Persoanele indezirabile din punct de vedere financiar sunt rejectate de sistemul bancar, pe motiv de pensionare, șomaj, boală sau supra-îndatorare. Mecanismul utilizat este analiză de rating din care rezultă o listă neagră, pentru uzul băncilor, cu toți clienții problematici sau rău-platnici. Persoanele înscrise în lista nu se mai califică la alte credite după ce sunt înregistrați că atare. Separați de „privilegiații” care își păstrează dreptul de a se împrumută la bănci, „indezirabilii” sunt marginalizați sau chiar excluși social. În plus, „indezirabilii” sunt canalizați către împrumuturile de tip cămătăresc, care conțin toate ingredientele necesare ruinării lor definitive și captivități contractuale perpetue - în aparență ușor și rapid de contractat și accesibil din punct de vedere al costurilor[1], fără garanții prealabile și fără verificarea „cazierului” financiar, aceste împrumuturi presupun dobânzi și penalități uriașe, garanții ulterioare supra-dimensionate, executări silite soldate cu evacuarea din locuința familială și chiar poprirea unei jumătăți din salariu sau a unei treimi din pensie, la infinit.

În comunism eram egali, dar eram egali în sărăcie. Feudalii comunismului, „clasa politică conducătoare”, au fost mereu privilegiați și au beneficiat de imunitate de răspundere. Pe vremea cruntei penurii de bunuri de consum a epocii comuniste, bunurile capitaliste se găseau numai în shop, un tip de magazine cu circuit semi-închis, destinat turiștilor străini sau deținătorilor (rarisimi) de valută, iar bunurile românești de calitate, destinate exporturilor, se găseau numai în rețelele selecte de magazine de producător, la care aveau acces doar privilegiații epocii, adică nomenclaturistii sau funcționarii care primeau bunuri de consum calitative și rare cu titlu de mită. Restul cetățenilor, cei egali în sărăcie și în captivitate, erau ținuți la distanță de aceste bunuri aproape intangibile.

Odată cu eliminarea acestei intangibilități, societatea noastră a îmbrățișat neselectiv toate greșelile și excesele libertariene ale anilor '90 care idealizau piața liberă, ignorând monopolurile care se creau și se consolidau în lumea „capitalistă”, treptat transformată într-o lume neo-feudală în care deținătorii privați ai averilor globale, beneficiari ai acelorași rente și privilegii pe care le dețineau elitele comuniste (și, anterior, cele fasciste), au ajuns să decidă ce, cine și cât consumă.

În România contemporană, țară cu o economie care functionează apropae exclusiv, pe „principiile” capitalismului de supraveghere, pentru corporațiile „Big Tech”, „Pharma” și „Finance”, consumul pe credit este limitat la cei care se califică pentru a primi „minunatul” drept de a se supra-îndatora (cu dobânzi și comisioane de cel puțîn zece ori mai mare decât dobânzile la depozite). Calificarea pentru accesarea creditului este decisă prin analiză de rating. Ceea ce se cumpără este, la fel că în comunism, ceea ce decide nouă nomenklatura. Achizițiile se fac la prețurile decise de bănci în laboratoarele de calcul alchimic al ratingului, al indicilor sau al dobânzilor de referință - casele achiziționate cu credit ipotecar și bunurile de larg consum achiziționate pe credit au prețuri pre-determinate de bănci.

Sistemul bancar din România, beneficiind de privilegii legale excesive și de un sistem judiciar deosebit de protectiv, își impune condițiile contractuale prin acte preformulate, non-negociabile, costurile creditării fiind stabilite prin formule alchimice de laborator, prin minute ale unor ședințe ale asociațiilor de lobby bancar sau prin alinierea la prețurile stabilite (discreționar) de liderii plutonului[2], și nicidecum după legea cererii sau ofertei sau după vreo logică economică oarecare.

În comunism, în piețe, se practică mercurialul, o listă de prețuri maximale ale bunurilor de consum, care nu puteau fi depășite fără teamă de sancțiuni penale pentru speculă. În „capitalism”, în băncile comerciale sistemice, se practică segregarea economică și mercurialul dobânzilor monopoliste. Cei ce nu mai pot pătrunde în clasa selecta a „privilegiatilor” care se califică pentru creditele oferite de băncile comerciale, nu (mai) există[3].

-------------------------------------
[1] Spre exemplu, consumatorului i se prezintă „produsul” că fiind un împrumut fără dobânda (ascunzându-se informația esențială că o întârziere chiar și de o zi a ratelor determina penalități uriașe) sau că fiind un împrumut convenabil cu dobânda de câteva zeci de lei pe zi (disimuland intenționat informația esențială că termenul de rambursare nu este pe zile, ci pe luni sau pe ani, de unde rezultă dobânzi în valori nominale enorme).
[2] Acești lideri sunt băncile de importantă sistemică, atribut stabilit discreționar de B.N.R., prin circulare.
[3] Foarte interesant sub raportul libertății economice este faptul că plățile nu mai pot fi făcute decât prin bănci. Chiar și cei care nu mai pot lua credite de la bănci trebuie să facă plățile prin bănci. Salariile funcționarilor publici și ale majorității celorlalți salariați nu se mai achita decât în cont sau pe card.