Evaluare utilizator: 5 / 5

O cantitate uriașă de filme americane are ca sursă rubrica de cazuri diverse, în special cazuri cotidiene oferite de poliție ziariștilor sau scenariștilor, care însăilează după ele povești nemaipomenite.  Niciodată realitatea nu mai seamănă cu ficțiunea. Oricum, ca unul care a trăit mulți ani în America, vă spun că realitatea americană este foarte, foarte diferită de cea din filme! Nu după filmele ei trebuie să judecați America.  Așa este și cazul lui „The Place Beyond the Pines” (Locul de dincolo de pini - 2012), care circulă la noi cu titlul „Destine la răscruce”, care pornește de...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Un monstru sacru al filmului american este Robert Benton (n. 1932, Texas). A studiat la Universitatea Columbia din New York. A fost apreciat și a obținut multe premii pentru filmele „Bonnie și Clyde” (1967), „Superman” (1978), „Kramer contra Kramer” (1979), pentru care a luat premiul Oscar la categoria Cel mai bun regizor și Oscar la categoria Cel mai bun scenariu adaptat, „Places in the Heart” (1985). Filme unul și unul. A mărturisit că i-a venit ideea pentru scenariul filmului „Bonnie și Clyde” de la tatăl său, Ellery Douglas Benton, care a participat la funeraliile lui Bonnie...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Printre aceste piese celebre pentru valoarea lor artistică şi istorică se numără şi podoabe de doamne şi domniţe, obiecte personale şi bijuterii ale reginelor României.

Regina Maria a României era descendentă a două mari familii imperiale: era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi nepoata Ţarului Rusiei, Alexandru al II-lea. Regina Maria, Una dintre cele mai frumoase şi mai elegante femei ale vremii sale, era nu numai regină, ci şi creatoare de artă, designer şi fotomodel.

Îşi elabora ţinute rafinate, cu veşminte şi bijuterii renumite, pe măsura frumuseţii şi nobleţei sale. În Tezaur...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Într-o țară mediteraniană din Europa, înainte de alegeri, are loc o lovitură de stat, iar armata preia puterea. Se interzic arta modernă, muzica populară, romancierii de avangardă, matematica modernă, filosofii clasici și moderni și utilizarea simbolului „Ζ” (în greacă: zíta) care înseamnă: „El trăiește”. Așa se încheie filmul algeriano-francez „Z” din 1969, regizat de Costa-Gavras, cu un scenariu de Gavras și Jorge Semprú, bazat pe romanul cu același nume din 1966 al lui Vassilis Vassilikos. Filmul este o relatare a evenimentelor din jurul asasinării politicianului grec Grigoris Lambrakis în...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Privite de la distanță și în ansamblu, lucrările de artă plastică (de dimensiuni mijlocii și mici), create în ultimul timp de cunoscutul pictor timișorean Costin Brăteanu, inițial par să exprime un univers haotic și bizar. Dar, odată cu apropierea discretă de fiecare tablou în parte și contemplarea cu atenție și un timp mai îndelungat ( în pofida crizei de timp) descoperim că haosul sesizat la o primă și rapidă vedere, ușor se transfigurează chiar în fața noastră și uimiți descoperim un spațiu bine organizat, dar și o lume cunoscută, însă nu atât de familiară, încât să ne putem imediat...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Ediția a 94-a a Premiilor „Oscar” - 2022, nu a mai avut un limbaj pandemic. Adică s-a desfășurat fără măști. Și fără prezența lui Volodimir Zelenski pe scena ei. Anterior, actorul Sean Penn declarase că vine la gală și își rupe în fața tuturor cele două statuete „Oscar” pe care le-a primit, dacă Zelenski nu este invitat pe scenă să vorbească. Nu a fost. Nici el nu a fost văzut rupându-și trofeele. Cred că, pentru ceea ce s-a întâmplat în această gală, prezența lui Zelenski nu-și avea rostul. Nu trebuia ca o gală artistică să fie politizată atât de radical. Bine că acest „incident” nu s-a...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 3 / 5

De la început declar că sunt vinovat de blasfemie. În nemernicia mea, citesc în continuare pe Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Babel, Pasternak, Soljenițîn și alții, ascult în continuare Glazunov, Tchaikovsky, Rahmaninov, Prokofiev etc. Toți ruși și, prin urmare, putiniști. Mai grav este că am să recomand și o melodie a unui grup rusesc.

Grupul „Lumen” (despre el este vorba) este otrupă rusă de rock din Ufa, fondată în 1998. Totul a început în 1996, când bateristul Denis Shakhanov s-a mutat în zona rezidențială Sipailovo din orașul Ufa, într-un bloc în care locuia chitaristul Igor Mamaev. Ei...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Cu totul originală, insolită, este viziunea lui Joe Wright din ecranizarea  romanului „Anna Karenina” de Lev Tolstoi. Filmul este realizat în 2012 și este o producție engleză, cu actori de primă mână: Keira Knightley în Anna și Jude Law în Karenin, iar Joe Wright este faimos pentru filmul despre Churchill, cu Gary Oldman, dar mai ales pentru ecranizările „Pride & Prejudice” (2005) și „Atonement” (2007), în care protagonistă este tot Keira Knightley. Aceste personalități sunt încununate cu zeci de premii internaționale, inclusiv cu Oscar. În primul rând trebuie să semnalăm că sceanriul...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Vă mai aduceți aminte de monstrul Hannibal din „Tăcerea mieilor” (1991), un psihopatic, un ucigaș în serie, jucat de Anthony Hopkins, care reușește să evadeze din închisoarea specială în care era ținut și bine păzit, ca în final să-l vedem pe o stradă aglomerată, printre oameni, liber, cum se pierde în mulțime? Nu-l mai recunoaștem, confundându-se cu lumea, confirmându-se ideea că monstrul e printre noi! Ceva asemănător se petrece și în filmul S.F. „Ex-Machina” (2014), debutul regizorului englez Alex Garland, care a scris și scenariul, fiind nominalizat pentru el la Oscar, iar filmul a...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Prin raportare la vremea creației, cele șase autoportrete abordează o tematică cu mesaj latent reprezentând forma de rezistență intelectuală a unui artist conștient de perioada nefastă a istoriei pe care o trăia. Împreună, sunt expresii ale unei realități transpuse în formatul imaginilor proprii în diverse momente din perioada socialismului multilateral dezvoltat, fiind o formă de protest individual asumat și o dovadă a vocației spre arta liberă.

Fără prejudecăți, idei preconcepute sau compromisuri Doru Brăteanu a cultivat subtil va-loarea discrepanței când uniformizarea constituia regula...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Acum, de Sărbători, cred că nu este nimic mai potrivit decât să scriu despre femei, care sunt sufletul sărbătorilor de iarnă, mame, iubite, gospodine. Fără ele nu ar exista nici omul, nici omenirea. Dar mai presus de orice, femeia este simbolul iubirii, implicit al maternității și al virtuții. Fiecare popor are o concepție despre cum trebuie să fie femeia ideală, dar cred că nu există popor mai obsedat de această idee ca poporul englez, respectiv ca scriitorii lui.

În istorie, modele au rămas femeile din dinastiile monarhice, în primul rând Regina Fecioară, dar și soțiile decapitate ale lui...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Creștinii sunt în Postul Craciunului, pregătindu-se pentru marea sarbatoare – Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Exact în aceste momente, „progresiștii iconoclaști”, cei care demolează statui, ideologizează știința și rescriu istoria după cum le convine, s-au gândit să ne tulbure liniștea sufletească. Un Comisar European și-a permis să emită o recomandare internă prin care interzice folosirea termenilor de Crăciun, Fecioara Maria etc., un ambasador U.E. maculează simboluri sacre creștine și, paradoxal, nu sunt sancționați. Faptul că acea recomandarea a fost retrasă nu constituie decât o...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Am avut ocazia să văd filmul „Mother!” (2017) al lui Darren Aronofsky, un regizor de excepție, de fapt, singular, care produce numai experimente, filmele sale compun o operă unicat, dar nu în felul lui Kubrick, de pildă, ale cărui filme unicat au totuși o deschidere spre comercial, ci, dimpotrivă, sunt anti-filme, experiențe încă neabordate de nimeni. Dovadă că Premiile Oscar îl ocolesc, el este cel mai semnificativ caz de ignorare, dar este aclamat la Veneția, la „Sundance Festival” sau la „Independent Spirit Awards”.

Abia când ne întâlnim cu opere ca „Mather!”, ne dăm seama cât de...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Pandemia ne-a băgat în casă ca pe broaște. O baltă de broaște masacrate. După ce mai zilele trecute ne-a arătat un senator român care înfulecă și vomită melci, a venit rândul broaștelor, din filmul lui Silviu Purcărete „Undeva la Palilula” (2012), să ne scârbească de viață. Personajul principal din acest film surrealist, consumat doar la nivelul limbajului teatral, este broasca râioasă, o orătanie scârboasă, gheboasă, agresivă, cu picioarele din spate lungi, care o ajută să facă salturi, cu pielea acoperită cu negi, cu scrofulă, cu gura largă și ochii bulbucați, care în final îl înghite pe...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

A vorbi despre plastica lui Costin Brăteanu este ca şi cum te-ai angaja în explicarea unei poezii postmoderniste. Ticluirea cuvântului este o explozie internă de sentimente ce intră în rezonanţă cu frazarea. Metafora e doar un boboc în desfacere pentru a zidi imaginea creaţiei. Fiecare cuvânt se aliniază sprijinindu-se reciproc pentru o construcţie sublimă. Expresiile sunt rezultatele, dar şi ele devin doar o verigă într-un lanţ de nestemate.

Vizual, creaţiile lui Costin Brăteanu sunt metafore. A le înţelege pe deplin e o muncă sisifică, pentru că rezultatul nu poate fi obţinut decât prin...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Un film foarte apreciat, foarte comentat, mult aplaudat, deși nu are nici un premiu Oscar, este „Meet Joe Black” (Întâlnire cu Joe Black -1998), fiindcă îi are protagoniști pe Brad Bitt, Anthony Hopkins și Claire Forlani, care fac roluri de nota 10. Sigur, unii au spus că e prea romantic și siropos și, dacă nu ar fi fost acești mari actori, să dea viață unor himere, filmul nu ar fi avut un asemenea succes.

Desigur, însuși titlul este banal, ca o povestire de pe Broadway, care nu trădează că este vorba în acest film despre o temă faustică, de întruparea Morții într-un tânăr frumos, care...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Un film foarte apreciat, foarte comentat, mult aplaudat, deși nu are nici un premiu Oscar, este „Meet Joe Black” (Întâlnire cu Joe Black -1998), fiindcă îi are protagoniști pe Brad Bitt, Anthony Hopkins și Claire Forlani, care fac roluri de nota 10. Sigur, unii au spus că e prea romantic și siropos și, dacă nu ar fi fost acești mari actori, să dea viață unor himere, filmul nu ar fi avut un asemenea succes.

Desigur, însuși titlul este banal, ca o povestire de pe Broadway, care nu trădează că este vorba în acest film despre o temă faustică, de întruparea Morții într-un tânăr frumos, care...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

În sfârșit, în avalanșa de producții americane, reluate de posturile TV la disperare, din lipsă de suport pentru premiere, a fost difuzat și un film rusesc, un film de artă, desigur: „Jucătorii de cărți” (2007), în regia lui Pavel Ciuhrai, fiul faimosului Grigori Ciuhrai, autorul filmelor de referință „Al 41-lea” și „Balada soldatului”. „Jucătorii de cărți” este o comedie, o ecranizare după piesa cu același nume de Gogol! Gogol, un autor fără de asemănare. Simbol al satirei parabolice. „Jucătorii de cărți” seamănă până la un punct cu „Revizorul”. Aceeași idee a substituirii, a înșelăciunii, a...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

În România, genul numit „filmul de actualitate” are ca punct de plecare filmul „Reconstituirea” al lui Lucian Pintilie. Acolo există metafora sistemului idiot, a dictaturii, în care adevărul caută să fie prins așa cum câinele se învârte să-și prindă coada. Orice fapt prin reconstituire devine ridicol, iar când se exagerează,  devine tragic. Cercul vicios al realității este puternic scos în evidență. El generează haos, o lume haotică, din care valorile dispar, nimic nu mai e normal, dreptatea e o justiție oarbă, iar iubirea, o utopie.

Pe acest calapod central, cu nuanțele de rigoare...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Ultimele trei transmisii efectuate de TVR 3 (nici măcar închiderea Festivalului nu a fost transmisă pe TVR 1), au fost de la Sala Palatului. Total neinspirat. Greu de suportat. De ce? Fiindcă programele s-au axat pe șlagărul simfonic, pe partituri răscântate. Adică au fost concerte de rutină. Iar finalul a fost o cădere valorică. Astfel, Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Cristian Mandeal, a interpretat piese populare, respectiv „Rapsodia nr. 2” de Enescu, „Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră” de Beethoven, la pian Alexei Volodin, și „Patetica” (Simfonia nr. 6) de...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Serviciul de presă al Festivalului „George Enescu”, zis  „OaMA”, ne bombardează cu zeci de informații despre concerte, muzicieni, lansări de discuri și cărți, discuții, interviuri, participări nemaipomenite, ca prezența lui Iohannis, care s-a întâlnit cu dirijorul Măcelaru și au făcut o înțelegere de abator pe zece ani, adică au măcelărit bine Templul Muzicii, toate bune și frumoase, dar cum au loc aceste evenimente? Uită să ne spună că au loc cu masca pe figură și între vaccinați, deși, după tam-tamul inițial, ce a precedat deschiderea Festivalului, când efectiv ne-a împroșcat cu...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Muzica de sub cupola Ateneului Român se simte ca la ea acasă. Totul e pur și minunat, mai ales când nu există proeicții.  Transmisiile TV de la Ateneu au salvat Festivalul, fiindcă nu au avut ca scop decât să transmită ce se cântă, nu și ce se vede pe pereți. Nici ce se vede în sală, unde mascații nu contau, mai ales că multe locuri erau goale, sala era departe de a fi plină, infirmând sloganul „cu toate biletele vândute”. Și se mai vedea și câte un rătcit care intra în sală în timpul concertului. Cine îi dădea drumul? D-na Marinescu, era vaccinat? Categoric, lumea nu merge la un act de...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Pe Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului „Enescu”, nu-l interesează calitatea concertelor, ci experimentul și recordul. Să bifeze cât mai multe „evenimente pentru prima oară”. Și să fie totul cât mai monumental! Indiferent câți oameni se află în sală (la ediția precedentă a cântat opere în primă audiție cu sala aproape goală!), indiferent dacă ce face el se transmite la TV, indiferent la mesajul lui Zubin Mehta, președintele Festivalului (dacă o mai fi, fiindcă de pomenit nu mai e pomenit!), care a cerut insistent factorilor responsabili ai României să construiască Templul...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Nici nu s-a terminat bine cu fanfara de la Concurs, că a început Circul la marele Festival „George Enescu”. La cortina cu restricții pandemice, organizatorii adaugă alte criterii neclare. Totul este pus sub condiția obligativității, din start: „Organizatorii vor respecta regulile de distanțare fizică, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie”. Au urmat și alte bombardamente/avertismente/restricții/măsuri, precum: „Organizatorii Festivalului Internațional anunță limitarea preventivă a vânzării de bilete la Ateneul Român și la Auditorium la 70 la sută din capacitatea sălii, având...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Je chante avec toi liberté este un cântec interpretat prima dată în Franța, în 1981, de Nana Mouskouri. Este de fapt „Va, pensiero” (corul sclavilor evrei) din opera Nabucco de Giuseppe Verdi, având un alt libret. Într-un an, discul s-ar fi vândut în 723.000 de exemplare (conform site-ului InfoDisc.fr), făcându-l unul dintre cele mai mari hituri din Franța ale cântăreței. Variantele în engleză (Song for Liberty), germană (Lied der Freiheit), spaniolă (Libertad) și portugheză (Liberdade) au avut aceeași primire entuziasmantă din partea publicului. Acest succes s-a datorat interpretei...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Odată cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă sunt tot mai sentimental și cuprins de nostalgii. Când doresc să mă relaxez, prefer să recitesc o carte sau să mă uit la un film vechi. Această preferință este determinată și de calitatea filmelor actuale: sunt fie de o violență excesivă, fie dominate de ideologia „progresistă” astfel încât nobili englezi din secolul XIX sunt negri, iar singurele probleme ale societății sunt cele legate de identitatea de gen și comportamentele sexuale. Prin urmare, zilele trecute mi s-a facut dor de Domnița Șoim (Michelle Pfeiffer) și am revăzut filmul...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

S-a deschis la Bucureşti o expoziţie de pictură, surprinzătoare, rară şi care, foarte probabil, va face dată în istoria altfel destul de turmentată a artei româneşti. Sunt expuşi doi pictori foarte tineri dar stăpâni ai unui meşteşug străvechi şi, mai ales, ai unei arte extraordinar de dense. O expoziţie cum îţi este foarte rar dat să vezi şi în Capitalele occidentale, mult mai bogate în tradiţii. Cei doi artişti sunt Marius Ghita şi David Horvath, amândoi în primul an de master la Universitatea de Artă şi Design (U.A.D.) din Cluj-Napoca, fostul Institut „Ion Andreescu”.

Marius Ghita...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Gala Premiilor „Oscar” din acest an, amânată cu două luni față de data tradițională, a fost un eveniment sobru, marcat de tragedia umanității, iar viața planetei dată peste cap. Momentul „In Memoriam” a fost ca o bandă de doliu, când s-a trecut în revistă zecile de valori ale lumii filmului care au plecat dintre cei vii.

Ceremonia de decernare a premiilor „Oscar” a fost transmisă live din două locaţii, din Los Angeles: „Dolby Theatre” şi „Union Station”. Au fost, de asemenea, şi două locaţii internaţionale, una în Marea Britanie, pentru toţi nominalizaţii de origine britanică, şi cea de-a...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Revăzut azi, filmul lui David Lean „Lawrence of Arabia” (1962) trăiește prin jocul neobișnuit al lui Peter O’Toole, care semnifică faptul că istoria este un fel de viață în deșert. Deșertul își pune amprenta pe oameni. Deșertul din lăuntru sau din afară este ca o pânză freatică mișcătoare, care, dacă nu e bine cunoscută sau stăpânită, ia mințile. Și lui Lawrence deșertul îi ia mințile. Actorul joacă siderat această transformare a lui dintr-un soldat obișnuit într-un fel de fanatic al deșertului, de posesor al unei vitejii neomenești. Rar vezi un asemenea joc de transformare, partitură ideală...

Citeşte articol complet...