Aproape obsesiv, timp de peste un an şi jumătate am tot scris sau am picurat în articolele mele idei, reflecţii, în genere, trimiteri din şi spre cea mai nouă şi modernă ştiinţă a omenirii, anume ştiinţa de a comunica. Nu am convingerea (în cel mai nobil sens al cuvântului, fără falsă modestie sau alte trăncăneli), că am şi realizat ceva. O chestiune, pentru mine, are însă tăria certitudinilor: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi cuvântul era Dumnezeu" Fără această stabilitate la nivelul meu şi al Fiinţei, în general, mai întâi nimic nu ar fi posibil, apoi, oricare...
Aproape obsesiv, timp de peste un an şi jumătate am tot scris sau am picurat în articolele mele idei, reflecţii, în genere, trimiteri din şi spre cea mai nouă şi modernă ştiinţă a omenirii, anume ştiinţa de a comunica. Nu am convingerea (în cel mai nobil sens al cuvântului, fără falsă modestie sau alte trăncăneli), că am şi realizat ceva. O chestiune, pentru mine, are însă tăria certitudinilor: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi cuvântul era Dumnezeu" Fără această stabilitate la nivelul meu şi al Fiinţei, în general, mai întâi nimic nu ar fi posibil, apoi, oricare...
Temporalitatea, din perspectiva contemporană
Strict etimologic, temporalitatea indică o acţiune care se derulează pe o perioadă limitată în timp (lat : „temporalis = un timp, temporar). În mod absolut, temporalitatea se opune eternităţii, ceea ce ne conduce către lipsa ideii de succesiune a evenimentelor temporale, respectiv a începutului şi a sfârşitului. Dacă ar fi să-i dăm crezare Sfântului Augustin, eternitatea s-ar aplica strict divinităţii, fiind situată aprioric într-un timp „fără început şi fără sfârşit", sau, în cel mai bun caz, având un caracter străin de timp, fiind situată dincolo...
Asemenea cazuisticii dintre 23 august şi 12 septembrie 1944, în 2011 România este atacată frontal de foştii „Aliaţi" din vremea celui de-al doilea război mondial, iar mărul discordiei se află între inabilitatea Preşedintelui României şi fantoma Casei Regale.„Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu! A fost un act de trădare a interesului naţional al României din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. [...] Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile; de exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne...
Documente secrete ale trădării Regelui Mihai(Vâşinski, Stalin, Molotov, Beria)
„În noaptea de 23 august 1944, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii. În fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia. Aşa că a fost o capitulare necondiţionată, nu un armistiţiu. Exista un rege care...
În colecţia Românii în istoria universală (nr. 121) Gh. Buzatu, Stela Cheptea şi Marusia Cîrstea, editori, au izbutit, după un pasionant şi captivant travaliu ştiinţific, să valorifice, sub titlul Pace şi război (1940-1944), primul volum din JURNALUL MAREŞALULUI ANTONESCU, I, Preludii. Explozia. Revanşa (4.IX.1940-31.XII.1941). Sunt incluse (de către aceiaşi editori la care, la volumul al doilea, se adaugă Corneliu Mihail Lungu) vol. II - Succese şi eşecuri (1.I.1942-30.VI.1943) şi vol. III - Prăbuşirea (1.VII.1943-21.VII.1944). Beneficiem, astfel, de o ediţie critică integrală, o biografie...
Scoasă la drumu-ăl mare, merge lin căruţa. Negrilă şi Rujan calcă alene ţărâna caldă. Nori alburii stârnesc în jurul copitelor. Rumegă boii. Ion Năbădae nu-i mai îndeamnă la drum. „I-am silit toată ziua. Le-ajunge. Ş-apăi, îmbătrâniră. Trecură dă doişpe ani". Îşi reazemă spinarea de cositura răcoroasă, cu mâinile sub cap. Priveşte departe. La capătul drumului e satul. Aprins în lumina apusului. Îi vine în minte scena unui incendiu simulat. Abia-şi mai aminteşte cuvântul. Era pe front, la o instrucţie de trageri. Prin toamna lui '916. Pe Argeş, spre Bucureşti. Locotenentul îi ordonase să...
La mai puţin de un an de la debutul în tangoul poantelor, girat de Mihai Batog Bujeniţă, profesorul de matematici Mihai Haivas iese din nou la rampă cu „HAŞ'mişuri umoristice". Reuşita anterioară l-a încurajat pe acest sprinţar dansator în rime să-şi reitereze stratagemele într-un nouă şi efervescentă abordare, sincronă cu peisajul contemporan, cu personajele sale - o ediţie cu merite realiste, cu o componentă teoretică im¬portantă: pasul de avangardă umoristică la care volumul participă, atît ca parte a unui întreg cultural, cît şi ca reprezentant al genului. Vorbesc de un construct...
Cugetarea veche, des invocată: „nimeni nu este profet în patria sa", are în ambiguitatea Nimeni, cercul care cuprinde la un moment dat, fără să observe, pe omul comun, de-a împreună cu toţi cei ce se rotesc în jocul lor rotund... În rotaţia sincronă nu poate fi observat aproapele, decât dacă ar ieşi din ritm, toţi fiind în cuprinderea aceleiaşi hore, sub acelaşi soare. Viziunea asupra altui timp, faptul de-a defini un nou orizont, presupun ieşirea din mişcare, fixaţia, care face din moment monumentul, altfel, poza, imagine imortalizată, ar fi neclară. Acest Nimeni, presupune uneori faptul...
Citiţi Biblia! Îndemnaţi şi pe copiii dumneavoastră s-o citească şi mai ales s-o recitească, să mediteze asupra textului citit şi unde nu înţeleg, să întrebe un iniţiat. Nu este ruşinos să întrebi. Dacă în munte, sau în pustiu, sau într-un oraş mare nu ai un ghid, te rătăceşti. Într-o lume care a pierdut NORDUL, avem nevoie de un Ghid. „Pentru mulţi, drama credinţei constă în a confunda pe Dumnezeu cu o anumită stare euforică, cu o anumită comuniune trăită. El se poate manifesta, desigur, în acestea, dar este infinit mai mult decât ele: mai presus de toate, Dumnezeu este o orientare...
Auzind eu de la oameni şi citind în cărţi, am aflat nevoia unui învăţător. Şi cum părea că nu este niciunul împrejur, am pornit să-mi găsesc. Multe zile am rătăcit pe drumuri, căutînd printre oameni pe acela care să mă cunoască, dar străini mi-au apărut toţi şi nu a fost unul care să vădească inima mea. Atunci, văzînd în cale multe semne şi strîmtorat de tristeţea care nu-mi dădea pace şi care creştea cu fiecare pas, am luat o cărare printr-o pădure, noaptea. Cum mă aflam singur şi fără mîncare, m-am silit să ţin de potecă prin întuneric şi m-am încăpăţînat să nu dorm pînă ce dau de luminiş...
„Procesul Marii Trădări Naţionale" - a fost titlul pe care guvernanţii vremii, l-au dat unei cărţi publicate în anul 1946. Cartea ar fi trebuit să cuprindă stenogramele dezbaterilor de la Tribunalul Poporului asupra guvernării Ion Antonescu. Ar fi trebuit, însă nu a fost aşa, fiindcă în realitate, acel volum a avut încorporate stenograme trunchiate şi texte falsificate, uneori fiind atribuite Mareşalului Ion Antonescu declaraţiile lui Mihai Antonescu. Fără a avea autor, scopul declarat al publicării volumului „Procesul Marii Trădări Naţionale", a fost aşa numita „dorinţă" ca ţara să ştie...
„În ţara asta de gugumani în care eu sunt cel dintâi [...] Domnilor! Onorabili concetăţeni! Fraţilor! Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare, suindu-mă la această tribună pentru a vă spune şi eu... Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale în aceste momente solemne mă gândesc la ţărişoara mea, la România, la fericirea ei! la progresul ei! la viitorul ei!" (Aplauze şi fluierături... Un homopoliticus perfect adaptat societăţii)
Preşedintele României caută noi surse de unde să adune ceva pentru sacul gol al visteriei, în care crivăţul reformelor...
Volumul „Imagini şifonate", Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă", Cluj, aduce în faţa cititorului pe cărturarul Ana Marinoiu şi cîteva din bijuterii sale: distihuri, tristihuri şi catrene. Titlul anunţă o carte declamativă, un registru gradat de tensiune, mini-creaţiile cuceresc imediat prin umor neretuşat. Volumul se divide în patru capitole distincte: „Poticniri prin spirit", „Răutăţi mascate", „Avântul indignării", „Mănunchi de scântei", reuşind o îmbinare optimă între profunzimea cugetării şi umorul obiectiv: „Misterul: Cred că înghiţit-a gârla/ Armele din CIOROGÂRLA,/ Căci pe urmele de...
În unul din articolele anterioare, „Discursul, ştiinţă în a comunica sau formă de a bate câmpii", selectam câteva idei sugerate de specialiştii din domeniu tocmai din dorinţa de a mai clarifica lucrurile, dar mai ales de a arăta că, noi, românii, ruginiţii timpurilor, alături de tinerii lucizi ai acestui popor, nu suntem nici proştii momentului şi nici ai omenirii, ce pot fi luaţi oricând, de oricine, peste picior. La cele spuse atunci despre discurs, repetăm, în primul rând pentru o mai mare limpezime, dar şi pentru a ne dezice de „intelectualii" prezentului, adăugăm, în materie de...
Încă din timpul Rusiei ţariste, evreii erau persecutaţi, constrânşi să locuiască numai în anumite zone şi supuşi unei legislaţii restrictive. Ţarii măresc numărul decretelor care-i defavorizează; preoţii aţâţă ura ţăranilor împotriva evreilor. Această politică va culmina cu cumplitele pogromuri de la sfârşitul secolului XIX-lea. În 1881, cel mai ucigător a fost cel de la Kiev; în 1903, cele de la Chişinău şi Odesa. Aceste manifestări de antievreieşti îi descurajează chiar şi pe cei care-şi puseseră toate speranţele în asimilare.* Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi era, printr-o...
Dacă răsfoim biografiile celor de la pupitrul U. E., constatăm că foarte mulţi dintre cei care se joacă azi soarta a mii de miliarde de euro n-au avut tangenţă în trecut nici măcar cu o dugheană de gogoşi. Au fost combatanţi de stînga. Ceea ce se întîmplă în Grecia este, pe lîngă dezastrul produs de F.M.I., o consecinţă a înfloririi stîngii europene. Pentru că s-a jucat cu C.D.S. şi C.D.O., America nu-şi va rupe gîtul. Are doar o entorsă la gleznă, dar se tîrăşte cum poate şi exportă în continuare inflaţia prin dolar. Cînd eram mică auzeam tot timpul: „libertate, egalitate, fraternitate" -...
Mă atrag artele frumoase ca o dragoste fermecată, de nu mai ştiu cum să-mi explic acest sentiment. Unica soluţie ar fi cea transcendentală. Probabil, asta m-a şi făcut să-mi bag în minţi o chestiune bizară: oricine care face poezie, muzică, pictură etc. îşi are un creier ce reprezintă un infinit împachetat. Şi deja deprins cu acest postulat, de se întâmplă să mă întâlnesc cu cineva făcând parte din acest domeniu, imediat îmi apare gândul că în faţă am un fuior-fiinţă cu firele fără capăt. Ba mai mult, simt că acest fuior se încolăceşte nu ştiu cum în jurul meu, făcând din mine un sclav. În...
Maria a trecut prin anii de liceu ba stând la internatul de fete, ba făcând naveta cu trenul, ba locuind în gazdă. Invăţa mult, nu ştia ce-i aia distracţie, reuniune tovărăşească, bal sau întâlnire cu prietenii, doar uneori se plimba duminica pe Strada Mare sau mergea la film şi atât. Prima dată când a dansat cu băieţii a fost la banchet când i-a făcut mama o rochie nouă dintr-un tergal vernil, i-a luat pantofi cu toc şi ciorapi de mătase. Şi, pentru prima dată, în seara aceea a renunţat la codiţe. I-au făcut un coc caraghios de care era tare încântată. Fostei secretare U.T.C. pe liceu...
Contează enorm ce părinţi am avut, ce învăţători, ce profesori; într-un cuvânt, ce fel de educatori am avut. Episodul pe care îl voi relata mai jos a fost povestit de un profesor de ateism de la fosta Academie „Ştefan Gheorghiu" din Bucureşti.„Domnule, la orele mele participau nu numai studenţii noştri, ci aveam un auditoriu foarte larg şi de toate vârstele şi profesiile: ingineri, doctori, profesori, muncitori, studenţi de la alte facultăţi, etc. Ei bine, într-o zi, tocmai când eram pe punctul de a începe cursul, se deschide uşa amfiteatrului şi cine crezi, domnule, că intră? Un preot, un...
Maria coborî din tren printr-o săritură. Fusese gata să-şi scrântească glezna, nefiind obişnuită să poarte pantofi cu tocuri înalte. Nu exista niciun motiv pentru care să nu păşească treaptă cu treaptă. Doar că aşa simţise nevoia, să sară, de parcă săritura aceea ar fi dus-o mai repede lângă cel care-o aştepta. Cu atât mai mult cu cât, tot drumul, simţise că trenul rapid abia se târăşte.Trăgând de bagaj, încerca să-l identifice prin mulţimea de oameni, care-o încurcau mai mult ca niciodată. Ba încă, se repezise la un bărbat care, din spate, îl asemuise cu el, luându-l de braţ, gata să-l...
| ISSN, ISSN-L 2247- 4374 |
Editorial
Noile arme de distrugere a statelor
Schimbările climatice din ultimele decenii, care au provocat daune planetei şi, în consecinţă, deteriorarea sănătăţii umane, demonstrează capacitatea tehnologiilor de generaţie nouă de a provoca dezastre cu urmări tragice. Perioadele de caniculă extremă,…
