
„O nouă predicţie cu privire la sfârşitul lumii (de data aceasta cu gir ştiinţific), estimează că sfârşitul „total" va veni abia peste 16,7 miliarde ani, iar Universul se va sfârşi, la rândul său, după aproximativ 16 minute de la dispariţia Terrei. Se pare că sfârşitul lumii înconjurătoate şi, deopotrivă, al Universului, se va petrece sub influenţa misterioasei «energii negre». La ora actuală, se crede că energia neagră alcătuieşte circa 70% din Univers, iar fizicienii cred că ar putea avea o strânsă legătură cu momentul final al existenţei Universului. Cu două luni înainte de acest...
5.2 Contribuţia României în cadrul tratatelor militare internaţionale
Ca o reacţie politică a ţărilor din Blocul Răsăritean, la apariţia Alianţei Nord Atlantice, pe care o percepeau ca o ameninţare a intereselor lor, s-a înfiinţat la iniţiativa lui Nikita Hrusciov o alianţă estică numită uzual Tratatul de la Varşovia. Excepţie facând refuzul Iugoslaviei de a adera, acest tratat a fost semnat la 14 mai 1955 de catre următoarele state: Republica Populară Albaneză, Republica Populară Bulgară, Republica Democrată Germană, Republica Socialistă Cehoslovacă, Republica Populară Polonă, Republica...
La terminarea războiului, toţi cei unsprezece guvernatori care au administrat teritoriul sovietic ocupat de Germania şi aliaţii ei au fost arestaţi pentru a fi anchetaţi şi judecaţi pentru faptele lor, pentru felul cum au guvernat ţinutul încredinţat. Cei unsprezece guvernatori erau care polonez, care neamţ, care lituanian, ucrainean etc. Printre cei arestaţi, şi un român: profesorul universitar George Alexianu, vreme de aproape trei ani guvernator al Transnistriei. Se pare că mareşalul Antonescu nu l-a cunoscut personal pe George Alexianu înainte de a-l numi guvernator. A contat în alegerea...
În februarie 1961, la Bucureşti, mareşalul sovietic Andrei Greciko a recomandat generalului Leontin Sălăjan, ministrul Forţelor Armate, avioanele sovietice IAK-27 R şi IAK-28 R în scopul reînzestrării Escadrilei 38 Aviaţie Cercetare (care avea în acel moment aparate Il-28 uzate moral), precum şi avionul Suhoi-7 B pentru dotarea regimentelor de vânătoare-bombardament româneşti. Cu toate că era vorba despre o recomandare venită din partea unui reprezentant al „Fratelui cel Mare de la Răsărit", autorităţile comuniste de la Bucureşti nu au importat nici unul dintre...
Hotărât lucru, poporul român care-o mai fi rămas popor, prin aceia ce vor fi scăpat necorciţi ori necumetriţi cu reptilienele javre mondiale ale noului Fanar Occidental, este, cum se zice, „prost de bun" pentru că, de fapt şi pe nedrept el s-a născut fără noroc, înghite tot şi tace mâlc, întinzându-se chiar mai puţin decât îi este plapuma!
De aceea-l iau în şpangă toate lichelele (inclusiv cele intelectuale), dar nu numai, plus toţi spăgarii, (farsori şi gomani) care ne-au fost impuşi ca parteneri strategici pe axa „na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o"...
ISSN, ISSN-L 2247- 4374 |