
Purtând un nume de împărat roman, Traianus (Traian Vasilcău) îşi propune să fie un poet al vechimii zeieşti, invocând mitica vreme ca pe un vis albastru.
Vremile se adună în el ca într-o cutie de rezonanţă; trecute prin sufletul lui fraged ele apar cu ecouri prelungite, stinse sau vii, având un nobil răsunet. Îmbrăcat cu o pelerină romantică, poleită cu pulbere lunară, el este un „vagabond”, un zeu tânăr sau bătrân, un călător în stele şi în ere străvechi. Discursul îi este neoromantic şi neosimbolist cu inflexiuni de lirică galantă medievală, îmbinate cu tonalităţi de colind, romanţă...