelor” şi a fost testată prima dată cu succes la 11 septembrie 2007. Se estimează că aceasta va înlocui în curând mai multe tipuri mai mici de bombe nucleare din arsenalul Rusiei, în special cele aflate la limita de utilizare.

Obiectivele pentru aceste mijloace includ: centrele de comandă şi nodurile de comunicaţii, precum şi elementele de infrastructură strategică etc. În ultimii ani, Rusia a dezvoltat şi URAN 9Lansatoarele de rachete termobarice pe tancuri robot, fără echipaj. Acestea au fost testate în luptă în Siria. Acestea, denumite Uran-9, sunt dotate cu 6 lansatoare rachete anti-tanc Ataka şi 12 lansatoare de rachete termobarice, Shmel-M şi un tun de 30 mm. Se pare că o nouă versiune este în curs de dezvoltare. Aceasta va avea un dispozitiv de pulverizare a substanţelor chimice de luptă şi mijloacelor biologice. Pe 18 aprilie 2018, Moscova a anunţat că noile tancuri robot Uran-9 vor fi prezentate la paradele militare ce vor avea loc în perioada următoare, inclusiv la parada militară care sărbătoreşte cei şaptezeci şi trei de ani de la înfrângerea Germaniei. Primele Uran-9, au intrat în serviciu în ianuarie 2019.

Conform afirmaţiilor liderilor politici şi militari ruşi, România este o ţintă pentru Armata Rusiei. Calitatea ei de ţară membră N.A.T.O., prezenţa scutului anti-rachetă de la Deveselu, desfăşurarea de trupe N.A.T.O. pe teritoriul naţional, ţară riverană la Marea Neagră, impun o analiză atentă a pericolului care, în anumite circumstanţe, s-ar putea materializa. Studierea în detaliu a acestor ameninţări ar trebui să se materializeze în forme originale de protecţie şi contracarare. Constituirea şi antrenarea unor structuri medicale speciale şi specializate pe tipuri de intervenţie ar trebui să constituie o prioritate, mai ales că astfel de structuri au dublă folosinţă, la pace şi la război. Măsuri ce se pot fi întreprinse sunt multe, dar cel mai important lucru este conştientizarea clasei politice de existenţa unui pericol real, de necesitatea ca Armata trebuie să aibă cu ce să-şi îndeplinească misiunile, că interesul naţional trebuie să primeze înainta oricăror alte interese.

 

Bibliografie selectivă
- http://tass.com/defense/1030669 - notificarea ştirii „Heavy flamethrowers unit assumes combat duty in northwest Russia” - 13 November 2018
- https://nationalinterest.org/blog/buzz/introducing-what-could-be-russias-most-deadly-urban-warfare-weapon-37212 - articolul „Introducing What Could Be Russia's Most Deadly Urban Warfare Weapon” din 27 November 2018
- https://www.armyrecognition.com/february_2018_global_defense_security_army_news_industry/more_heavy_flamethrower_units_to_appear in russian_armies.html  documentarul „More heavy flamethrower units to appear in Russian armies” din 27 February 2018
- https://www.janes.com/article/82729/russian-cbrn-protection-troops-receive-30-tos-1a-mrls  - articol Russian CBRN protection troops receive 30 TOS-1A MRLS, autor Dmitry Fediushko, 3 september 2018
- http://tass.com/defense/984803 - notificarea ştirii „Russia developing next-generation heavy flame-thrower” din 12 January 2018.
- https://en.wikipedia.org/wiki/TOS-1 -  documentarul „heavy flame-thrower TOS-01”
https://en.wikipedia.org/wiki/Russian_NBC_Protection_Troops - documentarul „Russian NBC Protection Troops”
https://en.wikipedia.org/wiki/Father_of_All_Bombs - documentarUL Father of All Bombs Aviation Thermobaric Bomb of Increased Power
https://russiandefpolicy.blog/tag/cbrn/ - notificarea Ten „New” Chemical Defense Regiments din 5 iulie 2016
https://informnapalm.org/en/russian-solntsepyok-heavy-flamethrower-systems-were-noticed-in-syria/ - informarea „Russian ‘Solntsepyok’ Heavy Flamethrower Systems Were Noticed in Syria”, din 16 October 2015
https://www.nextbigfuture.com/2015/05/russian-thermobaric-flame-weapons-are.html - articolul „Russian Thermobaric flame weapons are designed for urban warfare” de Brian Wang, din 2 May 2015
https://theweek.com/articles/552142/russian-military-loves-ludicrously-destructive-firespewing-tanks - articolul „The Russian military loves these ludicrously destructive, fire-spewing tanks”, autor Robert Beckhusen, din 30 aprilie 2015
https://jmvh.org/article/munitions-thermobaric-munitions-and-their-medical-effects/ - analiza „Munitions - Thermobaric Munitions and their Medical Effects!” autor David Andr.
https://defenceforumindia.com/forum/threads/buratino-tos-1-thermobaric-rocket-system-aka-flame-thrower.49489/ analizele „Buratino TOS-1 Thermobaric Rocket System aka Flame Throwers Russia's TOS-1” şi Moscow's Most Powerful Weapon of War (That Isn't Nuclear), pe forumul India.
http://www.military-today.com/artillery/tos_1a.htm - articolul TOS-1A Heavy flamethrower system, autor Sergei Gurov
https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/02681307.2017.1338465?src=recsys -articolul Military Force as a Tool of Russian Foreign Policy autori Igor Sutyagin & Justin Bronk din 28 Jun 2017

Notă: Text republicat cu acordul General Br. (r) Dan Niculescu, redactor-şef al revistei „Dincolo de orizonturi”, Anul IV, nr.8/noiembrie 2019[x]