Concomitent cu luptele de la Câmpulung, grupul generalului Staabs ataca trecătoarea Predealului şi drumurile vecine cu ea. Aici s-au dat lupte sângeroase, Predealul a fost ras de pe faţa pământului, au fost transformate în ruine gara din Predeal, vila lui Brătianu - primul ministru al ţării, „principalul vinovat pentru intrarea României în război împotriva austroungarilor şi germanilor". Doi ani mai târziu însă, bărbatul de stat român declara: „Am avut o casă şi, alături de ea, o frontieră. S-a prăpădit casa, dar s-a dus şi frontiera!" Timp de zece zile, de la 13 până la 23 octombrie, cu tot...