Cei doi candidaţi aflaţi în cursa prezidenţială fuseseră vreme îndelungată colegi de partid şi, probabil, posesori de gânduri şi aspiraţii similare pentru binele şi progresul ţării, fiind chiar şi vecini cu locuinţele, aşa că aveau puternice motive să se urască sincer, din toate puterile. Primul dintre ei, să spunem candidatul „A”, era un oportunist perfect, arogant, lacom, dornic de glorie şi bogăţie, însă cult şi plin de importanţă, dar şi de un imens dispreţ faţă de toţi cei care nu făceau parte din ceea ce lui îi plăcea să numească elita socială a lumii, adică cea cu care el ieşea în...
