Argumente pentru a susţine candidatura limbii române la statutul de unică limbă paneuropeanăEste evident că fiecare epocă are propriile sale imperative. Dacă la începutul secolului XX, adică în epoca lui Nicolae Iorga, am fost chemaţi, să înfăptuim România Mare, astăzi, la începutul secolului XXI suntem chemaţi să părticipăm la înfăptuirea Europei Unite, origanism care nu va putea funcţiona fără o limbă oficială unică. Este poate singurul domeniu în care mai putem avea o contribuţie notabilă şi a nu răspunde matur acestei necesităţi continuând să ne cantonăm într-o expectativă anostă cu ochii...
Pliniu cel Bătrân, în lucrarea enciclopedică „Istoria naturală", aminteşte de pictorul grec Apelles şi de momentul prezentării unei picturi publicului roman, cînd un cizmar din mulţime îi atrage atenţia că sandaua unui personaj nu e realizată ca în realitate. Apelles, cuviincios, acceptă critica şi reface sandaua. Tot neîmpăcat, cizmarul se apucă să critice întreaga pictură. Atunci Apelles îi spune: „Ne sutor ultra crepidam" – „Cizmarule, nu mai sus de sandală!". Românul are un proverb: „feriţi-vă de cei cu mintea odihnită!", de lăudăroşii de ocazie şi, mai ales, de linguşitorii care nu ştiu...
Diplomaţia României din perioada 1919-1939 a fost conformă tradiţiilor istorice ale ţării şi a avansat un program îmbrăţişând exclusiv principii şi obiective specifice raporturilor interstatale, precum, în rândul întâi, cooperarea internaţională şi egalitatea între state, combaterea revizionismului şi excluderea războiului din viaţa internaţională. Şi tradiţiile, şi principiile sau obiectivele urmărite, şi modul concret în care a fost practicată diplomaţia României între cele două conflagraţii mondiale, totul, dar absolut totul, poartă – astăzi, ca şi atunci – un nume de primă mărime şi de...
Un subtitlu adecvat acestei încercări ar fi: „un aspect al trupului-templu sau atac la sinchisire". Trupul omului este, într-un sens, şi ar trebui să fie, într-alt sens, templul Duhului Sfânt, în primul rând pentru că trupul este purtător de suflet, în al doilea rând pentru că trupul se poate sfinţi. Şi mai ştim că nu ne este folositor să slujim trupului ca unui zeu, şi nici să-l dispreţuim ca fiind malefic per se ori neisprăvit, prima oară pentru că ne spun Părinţii că suntem robi ai patimii (plăcerii) şi, în lipsa unei eliberări, vom pieri pe veci cu tot cu trup, a doua oară pentru că...
(fragment din romanul „Acvariul cu fâţe")
Non bis in idem, grăiau cu înţelepciune romanii. Recunosc faptul că mă aflu în recidivă scriind din nou despre o creaţie literară a maestrului Doru Moţoc, dar cum creaţiile literare nu seamănă între ele, aceasta despre care scriu merită cu prisosinţă atenţia noastră. Este vorba despre piesa de teatru în două părţi „Cam târziu, domnule Godot!" apărută în 2009 la prestigioasa editură Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea, lucrare îngrijită şi prefaţată de nu mai puţin distinsul jurnalist şi scriitor Ioan Barbu. Piesa se constituie într-o fantezie dramatică, având două personaje principale, Beranger...
Trebuie să spun, de la început, că pot număra pe degete oamenii despre care am scris, fie şi numai contextual. Şi asta nu din răutate, nu din egoism, nu din egocentrism şi nici din nepricepere, ci din rezerva ce mi-a sugerat-o, mai tot timpul, ştiinţa contemporană, şi, mai ales, filosofia (în termenii kantieni, tot ştiinţă!) despre om. Vreau sau nu, chiar şi când trec pe uliţa satului şi o văd pe baba Floarea, femeia care, în urmă cu vreo 40 de ani, se lua cu joarda după mine ca să nu rup crengile cireşului în care dădeam buzna de cum i se pârguiau fructele, mă plec, îmi scot pălăria, salut...
Sărbătorim la 19 februarie pe Ion Măldărescu, unul din diplomaţii culturii româneşti prin excelenţă, istoric, patriot, intelectual de valoare incontestabilă, apărător al istoriei şi tradiţiilor spirituale româneşti, a cărui biografie este partea cea mai valoroasă a conştiinţei sale. Ion Măldărescu, cel care trăieşte cu responsabilitatea omului superior este descendent al unei obîrşii de notabilă nobleţe istorică - Cula Măldăreşti - urmaş al boierilor Măldăreşti: al lui Nan Paharnicul, al căpitanului din oastea lui Mihai Viteazul -Tudor Maldăr - al colonelului-luptător în Războiul de...
Scriitor cu pregnantă influenţă asupra cititorului, care poate să conteze în competiţia cu timpul, Theodor Răpan merită a fi socotit un reprezentant al generaţiei sale, unul care sfidează prin calitate imperialismul show-bizz-ului literar al vremii noastre. „Evanghelia inimii", Editura SemnE, se deschide cu trei exordii convingătoare. În cel aparţinător poetului, în chip complex, prin tehnica rafinată a monologului interior, distanţele reale şi barierele de timp sînt minorate sub impactul demonstrativului („Ce lacrimi curg pe obrazul clepsidrei? Şi uneori, departele-i aproape..."). Cel...
În 1936 apărea la „Cartea românească" lucrarea Spaţiul mioritic, operă fundamentală a lui Lucian Blaga, ce avea să întregească ciclul Trilogia culturii, fiind precedat de Trilogia cunoaşterii (1931-1934) şi anticipând Trilogia stilului, toate trei cărţi fundamentale de filosofie, în ciuda reproşului că autorul ar fi utilizat mai degrabă limbajul poetic, aplicat sub formă metaforizată, la câmpul filosofiei. În fond, după cum observa T. Vianu: „Poezia şi filosofia există în permanentă simultaneitate, atingându-se în absolut, fără să se determine temporal, astfel încât nici una nici alta nu este...
Un lucru cu cât este mai scump cu atât este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reală a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reală, nu doar că are fiabilitate, având durata de utilizare cu mult mai mare decât cel ieftin, dar el creşte eficienţa în atingerea scopului. Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveşte cel mai bine scopului propus, rolului pe care trebuie să îl joace. Fiecare a avut o maşină căreia la un moment dat a trebuit să-i schimbe o piesă. Toată lumea ştie că piesa originală care se potriveşte perfect oferă o funcţionare optimă şi protecţia restului...
În ultima vreme, aud că oamenii se vaită de sărăcie, și nu prea înțeleg de ce, și nu înțeleg asta mai ales că în același timp aud că avem o țară bogată! Sau nu știu eu despre ce țară-i vorba, sau mi-o fi expirat mie buletinul. Mă uit și eu, și văd merțane, și văd palate luminate de când se lasă seara, să le vezi de departe să nu te sperii de aproape. Că te sperii și ziua când apare brusc ceva, dar noaptea? Ce-i aia căsuță cu cerdac? Ce, eu nu văd că de sărbători se umplu spitalele cu cei ce fac abuzuri de mâncare si băutură, noroc mare că autoritățile desființează spitale, poate contra...
„Specia umană ar putea dispărea în timp de o sută de ani". Sumbra previziune a fost lansată în vara anului trecut de Frank Fenner, academician australian, recunoscut la nivel mondial ca expert în microbiologie şi profesor emerit la Universitatea Naţională din Australia, unul dintre cei care au ajutat la eradicarea virusului variolei. El a afirmat că întreaga comunitate ştiinţifică trebuie să avertizeze factorii politici şi economici care conduc lumea, că, în mai puţin de o sută de ani, omenirea va dispărea, procesul fiind ireversibil.
Grig. Ce nume nostim în arealul nostru românesc. Astfel era dezmierdat pe timpuri Grigore Vieru de Ion Druţă - probabil pentru admiraţia pe care i-o purta atât pentru capodoperele-giuvaere ce-l făcea să-i rezoneze rădăcina firii, precum o fac timpuriile lalele de pădure, cât şi pentru purtătorul acestora - o lacrimă de lumină, un suav ram de măslin neprihănit, încununat cu o frunte - suprafaţă de mare lină, care-şi ţine în adăpost, prin culoare, prin adâncime, doi ochi ai acestei ape şi un alungit triunghi de faţă netezit. Doamne, iartă-mă, de-l potrivesc cu dragul nostru Christ. „Acest...
