La New York există multe galerii dedicate expoziţiilor unor emigranţi. Cum ar fi „Stux Gallery”, unde am văzut de-a lungul anilor expoziţii ale unor artişti din Iran, Siria sau Irak, dar şi din estul Europei, ca Rusia, Bulgaria sau Ungaria. Am scris despre toate întrucât galeristul este român. Dar cred că nu există nici o prejudecată, dovadă că nu există galerie care să nu prezinte și artiști imigranți. De altfel, în țară imigranților nici nu se poate altfel. Cine sunt aici ne-imigranții? Puțini, cei care s-au născut aici și care trăiesc de cel puțin 30 de ani, cum ar fi artiștii americani consacrați. Americanii propriu-ziși sunt cei care trăiesc în America de trei generații. Restul au origini străine. Și chiar dacă un artist se naște în America, părinții lui au venit dintr-o anumită parte a lumii.

Este greu să definești arta imigranților, să definești un specific al ei. Este foarte diversă, greu de trasat o direcție. Poți vorbi despre ea de la caz la caz. În general artiștii imigranți caută să se adapteze la modă, la ceea ce văd că se expune curent pe piață. Dominantă este artă digitală, instalația și kitsch-ul. Toți fac cam același lucru, cu excepția celor care vor să exprime o atitudine.

Zilele trecute am participat la un eveniment rarisim la „Kurimanzutto Gallery”, de pe 65 St., în apropiere de Central Park. O instalație muzicală numită Organ Within (Orgă dinlăuntru). Un fel de „măr adentro”, marea dinlăuntru, cum ar spune Amenábar. O instalație gigantică. Creația lui Tarek Atoui din Liban. E greu de crezut că un libanez a putut zămisli așa ceva, un mare mecanism sonor, o caracatiță întinsă pe toată suprafața galeriei. Aș mai compara-o, după numeroasele tuburi, cu un balaur cu mai multe capete, căci fiecare tub sau grup de tuburi se termină cu un „cap”, un mecanism care produce sunete, cum sunt cele două instalații cu tuburi subțiri de metal pe ele, care emit sunete de orgă, altele au suprafețe din piele, care produc trepidații care sunt dirijate prin anumite obiecte puse pe ele. Mai era o instalație prevăzută cu săculeți cu nisip, care sunt dați la o pare în funcție de suntele emise. Aceste sunete sunt controlate de artist de la un computer. El controlează tot mecanismul la computer și în funcție de melodia pe care o dorește, modifică sau merge la instalația de orgă și mișcă tuburile sau reglează sunetul de la niște robinete speciale.

Melodia se află în urechea artistului, el conduce totul, toate butoanele marelui mecanism, de fapt, controlează aerul care circulă între tuburi. La fiecare „cap” sunt atașate câte 8 tuburi - 8 gâturi ale balaurului. Acest balaur muzical emitea o muzică S.F., cosmică, stranie. Cred că și lui Leonardo i-ar fi plăcut așa ceva. El a inventat viola organistă și sunetele cam seamănă. Așa ceva i-ar place și lui Iancu Dumitrescu, fiindcă și el compune muzică asistată de computer. Trebuie spus că proiectul lui Tarek Atoui este un laborator de sunet deschis și instrumentar. Orga lui Atoui este considerată un obiect sculptural hibrid care angajează numeroase tehnologii pentru a re-imagina spațiul, percepția și performanțele organului tradițional. The Organ Within este rezultatul colaborării lui Atoui cu instrumentatorii Leo Maurel și Vincent Marțial, exploatând cercetările lor asupra organelor istorice ale conductelor bisericești, ale sintetizatorilor modulați și ale experiențelor sonore ale surzilor.

Pentru această prezentare, Atoui este partener cu Robert Aiki Aubrey Lowe de la „Control”, cel mai mare magazin de sintetizatoare din Brooklyn. Fiind gazdă și activator al proiectului, „Control” a invitat un grup divers de artiști de sunet și muzicieni din comunitatea muzicală experimentală din New York să se aventureze și să se joace la organul lui Atoui aici, la Kurimanzutto Gallery. Acest grup de colaboratori va ocupă spațiul cabinetului timp de o săptămână pentru a lucra cu instrumentul pentru cercetare și înregistrare. Aceste experimente sunt deschise publicului, care poate participa la un concert săptămânal ținut în fiecare sâmbătă la ora 15:00. Timp de două luni. După care Atoui și „Control” vor da un spectacol final în Rotondă Muzeului „Solomon R. Guggenheim” la 27 iunie 2019, la ora 19.00. Pentru a marca închiderea proiectului de două luni, toți artiștii rezidenți se vor adună pentru a realiza o sesiune simultană. O conversație moderată cu Atoui și colaboratorii săi va precede spectacolul.

Organ Within este o expoziție itinerantă organizată în diferite mișcări. Începând cu Kurimanzutto, New York și culminând cu Muzeul „Solomon R. Guggenheim”, proiectul va călători mai târziu în mișcări succesive la „The Hepworth Wakefield”, Anglia, în timpul evenimentului „Yorkshire Internațional” (22 iunie-29 septembrie 2019) și se va extinde la Fundația „Sharjah Art” din Emiratele Arabe Unite, în martie 2020. Am discutat cu Tarek Atoui. I-am spus că am dorit să merg în Lebanon, cum se spune  aici la Liban, când am fost în Israel, dar nu mi s-a dat voie. Am ajuns doar până la granița cu Libanul și acolo era o pază strașnică, sute de soldați. Nu am decât imaginea unui mal abrupt, stâncos, de la Marea Mediterană, care acolo, într-un mic golf, era foarte înspumată. Ca să ajungi la malul mării, trebuia să iei un teleferic special. Artistul era șocat de situația în care trăiește el și poporul sau. A suferit mult când a primit vestea că imigranțîi din 7 țări arabe au interdicție să mai între în America. Și acestui zid, artistul îi opune muzica sa. El aduce muzică în America, o muzică de pace, solară, cosmică.