
Reîntors din „Levant" într-un „Mongolfier", pentru a-l detrona pe Vodă printr-o lovitură de palat, Mendebil, filozoful căutării timpului pierdut a purces să prindă muştele din zbor pentru a le pune „pamblici", dându-le apoi drumul sub forma unor emanaţii mustind de subiectivitate ca un burete de apă. Ajuns în „culoarea mediului o dată cu care se mişcă" gânditorul-filozof, favorit al auto-intitulatei elite intelectuale a României contemporane, emană aere occidentale, respinge superior atmosfera autohtonă şi, şocat de umanitatea anormală a ţării sale, împroaşcă semnele mitocăniei mascate sub o...
Rezonanţa Schuman
Cred că se poate spune fără a exagera că Sindromul 2012 a fost declanşat de o descoperire din anul 1952 a fizicianului austriac Winfried Otto Schumann. Banală, ca orice mare descoperire. Şi anume, faptul că întregul spaţiu dintre suprafaţa Pămîntului şi marginea inferioară a ionosferei acţionează ca un ghid de unde. O cavitate rezonantă, excitată în mod natural de fenomenele electrice din atmosferă. Câmpul electromagnetic din cavitate are un spectru de frecvenţe cuprinse între 2 şi 69 Hz. Pe acest fond apar o serie de maxime, prezise matematic de Schumann, la o serie de...
Cerul păstra pe el urmele unei toamne târzii, pe care până şi aripile îngerilor erau nori cenuşii - aruncaţi peste umbrele timpului nostru. În deplină armonie cu sufletele amărâte ale românilor, începea o cernită zi de 27 octombrie 2010 (ziua votării ultimei moţiuni...de cenzură?? ). Treziţi de dimineaţă, cei peste treizeci de mii de români s-au îmbarcat în autobuze, amestecând confuza speranţă cu teama unei noi decepţii. Visau la căderea unui guvern, care a adus românii la limita sărăciei şi a răbdării. Aş dori să fac precizarea că eu doar descriu cele percepute în „calitate" de martor...
Aproape că se ştie de către întreaga suflare omenească şi foarte mulţi se întreabă ce ar trebui făcut în recunoaşterea sau revenirea la Adevăr a semenilor noştri întru IISUS HRISTOS - SINGURUL MÂNTUITOR al creştinilor şi necreştinilor deopotrivă. Ştim că multe dispute au existat de-a lungul timpului, ajungându-se de la dorinţa de Adevăr - până la dispute controversate, urmate de măceluri extrem de însângerate pentru ascunderea Adevărului NATURAL de către anumite grupări de interese - culte ori secte cu pretexte religioase, sau interese politice - ale căror scopuri nu mai prezintă niciun...
Spion, spionaj, spionomanie... Cariera acestor cuvinte, beneficiind de aceeaşi rădăcină, se dovedeşte şocantă. Mai ales în ultima sută de ani, când termenii respectivi – desemnând în esenţă persoana sau acţiunea de a urmări şi smulge cuiva (fără distincţie, partener ori inamic) informaţii sau documente secrete pentru a le transmite unui terţ, în cele mai diverse ţeluri (stocare, utilizare în caz de şantaj sau de război etc.) - şi-au câştigat o incontestabilă expansiune şi, totuşi, precisă accepţiune, în mai toate limbile şi pretutindeni pe mapamond. Situaţia este de înţeles fie numai dacă...
Septembrie şi octombrie au venit cu proteste de amploare, zeci de mii de sindicalişti din toate confederaţiile au mărşăluit împotriva guvernului şi a măsurilor drastic-abuzive. În ziarul Timpul, din 12 mai 1882, Eminescu se adresează autorităţilor vremii, care au calificat încercarea ţăranilor de a intra în Bucureşti, pentru protest împotriva parlamentului, ca act neromânesc: „Ba e foarte românesc ceea ce fac ţăranii şi nici nu poate fi altfel, căci ei sunt, la dreptul vorbind, singurii care au rămas numai români în această ţară. Ei mări, tagmă patriotică, nu cunoaşteţi pe român, nu l-aţi...
ISSN, ISSN-L 2247- 4374 |