Distinsul om de cultură Dan Zamfirescu - teolog, bizantinolog, scriitor, vâlcean după mamă - din Vaideenii Vâlcii, care la Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Centrului de Studii Medievale „Antim Ivireanul", ed. a VIII-a, desfăşurată la 27 sept. 2010, la Biserica „Sfinţii Petru şi Pavel" din Râmnicu Vâlcea, spunea că: „La Vâlcea curge de când lumea cultură şi, nu întâmplător, la Vâlcea s-a născut cultura română". Putem spune, la rândul nostru, că Marian Pătraşcu nu s-a născut întâmplător în acest spaţiu sacru considerat suflet al spiritualităţii şi culturii româneşti. El vine dintr-o lume străveche, în care arhaicul + şi aici mă refer la cultura populară, s-a păstrat nealterat până în zilele noastre - vedeţi tradiţiile de peste an din Ţara Loviştei, a căror diversitate este covârşitoare; el vine dintr-o lume în care istoria nu moare, pentru că acolo în Ţara de Piatră a Loviştei, musteşte la tot pasul. Cred că sute de ani de acum încolo, pământul acesta din inima României, va continua să dea noi şi noi dovezi ale existenţei noastre multimilenare aici, în bătrânul şi legendarul spaţiul nord-dunărean.
Nu mi-am propus să fac o analiză literară, vreau doar să punctez câteva aspecte legate de omul Marian Pătraşcu şi opera sa. În lucrarea antologică „America e de vină, trăiască America!" subiectele abordate de autor, sunt atât de variate şi vin din realitatea românească în care, incompetenţa, hoţia şi trădările ne-au adus la situaţia în care ne aflăm astăzi. Sunt subiecte pline, precum nuca sănătoasă, nu seci, lipsite de esenţă şi de interes, ci puse în pagină cu dibăcie - cum ar spune unul dintre personajele sale, într-o formă plăcută şi captivantă. Paleta temelor abordate este largă şi cuprinde pe lângă cele politice, o serie de critici dure la adresa incompetenţilor din toate domeniile de activitate, a pungăşiilor şi balcanismelor de care se pare că nu vom scăpa, subiecte legate de cercetarea în domeniul chimiei, hidrotehnicii şi a istoriei, cronici ale diferitelor manifestări ştiinţifice sau apariţii editoriale, referinţe, articole legate de viaţă. Toate sunt prezentate în binecunoscutul stil propriu, dur, sincer şi curat, stilul „Marian Pătraşcu". Citez câteva titluri semnificative: Ce fel de popor suntem ?; Incompetenţa costă prea mult; Tâlhari la drumul mare şi hoţi la mica ciupeală; America e de vină, trăiască America!; Din fericire în Republica Moldova nu sunt mineri; Iliescu pleacă pe uşa din dos a istoriei; Ţara lu' Papură Vodă; Securitatea e-n toate...; Băsescu nu este Cuza, Johannis nu este Carol I; Eu cu cine votez ?... Iată doar câteva titluri ieşite la suprafaţa materialului publicat precum smântâna la suprafaţa laptelui.
În volumul „Viaţa ca o provocare", prefaţat de unul dintre marii „meşteri" ai condeiului, Doru Căpătaru, avem de-a face cu patru generaţii de lovişteni din care, prin rânduiala divinităţii, a răsărit autorul. De asemenea întâlnim o mulţime de alte personaje care vrând-nevrând s-au aflat în preajma acestuia de-a lungul celor 57 de ani – părinţi, rude apropiate sau mai îndepărtate, profesori, colegi, cunoştinţe, prieteni sau duşmani – toţi fac parte din tabloul vieţii pământene a omului Marian Pătraşcu. „Viaţa ca o provocare", este o carte de excepţie, cu personaje reale aparţinând istoricului ţinut loviştean, dar şi altor ţinuturi pe unde l-au purtat paşii pe prietenul nostru, oameni care au contribuit, fiecare în felul său - conform rânduielii, la plămădirea şi, ulterior, la formarea şi şlefuirea acestui om deosebit. Dacă adăugăm: „Monografia comunei Câineni", 2008 şi „Condamnat la viaţă" - volum de proză, 2009, şi cele peste 80 de articole, studii şi texte literare (eseu, proză, poezie) publicate după anul 1989, putem vorbi de Marian Pătraşcu ca despre unul dintre cei mai valoroşi oameni de cultură ai Vâlcii. I-am reproşat şi îi reproşez în continuare că nu s-a apucat de scris mai devreme. Talentul său trebuia exploatat încă din tinereţe. Câtă informaţie a fost irosită, trecută în necunoscut ? Dacă în doar câţiva ani, să spunem 3-4, luând în calcul timpul alocat celor patru volume, a realizat o operă de invidiat, gândiţi-vă unde s-ar poziţiona acum cercetătorul, publicistul şi scriitorul Marian Pătraşcu.
Se spune că măsura valorii unui om este dată de invidia celor din jur. Cu siguranţă, aşa se explică reacţiile unora atunci când vine vorba de inginerul cercetător chimist, istoric, publicist şi scriitor Marian Pătraşcu. Conţinutul consistent în informaţii, diversitatea subiectelor, stilul în care acestea sunt prezentate, demonstrează că prietenul nostru, pe lângă inteligenţă a fost înzestrat de Dumnezeu cu o memorie şi un talent de invidiat, calităţi care „frig" pe mulţi dintre cei obişnuiţi să li se spună că sunt cei mai deştepţi şi cei mai buni, ei neacceptând ideea că în realitate, în jurul lor, există oameni la fel de buni şi de creativi ca şi ei. „Oare nu este prea mult?" se întreabă aceştia. „Nu este suficient să fie doar chimist ? Nu se bagă cumva peste noi ? Hopa, pierdem teren. Hai pe el!" Aşa se întâmplă. Dacă ai altă profesie decât cea de filolog, se spune că nu ai dreptul să te consideri scriitor, chiar dacă opera te recomandă. Dacă nu ai studii de istorie, nu ai voie să emiţi păreri cu privire la istoria poporului din care te tragi, sau să pui pe hârtie date culese de la moşi-strămoşi, de la bătrâni, pentru simplul motiv că nu eşti istoric. Am avut un profesor care evita să-mi pună întrebări pentru faptul că răspunsurile date de mine îl depăşeau şi nu ştia dacă ceea ce spun este real sau pură invenţie, aşa că prefera să-mi dea notă din oficiu decât să cadă în derizoriu. Din păcate şi în detrimentul tuturor există un război deschis între cei de formaţie umanistă şi cei de formaţie reală, ştiinţifico-tehnică. Primii îi detestă pe ceilalţi pentru motivul că le „încalcă teritoriul" fără a fi autorizaţi prin diplome universitare de profil. Pe unii dintre aceştia, Marian Pătraşcu i-a provocat în stilul său inconfundabil să abordeze subiecte de ordin tehnic. Răspunsul a fost că nu se poate, pentru că dânşii respectă regulile, şi apoi - „una-i una şi alta-i alta". „Nu domnilor, fals, a spus Marian Pătraşcu. S-a demonstrat că noi putem face ce faceţi dumneavoastră, dar invers nu. Acesta este motivul real pentru care nu acceptaţi provocarea noastră!" Iată de ce, tehnicienii, aflaţi profesional în afara sferei umaniste sunt priviţi de sus şi abia după încercări repetate de marginalizare a lor, cu greu sunt acceptaţi printre oamenii de cultură. Cum se mai întâmplă, există printre noi cineva care contestă tot, care măsluieşte istoria, deformeză adevărul şi ori de câte ori i se iveşte ocazia încearcă să servească „la pachet" atribute tendenţioase: alchimist, electrician, pozar, agricultor... Nouă, celor patru nu ne-a fost niciodată teamă de bau-bau sau de omul negru – personaje pe care încearcă să le interpreteze, sperând că sperie pe cineva. Mi-am permis să spun toate acestea pentru că sunt un om liber, fără stăpân, aşa cum şi-au dorit cruciaţii martiri ucişi în sfânta noapte de Înviere a anului 1949, pe Muntele Arnota din Plaiul Hurezilor şi pe care „bau-bau cel negru" îi numeşte cu răutate, „bandiţi".

„Un om are dreptul să-l privească pe altul de sus numai atunci când îl ajută să se ridice". Din câte ştiu, singurii care l-au ajutat pe Marian Pătraşcu să se ridice au fost părinţii săi - „acei sfinţi de la coarnele plugului", cum frumos i-a numit pe ţăranii români prof. Ion Şt. Lazăr, iar dacă, părinţii nu-şi pot privi copii de sus, nimeni nu are dreptul să facă acest lucru cu Marian Pătraşcu. Mircea Eliade spunea că: „sensul existenţei şi datoria fiecărui om este creaţia". Omul acesta a creat tehnologii noi în domeniul chimiei ceea ce înseamnă puncte importante pentru progresul şi civilizaţia omenească, documentele o susţin: autor a 16 lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate, 66 de comunicări ştiinţifice, 198 de lucrări tehnico-economice şi a 20 de brevete de invenţie, performanţe datorate moştenirii sale genetice, inteligenţei, instruirii temeinice şi puterii de a stăpâni natura supunându-se legilor acesteia dar şi folosindu-le printr-o asiduă muncă de cercetare. Marian Pătraşcu a făcut încă din primii ani de şcoala pasiunea vieţii sale pentru ştiinţa elementelor chimice, pasiune pe care, printr-o instruire remarcabilă a transformat-o în profesie, apoi în artă, dovadă fiind lucrările ştiinţifice elaborate şi invenţiile realizate. Despre acest om care a făcut din istoria poporului său - un domeniu controversat şi spinos - o pasiune fără margini, cu rezultate remarcabile, se poate scrie un roman. Dacă luăm viaţa ca pe un zbor între lumea de aici şi cea de dincolo, mă întreb: oare câţi dintre noi au la bordul navei lor spaţiale un asemenea „bagaj"?

Închei prin a spune că omul de ştiinţă şi omul de cultură, Marian Pătraşcu, românul absolut - adică românul adevărat cum spunea regretatul eseist, filosof şi om politic Petre Ţuţea, târât ani mulţi prin puşcării - este unul dintre puţinii cetăţeni de onoare ai sufletului meu. Îi mulţumesc şi îl felicit pentru tot ceea ce face şi pentru crezul său într-o Românie adevărată. Să ne dea Dumnezeu, tuturor, sănătate şi bucurii iar „omului negru" un dram de înţelepciune.