Timp de o lună de zile, mai exact, în perioada 10 iulie - 10 august, a avut loc, în vastul complex al artei „Lincoln Center”, un adevărat Templu al Muzicii și Artei, cu o rețea de săli nemaipomenite, Festivalul Mozart, numit „Mostly Mozart Festival”, care se petrece în fiecare vara. Este cel mai original, cel mai ales festival de muzică și artă al lumii, care include forțe artistice mondiale, dar este și un model pentru ceea ce însemană calitatea organizatorică, implicit spectaculară. Este un festival al tuturor artelor, creat să se manifeste plenar în acest Templu al Culturii, în care muzică lui Mozart este ferment pentru creativitatea artiștilor de toate felurile.

Ai prilejul să vezi o sinteză de muzică, dans, teatru, film, artă plastică. Săli cA David Geffen Hall, Gerald W. Lynch Theater, David H. Koch Theater, Frederick P. Rose Hall, Alice Tully Hall, Star Theater, Adrienne Arsht Stage, Merkin Concert Hall, David Rubinstein Atrium, Bruno Walter Auditorium, Walter Reade Theater sau Stanley H. Kaplan Penthouse permit desfășurarea celor mai îndrăznețe forme spectaculare. Nu mai vorbesc de „MET Opera”, regina lui Lincoln Center, care se pregătește acum pentru „Summer H.D. Festival”, un Festival special de opere filmate, ce se va desfășoară în piața din fața operei, square-ul generos dintre MET, sala Filarmonicii și sala de Balet, adică în jurul popularei fântâni arteziene. Sigur, se află în plină facere îndrăznețul repertoriu din 2020, din care nu lipsesc premiere absolute. Dar Lincoln Center mai are o sala unde se cânta jazz în fiecare seară, Dizzy’s Club (nume care îl onorează pe celebrul jazzman Dizzy Gillespie), cel mai elegant loc posibil, iar în Campus-ul lui, mai exact, în Damrosch Park, lângă MET, are loc programul “Out of Doors”, unde se petrec, tot în fiecare seară, evenimente culturale muzicale de toate soiurile, cum ar fi Okay Africa: Gold&Soul sau Roots of American Music, cu Patty Griffin, David Crosby, Anaïs Mitchell și britanică Yola, un fenomen. E o paradă a starurilor din zona entertainment-ului. O adevărată efervescență creatoare. Timp să ai, că să fi prezent la unele din aceste evenimente.

Festivalul Mozart include numai virtuozi de mare clasa, creatori de opere nemaivăzute, căci și noutatea, în special experimentul, implicit cel cinematografic, își au casă bună la acest festival. S-a proiectat pentru prima oară filmul lui Peter Bogdanovich despre Buster Keaton, că și două producții chinezești, Farewell, My Concubine, de Chen Kaige, încununat cu Palme d’Or la Cannes, și Crouching Tiger, Hidden Dragon, al lui Ang Lee, încununat cu 4 premii Oscar.

Spiritual ingenios și universalist al artiștilor s-a văzut în special în montarea operei Flautul fermecat, în regia faimosului artist australian Barrie Kosky, în care a evoluat și orchestra festivalului, căci festivalul are o orchestra proprie, Mostly Mozart Festival Orchestra, dirijor principal Louis Langrée. Pentru a reliefa comicul operei feerice a lui Mozart, Kosky a avut ideea să facă un spectacol calideoscopic, apelând la filmul mut al anilor ’20. Apoi la „Weimar Cabaret”, cu o distribuție de la Opera Comică din Berlin, specialistă în clovnerii. Mi s-a părut evident faptul că Barrie Kosky cunoștea păpușile și caracterele comice ale lui Paul Klee, care a fost un mare musician (violonist, a cântat într-un cvartet) și a pictat pentru scenă. Sunt faimoase ideile sale plastice în legătură cu operele lui Mozart. De pildă, „Singer of the Comic Opera” (1923), tablou aflat la „Guggenheim Museum”, amintește de personajul Fiordiligi din opera Cosi fan tutte, iar lucrarea Aria of the Tenor Buffo, are legătură directă cu Leporelo din Don Giovanni. Buffo cam seamănă cu „Omulețul” lui Gopo. Din creația pentru scenă a lui Paul Klee, ne dăm seama că artistul german (născut și decedat în Elveția) este pionier absolut, anticipând cubismul, expresionismul și surrealismul. Oricum, el i-a influențat semnificativ pe Picasso, Miró și Dali.

În această sferă culturală ne-a introdus montarea lui Kosky. Ca și cum toate acestea nu erau suficiente, el a folosit și proiecții animate, combinând jocul actorilor cu fantezia desenului animat. Și acest colosal mecanism a fost pus în slujba muzicii mozartiene, care este un omagiu adus dragostei, puterii de a iubi. Asocierea dintre începuturile cinematografului și geniul feeric al lui Mozart a dat naștere la o adeziune publică neașteptată.

S-au oferit 4 reprezentații, tot atâtea câte au oferit și trupele de dans, precum „Dance Group” al lui Mark Morris, expert în dans pe muzică de Mozart. Trupa lui Mark Morris, favorită festivalului, a avut alături un cvartet de coarde și un pian, apelând și la celebra piesă Sport a lui Eric Satie, dar și la Cvintetul cu pian al lui Schumann. Iesita din comun a fost și trupa artistului de culoare Davóne Tines, care a adaptat musical și coregrafic poemul The Black Clown al lui Langston Hughes, realizând o fuziune între poezie, vodevil, gospel, opera, jazz și muzică spirituals. Realizatori, forțe de mare clasa în dansul și muzica americană, la concurență cu originala trupă engleză „Boy Blue”, care a prezentat spectacolul „Blak Whyte Gray”, un joc electrizant de dans și teatru, o coregrafie în stil hip-hop și o teribilă virtuozitate, cu accente politice, după cum o arată și titlul („blak” în loc de black și „whyte” în loc de white).

Dar un mare regal a fost spectacolul „Under Siege”, al trupei „Yang Liping Contemporary Dance”, spectacol cu care s-a încheiat festivalul. Yang Liping este cel mai valoros coregraf al Chinei și în acest spectacol, pornind de la un conflict armat petrecut cu două secole înainte de Hristos, desfășoară evenimente din cursul istoric al Chinei. Artele marțiale fuzionează cu folk dance, gimnastică, hip-hop și cu propunerile fanteziste ale lui Tim Yip, cunoscute din filmele cu dragoni. „Under Siege”, bazat pe fapte istorice împrumutate din nominalizatul la Oscar „Farewell, My Concubine”, îmbină muzică și plastică tradițională cu sensibilitatea modernă, explorând teme delicate, că puterea și războiul. Este semnificativ și faptul că titlul spectacolului amintește de piesa „Stare de asediu” a lui Albert Camus.

Vom reveni cu prezentarea unor concerte simfonice, cu totul și cu totul neobișnuite, pentru a vedea până unde a ajuns nivelul experimentelor muzicale. Recent, am văzut un film despre NASA și am rămas uimit la ce performanțe tehnice a ajuns omul. Arta nu poate rămâne în urmă. Cucerirea spațiului cosmic este o realitate fabuloasă, pe care nu o poate ilustra decât muzica. La acest lucru mă gândeam când ascultăm unele concerte pe care le voi prezența într-un articol viitor.