Acțiunile anti-ruse și retorică rusofobă azi

În toamna-iarna anilor 1940-41, Hitler a căutat să blocheze accesul URSS la Marea Mediterană, ocupând militar o serie de țări din zonă și masând în fiecare țară zeci de mii de soldați. A ocupat pașnic, prin „misiuni militare germane”, la înțelegere cu guvernele existente, România, Bulgaria și Slovacia, după care a ocupat prin război țările care au opus rezistență - Iugoslavia și Grecia. Această concentrare de trupe în apropierea frontierelor U.R.S.S.  fost de fapt o pregătire militară a Germaniei naziste în vederea atacării URSS. Apoi, în timpul războiului rece, S.U.A. și Occidentul au creat N.A.T.O. în anul 1949, cu scopul declarat de a „îndigui” (containment), de a „stăvili” expansiunea comunismul spre Vest. În contrapondere la N.A.T.O., țările socialiste din Est au creat „Tratatul de la Varșovia” șase ani mai târziu, în 1955. Dar, după prăbușirea comunismului, prin anii 1989-90, și după desființarea Pactului de la Varșovia în 1991, N.A.T.O., care nu mai avea nici o justificare pentru existența sa, nu numai că nu s-a desființat, ci dimpotrivă și-a continuat expansiunea militară spre Est. A încercat să se justifice, pretinzând că Federația Rusă este „agresivă”. Dar, pentru a vedea cine dă cu adevărat dovezi de agresivitate, va trebui să răspundem în prealabil la o întrebare simplă și de bun simț: cine și în direcția cui s-a deplasat cu armatele? S-a deplasat oare Federația Rusă cu armatele sale spre frontierele S.U.A., ori s-a deplasat S.U.A. cu armatele sale spre frontierele Federației Ruse?  Când a fost întrebat de către sovietici despre rostul „misiunii militare germane” din România, Hitler a mințit cu seninătate că aceasta ar avea ca scop doar instruirea Armatei Române. Când S.U.A. și-a instalat baza sa militară în România la Deveselu, în anul 2010, responsabilii politici străini și români de asemenea au afirmat, cu aceeași seninătate, că „scutul” ar fi pur defensiv și că ar avea ca scop apărarea Europei de rachetele iraniene[1][1]. Nu ține nici argumentul că Federația Rusă ar fi fost „agresivă”, deoarece ar fi „anexat” Crimeea, pentru că Baza americană de la Deveselu a fost înființată cu cinci ani înainte de secesiunea Crimeii.

Înainte de invadarea U.R.S.S., aviația germană de spionaj a efectuat zboruri în spațiul aerian sovietic. „În intervalul 27 martie - 18 aprilie 1941, au avut loc nu mai puțin de 80 de zboruri de spionaj germane deasupra teritoriului Uniunii Sovietice […], iar până la sfârşitul lunii mai 1941, au mai avut loc alte circa 180 de astfel de zboruri, ceea ce a permis ca Luftwaffe să încheie cercetarea fiecărui aeroport sau bază militară din vestul Uniunii Sovietice”[2]. La fel, în ultimii ani au fost semnalate zeci de cazuri în care avioane militare de spionaj EP-3E Aries și R-8A Poseidon ale S.U.A. au fost interceptate în imediata apropiere a frontierelor Federației Ruse[3]. Interceptarea de către aviația militară rusă a făcut ca avioanele S.U.A. să nu violeze spațiul aerian rus dar, prin aparatura cu care sunt dotate, aceste avioane pot culege informații de pe teren până la sute de km de punctul în care se află în zbor[4].

Motivul de război invocat în noaptea de 21/22 iunie 1941 de Germania nazistă, atât la Berlin de către ministrul de Externe Ribbentrop, cât și la Moscova de către ambasadorul german Schullenburg, era acela că „concentrarea de trupe ruseşti la graniţa de vest a Rusiei reprezintă o amenințare serioasă pentru Germania”. În toamna anului 2018, N.A.T.O. „denunță agresivitatea Rusiei” în unele instituții media occidentale, precum Deutsche Welle sau France Presse, din cauza exerciţiilor denumite „Vostok-2018”, pe care Rusia le-a organizat între 11 şi 17 septembrie în Siberia Orientală şi în Extremul Orient rus[5]. Faptul că Rusia desfășoară manevre militare defensive în interiorul frontierelor sale este considerat de țările N.A.T.O. o dovadă de „agresivitate”, dar faptul că S.U.A. și cu o serie de țări N.A.T.O. vin de la mii de km și desfășoară manevre militare ofensive în apropierea frontierelor Rusiei nu pare să intre în conținutul noțiunii de „agresivitate”.

Ca argument principal în susținerea ideii că Federația Rusă ar fi agresivă este invocată așa-zisa „anexare” a Crimeii. În realitate, în iarna 2013-2014 în Ucraina a fost organizată o „revoluție portocalie”, în realitate o lovitură de stat, dar miza implicării S.U.A., cu costuri uriașe, în destabilizarea politică a Ucrainei, nu a fost cea declarată în vorbe, de „democratizare” a acestei țări, ci cu totul alta. S.U.A. au intenționat atragerea Ucrainei în N.A.T.O., sub pretextul unui „pericol rusesc”, pentru ca apoi să ocupe zona de mare importanță strategică a Crimeii și să amplaseze acolo baze militare N.A.T.O. Or, Crimeea a fost un teritoriu istoric rusesc, nu ucrainean, iar în anul 1954, atunci când a transferat către Ucraina Sovietică întinse teritorii rusești, liderul U.R.S.S. Nikita Hrusciov nu și‑a imaginat că într‑un viitor oarecare Ucraina va încerca să intre în N.A.T.O, cu teritoriile istorice rusești cu tot. Filosofia lui Hrusciov era că aceste teritorii rusești rămân rusești, indiferent dacă din puct de vedere formal administrativ se află în interiorul frontierelor Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene, sau ale Republicii Sovietice Federative Ruse. Ideea lui Hrusciov era că aceste teritorii rămân ale U.R.S.S., el nu a putut prevedea că Ucraina se va alia cândva cu viitorii adversari ai Rusiei și că vor încerca împreună să aducă bazele militare ale S.U.A. în Crimeea. În fața acestui pericol, care putea să ducă la declanșarea unui război mondial, populația Crimeii, 77%  rusofonă[6], s-a mobilizat și, la Referendumul organizat pe 16 martie 2014, a votat în majoritate covârșitoare (95%, potrivit unor surse occidentale) pentru revenirea în cadrul Federației Ruse[7].

Un alt pretext pentru culpabilizarea Federației Ruse îl constituie niște pretinse tentative de asasinat, pe care cercuri politice și servicii secrete din Rusia le-ar fi pus la cale împotriva unui fost spion rus care și-a trădat țara (cazul Skripal), sau împotriva unui cetățean rus care face de mai multă vreme eforturi de a destabiliza Federația Rusă din interior (cazul Navalnâi). Faptele sunt dubioase din capul locului. Cum se face că, fiind vorba de asasini profesioniști manipulați de ruși și de o otravă deosebit de puternică, nu s-a reușit asasinarea efectivă a nici unuia dintre cei vizați? Nu cumva este vorba mai curând de provocări, puse la cale de serviciile adverse, de producerea unor pretexte în scopul acuzării Federației Ruse? Și nu sunt dubioase numai faptele, ci și retorica adiacentă, deșănțată și ipocrită. Atunci când S.U.A. au căutat să-i asasineze pe Julian Assange sau pe Edward Snowden, pentru faptul că aceștia au apărat drepturilor omului la viață privată și la secretul corespondeței, atunci nu s-a pus problema condamnării SUA de către Occident. Sau, când Arabia Saudită a asasinat un ziarist într-un consulat din Turcia, atunci nu s-a pus problema condamnării acestei țări de către S.U.A. și Occident, deoarece Arabia Saudită cumpără din S.U.A. armament de zeci de miliarde de dolari anual.

În cazul lui Navalnâi există mai multe chestiuni dubioase suplimentare. De exemplu, de ce Navalnâi a fost internat în Germania într-un spital militar și nu într-unul civil, în spitalul unei universități de prestigiu, cu un corp medical integru, de care Germania nu duce lipsă? De ce rezultatele analizelor medicale din Germania nu sunt puse și la dispoziția medicilor ruși? Astfel, Rusia este „somată” să se pronunțe asupra unei probleme pe care nu o cunoaște în mod documentat. Date fiind aceste împrejurări și multe altele, pare mult mai plauzibilă o altă ipoteză. Navalnâi, la fel ca și Iuscenko sau Saakașvili, a trăit câțiva ani în Statele Unite, sub acoperirea de student la Yale University, fiind foarte probabil recrutat și trimis cu o anumită misiune în Rusia. După revenirea în Rusia, Navalnâi a fost inventat, cu fonduri occidentale, ca „opozant” al lui Putin, un opozant de sub 1% în intențiile de vot. S.U.A. & Occidentul au băgat în el milioane de dolari, dar degeaba, nu au reușit să destabilizeze Rusia. Putin și serviciile ruse nu au putut avea absolut nici un interes ca Navalnâi să fie transformat în victimă de răsunet internațional. Deci este mult mai probabil ca o tentativă de otrăvire neletală să vină chiar din partea celor care l-au inventat și au cheltuit degeaba cu el. Serviciile din SUA și-au dat seama că un Navalnâi mort face mai mult decât un Navalnâi viu, respectiv că un Navalnâi transformat în victima unei tentative de asasinat, tratat într-un spital din Occident, are un impact mult mai mare decât un Navalnâi.

Și în fine, Federația Rusă, ca succesoare a fostei U.R.S.S., a fost și este culpabilizată în continuu pentru încheierea Tratatului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. S-a cerut inclusiv anularea acestui Tratat și revenirea la statu quo ante. Dar o atare revenire la statu quo ante ar face necesară o retrasare a frontierelor și, ca în orice modificări de frontiere, unele părți ar avea de câștigat, iar altele ar avea de pierdut. Și este greu de presupus că părțile perdante s-ar resemna cu acest lucru, fără declanșarea unui război. În mod concret, în cazul anulării Tratatului Ribbentrop-Molotov, ar avea de câștigat teritorial Polonia și România. Nu ar fi vorba doar de o simplă revenire a Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Insulei Șerpilor la România, ci Ucraina ar trebui să retrocedeze peste un sfert din teritoriul său actual către Polonia, iar Belarusul să retrocedeze, tot către Polonia, aproximativ 15% din teritoriul său actual. Care sunt acei politicieni lucizi care ar putea fi de acord azi cu anularea Tratatului Ribbentrop-Molotov?