Preluarea de către sovietici a mareşalului Ion Antonescu (31 august 1944) şi a prizonierilor generali germani (2 septembrie 1944).

La 31 august 1944, din ordinul Consiliului Militar al Frontului 2 ucrainean, generalii I.Z. Susaikov şi A.H. Tevcenkov s-au deplasat la Bucureşti pentru a afla „unde se află mareşalul Antonescu şi dacă-l descoperă, să-l ia sub paza noastră”, aşa cum raporta mareşalul R.I. Malinovski în telegrama trimisă lui I.V. Stalin la 2 septembrie 1944.

De la Comandamentul Militar al Capitalei, generalul A.H. Tevcenkov, şeful Direcţiei Politice a Frontului 2 ucrainean, a discutat telefonic (prin intermediul generalului Iosif Teodorescu, comandantul militar al Capitalei) cu generalul Aurel Aldea, ministru de Interne şi cu generalul Victor Dombrovski, primarul general al Capitalei.

„După câteva tergiversări şi intervenţii, ei au declarat că Antonescu a fost arestat, locul unde se află nu le este cunoscut, dar există o persoană care îl ştie” informa mareșalul R.I. Malinovski conducerea sovietică de la Moscova -

La al doilea „avertisment categoric” al generalului A.H. Tevcenkov, generalul Iosif Teodorescu a luat legătura cu guvernul, după care la Comandamentul Militar al Capitalei s-a prezentat Emil Bodnăraş, reprezentantul partidului comunist, care a declarat că Ion Antonescu se află „sub paza comuniştilor, într-o casă conspirativă”.

După ce s-au deplasat la locul indicat, însoţit de 40 de militari sovietici, generalul A.H. Tevcenkov i-a comunicat lui Emil Bodnăraş că „din cauza pazei proaste, comandamentul sovietic ia asupra sa paza arestaţilor şi îi va transporta în dispozitivul trupelor proprii”.

Reprezentantul partidului comunist a răspuns că „ar fi fost mai bine dacă arestaţii ar rămâne pe loc şi ar fi fost întărită paza cu soldaţi sovietici”. Emil Bodnăraş a rugat „să fie luată şi paza lor” (cea asigurată de comunişti - n.n.) şi a făcut cunoscut că „guvernul (român - n.n.) nu doreşte ca Antonescu să ajungă la Moscova”.

Astfel, la 31 august 1944 (ora 17.00), mareșalul Ion Antonescu și însoțitorii săi (Mihai Antonescu, generalii Constantin Pantazi, Constantin Pichi Vasiliu și colonelul Mircea Elefterescu) au fost preluați și duși la postul de comandă al Armatei 53 sovietică, iar de acolo la cel al Frontului 2 ucrainean (1 septembrie 1944).

Prin acelaşi procedeu, la 2 septembrie 1944, generalul Gorohov a impus predarea generalilor germani Erik Hansen, Alfred Gerstenberg, Reiner Stahel, Ekart von Tschammer und Osten şi dr. Spalke, capturați de trupele române, deşi generalul Aurel Aldea, ministru de Interne, declarase că „guvernul român consideră acest lucru de nedorit”.

„După o somaţie categorică (aşa cum raportau la 3 septembrie 1944 generalii M.V. Zaharov şi A.H. Tevcenkov) ministrul român a luat legătura cu ceilalţi membri ai guvernului, după care a comunicat că va preda pe generalii germani, dar consideră necesar să facă acest lucru în văzul opiniei publice, în felul acesta făcând un protest formal împotriva acţiunii respective a reprezentanţilor comandamentului sovietic”.

Ulterior aveau să fie preluaţi majoritatea prizonierilor germani capturaţi de armata română în Campania din Vest, deşi acest lucru nu era prevăzut în Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944 şi era în contrazicere cu toate regulile internaţionale.