Nu cred că am fost vreodată la un eveniment cultural al Institutului Ucrainean din America, să nu fiu uluit de ceea ce prezintă. Nu spun că mi-aș visa să pot participa și la I.C.R. New York la un eveniment similar, lucru imposibil, nu din lipsa de artiști valorosi, ci din lipsă de organizare și empatie. Anul acesta am fost la evenimente organizate de institutele culturale din Cehia, Austria, Italia și Coreea, dar la fiecare era o abundență de lume, fiindcă aceste institute, și altele că ele, și-au creat un văd, cum se spune, o populartitate, care face să fie asiduu și dens populate. Și la recentă manifestare de la Instiututul Ucrainian a fost aceeași participare, că în fiecare an, înainte de Paște, când sunt invitați artiști care expun lucrări cu semnificații Pascale. Și acum fantastică expoziție de pictură a artistului Ivan Marchuk (n. 1936) a conținut și câteva tablouri pascale, naturi statice cu ouă și vase, dar în stilul sau, căci și vasele și ouăle erau acoperite cu un desiș special de crengi, ca un fel de cuibăre care învăluiau ouăle.

Dar baza expoziției constă din zeci de cicluri de pictură pe pânză, în care acest stil, al cuibarului natural, devine o pecete universală. Se poate spune că fiecare tablou al lui Marchuk este că un studiu anatomic, cu mii și mii de semne sugerând încrengătura naturii, gigantica ei capacitate entropică. Și totul pleacă de la portretul unor case părăsite, care sunt sufocate de abundența vegetației. Dacă natură nu este îngrijită, controlată, ea generează fenomenul entopic, adică o invazie de arbori, ierburi, un desiș de crengi, de fire nevăzute, pe care artistul le vede și le desenează cu o migală de neimaginat. Ca totul să ducă de la aceste imagini realiste la forme abstracte și surrealiste.

Am avut revelația unei gridophanii artistice, adică a unei rețele de relații nevăzute între elementele naturii. Cu alte cuvinte, artistul revelează o rețea de legături între vizibil și invizibil. Ca un fel de autopsie a corpului uman, care la microscop ne dezvăluie o sumedenite de fire, de legături. Orice univers este o gridophanie, iar Marchuk a aplicat anatomia unui element uman, viu, la întreaga natură. Și această țesătură de forme duse la extrem capătă o expresie abstractă, atinge experiențele suprarealiste. Dacă un Victor Brauner, de pildă, școala surrealista românească, în general, pot fi definiți prin forme ingenioase fără legătura cu realitatea, Ivan Marchuk ne arată, fără dubii, că toate aceste cuceriri ale abstracţionismului au legătură cu realitatea, că în natură se află ceea ce nouă ni se pare a fi abstract sau artificial. În plastica mondială nu am decât un exemplu asemănător, Van Gogh, care vede totul prin mii de fibre, care devin un vertij al naturii. Mai există o experiență asemănătoare, poate curentul pointilismului, prin care artiști ca Seurat văd lucrurile prin milioane de puncte.

Mai există un element biografic în viața lui Marchuk, experiența de la Cernobîl, când el a vizitat zona și a redat-o prin astfel de imagini, ale unor corpuri umane reduse la forme multitubulare. Acest fapt i-a atras critici în epocă, fiind văzut ca o abatere de la realismul socialist, a fost persecutat, nu a fost primit în Uniunea Artiștilor Plastici, ceea ce l-a făcut să emigraze în Australia, apoi în S.U.A. Azi aristul trăiește la Kiev, iar opera sa se află în multe muzee ale lumii.

Marciuk a explicat că tehnică sa de a picta se numește „plontanism”, un neologism derivat după cuvântul ucrainean care desemnează verbul „a țese”. Realizarea unei astfel de picturi este o lucrare foarte migăloasă, presupune o imensă răbdare, să redai firele nevăzute ale vieții, care, în evoluția lor, devin că în seria „Voice of My Soul”, unde formele tubulare capătă și expresii umanoide, fără să fie zombie, ci stranii ființe, ca în plastica lui Bosch.

Expoziția de la Ukrainian Institute este o mare lecție pentru arta americană, care este înecată în kitsch, în instalații tehnoide, ca în expoziția cu un titlu imposibil „Belonging” (Apartenența) de la „Johannes Voght Gallery”, fără legătură cu arta, cu tot ce știm că înseamnă linie, desen, culoare. Ori asta presupune talent. În lipsă de talent, apar tot felul de experiențe, pe lângă artă, care nu au uneori nici măcar calitatea de experiment. Dar, repet ce am spus și altă dată, e loc pentru toată lumea. Tu, vizitator, alegi, cultură ta își spune cuvântul, ea este călăuză către izvor. Cum este expoziția lui Ivan Marchuk, o adevărată revelație.

Corespondenţă de la New York
Aranjament grafic - I.M.