„În ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2, boala Covid-19, trebuie să înţelegem cu toţii că avem, până la urmă, o veste extraordinară, aceea a perspectivei unui vaccin în perioada imediat următoare […] şi cred cu toată tăria că este cea mai eficientă şi mai scurtă cale prin care noi putem, cu toţii, să revenim la normalitate, aşa cum o ştiam anterior” (Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 din România).
„Vaccinul Covid trebuie evitat cu orice preţ. În opinia mea, aceste noi vaccinuri reprezintă o crimă împotriva umanității care nu a fost comisă niciodată într-un mod atât de mare în istorie” (Dr.Robert F. Kennedy Jr).
Un vaccin de trilioane!
Oricum am privi lucrurile, şi presa „liberă” ne ajută să le vedem din toate unghiurile care îi convin, întreaga tărăşenie cu gripa asta ridicată la rang de ciumă pare a fi declanşată numai şi numai pentru a curăţa drumul sosirii vaccinului eliberator. Un vaccin pe care ar trebui să ni-l dorim fiindcă el ar reprezenta vindecarea. Un vaccin după care ar trebui să jinduim fiindcă el ar fi stindardul călăuzitor al libertăţii de mişcare, de întrunire, de rugăciune în biserică sau de a ne priveghea morţii. Un vaccin pe care ar trebui să-l acceptăm voluntar fiindcă, prin simpla sa existenţă, ar determina renaşterea economiei, alungarea definitivă a spectrului unei crize economice distrugătoare şi, în ultimă instanţă, revenirea la normalitate. Oricare şi oricum ar deveni aceasta! Şi, în final, un vaccin menit să aducă trilioane de dolari celor direct implicaţi în producerea şi comercializarea lui.
Ce a condus spre o asemenea ipoteză? Realitatea. Realitatea văzută şi simţită de noi toţi, care arată că, în mod ciudat, evoluţia pandemiei, sporirea sau scăderea în timp a numărului infectărilor din ţările cele mai afectate, coincid curbei stadiului cercetărilor pentru obţinerea vaccinului. Cu cât creştea nevoia producătorilor vaccinului de a se sări peste unele stadii obligatorii de parcurs în cursul firesc spre omologare, cu atât numărul îmbolnăvirilor sporea, ridicând presiune publică pentru apariţia unui vaccin. Privind astfel pandemia, nu creşterea explozivă a numărului infectărilor a urgentat lansarea pe piaţă a unui vaccin, ci nevoia stringentă de a aduce cât mai repede pe piaţă un vaccin a determinat sporirea fără precedent a celor infectaţi. Noul val de infectări, la o analiză atentă, se suprapune aproape perfect peste valul insistenţei companiilor producătoare de a li se aproba cât mai repede intrarea vaccinului pe piaţă. Se investise deja prea mult. Recuperarea banilor şi profitul par a nu mai fi avut răbdare.
Dr. Michael Yeadon, fost şef ştiinţific şi vicepreşedinte la compania „Pfizer” aflată acum în cursa pentru scoaterea cât mai urgentă pe piaţă a vaccinului anticovid, declară că nu există un al doilea val al pandemiei şi că ceea ce se numeşte acum “al doilea val” a fost creat artificial prin manipularea testelor:”nu există ştiinţă care să sugereze că ar trebui să se întâmple un al doilea val […] Testele Covid-19 sunt ştiinţe nedorite, iar întreaga idee a cazurilor noi care se înmulţesc exponenţial este falsă […] Nu este necesar un vaccin pentru a se pune capăt pandemiei”[1].1
Întrebată despre cauza apariţiei noului val pandemic din Europa, Dr. în biomedicină Ana Maria Oliva, răspunde: „Dacă vă referiți la numărul de „cazuri”, ar trebui să definim cuvintele. Rețineți că, la început, o pandemie a fost numărată în funcție de numărul de decese. Apoi l-au schimbat și a fost din cauza numărului de pacienți (cu simptome). Apoi au devenit „infectați”, indiferent dacă au sau nu simptome. Apoi doar „cazuri”, adică persoane care dau test pozitiv într-un P.C.R., într-un test de laborator, indiferent dacă sunt sau nu bolnavi. Întrebarea este, cât de fiabil este acest test? Un test pozitiv înseamnă într-adevăr că o persoană este un „caz”? Răspunsul este că testul nu are capacitate de diagnostic și că peste 30 de cicluri (parametru tehnic de utilizare a testului), va da întotdeauna pozitiv. Prin urmare, cu testul poți juca după bunul plac cu numărul de „cazuri”, după cum te interesează. Cele mai multe cazuri implică faptul că vă vor da mai mulți bani? Ei bine, facem mai multe teste și punem un număr mai mare de cicluri, astfel încât toată lumea iese pozitivă” [2].2
Miliardarul Bill Gates, care a investit deja circa o jumătate de miliard de dolari în cercetări pentru producerea vaccinului, ştie că până la apariţia acestuia pe piaţă va urma o creştere a numărului îmbolnăvirilor şi este alarmat: ,,Ar trebui să fim foarte îngrijoraţi de următoarele 6 luni. Numărul de cazuri va creşte mult. La modul ideal, oamenii ar trebui să înţeleagă că vin ajutoarele medicale, că pot să se comporte mai bine şi să aibă răbdare până în primăvară, când vaccinurile vor începe să reducă cifrele…”[3].3
Marele câştigător
În ciuda diferitelor păreri ale născătorilor de teorii ale conspiraţiei, apariţia şi evoluţia controlată a acestei epidemii care la o primă vedere ar fi de necontrolat, pare a fi opera colosului care ne controlează, la propriu, vieţile. Adică, a „Big Pharma”. Ce este „Big Pharma”? Este gigantica industrie farmaceutică. Este industria care „învârteşte” sute de miliarde, trilioane de dolari, anual. Dspre „Big Pharma”, în directă legătură cu pandemia trăită de noi toţi, omul de ştiinţă american Carolyn Barber, în articolul scris la 24 octombrie a.c. şi intitulat „Altă taxă a Covidului: Testele inutile şi costurile imense ale spitalizării”, susţine că „asemenea tratamente sunt impuse ca parte a ceea ce deja reprezintă o piaţă a sănătăţii domestice şi spitalelor, asigurărilor şi fabricanţilor de aparatură, de 3,8 trilioane de dolari din care Big Pharma îşi extrage profitul”.
Sumele adunate ca urmare a existenţei şi pelungirii pandemiei Covid-19 au atins dimensiuni greu de imaginat. Industria farmaceutică a câştigat atât din vânzarea la preţuri exorbitante a medicamentelor care de ani buni ocupau inutil depozitele, cât şi a unor substanţe nou apărute, prezentat fiecare ca fiind leacul minune şi dovedite apoi a fi inutile (Remdesevir fiind numai unul dintre exemple). „Big Pharma” a câştigat miliarde din comercializarea măştilor, a aparaturii medicale aferente pandemiei şi a echipamentului sanitar specific. A mai obţinut sume exorbitante pentru cercetările destinate descoperirii unui vaccin, a fabricării acestuia şi va câştiga înmiit din vânzare. Este vorba de o producţie estimată la câtev miliarde de doze. Care este preţul cu care s-ar vinde? 32-37$/doză la vaccinul „Moderna”, 10$/doză la vaccinul „Johnson&Johnson” ori 19,5$/ la vaccinul „Pfizer”. Profiturile? Astronomice! Numai calcularea acestora ne apare ca fiind indecentă.
Pentru a ne face o idee şi despre nivelul câştigurilor din vânzarea medicamentelor, vom lua exemplul medicamentului Remdesevir. Medicament la care, după cumpărarea a sute de milioane de fiole, se renunţă. De ce? Fiindcă după câteva luni de utilizare s-a dovedit a fi ineficace. Un tratament complet cu acest medicament, pentru un singur bolnav, costa în S.U.A. 3120$ (390$ fiecare fiolă). Fără a socoti costurile spitalizării! Câţi bolnavi de Covid-19 s-au tratat cu acest medicament? Câteva milioane. Câştigul pentru Big Pharma? De ordinul miliardelor de dolari!
Numai d-lui Bill Gates, cel care a investit sute de milioane în „Big Pharma” şi care susţine că: „odată ce vom ajunge la vaccinarea a 70% din populație, această pandemie se va termina”4 îi vor intra în conturi câteva sute de miliarde de dolari. Adică, de 1000 de ori investiţia. Pare de necrezut. Dar, iată calculul: 70% din populaţie înseamnă circa 5 miliarde de oameni; conform planului actual de vaccinare, fiecare ar trebui să primească cel puţin două doze (37$ x2) de vaccin; 74 x 5.000.000.000 = 370. 000.000.000. Deci, de pe urma vaccinului, câştigul co-fondatorului Microsoft ar putea fi de 370 miliarde dolari! Iar el este doar una dintre „rotiţele” care învârtesc acest uriaş mecanism. Vedeţi vreun politician al lumii care să reziste tentaţiei primirii unor procente din asemenea sume?
Dacă nu poţi să-i invingi, ameţeşte-i!
Controversele privitoare la vaccinarea anticovid sporesc în proporţie directă cu apropierea momentului în care un asemenea vaccin va deveni, oficial, aplicabil. Disputa dintre cei care susţin vaccinarea şi cei care se opun se amplifică pe zi ce trece. Deşi niciun vaccin (occidental5) nu a fost încă omologat, zeci de state, inclusiv forurile de conducere ale Uniunii Europene, au încheiat deja contracte de miliarde cu firmele care par a se afla în fruntea cursei. Se află în toi bătălia dură între statele U.E. pentru câştigarea dreptului de a primi mai multe doze şi de a se număra printre primii care le primesc.
În România, la îndemnul insistent al preşedintelui, profitându-se de campania electorală, în speranţa câştigării a cât mai multor voturi pentru partidul său (singurul care are grijă de popor!), s-a elaborat deja o strategie a vaccinării şi s-a numit un responsabil cu aplicarea acestei strategii. Zilnic, ore întregi, diferiţi specialişti şi analişti, politicieni de diferite culori, comentatori, formatori de opinie, foşti şi actuali bolnavi, medici de la A.T.I. sau nu, organizaţii civice şi mai puţin civice, ameţesc poporul susţinând până în pânzele albe sau, dimpotrivă, respingând ideea vacinării. Se discută despre cei care ar trebui să fie primii vaccinaţi, despre vaccinarea sau nu a tinerilor şi copiilor, despre riscurile pentru bătrâni, despre angajaţii de la finanţe şi despre cei ce se ocupă cu fondurile europene, lucrători care ar trebui lăsaţi să moară de Covid sau dimpotrivă, să fie ei întâii vaccinaţi ai ţării… Nimic despre efectele adverse pe termen scurt sau lung, nimic despre contraindicaţii, nimic despre perioada reală de imunizare. Acest vaccin pare panaceul ideal, ceva mai mult decât mana cerească.
În loc de concluzii
Deşi pare nebunească, ideea că nu numărul îmbolnăvirilor presează industria farmaceutică să fabrice un vaccin, ci dimpotrivă, impunerea un vaccin din partea Big Pharma determină acum, la sfârşit de an, creşterea numărului îmbolnăvirilor (declanşarea aşa-zisului val doi) apare pe zi ce trece mai viabilă. Ipoteza, odată apărută, a dat de gândit minţilor libere din întreaga lume. De ce? Fiindcă totul se leagă într-un mod surprinzător de logic. Dacă pandemia se încheie înainte de fabricarea vaccinului, investiţii uriaşe, de sute şi sute de milioane vor fi pierdute definitiv. Dispar bolnavii şi morţii, nu-i nevoie de vaccin. Prin urmare, cu orice risc, pandemia trebuie să fie prelungită până dincolo de data scoaterii pe piaţă a vaccinului! Oameni de ştiinţă, specialişti de renume, analişti recunoscuţi prin obiectivitate, sunt tot mai mulţi cei care descoperă şi expun public faţetele unui asemenea mecanism criminal.
Motorul acestei megaafaceri este banul şi nu contează „pierderile colaterale”. De orice natură ar fi ele. În această uriaşă bătălie, cetăţeanul există numai pentru că cineva trebuia să piardă.